Sentința civilă nr. 3009/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3009/2013
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.
GREFIER - DP
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei I. M. S. PFA C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, CII S. C., d-na Țico Codruța, practician în insolvență, cu împuternicire depusă la acest termen, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că lichidatorul judiciar a înregistrat următoarele înscrisuri: la data de_ procesul verbal privind afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor; la data de_ raportul de activitate, cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei în temeiul art. 174 din OUG 91/2013, la care sunt atașate dovezile demersurilor efectuate în procedură.
Judecătorul sindic constată că se aplică dispozițiile Legii nr.85/2006, având în vedere că prin Decizia nr.447/_ a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 91/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr.674/_
, ceea ce determină prin raportare la disp.art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992, ca dispozițiile OUG 91/2013 să fie suspendate de drept. Având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale a României, în special la pct.6 din motivarea acesteia, se reține că sunt aplicabile în procedurile de insolvență dispozițiile Legii nr.85/2006, ca efect al deciziei de constatare a neconstituționalității întemeiat pe dispozițiile art.142 din Constituția României.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că-și modifică temeiul de drept al cererii de închidere a procedurii, respectiv art. 131 din legea nr.85/2006. Solicită admiterea cererii, a se dispune închiderea procedurii, încuviințarea plății onorariului lichidatorului și a cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare, pe cererea de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 29 octombrie 2013, lichidatorul judiciar C. S. C. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei I.
M. S. P. F. A. a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.
În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că a procedat la notificarea debitoarei la sediul cu care aceasta figurează în evidențele ORC C. și la notificarea asociatului societăți I. M. S. . În urma acestei notificări asociatul debitoarei a predat documentele prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006.
In indeplinirea obligatiilor si atributiilor lichidatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii de insolventa in forma simplificată prin Buletinul procedurilor de insolventa nr.12224/_ și în ziarul "Ziua de C. "; din_, precum și în condițiile prevăzute de codul de procedură civilă creditorilor înscriși în lista predată de asociatul societății, fiind comunicate și termenele fixate prin sentința de deschidere a procedurii.
Administratorul judiciar a emis notificari si catre Municipiul C. -N. - Direcția de Impozite și Taxe Locale, care i-a comunicat faptul că debitoarea nu figurează în evidențele sale cu bunuri impozabile declarate. De asemenea, administratorul statutar al debitoarei I.
M. S. a declarat că societatea nu deține nici un bun în patrimoniu. Totodată, în
1
contabilitatea debitoarei a fost identificată o creanță de recuperat de la SC LOGISTIC CURIER ROMEXPRES SRL pentru care însă nu au putut fi efectuate demersurile necesare în vederea recuperării, întrucât această societate se află în procedura insolvenței încă din anul 2012, termenul limită stabilit pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor fiind_ .
În urma analizării documentelor contabile predate a fost întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența debitoarei, concluziile acestuia relevând faptul că starea de insolvență a debitoarei se datorează în general unor cauze obiective din contextul general al evoluției economiei naționale. Astfel, din cele prezentate de lichidatorul judiciar în cadrul raportului și din analiza documentelor existente și puse la dispoziția acestuia nu reies elemente care să indice culpa vreunei persoane în producerea insolvenței.
Analizand dosarul cauzei, s-a constatat ca a fost depusă o singură cerere de admitere a creantelordin parte acreditoarei A. J. A F. P. C. pentru suma de 24.165 lei, care au fost verificată, lichidatorul judiciar procedand la intocmirea tabelului preliminar de creanțe al debitoarei, care in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare a fost afisat la usa instantei la data de 3 septembrie 2013 și publicat in BPI nr. 14311/_ . Întrucât împotriva tabelului preliminar nu au fost înregistrate contestații, acesta a fost definitivat, tabelul definitiv de creanțe fiind afișat la ușa instanței la data de 18 septembrie 2013 și publicat în BPI nr.15210/_ .
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperiri creanțelor creditorilor și nici disponibilități bănești, lichidatorul judiciar i- a solicitat unicului creditor implicat în procedură avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii falimentului debitoarei, acesta arătând că nu dorește să avanseze sumele solicitate.
Raportat la faptul că unicul creditor implicat în procedură nu a înțeles să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar consideră că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care solicită închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului.
În ceea ce privește cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 127,20 lei, solicitând încuviințarea plății acestora din fondul special de lichidare, precum și plata onorariului lichidatorului judiciar în sumă de 3.000 lei fără TVA din același fond.
Analizând cererea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC I. M. S.
F. A., judecătorul sindic reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 1962/C/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de debitoarea I. M. S. P. F. A. și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C. S. C. .
Lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri în patrimoniul debitoarei.
Lichidatorul judiciar i-a solicitat unicului creditor înscris în tabelul definitiv de creanțe să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, însă acesta nu a fost dispus să avanseze sumele solicitate de lichidatorul judiciar (f.162, 163).
Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar unicul creditor implicat în procedură nu s-a oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei I. M. S. P. F. A. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei și cheltuieli de procedură în cuantum de 127,20 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
2
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. S. C. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei I. M. S. P. F. A. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei I. M. S. P. F.
, cu sediul în C. -N., str. Mureșului, nr. 58, bl. B5, sc. 2, et. 3, ap. 25, jud. C., CUI 26723664, F_, cont_ U_ 2RON deschis la Alpha Bank România SA, reprezentat de d-l I. M. S., cu domiciliul procesual ales la sediul Cab. Av. Simon Caterina, în C. -N., str. A., nr. 42, jud. C. .
Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar în cuantum sumei de 3.000 lei și cheltuieli de procedură în cuantum de 127,20 lei care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr.85/2006.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la T. Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
S. I. DP
Red.SI/MM 6 ex./_
3
← Decizia civilă nr. 9997/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 514/2013. Procedura insolvenței → |
---|