Sentința civilă nr. 258/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 258/2013

Ședință publică din 12 februarie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic

GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC E. G. S., cu sediul în B., str. V. G., nr. 21C, județul B. -N., cod unic de înregistrare 22668710, număr de ordine în registrului comerțului J_ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidator judiciar N. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Lichidatorul judiciar solicită a se constata că au fost realizate toate operațiunile procedurale prev. de lege, solicită aprobarea raportului final și închiderea procedurii.

Judecătorul-sindic, în lipsa obiecțiunilor, aprobă raportului final, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Lichidatorul judiciar solicită închiderea procedurii insolvenței deschisă împotriva SC E. G. S., în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, a se dispune radierea debitorului din registrul comerțului. Solicită aprobarea decontului privind cheltuielile ocazionate cu administrarea procedurii în cuantum de 3211,45 lei și a se dispune plata sumei din fondul de lichidare constituit în baza prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006. Solicită descărcarea persoanelor care au participat la procedură de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, conform prev. de art. 136 din legea insolvenței, urmând ca sentința nr. 1596/_, care vizează răspunderea patrimonială a administratorilor statutari, să fie pusă în executare conform prev. de art. 142 din Legea nr.85/2006.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin sentința comercială nr.626/LC/2011 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC V. SS și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost numit administrator judiciar C.I.I N. L. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la_, de verificare a creanțelor,

întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .

Din raportul nr.277/_ întocmit în condițiile prev. de art. 54 alin. 1 din lege de către administratorul judiciar reiese că societatea a fost dizolvată în data de_ ca urmare a faptului că nu a mai depus bilanțurile contabile pe anii 2008-2009 și sediul social înregistrat la O. i-a expirat; nu au fost depuse actele prev. de art. 28 alin. 1 lit. a - f și h din Legea nr.85/2006 și astfel sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1 alin. 2 lit.c pct.4, lit. d și lit. e din legea insolvenței, motive pentru care a solicitat trecerea debitorului în faliment, în procedura simplificată.

Notificarea propunerii de intrare în faliment prin procedura simplificată a fost realizată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 177336/_, fără a se înregistra obiecțiuni.

Prin sentința comercială nr. 1779/2011 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar

N. L. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar Consult Management UV IPURL căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, a fost fixat termen maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, pentru a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la_, a fost fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la_, termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la_, termenul pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului suplimentar de creanță și termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la_ . În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006 s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.

AFP B., cu o creanță bugetară în cuantum de 31173 lei;

SC V. SS, cu o creanță chirografară în cuantum de 45049 lei;

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele

corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea SC E. G. S. și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

De asemenea instanța va aproba și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3211,45 lei (fără TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, în conf. cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr. 555 din_ plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B. -N. precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I N. L. , cu sediul în

B., str. M. E., nr. 5, sc.A, ap. 6, jud. B. -N. și în consecință:

- dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC E. G.

,

cu sediul în B., str. V. G., nr. 21C, județul B. -N., cod unic de înregistrare 22668710, număr de ordine în registrului comerțului J_ .

dispune radierea societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. B. -N. .

dispune notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D.

G. a F. P. B. -N., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T.

-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

aprobă decontul cheltuielilor în sumă de 3211,45 lei, exclusiv TVA, depus de lichidatorul judiciar C.I.I N. L. și dispune onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

descarcă lichidatorul judiciar C.I.I N. L. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

dispune păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ /4 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 258/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)