Sentința civilă nr. 3441/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3441/2013
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - D. M. D. GREFIER - A. VLAIC
Pe rol fiind examinarea stadiul procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006, deschisă împotriva debitoarei SC S. M. S. .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar, practician în insolvență Gordan Ștefan, cu delegație la dosar, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat la dosar următoarele :
la data de_, din partea lichidatorului judiciar, tabelul definitiv al creanțelor și procesul-verbal de afișare a acestuia la ușa instanței,
la data de 18 octombrie 2013, cerere de repunere în termen și declarație de creanță din partea SC C. R.
prin lichidator judiciar RTZ&PARTNERS S., cu anexe,
la data de 29 noiembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, tabelul suplimentar al creanțelor și procesul-verbal de afișare a acestuia la ușa instanței,
la data de 4 decembrie 2013, raportul de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar, cu anexe,
la data de 5 noiembrie 2013, cerere de admitere a creanței din partea SC SELCAR INTERNATIONAL S.
, cu anexe,
la data de 7 noiembrie 2013, cerere de admitere a creanței suplimentare din partea MUNICIPIULUI C. -
N. ,
- la data de 9 decembrie 2013, o cerere din partea creditoarei B. GSG SA, prin care solicită confirmarea în
calitate de lichidator judiciar a practicianului în insolvență J. S. și ofertă de servicii din partea acestuia.
Reprezentantul lichidatorului judiciar susține raportul depus, arătând că în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță formulată de către creditoarea SC C. R. S. o apreciază ca fiind întemeiată, sens în care solicită admiterea acesteia și înscrierea creditoarei în tabelul de creanțe. Totodată, arată că a apreciat ca fiind tardivă declarația de creanță formulată de către SC Selcar International S., nefiind înscrisă în tabelul creanțelor. Solicită încuviințarea tabelului suplimentar al creanțelor și acordarea un termen pentru continuarea procedurii de evaluare a bunurilor debitoarei.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de repunere în termen formulată de către SC C.
S. prin lichidator judiciar RTZ&PARTNERS S. și asupra tabelului suplimentar al creanțelor și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 25 februarie 2014, ora 11, sala 249.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentința civilă nr. 1485/2013 pronunțată la data de 21 mai 2013 a fost admisă cererea formulată de creditoarea B.R.D. - G. S. G. SA și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC S. M. S., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar S.P. G.R.P. IPURL.
Prin sentința civilă nr. 2374/_ s-a dispus trecerea debitoarei în faliment procedura simplificată, fiind numit în calitate de lichidator judiciar S.P. G.R.P. IPURL.
Prin cererea depusă la dosar la data de 18 octombrie 2013, creditoarea SC C. R. S. prin lichidator judiciar RTZ & PARTNERS S., a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanței și înscrierea sa în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC S. M. S. cu creanța în sumă de 505,26 lei reprezentând 399,84 lei contravaloare servicii neachitate și 105,42 lei contravaloarea dobânzii legale calculate de la data scadenței până la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că lichidatorul judiciar al acesteia nu a fost înștiințat despre deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, deși creditoarea ar fi trebuit să figureze în evidențele contabile ale debitoarei cu suma de 399,84 lei reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. 275473/_
.
În practica judiciară s-a statuat, de asemenea, obligativitatea notificării directe conform normelor procesuale civile a deschiderii procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 față de creditorii identificați în lista depusă de debitoare. Mai mult decât atât, legiuitorul a stabilit în sarcina lichidatorului judiciar obligativitatea verificării documentelor predate în baza art. 28 și a suplinirii lipsurilor.
În ceea ce privește creanța invocat, creditoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 11146/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ debitoarea a fost obligată să-i plătească suma de 399,84 lei și dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, astfel că creanța invocată este certă, lichidă și exigibilă.
Prin poziția procesuală depusă la dosar la fila 227 lichidatorul judiciar S.P. G.R.P. IPURL a solicitat admiterea cererii de repunere în termen formulată de creditoarea SC C. R. S. și înscrierea acesteia în tabelul
1
definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC S. M. S. cu creanța în sumă de 505,26 lei în categoria creanțelor chirografare, arătând că documentele societății debitoare au fost predate la data de_, ulterior termenului limită stabilit pentru formularea cererilor de înscriere la masa credală stabilit pentru data de _
, astfel că administratorul judiciar a fost în imposibilitatea notificării creditorilor în termen.
Analizând cererile formulate de creditoarea SC C. R. S., judecătorul sindic reține următoarele:
Judecatorul sindic constata ca deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare nu i-a fost comunicată creditoarei, deși în conformitate cu prev. art. 7 alin. 3 teza 1 se vor realiza conform Codului de procedură civilă comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii, orice reglementare conform căreia această notificare s-ar fi realizat prin alte mijloace fiind considerată neconstituțională conform deciziei Curții Constituționale nr. 1137/_ .
Din interpretarea disp. art. 76 din Legea nr. 85/2006 rezultă că în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile legale cu privire la notificarea deschiderii procedurii insolvenței, titularul creanțelor nu este decăzut din dreptul de a fi înscris la masa credală, chiar dacă a depus cererea după expirarea termenului fixat de instanță.
In speta, in baza art. 186 NCPCse va admite cererea de repunere in termen si se va dispune înscrierea creditoarei în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC S. M. S., cu o creanță chirografară în sumă de 505,26 lei.
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 4 decembrie 2013, lichidatorul judiciar a a învederat judecătorului sindic faptul că au fost notificați creditorii pentru depunerea eventualelor declarații de creanță născute după data deschiderii procedurii și întocmirea tabelului suplimentar. Notificarea s-a făcut în conformitate cu disp. art.107 și 108 alin.2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu disp. art.61-76 din același act normativ, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
În cuprinsul acestor notificări s-a comunicat creditorilor termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor și celelalte termene stabilite de judecătorul sindic.
Ca urmare a notificării, a depus declarație de creanță suplimentară creditorul MUNICIPIUL C. -N. pentru suma de 1.058 lei.
Lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea tabelului suplimentar, acesta fiind afișat la ușa Tribunalului Specializat C. și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.
Creditorii au fost notificați totodată cu privire la termenul de depunere a eventualelor contestații stabilit de judecătorul sindic.
Împotriva tabelului suplimentar astfel cum a fost întocmit de lichidator nu au formulat contestație nici debitoarea și nici creditorii deși în conformitate cu disp. art.108 alin.3, 4 și 5 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar le-a comunicat părților faptul că în conformitate cu aceleași dispoziții legale sunt îndreptățiți să formuleze contestații ce urmează a fi depuse la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru definitivarea tabelului suplimentar.
Drept urmare, cu luarea în considerare a disp. art.108 alin.3 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va definitiva tabelul suplimentar întocmit de lichidatorul judiciar, după cum urmează:
- MUNICIPIUL C. -N. - creanță bugetară în sumă de 1.058 lei.
Se va dispune intocmirea si afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Se va fixa termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 25 februarie 2014, sala 249, ora
11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea de repunere în termenul de declarare a creanței formulată de creditoarea SC C. R. S., cu sediul în Dej, str. V. nr. 36 A, jud. C., CUI 6702900, J_, prin lichidator judiciar RTZ & PARTNERS
, cu sediul în C. -N., str. Calea Turzii nr. 74-76, etaj 2, jud. C. și dispune înscrierea creditoarei în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC S. M. S., cu sediul în C. -N., str. P. nr. 6, ap. 16, jud. C., J_, CUI 21111613, cu o creanță chirografară în sumă de 505,26 lei.
Încuviințează tabelul suplimentar de creanțe, după cum urmează:
- MUNICIPIUL C. -N. - creanță bugetară în sumă de 1.058 lei. Dispune afișarea tabelului definitiv consolidat de creanțe.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Specializat C. . Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.
Red.DMD/MM 3 ex./2014
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
2
← Sentința civilă nr. 3102/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Încheierea civilă nr. 2112/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|