Sentința civilă nr. 518/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a7

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 518/2013

Ședința publică din 12 martie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC P. G. S. cu sediul social în municipiul B., str. M. E., nr. 1-4, mezanin, camera 4 jud. B. -N. înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_, C.U.I. 13501542 și examinarea contestației la tabelul preliminar de creanță formulată de contestatorul B. -G. e S. G. SA.

Cauza s-a judecat în fond la data de 26 februarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată succesiv pentru data de 5 martie 2013 și 12 martie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus creditoarea B. - G. e S. G. SA, în contradictoriu cu debitoarea SC P. G. S., a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, solicitând admiterea contestației și înscrierea creditoarei în tabelul creanțelor debitoarei cu o creanță în cuantum de 5722,44 lei.

În motivare s-a arătat că, contestatoarea în calitate de creditoare a debitoarei P.

G. S., a formulat în prezentul dosar o cerere de admitere a creanței față de aceasta. Cererea a fost formulată și transmisă prin poștă în termenul stabilit de judecătorul- sindic în vederea depunerii declarațiilor de creanță. In declarația de creanță a expus că potrivit celor două facturi emise față de debitoare a prestat servicii față de debitoare, care nu a achitat contravaloarea acestora. Astfel deține față de debitoare o creanță, certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 5722,44 lei.

Cu toate acestea administratorul judiciar nu a înscris creanța creditoarei in tabelul preliminar. Se precizează că nu se cunoaște motivul pentru care administratorul judiciar a procedat în acest mod. Potrivit art. 72 alin 4 din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar (odată cu afișarea tabelului) va trimite de îndată notificări creditorilor ale căror creanțe au fost înlăturate din tabelul preliminar, precizând totodată și motivele.

Se mai arată că după ce creditoarea va afla motivele pentru care administratorul judiciar nu a înregistrat creanța acesteia în tabelul preliminar (conform prevederilor legale mai sus-citate), va completa considerentele prezentei contestații.

1

Administratorul judiciar C. M. UV I. a depus la dosar "note de ședință";, cu valență de întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Creditoarea motivează contestația prin faptul că nu cunoaște motivul neînscrierii creanței, făcânf referire la prev. art. 72 al. 4 din Legea nr. 85/2006 pe care administratorul judiciar nu le-ar fi respectat. Această susținere este neîntemeiată. În urma întocmirii tabelului preliminar, administratorul statutar a notificat B. -GSG despre motivul neînscrierii creanței în tabel, cu scrisoarea nr. 563/_ expediată la sediul B. din C. -N. conform borderoului poștal din data de_ . Această notificare s-a expediat la sediul creditoarei astfel cum este menționat în cererea de creanță formulată, nefiind indicat în cerere alt sediu ales pentru expedierea corespondenței.

Pe de altă parte, contestația este neîntemeiată, fiind aplicabile prev. art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006, conform cărora creanța fiind născută după data deschiderii procedurii, va fi plătită pe baza documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține starea de fapt ce va fi redată în continuare.

Prin încheierea civilă nr. 257/_ pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC P. G. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acestei societăți.

După deschiderea procedurii contestatoarea a depus cerere de admitere a creanței în cuantum de 5722,44 li în temeiul convenției nr. 12621/_ prin care B.

- G. e S. G. SA s-a angajat să asigure transportul de valori la sediile SC P.

G. S. .

Examinând creanța în litigiu instanța constată că pentru încasarea creanței de la debitoare, creditoarea a emis facturile fiscale seria AAA nr. 0. din data de_ și seria AAA nr. 0. din data de_ .

Ambele facturi sunt emise după data deschiderii procedurii_ .

În consecință în speță sunt incidente disp. art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora nu este necesară înscrierea la masa credală a creanțelor născute după data deschiderii procedurii, acestea urmând să fie plătite conform documentelor din care rezultă, respectiv în baza facturilor menționate.

Pentru considerentele expuse și în baza textului de lege menționat instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, formulată de creditoarea B. - G. e S. G. SA, cu sediul în C. -N.

, b-dul 21 D. 1989, nr. 81-83, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea SC P.

G. S.,

cu sediul în B., str. M. E., nr. 1-4, et. Mezanin, ap. 4, jud. B. -N.

.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

2

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ / 4 ex

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 518/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței