Sentința civilă nr. 3214/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3214/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C.
GREFIER: T. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței în formă generală deschise împotriva debitoarei SC R. T. S., la solicitarea creditorului M. C. -N. în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C.I.I. T. M. C., d-na practician în insolvență T. M.
, lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:
la data de 18 septembrie 2013, din partea H&B INSOLV SPRL, ofertă de servicii;
la data de 17 octombrie 2013, din partea M. UI C. -N., cerere de admitere a creanței;
la data de 12 noiembrie 2013, din partea administratorului judiciar, raport privind propunerea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei, însoțit de acte anexă;
la data de 12 noiembrie 2013, din partea SC C. DE A. S. SA, cerere de admitere a creanței;
la data de 15 noiembrie 2013, din partea administratorului judiciar, raport privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei, însoțit de acte anexă;
la data de 15 noiembrie 2013, din partea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A F. P.
C., cerere de admitere a creanțelor;
- la data de 15 noiembrie 2013, din partea SC F. DE F. A E. E. " E.
F. SA";, declarație de creanță;
Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosarul cauzei dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr.18944/_ a notificării și a raportului privind propunerea de intrare a debitoarei în faliment procedura simplificată, dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr.19117/_ a raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei și dovada notificării raportului privind propunerea de intrare a debitoarei în faliment procedura simplificată cu creditorul M. C. -N., arătând faptul că nu există posibilitatea de reorganizare a debitoarei, raportat la faptul că persoana juridică nu deține nici un bun în patrimoniu și nici sume de bani necesare susținerii unui plan de reorganizare, motiv pentru care solicită aprobarea propunerii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de practicianul în insolvență, în condițiile prevăzute de art.54 din Legea 85/2006 și va dispune acordarea unui termen de judecată pentru data de 19 decembrie 2013, sala 249, ora 8.00, termen stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 12 noiembrie 2013, administratorul judiciar C.I.I. T. M. C. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC R.
T. S., a încunoștințat judecătorul sindic despre faptul că debitoarea se încadrează în criteriile prevăzute la art.1 alin.2 lit.c pct. 1 din Legea nr.85/2006.
În cuprinsul raportului administratorul judiciar a arătat că a procedat la notificarea debitoarei la sediul declarat la ORC C. și fostul administrator statutar al societăți la adresa de domiciliu cu care acesta figurează în evidențele ORC C., în vederea predării documentelor prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, corespondența fiind primită atât la sediul debitoarei, cât și la domiciliul administratorului statutar.
În urma notificărilor, la data de_ administratorul statutar s-a prezentat la sediul administratorului judiciar și a predat balanțele contabile aferente perioadei_ -_ ,
bilanțurile contabile aferente anilor 2010, 2011 și 2012, extras de cont bancă, situația debitori- creditori. La aceeași dată, administratorul statutar a arătat că este de acord cu deschiderea procedurii de faliment având în vedere că nu există posibilitatea de reorganizare a activități debitoarei, că nici societatea și nici el personal nu deține sumele de bani necesare în vederea susținerii unui plan de reorganizare.
Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei a fost publicată în BPI nr. 17500/_ și în ziarul "Monitorul de C. "; din data de_ .
Având în vedere cele arătate, administratorul judiciar consideră că sunt îndeplinite prevederile art.1 alin.2 lit.c pct.1 din Legea nr.85/2006, întrucât debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu, iar administratorul statutar nu și-a manifestat intenția de a propune un plan de reorganizare din cauza lipsei de fonduri.
Analizând cererea formulată de administratorul judiciar, având în vedere faptul că debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu, iar administratorul statutar nu și-a manifestat intenția de a propune un plan de reorganizare din cauza lipsei de fonduri, apreciind că nu există nici o posibilitate reală privind continuarea activitatii debitoarei, cu luarea în considerare a prev. art.54 coroborat cu prev. art.1 alin.2 lit.c pct. 1 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va încuviința propunerea de trecere a debitoarei în faliment procedura simplificată.
De asemenea, va fi avută în vedere împrejurarea că debitoarea nu și-a manifestat intenția de a se reorganiza și că în cauză au fost respectate prev. art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 conform cărora propunerea de intrare în faliment în formă simplificată a fost notificată debitoarei și creditoarei care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței (f.104, 115), propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată fiind publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.18944/_ (f.116-119).
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art.54 alin.4, concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar vor fi aprobate, cu consecința intrării debitoarei în faliment procedura simplificată în condițiile art.107 alin.1 lit.D din Legea nr.85/2006.
Urmare intrării în procedura falimentului, în baza prev. art.107 alin.2 se va dispune dizolvarea societății debitoare, iar în baza aceluiași articol lit.c va fi confirmat în calitate de lichidator, administratorul judiciar, care urmează să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art.25 și secțiunea a 7-a falimentul din Legea privind procedura insolvenței.
În baza prev. art.107 alin.2 lit.d din Legea nr.85/2006, se va fixa termen de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de_ .
În baza prev. art.107 alin.2 lit.f, se va dispune notificarea de către lichidator, a intrării în faliment în condițiile art.109 alin.1 din Legea nr.85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii precum și îndeplinirea atribuțiilor prev. de art. 109 alin.2-4 din același act normativ.
În baza prev. art.113 și urm. din Legea nr.85/2006, se va dispune identificarea și sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte măsuri premergătoare lichidării, în sarcina lichidatorului stabilindu-se și obligația de a depune rapoarte lunare la dosar asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor, cu justificarea cheltuielilor la data de 20 a fiecărei luni.
Se va stabili termen în vederea soluționării contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei și în vederea afișării tabelului definitiv al creanțelor pentru data de_, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar C.I.I. T. C. M. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC R. T. S., cu sediul în C. -N., str. N. nr. 10, ap. 5, jud. C., J_, CUI 6512034, în baza dispozițiilor art. 54 din Legea nr.85/2006 cuprinzând propunerea de intrare a debitoarei în faliment și, în consecință:
Dispune intrarea debitoarei în faliment forma simplificată și confirmă în calitate de lichidator judiciar, administratorul judiciar care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006.
Dispune dizolvarea societății debitoare.
Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de_ .
2
Dispune în sarcina lichidatorului notificarea intrării în faliment în condițiile art.109 alin 1 din Legea nr.85/2006, debitoarei, tuturor creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii precum și îndeplinirea atribuțiilor prev. de art. 109 alin 2-4 din același act normativ.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 a lunii.
Stabilește termen în vederea soluționării contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar și afișării tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei pentru data de_ .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la registratura
T. ui Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 3 ex./_
3
← Sentința civilă nr. 4809/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2720/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|