Sentința civilă nr. 3263/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3263/2013
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC S. P. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență D. M. A., lipsind creditorii.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la s-au înregistrat la dosar, din partea lichidatorului judiciar, la data de 15 noiembrie 2013, raportul final, cu anexe și procesul-verbal de afișare a acestuia la ușa instanței.
Lichidatorul judiciar susține raportul depus și solicită închiderea procedurii de faliment a debitoarei, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt, precum și încuviințarea onorariului lichidatorului judiciar, cu plata din fondul de lichidare.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțarea asupra raprtului final.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentința civilă nr. 2155/2012 pronunțată la data de_ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC S. P. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată față de debitoare, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. D. M. A. .
Prin sentința civilă nr.3468/_ a fost confirmat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC S.
P. S., C.I.I. D. M. A. și a fost confirmat onorariul acestuia în cuantum de 400 lei lunar și 5% din sumele încasate în cursul procedurii.
Prin raportul final depus la dosarul cauzei la data de 15 noiembrie 2013, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.
În cuprinsul raportului lichidatorul judiciar a arătat că după deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată a procedat la notificarea debitoarei la sediul declarat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitând reprezentanților acesteia să-i pună la dispoziție actele prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, notificarea fiind returnată lichidatorului. Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.6876/_ și în ziarul "Monitorul de C. "; din data de_ și a fost transmisă prin corespondență la sediul debitoarei și la domiciliul administratorului statutar al acestuia.
În urma notificărilor efectuate în baza prev. art.61 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei care a fost publicat în BPI nr.11746/_ . Întrucât împotriva tabelului preliminar al creanțelor nu au fost formulate contestații, acesta a fost definitivat, fiind publicat în BPI nr.13354/_ .
Lichidatorul judiciar a arătat că a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția insolvenței debitoarei, în cuprinsul căruia s-a arătat că în cauză nu sunt incidente prev. art.138 din Legea nr.85/2006.
S-a arătat că au fost întreprinse măsuri pentru evaluarea și valorificarea bunurilor debitoarei, respectiv confecții pentru adolescente, ață și o mașină electrică pentru croit, toate fiind evaluate de un expert ANEVAR la valoarea totală de 4.000 lei cu TVA inclus. Bunurile au fost valorificate la valoarea evaluată suma de 4.000 lei fiind încasată în contul de lichidare.
A fost întocmit raportul asupra fondurilor obținute din lichidarea bunurilor și planul de distribuire a acestora, care au fost afișate la ușa instanței și publicate în BPI nr. 15770/_ și comunicat creditorilor.
Din suma încasată în cuantum de 4.000 lei, suma de 200 lei a fost previzionată în conformitate cu prev. art. 127 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, fiind destinată pentru acoperirea comisioanelor pentru distribuirea sumelor și cheltuielilor poștale pentru comunicarea raportului conținând planul de distribuire, precum și a raportului final, a fost distribuită suma de 3.800 lei reprezentând cheltuieli de procedură (774 lei TVA aferent bunurilor valorificate, 65 lei fond lichidare 2%, 54 lei publicitate, 85 lei cheltuieli inventariere, preluare, transport stoc, 450 lei onorariu evaluator) și 2.372 lei onorariu lichidator.
Întrucât din cuantumul total al onorariului lichidatorului judiciar de 7.600 lei aprobat de adunarea creditorilor din_ și confirmat prin sentința civilă nr. 3468/2012 s-a achitat doar suma de 2.372 lei, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic încuviințarea plății din fondul de lichidare a diferenței de onorariu în cuantum de 5.228 lei în conformitate cu prev. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. În subsidiar, în ipoteza în care nu va fi
1
încuviințată această sumă, lichidatorul judiciar a solicitat încuviințarea suplimentarea onorariului deja încasat cu o sumă care a fost lăsată la aprecierea judecătorului sindic.
Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori, lichidatorul judiciar apreciază că sunt incidente disp. art.129 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care consideră că se impune închiderea procedurii de faliment și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Raportul final a fost afișat la ușa instanței, notificat debitoarei și creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență, împotriva acestuia nefiind formulate obiecțiuni.
Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta urmează a fi admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri de valorificat sau sume de distribuit.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât toate bunurile din averea debitoarei au fost valorificate și fondurile obținute au fost distribuite și în patrimoniul debitoarei nu mai există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.
În conformitate cu prev. art. 135 și 136 din același act normativ, se va dispune și notificarea prezentei hotărâri, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
În temeiul prev. art.11 și 19 alin. 2, coroborat cu art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințată cu titlu de diferență de onorariu al lichidatorului judiciar suma de 3.000 lei + TVA, reprezentând plafonul maxim stabilit prin Statutul UNPIR, sumă care urmează a fi plătită din fondul special de lichidare. La stabilirea acestui cuantum au fost avute în vedere prev. art. 19 alin.2 din Legea nr. 85/2006, conform cărora în cazul in care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de catre judecatorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician in insolventa.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
A.
Admite raportul final de activitate și bilanțul general întocmite de lichidatorul judiciar C.I.I. D. desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC S. P. S., cu sediul în C. -N., str. B.
M.
nr. 6,
ap. 9, jud. C., J_, CUI 16856175 și în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului în forma simplificată privind pe debitoarea SC S. P.
S. .
Dispune radierea societății debitoare SC S. P. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului
de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea sentinței de închidere a procedurii cu creditorii, asociatul debitoarei, Direcției Generale a F. P. a J. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
Încuviințează cu titlu de diferență de onorariu al lichidatorului judiciar suma de 3.000 lei + TVA și dispune plata acestuia din fondul special de lichidare.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM 6 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 1552/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 488/2013. Procedura insolvenței → |
---|