Sentința civilă nr. 2727/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2727/2013

Ședința publică din data de 21 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

S-a luat spre examinare stadiul procedurii falimentului în formă simplificată a debitoarei S.C. L. M. C. S.R.L., procedură deschisă la solicitarea creditoarei D.

G. A F. P. A J. C. în calitate de reprezentant al ADMINISTRAȚIEI F.

P. A M. T., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. T. M. C., d-na practician în insolvență T.

M. C., lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

- în data de 15 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere de închidere a procedurii, cu acte anexă;

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar decontul de cheltuieli și dovezile de notificare a creditorilor cu propunerea de avansarea de sume de bani pentru continuarea procedurii.

Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.

Reprezentanta lichidatorului judiciar susține cererea de închidere a procedurii, întemeiată pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, solicitând instanței închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 15 octombrie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I T.

C. M. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC L. M. C.

S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că după data deschiderii procedurii insolventei în formă simplificată a debitoarei SC L. M. C. S.

, administratorul judiciar a procedat la notificarea deschiderii procedurii in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 13896-_ si intr-un ziar de larga circulație Ia data de 5 octombrie 2012.

Notificarea de deschidere a procedurii insolventei a fost trimisă și băncilor în vederea indisponibilizării sumelor debitoarei aflate în conturi.

Deschiderea procedurii insolventei a fost comunicată si debitoarei la sediul declarat la Oficiul Registrului Comerțului, căreia i s-a solicitat sa pună la dispoziția administratorului judiciar actele contabile prevăzute la art. 28 alin. I lit a) - t). in vederea întocmirii raportului asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență.

In urma primirii notificării, administratorul statutar s-a prezentat la data de 5 noiembrie 2012 la biroul administratorului judiciar in vederea predării documentelor

contabile ale SC L. M1ANA C. S. cat si a listei creditorilor. Administratorul judiciar a notificat toti creditorii cu privire la intrarea debitoarei in starea de insolvență.

S-a arătat că administratorul statutar în persoana d-nei Mera Anamaria. a precizat că este de acord cu deschiderea procedurii motivat de faptul că nu există posibilitatea de reorganizare.

La termenul de judecata din data de 7 ianuarie 2013 judecătorul sindic a încuviințat raportul privind propunerea administratorului judiciar de intrare a debitoarei în procedura simplificată a falimentului. Notificarea privind deschiderea procedurii simplificate a falimentului a fost comunicată creditorilor și publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 929/_ .

După termenul fixat pentru depunerea declarațiilor de creanță, lichidatorul judiciar a procedat la verificarea fiecărei cereri de admitere a creanței și a documentelor depuse, efectuând o cercetare amănunțita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe. La dosarul cauzei au fost depuse cereri de admitere a creanței din partea creditorilor, respectiv A. F. P. C. -N., prin DGFP

C., INSPECTORATUL TERITORIAL DE munca C., SC C. A. T. C. S. si

W. M. S. .

S-a precizat faptul că, tabelul preliminar a fost întocmit, afișat la usa instanței la data de_, comunicat creditorilor si publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 17560/_ .

Raportat la faptul ca împotriva tabelului preliminar de creanțe nu au fost formulate si depuse contestații, judecătorul sindic a definitivat tabelul in forma corespunzătoare celei in care a fost întocmit ca si tabel preliminar.

Tabelul definitiv a fost afișat la usa instanței la data de_ si publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 929/_ .

S-a precizat că, în baza documentelor contabile primite a fost întocmit raportul cauzelor si împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei SC L. M.

C. S., care a fost înregistrat la T. Specializat C. la data de_ și publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 16506/_ .

Având in vedere că debitoarea deținea în patrimoniu două expresoare de cafea SAECO, lichidatorul judiciar a procedat la efectuarea demersurilor în vederea evaluării și valorificării acestora.. Imediat ce rapoartele de evaluare au fost finalizate lichidatorul judiciar a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru data de_, începând cu orele 14.00. in vederea aprobării regulamentului de vânzare si a onorariului lichidatorului judiciar in suma de 800 lei + TVA/luna. Creditorii au aprobat doar regulamentul de vânzare.

Raportat la faptul că creditorii nu si-au exprimat un punct de vedere cu privire la punctul 3 de pe ordinea de zi, respectiv onorariul lichidatorului judiciar, s-a reconvocat adunarea creditorilor pentru data de_ in vederea aprobării onorariului in suma de 800 lei + TVA/luna de la data deschiderii procedurii, convocarea fiind publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 1956/_ . Astfel, cu un procent de 82.974 % din masa credala, s-a aprobat un onorariu lunar de 250 lei.

După aprobarea valorilor de evaluare si a Regulamentului de valorificare a bunurilor aflate in patrimoniul debitoarei SC L. M. C. S., lichidatorul judiciar a făcut demersuri in vederea valorificării bunurilor postând anunțuri pe diverse site-uri specializate.

Având in vedere că nici o persoană nu s-a arătat interesată de achiziționarea bunurilor, pentru desfășurarea procedurii, cât și raportat la faptul că valoarea de evaluare a patrimoniului este mica raportat la costurilor care se impun in vederea continuării procedurii, lichidatorul judiciar a luat măsura administrativă de casare a acestora.

Mai mult decât atât, măsura casării a fost aprobată de către creditori la data aprobării regulamentului de valorificare.

Astfel, la data de_ s-a procedat la casarea bunurilor, rezultând deseu plastic nevalorificabil.

Lichidatorul judiciar a înaintat creditorilor înscriși la masa credală o solicitare de avansare a sumei de 3.000 lei + TVA ( 3.720 lei inclusiv TVA) în vederea continuării procedurii, privind pe debitoarea SC L. M. C. S., cu mențiunea ca termenul

limita de avansare a sumei este_ urmând ca in situația in care nu va fi avansata suma solicitata, lichidatorul putând susține cererea in vederea închiderii procedurii insolventei.

S-a arătat că, la data de_, lichidatorul judiciar a primit, din partea M.

T., adresa nr.3165 prin care i s-a comunicat faptul ca debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile in evidentele lor fiscale.

Dat fiind faptul ca au fost întreprinse toate demersurile pentru desfășurarea procedurii și, raportat la faptul că societatea nu deține alte bunuri în patrimoniu care sa poată fi valorificate, lichidatorul judiciar a formulat cerere cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței față de SC L. M. C. S., întemeiată pe prevederile art. 131 din Legea nr.85/2006.

S-a menționat faptul că, în cazul în care creditorii nu vor avansa suma de bani solicitata pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de continuarea procedurii, la termenul de judecată stabilit de judecătorul sindic, pentru data de_, lichidatorul judiciar va susține cererea, solicitând judecătorului sindic să dispună închiderea procedurii.

Totodată, lichidatorul judiciar a solicitat descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura insolventei, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, radierea SC L. M. C. S. din Registrul Comerțului, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, aprobarea plății cheltuielilor, conform decontului, suma ce urmează a fi achitată din fondul de lichidare, aprobarea onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA, ce urmează a fi achitat din fondul de lichidare, în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3559/2012 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală față de debitoarea S.C. L. M. C.

S. .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI NR. 17560/_ .

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate, astfel cum reiese din adresa nr. 3165 din_ a M. T., prin D. Impozite și Taxe Locale, Serviciul Executori Bugetari (f. 261), însă creditorii nu și-au manifestat disponibilitatea acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar din raportul depus de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri care să poată fi valorificate. (f.261).

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC L. M. C. S. .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar CII T. C. M. de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința în parte cheltuieli de procedură în cuantum de 297,75 de lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei + TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar CII T. M. C. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC L. M. C. S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC L. M. C. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 9660159.

Dispune radierea debitoarei S.C. L. M. C. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 297,75 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar CII T. M. C. de îndatoriri și responsabilități.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red. DH /tehnored AA 6 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2727/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)