Sentința civilă nr. 597/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.597/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 26 februarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii de insolvență față de debitoarea SC B. C.
S., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006. La apelul nominal se constată lipsa debitoarei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că cererea este legal timbrată și că s-a solicitat de către debitoare, în temeiul art.242 din C.pr.civ., judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.
Judecătorul sindic, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la data de 22 februarie 2013 debitoarea SC B. C. S. a solicitat deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată, apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale. Totodată, debitoarea a solicitat numirea în cauză în calitate de lichidator judiciar a C. G. M. LETIȚIA.
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că face față cu dificultate datoriilor sale comerciale, întrucât începând cu anul 2011 a înregistrat pierdere în sumă de 113.313 lei, iar pe primele 11 luni ale anului 2012 pierderea este de 124.153 lei. Cifra de afaceri a societății a scăzut de la 377.579 lei în 2010 cu peste 50%, respectiv la 167.757 lei în 2011. La data de 31 ianuarie 2013 datoriile societății sunt de peste 100.000 lei, din care la bugetul statului suma de 10.596 lei TVA și 4.655 lei impozit pe veniturile din salarii și peste 40.000 lei contribuții la bugetul de asigurări sociale, sume la care se adaugă accesorii față de întârzierea în plată și 918.366 lei datorii către furnizori. Mai mult decât atât, în urma unui control fiscal s-a stabilit în luna decembrie TVA de plată și impozit pe profit de peste 1.300.000 lei.
Față de actele depuse rezultă că debitoarea se află în încetare de plăți și constatând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile peste valoarea prag prevăzută de Legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din actele depuse în probațiune, judecătorul sindic apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale, astfel că în temeiul art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei SC B.
S. .
Având în vedere dispozițiile art.11 lit.c din Legea nr.85/2006, potrivit cărora numirea administratorului judiciar provizoriu, sau după caz, a lichidatorului, se realizează de către judecătorul sindic, se va proceda la numirea în calitate de lichidator judiciar provizoriu în cauză a C. G. M. LETIȚIA, având în vedere solicitarea debitoarei exprimată în cuprinsul cererii introductive.
În baza prev. art.107 alin.2 din Legea nr.85/2006, se va dispune dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare al acesteia.
În baza art.35 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1, în termen de 10 zile de la comunicarea deschiderii procedurii.
Se va stabili în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr.85/2006.
Se va dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1.
În baza prev. art.18 din Legea nr.85/2006, se va dispune desemnarea administratorului special.
În baza art.44 din lege, se va stabili în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2.
De asemenea, se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de înștiința judecătorul sindic dacă sunt formulate opoziții.
În baza prev. art.62 din Legea nr.85/2006 se va stabili termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului data de_, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la tabelul preliminar la data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la_ .
1
Se va dispune notificarea de către lichidator a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați conform prev. art.61 alin.3, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006, se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
În baza prev. art.21 din lege, se va dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la sfârșitul fiecărei luni.
Se va fixa termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 14 mai 2013, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de debitoarea SC B. C. S., cu sediul în C. -N., str.P. nr.12, ap.2, jud.C., J_, CUI 17149172 și în consecință:
Dispune deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei SC B. C. S. și dizolvarea acesteia.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Numește în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe C. G. M. LETIȚIA și stabilește în sarcina acestuia obligația de a înștiința judecătorul sindic imediat ce sunt formulate opoziții.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Stabilește în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr.85/2006.
Dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1.
Dispune desemnarea administratorului special.
Stabilește în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului provizoriu toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Stabilește termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului data de_, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de _
, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la tabelul preliminar la data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la_ .
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați conform prev. art.61 alin.3, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la sfârșitul fiecărei luni, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Fixează termen în vederea verificării stadiului procedurii pentru data de 14 mai 2013, sala 249, ora 11,00. Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM 9 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 2015/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 2321/2013. Procedura insolvenței → |
---|