Sentința civilă nr. 349/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 349
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
GREFIER: R. J.
Pe rol fiind pronunțarea asupra confirmării planului de reorganizare modificat al activității debitoarei S.C. M. P. S.R.L. cu sediul în B. M., str.A. C., nr.23, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_, CUI RO 24597144 prin administrator judiciar P. O. I. cu sediul în C.
N., str.E. R. nr.38, ap.1, jud.C. .
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, pronunțarea fiind amânată pentru data de azi, când, judecătorul- sindic a pronunțat prezenta hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de confirmare a planului de reorganizare modificat:
Prin încheierea civilă nr.2026 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a dispus deschierea procedurii generale a insolvenței S.C. M. P. S.R.L. cu sediul în B. M., str.A. C., nr.23, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_, CUI RO 24597144, fiind desemnat administrator judiciar P. O. I. cu sediul în C. N., str.E.
R. nr.38, ap.1, jud.C. .
La data de_, debitoarea a depus la dosar planul de reorganizare modificat.
Administratorul judiciar a depus la dosar, la data de_, procesul verbal încheiat cu ocazia Adunării creditorilor, convocată în temeiul art.99 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, având ca ordine de zi - "votarea planului de reorganizare modificat al activității debitoarei S.C.
P. S.R.L.
, plan propus de către debitoare";.
Planul de reorganizare modificat al activității debitoarei a fost publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr.17337 din_ iar procesul verbal al adunării creditorilor convocată la data de_, în vederea votării planului de reorganizare modificat, a fost publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr.18175 din_ .
Judecătorul sindic constată că adunarea creditorilor a aprobat planul de reorganizare al debitoarei, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.101 alin.1 din Legea nr.85/2006 - modificată.
Procesul verbal încheiat cu ocazia creditorilor având ca ordine de zi
"confirmarea planului de reorganizare modificat"; a fost publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr.
Constatând că planul de reorganizare respectă prevederile art.95 din Legea nr.85/2006 - modificată, judecătorul sindic urmează ca în temeiul art.101 alin.(1) pct.A, să confirme planul de reorganizare modificat al debitoarei.
În baza dispozițiilor art.103 din Legea nr.85/2006, debitoarea își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat, îndeplinind toate dispozițiile prevăzute de articolul sus menționat și va prezenta trimestrial rapoarte privind modul de realizare a planului de reorganizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.101(1)pct.A din Legea nr.85/2006-modificată, privind procedura insolvenței,
Confirmă planul de reorganizare modificat a debitoarei S.C. M. P.
S.R.L.
cu sediul în B. M., str.A. C., nr.23, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_, CUI RO 24597144, propus de debitoare și dispune reorganizarea activității în mod corespunzător.
Administratorul judiciar P. O. I. cu sediul în C. N., str.E. R. nr.38, ap.1, jud.C., va prezenta raport trimestrial asupra situației financiare a averii debitoarei.
Dispune înregistrarea prezentei la Registrul comerțului.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de _ .
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare, prin Buletinul Procedurilor de I. .
Cu administratorul judiciar și debitoarea se comunică separat. Pronunțată în ședință publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. R. J.
Red.B.N./tehnored.J.R._ /5 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B. M., B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 349
emisă la: ziua 22 luna 01, anul 2013
C ă t r e ,
- S.C. M. P. S.R.L. cu sediul în B. M., str.A. C. ,
nr.23, jud.M. ,
- P. O. I. cu sediul în C. N., str.E. R. nr.38,
ap.1, jud.C.
Se comunică, alăturat, copia Sentinței civile nr. 349 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea S.C. M. P.
S.R.L.
cu sediul în B. M., str.A. C., nr.23, jud.M., nr. de ordine în registrul comerțului J/_, CUI RO 24597144.
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
← Sentința civilă nr. 2935/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 3402/2013. Procedura insolvenței → |
---|