Sentința civilă nr. 3051/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3051/2013
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.
S-a luat spre examinare cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. C. S. C., la solicitarea creditoarei D. G. A F.
P. A J. C., în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUNICIPIULUI T., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că debitoarea a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării unei deferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 lei, sub sancțiunea anulării contestației, dar nu a dat curs solicitărilor instanței.
Judecătorul sindic din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrării a contestației formulată de către debitoarea SC A. C. S. și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții și asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei formulată de către creditoare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, creditoarea
D. G. A F. P. A J. C., în calitate de reprezentantă a ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUNICIPIULUI T. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A. C. S., apreciind că se află în stare de insolvență.
În susținerea cererii, creditoarea a arătat în esență că potrivit referatului privind necesitatea deschiderii procedurii insolventei, societatea debitoare are creante fiscale datorate si neachitate in cuantum de 100.440 lei. S-a mai menționat că organele fiscale au efectuat mai multe acte de executare care nu au permis stingerea debitului, iar debitoarea a efectuat ultima plata catre bugetul de stat la data de_ .
În opinia creditoarei, sunt indeplinite conditiile prevazute de art.3 pct.1, pct.6 si pct.12 si art.31 din Legea nr.85/2006. De asemenea, s-a solicitat ca judecatorul sindic sa aiba in vedere la desemnarea administratorului judiciar dispozitiile Ordinului nr.1009/2007 privind procedurile de selectie a practicienilor in insolventa agreati de A.N.A.F..
În drept, au fost invocate dispozițiile legale menționate în cuprinsul
cererii.
Prin contestația depusă la dosar la data de_, debitoarea a solicitat
respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de către creditoare, susținând că înțelege să conteste starea de insolvență a societății, chiar dacă au trecut 90 zile de la ultima plată efectuată către acest creditor. Debitoarea a arătat că nu a reușit să facă plăți către acest creditor în intervalul_ -_, însă a efectuat plăți către alți creditori, respectiv furnizori de materiale de construcții, pentru a-și putea desfășura activitatea. De asemenea, debitoarea a menționat că are încheiate contracte de execuție cu mai mulți beneficiari, în prezent desfășurând lucrări la obiectivul Capela mortuară din C. . Debitoarea a mai arătat că la rândul său a întâmpinat greutăți la încasarea sumelor de bani care i se cuvenea drept plăți pentru efectuarea lucrărilor contractate, în prezent având de încasat suma de 37.600 lei, după cum rezultă din facturi și din situația contului clienți neîncasați.
Examinând excepția nelegalei timbrări a contestației formulate de către debitoarea SC A. C. S.
, judecătorul sindic reține următoarele. Potrivit prevederilor art.14 din OUG nr.80/2013, acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței se taxează cu 200 lei. Contestația formulată de debitoare a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 120 lei, motiv pentru care s-a pus în vedere acesteia, prin citația comunicată pentru prezentul termen de judecată, să depună dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 80 lei. Întrucât debitoarea nu a completat timbrajul conform normei legale anterior menționate, deși i s-a atras atenția asupra necesității achitării diferenței datorate, în temeiul prevederilor art.34 din OUG nr.80/2013, judecătorul sindic va admite excepția nelegalei timbrări a contestației formulate și, în consecință, va anula contestația debitoarei SC A. C. S., ca nelegal timbrată.
Analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic constată că aceasta întrunește cerințele formale prevăzute de art. 31 alin. 1 din Legea nr.85/2006, precum și cele de fond prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. a, pct. 6 și pct.12 din același act normativ.
Astfel, raportat la înscrisurile aflate dosarul cauzei, respectiv somațiile de plată și titlurile executorii depuse la dosar, precum și la împrejurarea că a fost anulată ca netimbrată contestația debitoarei, judecătorul sindic constată că cererea creditoarei întrunește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creanța solicitată este mai mare decât valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este o creanță certă, lichidă și exigibilă al cărui cuantum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, scadența acesteia fiind împlinită cu mai mult de 90 de zile în urmă, putându-se astfel prezuma că debitoarea este în insolvență potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Față de cuantumul acestui debit, față de împrejurarea că debitoarea nu a făcut dovada faptului că deține lichidități care ar fi în măsură să acopere creanța, judecătorul sindic apreciază că debitoarea se află într-o stare de insolvență prezumată ca fiind vădită, întrucât, după mai mult de 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditoare.
Ca atare, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei A. C.
S. .
În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din același act normativ, va desemna în calitate de administrator judiciar provizoriu pe CII R.
A. D., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, având in vedere cererea creditoarei în acest sens.
În temeiul art. 35 din lege, va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei și în temeiul prevederilor art.18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.
În temeiul art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar, în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație din procedura generală, conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 85/2006.
În baza art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006, va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor
băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Conform art. 44 din același act normativ, va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art.187 alin. 1 pct. 2 lit. f si g Cod proc. civ.
În temeiul art. 48 alin. 1 din lege, va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prevăzute de art. 61 din aceeași lege.
În baza prevederilor art. 62 lit. b, c și d coroborat cu art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de _
, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite excepția nelegalei timbrări a contestației formulate de debitoarea SC A. C. S. .
Anulează contestația formulată de debitoarea SC A. C. S., cu sediul in C. str.P. nr.377 județul C., în contradictoriu cu creditoarea D. G. A F. P. A J. C. în reprezentarea intereselor ADMINISTRAȚIEI F.
P. A MUNICIPIULUI T. cu sediul în C. N. Piața A. I. nr.19 județul C. . Admite cererea formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J.
C. in reprezentarea intereselor ADMINISTRATIEI F. P. A MUNICIPIULUI T.
, impotriva debitoarei SC A. C. S., cu sediul in C. str.P. nr.377 jud. C.
.
Dispune deschiderea procedurii insolvenței în forma generală împotriva debitoarei SC A. C. S., J_ .
Numește administrator judiciar provizoriu pe CII R. A. D., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art.187 alin. 1 pct. 2 lit. f si g Cod proc. civ.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art.21 alin. 1 din Legea nr.85/2006.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr.85/2006 în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a informa judecătorul sindic în ipoteza în care se formulează o propunere de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de _
, sala 249, ora 11,00.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la T. Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2013.
JUDECATOR SINDIC: GREFIER:
M. C. B. T. G.
Red./dact./MCB/9ex/_
← Decizia civilă nr. 9487/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 273/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|