Decizia civilă nr. 9997/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 9997/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător C. I.
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea SC I. L. R.
I. SA împotriva sentinței civile nr. 2295 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimatele SC T.
T. S. Z. - PRIN A. DE F. D., SC T. T. S. Z. PRIN LICHIDATOR J. CII S. I. I. PRIN C. V., având ca obiect procedura insolvenței Contestație la tabelul preliminar al creanțelor.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține că deși legal citată recurenta ( fila 13) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 2295 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Sălaj a fost admisă în parte contestația formulată de creditorul SC I. L. R. I. și s-a dispus înscrierea acestuia în tabelul
preliminar de creanțe întocmit la debitorul SC T. T. SRL Z. cu suma de 7.762,87 lei cu accesoriile aferente ce se vor calcula de creditor.
În considerente se reține că, Creditorul S. I. L. R. I. S.A a solicitat în contradictoriu cu SC T. T. SRL Z. repunerea în termenul de depunere a cererii de creanță și de înscriere a creanței în tabelul preliminar, arătând în motivare că cererea de admitere a creanței a fost comunicată la data de_ iar termenul limită pentru depunerea cererii a fost stabilit prin încheierea civilă nr.49/_ prin care s-a deschis procedura insolvenței, la data de_, deci s-a depus în termen.
Termenul de prescripție pentru plata sumei restante s-a întrerupt prin acționarea în justiție pentru executare silită.
Prin încheierea civilă nbr.49/C/_ a Tribunalului Sălaj s-a deschis procedura insolvenței debitorului SC T. T. SRL Z. și s-a stabilit termen limită pentru depunerea cererii de creanță la data de_ .
Din borderoul anexat de creditoare rezultă că cererea de creanță a fost expediată prin poștă la data de_, deci în termenul stabilit prin sentință, susținerea lichidatorului judiciar că nu s-a depus în termen nefiind reală.
Creditorul a solicitat executarea silită a creanței prin cererea de încuviințare înregistrată la Judecătoria Zalău la data de_, iar prin sentința civilă nr. 1453/_ executarea a fost încuviințată. Cererea de executare silită echivalează cu cererea de chemare în judecată prevăzută de art.2537 cod civil în privința întreruperii prescripției, astfel că, în speță, cursul prescripției a fost întrerupt.
Creanța certă, lichidă și exigibilă este în sumă de 7.762, 87 lei pentru care s-au emis facturi și pentru care s-a încuviințat executarea silită.
La stabilirea cuantumului creanței s-a avut în vedere faptul că autovehiculul a fost valorificat de creditor
În temeiul art.73 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, instanța a admis în parte contestația pentru suma de 7.762, 87 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs S. I. L. R. I. S., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 2295/_, în sensul admiterii creanței recurentei în sumă de 71.842,17 lei, debit aferent contractului de leasing financiar nr. 07857/_ .
În motivarea recursului se arată că, analizând cuprinsul sentinței civile atacate se poate observa faptul că instanța de fond a admis in parte contestația formulata de recurentă si a dispus inscrierea in tabelul preliminar de creanțe întocmit pentru debitorul S. T. T. S., cu suma de 7.762,87 lei, reprezentând doar valoarea facturilor emise și neachitate de debitoare.
Soluția instanței de fond reprezintă o eroare, nu numai în ce privește interpretarea contractului, dar și în ceea ce privește aplicarea legii.
Art. 13 din condițiile generale de leasing prevede că, în cazul încetării înainte de termen a contractului, utilizatorul datorează dobânda de prefinanțare neachitată, valoarea însumată a tuturor ratelor de leasing neplătite, penalitățile la facturile neachitate și achitate cu întârziere.
Instanța de fond a făcut o interpretare simplistă, fără să înțeleagă scopul acordării unei finanțări și, mai mult, au fost ignorate dispozițiile Codului civil Român.
Consideră că prin cererea de înscriere a explicat foarte clar că din creanța totală a scăzut suma încasată în urma vânzării bunului, respectiv din suma de 120.941,57 lei, reprezentând creanța totală datorată de debitoare, a scăzut suma de 49.099,40 lei, rezultând creanța după valorificarea bunului
fiind de 71.842,17 lei, pentru care a formulat cerere de înscriere la masa credală.
Prin încheierea contractului de leasing financiar, recuenta a primit cu titlu de finanțare o sumă de bani în euro, care urmează a fi restituită prin achitarea unor rate de leasing lunare, conform planului de eșalonare.
Această finanțare trebuie recuperată în totalitate de la utilizator, în caz contrar, pentru finanțator ar fi o pierdere evidentă, fără de care activitatea economică nu poate continua.
Codul Civil Român recunoaște dreptul subscrisei de a solicita restul ratelor de leasing ce nu au fost achitate.
Art. 1084 C.civ. vechi: "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepțiile și modificările mai jos menționate."
Art. 1085 C.civ. vechi: "Debitorul nu răspunde decât de daunele- interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său."
Art. 1086 C.civ. vechi: "Când convenția cuprinde ca partea nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică."
Prin urmare, un principiu al dreptului civil român este acela al reparării în totalitate a prejudiciului suferit, precum și a beneficiului nerealizat.
Ratele de leasing trebuie restituite în totalitate, acestea reprezentând finanțarea acordată și, prin urmare, prin neachitarea lor, prejudiciul înregistrat este evident.
Art. 1084 C.civ. vechi: "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afara de excepțiile și modificările mai jos menționate."
Așadar, aceste două categorii de debite nu reprezintă altceva decât recuperarea în totalitate a finanțării acordate (prejudiciul efectiv suferit) și dobânda contractuală (beneficiul nerealizat în urma finanțării acordate).
Este ușor de observat că, prin recuperarea acestor sume nu poate fi vorba de o îmbogățire fără justa cauză, ci de repararea unui prejudiciu care este prevăzut atât în contractul de leasing, cât și în Codul civil.
Acest principiu este preluat și de Noul Cod Civil:Art. 1.531 NCC:"Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutării".
"Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabila, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."
Potrivit art. 1066 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de leasing, clauza penală este "aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i." Pornind de la definiția legală a instituției, doctrina a definit clauza penală ca fiind acea "convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său".
Așadar, rolul clauzei penale este acela de a evalua pe cale convențională prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încălcării de către debitor a obligațiilor contractuale, instituind în sarcina acestuia din urmă
obligația de a a-i achita creditorului o sumă de bani ori o altă valoare patrimonială.
Încetarea, prin reziliere, a contractului de leasing financiar, din culpa utilizatorului, poate avea ca efect cauzarea unui prejudiciu constând în ratele de leasing și dobânda pe care utilizatorul s-a obligat să le plătească, iar finanțatorul avea speranța legitimă că le va încasa, prin urmare, referirea clauzei penale la daune-interese evaluate ca prejudiciu reprezentând ratele de leasing contractuale viitoare și, după caz, dobânzile asupra acestor rate, nu este contrară dispozițiilor O.G. nr. 51/1997. Este cunoscut faptul că prevederile art. 969 C.civ. de la 1864 ridica la rang de lege convenția părților, așa încât acestea sunt ținute la executarea, întocmai și cu bună- credință, a obligațiilor asumate. Invalidarea convenției ori a uneia dintre clauzele acesteia nu poate avea loc decât pentru cazurile prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 948 și urm. C.civ.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că apelantei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială,
fără a se ține seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra R., că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată timbrului judiciar până la termenul stabilit, urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L E G I I
D E C I D E :
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de SC I. L. R.
I. SA împotriva sentinței civile nr. 2295 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
DP C.
I.
A.
I.
A. M. N.
ȚÂR
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: DP
| ← Sentința civilă nr. 3576/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 3009/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
