Sentința civilă nr. 3006/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR.3006
Ședința publică din 09 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S.
- judecător sindic
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la raportul final cu propunere de închidere a procedurii formulat de C. DE I. DE I. M. R., cu sediul social în B. M., str. George Coșbuc nr. 32/19, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. P. C. S. , cu sediul social în B. M., str. Dr. V. B., nr. 41, ap. 27, județul M., înregistrată la R.
sub nr. J_ și având CUI RO 21644691.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei lichidatorului judiciar fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data 30 aprilie 2013, apoi pentru data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin raportul final publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6504 din_ lichidatorul judiciar C. DE I. DE I. M. R. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC C. P. C. S. a solicitat, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 următoarele:
Închiderea procedurii de insolvență și faliment a debitoarei;
Dispunerea radierii societății din R. C. ,
Descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate cu privire la debitor și averea sa, creditori și asociați și plata cheltuielilor cu procedura.
În cuprinsul raportului, lichidatorul a arătat în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr.691/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a constatat starea de insolvență și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență prevăzute de către Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței a debitoarei SC C. P. C. S. .
Ulterior prin sentința civilă nr.4560/_ s-a dispus intrarea în procedură simplificată de faliment a debitoarei, confirmându-se în calitate de lichidator judiciar C.I.I. M. R. .
S-a arătat că ultimul raport de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar, respectiv completarea la raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC C. P. C. S., a fost publicat în Buletinul Procedurilor de I., fiind comunicat prin scrisoare recomandată creditorilor și debitoarei la data de_ .
La data de_ lichidatorul judiciar a restituit administratorului statutar al societății debitoare actele și documentele contabile prezentate în cursul procedurii de faliment, având în vedre faptul că, lichidatorul judiciar a procedat la finalizarea analizei contabile a debitoarei pe ultimii trei ani de activitate.
S-a menționat că lichidatorul judiciar nu a reușit să identifice bunuri în averea debitoarei.
Având în vedere faptul că societatea debitoare nu deține bunuri din valorificarea cărora să fie acoperită masa credală, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii de faliment și radierea societății falite, descărcarea lichidatorului și a persoanelor care l-au asistat de orice îndatorire sau responsabilitate potrivit art.136 din Legea nr.85/2006
Cheltuielile ocazionate cu îndeplinirea procedurii pentru toată perioada sunt în cuantum de 3.000 lei + TVA reprezentând onorariu lichidator judiciar, la care se adaugă suma de 130,3 lei cheltuieli materiale, conform devizului înregistrat la dosarul cauzei împreună cu raportul de activitate.
Analizând raportul întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4560 din_, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._ /a1 al T. ui M. s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC C. P. C. S. în procedura simplificată de insolvență.
Potrivit tabelului definitiv consolidat creanțele acceptate sunt în cuantum total de 121.451,09 lei, creditori fiind D. G. a F. P. a Județului
M., Primăria Municipiului B. M. și SC Semmlrock S. DS .
Conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în
averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Constatând că societatea nu are suficiente bunuri pentru acoperirea pasivului și nici creditoarele nu s-a oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii, ca atare aceasta urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.
În fine, judecătorul sindic va dispune plata sumei de 3.130,3lei, plus TVA, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul final publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6504 din_ întocmit de lichidatorul judiciar C. DE I. DE I.
M. R.
.
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC C. P. C.
S.
, cu sediul social în B. M., str. Dr. V. B., nr. 41, ap. 27, județul M., înregistrată la R. C. sub nr. J_ și având CUI RO 21644691 și radierea acesteia din R. C. .
Dispune plata sumei de 3.130,3 lei plus TVA, către lichidatorul judiciar
DE I. DE I. M. R.,
cu sediul social în B. M., str. George Coșbuc nr. 32/19, județul M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. . Cu lichidatorul se comunică separat.
Pronunțată în ședința publică de azi 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SA H.
Red. A.S./_
Tred.A.H./_ - 7 ex
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Cod operator 4204
Bd. Republicii nr. 2A Dosar
nr. _ /a1
C. UNICARE
sentință civilă nr. 3006, emisă la: ziua 09, luna 05, anul 2013
Către,
1C. DE I. DE I. M. R.,
cu sediul social în B. M., str. George Coșbuc nr. 32/19, județul M.
2) SC C. P. C. S.
, cu sediul social în B. M., str. Dr. V. B., nr.
41, ap. 27, județul M.
Se comunică, alăturat, copia sentință civilă nr. 3006, emisă la: ziua 09, luna 05, anul 2013 pronunțată în dosar nr._ /a1 de Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind debitorul SC C. P. C. S. , cu sediul social în B. M., str. Dr. V. B., nr. 41, ap. 27, județul M., înregistrată la R. C. sub nr. J_ și având CUI RO 21644691.
Parafa președintelui instanței, G. ier,
(semnătura și ștampila)
A. H.
Se completează în cazul în care este un singur destinatar;
Se completează în cazul în care sunt mai mulți destinatari.
← Sentința civilă nr. 1881/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 227/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|