Sentința civilă nr. 2575/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR.2575
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. - judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de repunere în termenul de declarare a creanței formulată de C. - D. R. de D. și P. C.
, cu sediul în C., str.D. nr.128 și înscrierea la masa credală a debitoarei
S.C. F. SSR.L.-în faliment, prin lichidator judiciar C. A. de practicieni în insolvență C. & C., cu sediul în B. M., Bd.Republicii nr.10/35, jud.M. .
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, susținerile și concluziile lichidatorului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de_ ,_ ,_ ,_
,_ iar apoi pentru data de azi.
JUDECĂTORUL SINDIC
Prin Încheierea nr.4249 din_, pronunțată în dosar nr._ al
T. ui M. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei S.C. F. SSR.L. B. M., la cererea acesteia, fiind numit administrator judiciar Cabinet Individual de I. C. Ciprian Gavril.
Prin aceeași încheiere s-a stabilit termenul pentru depunerea creanțelor_ și cel pentru întocmirea tabelului preliminar al creanțelor,_ .
La data de_, Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din R. (C. ) - D. R. de D. și P. C., a formulat cerere de repunere în termen și de înscriere la masa credală a debitoarei cu o creanță în cuantum de 1.480 lei.
În motivare a arătat că nu a avut cunoștință despre faptul că debitoarea se află în procedura de insolvență, nefiind notificată conform art.61 alin.1 din Legea nr.85/2006 și că aceasta figurează în evidențele sale cu o datorie de 480 lei, echivalentul a 112 Euro, la cursul BNR din ziua înregistrării cererii de faliment, reprezentând contravaloare tarif despăgubire și suma de 1.000 lei reprezentând amenzi în procesul verbale de constatare a contravenție nr.0036400/_, 0032082 din_, 0242480/_, 0462036/_ .
A solicitat înscrierea sa în clasa creditorilor bugetari, în ordinea de preferință prevăzută de art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006.
În probațiune a depus în copie înscrisurile menționate în cerere.
Lichidatorul judiciar a formulat punct de vedere prin care a lăsat la aprecierea judecătorului-sindic cererea de repunere în termen iar în ce privește înscrierea creanței s-a opus pentru următoarele considerente:
Cele 2 mijloace de transport indicate în procesele verbale de constatare a contravenției prezentate de petentă nu sunt proprietatea S.C. F. SSR.L. Astfel, autovehiculul marca Citroen Jumper cu nr. de înmatriculare_ și autovehiculul marca Citroen C5 cu nr. de înmatriculare_ se află în proprietatea S.C. BCR L. I. S.A.
Pe de altă parte, după cum se poate lesne observa pe procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravenției nr. 1284/_ și nr. 1285/_ apare inserată următoarea mențiune: "Am primit un exemplar, cu specificația că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este în posesia firmei Val Nordcon S., cu contract de închiriere...." în ciuda furnizării acestor informații de către angajata debitoarei, petentă nu a ținut cont de ele.
În ceea ce privește celelalte 2 procese verbale de constatare a contravenției, seria Rl 1 nr. 0242480 din_ si seria Rl 1 nr. 0462036 din 0_, acestea nu au fost primite de către debitoare sau lichidator. De altfel, spațiul unde figurează sediul social al debitoarei a fost valorificat în cadrul procedurii de faliment, conform contractului de vânzare-cumpărare din_ .
Autovehiculul marca Citroen Jumper cu nr. de înmatriculare_ a fost predat de S.C. F. SSR.L. către S.C. BCR L. 1FN S.A. în data de _
, conform procesului verbal de predare-primire pe care-1 anexăm prezentei, deci cu mult timp înainte de data procesului verbal de constatare a contravenției seria Rl 1 nr. 0462036 din 0_ .
De asemenea, după cum s-a menționat și pe procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravenției nr. 1284/_ și nr. 1285/_, autovehiculul marca Citroen C5 cu nr. de înmatriculare_ a fost închiriat către S.C. VAL-NORDCON
S.R.L. din Vișeu de Jos, nr. 749, jud. M., conform contractului de închiriere nr. 1-15 din_ (pe care-l anexează prezentei), deci cu mult timp înainte de data proceselor verbale de constatare a contravenției seria Rl 1 nr. 0032082 din_, seria Rl 1 nr. 0036400 din_, seria R 11 nr. 0242480 din _
.
Examinând cererea, judecătorul-sindic reține următoarele:
Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din R. nu a fost notificată asupra deschiderii procedurii insolvenței debitoarei potrivit dispozițiilor art.7(1) din Legea nr.85/2006, astfel încât cererea de repunere în termenul de declarare a creanței este întemeiată urmând a fi admisă.
În ceea ce privește înscrierea sa în tabelul creditorilor cu creanța în cuantum de 1.480 lei, judecătorul-sindic constată că autovehiculul marca Citroen Jumper cu nr. de înmatriculare_ a fost predat de către debitoare
BCR L. I. SA, proprietarul autoturismului la data de_, conform procesului verbal aflat la fila 16 din dosar, anterior datei încheierii procesului verbal de constatare a contravenției seria R 11 nr.0462036 din_ .
Autovehiculul marca Citroen C5 cu nr. de înmatriculare_, a fost închiriat către SC VAD-NORDCOM S. Vișeu de Sus, conform contractului de închiriere nr.I-15 (f.21) la data de_ deci anterior încheierii procesului verbal de constatare a contravenției seria R 11 nr.0032082 din_, seria R 11 nr.0036400 din_ și nr.0242480 din_ .
Această împrejurare a fost confirmată de societatea debitoare pe dovezile de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției nr.1284 din_ și nr.1285 din_ .
În acest context, rezultă că nu debitoarea a utilizat autovehiculele menționate în procesul verbal de constatare a contravențiilor în discuție ci alte entități juridice și în consecință, suma solicitată a fi introdusă în tabelul creditorilor, cu titlu de creanță, nefiind certă, lichidă și exigibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de repunere în termenul de declarare a creanței formulată de C. - D. R. de D. și P. C., cu sediul în C., str.D. nr.128.
Respinge cererea de înscriere la masa credală a debitoarei S.C. F. SSR.L.-în faliment, prin lichidator judiciar C. individuale de practicieni în insolvență C. & C., cu sediul în B. M., Bd.Republicii nr.10/35, jud.M.
, a creanței C. - D. R. de D. și P. C., în cuantum de 1.480 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./tehnored.J.R. _
4 ex.-
← Încheierea civilă nr. 1144/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 6564/2013. Procedura insolvenței → |
---|