Sentința civilă nr. 436/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 436/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei S.C. E.
S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, la solicitarea acesteia.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar, d-l practician în insolvență Gordan Ștefan, lipind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 14 ianuarie 2013, din partea SC E. C. S., cerere de admitere a creanței;
în data de 25 ianuarie 2013, din partea SC B. S., cerere de admitere a creanței;
în data de 31 ianuarie 2013, din partea SC LICHIDARE PATRIMONIU SPRL, cerere de admitere a creanței;
în data de 1 februarie 2013, din partea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. -
, cerere de admitere a creanței;
în data de 1 februarie 2013, din partea SC C. S., cerere de admitere a creanței;
în data de 4 februarie 2013, din partea S. GR.1 B. B., cerere de admitere a creanței;
în data de 5 februarie 2013, din partea SC CO. VO & MC S., cerere de admitere a creanței;
De asemenea, se constată că s-a depus la dosar în data de 6 februarie, de către administratorul judiciar, raport de activitate însoțit de acte anexă, atât în formă scrisă, cât și pe suport electronic(CD).
De asemenea, se constată faptul că nu s-au înregistrat opoziții împotriva hotărârii prin care judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.
Reprezentantul administratorului judiciar arată că raportat la prevederile dispozițiilor art. 54 din Legea 85/2006, apreciind că debitoarea se încadrează în criteriile prevăzute de art.
1 alin. 2 lit. c pct. 4 din Legea 85/2006. Arată că sediul debitoarei nu mai există și nu corespunde adresei din Registrul comerțului și că a intrat în posesia tuturor documentelor contabile, urmând să întocmească și să depună la dosar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență a debitoarei, urmând de asemenea, ca la termenul din 7 martie 2013 să propună definitivarea tabelului de creanțe. Susține cererea de trecere a debitoarei în faliment procedura simplificată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de practicianul în insolvență, iar în ceea ce privește termenul, îl va stabili conform hotărârii de deschidere a procedurii pentru data de 7 martie 2013, termen la care se vor soluționa eventuale contestații la tabelul preliminar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin raportul preliminar de activitate înregistrat sub nr.127/_ 3 și depus la dosar la data de 6 februarie 2013, administratorul judiciar SP G.R.P. I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC E. C. S., a încunoștințat judecătorul sindic despre faptul că debitoarea se încadrează în criteriile prevăzute la art.1 alin.2 lit.c pct. 4 din Legea nr.85/2006.
În cuprinsul raportului administratorul judiciar a arătat că a procedat la notificarea debitoarei la sediul declarat la ORC C. și fostul administrator statutar al societăți la adresa de domiciliu cu care acesta figurează în evidențele ORC C., în vederea predării documentelor prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, corespondența adresată debitoarei fiind returnată cu mențiunea "destinatar mutat";, iar cea adresată administratorului statutar fiind returnată cu mențiunea "expirat termen de păstrare";.
Totodată, administratorul judiciar a procedat la publicarea notificării deschiderii procedurii insolvenței în BPI și în ziarul "România Liberă";.
1
Având în vedere cele arătate, administratorul judiciar consideră că sunt îndeplinite prevederile art.1 alin.2 lit.c pct.4 din Legea nr.85/2006, întrucât sediul debitoarei nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului.
Analizând cererea formulată de administratorul judiciar, având în vedere faptul că sediul debitoarei nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului, apreciind că nu există nici o posibilitate reală privind continuarea activitatii societății, cu luarea în considerare a prev. art.54 coroborat cu prev. art.1 alin.2 lit.c pct. 1, 2 și 3 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va încuviința propunerea de trecere a debitoarei în faliment procedura simplificată.
De asemenea, va fi avută în vedere împrejurarea că debitoarea nu și-a manifestat intenția de a se reorganiza și că în cauză au fost respectate prev. art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 conform cărora propunerea de intrare în faliment în formă simplificată a fost notificată debitoarei și creditoarei care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței (f.196), propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată fiind publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.2044/_ (f.195-196).
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art.54 alin.4, concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar vor fi aprobate, cu consecința intrării debitoarei în faliment procedura simplificată în condițiile art.107 alin.1 lit.D din Legea nr.85/2006.
Urmare intrării în procedura falimentului, în baza prev. art.107 alin.2 se va dispune dizolvarea societății debitoare, iar în baza aceluiași articol lit.c va fi confirmat în calitate de lichidator, administratorul judiciar, care urmează să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art.25 și secțiunea a 7-a falimentul din Legea privind procedura insolvenței.
În baza prev. art.107 alin.2 lit.d din Legea nr.85/2006, se va fixa termen de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de_ .
În baza prev. art.107 alin.2 lit.f, se va dispune notificarea de către lichidator, a intrării în faliment în condițiile art.109 alin.1 din Legea nr.85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii precum și îndeplinirea atribuțiilor prev. de art. 109 alin.2-4 din același act normativ.
În baza prev. art.113 și urm. din Legea nr.85/2006, se va dispune identificarea și sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte măsuri premergătoare lichidării, în sarcina lichidatorului stabilindu-se și obligația de a depune rapoarte lunare la dosar asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor, cu justificarea cheltuielilor la data de 20 a fiecărei luni.
Se va stabili termen în vederea soluționării contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei și în vederea afișării tabelului definitiv al creanțelor pentru data de_, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar G. I. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC E. C. S. în baza dispozițiilor art. 54 din Legea nr.85/2006 cuprinzând propunerea de intrare a debitoarei în faliment, și în consecință:
Dispune intrarea debitoarei în faliment forma simplificată și confirmă în calitate de lichidator judiciar, administratorul judiciar care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006.
Dispune dizolvarea societății debitoare.
Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de_ .
Dispune în sarcina lichidatorului notificarea intrării în faliment în condițiile art.109 alin 1 din Legea nr.85/2006, debitoarei, tuturor creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii precum și îndeplinirea atribuțiilor prev. de art. 109 alin 2-4 din același act normativ.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 a lunii.
2
Stabilește termen în vederea soluționării contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar și afișării tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei pentru data de_ .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 3 ex./_
3
| ← Sentința civilă nr. 3627/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 1735/2013. Procedura insolvenței → |
|---|








