Decizia civilă nr. 3579/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3579/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.
G. :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. PENTRU A. A.
S. B., împotriva sentinței civile nr. 6819 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., cauza privind și pe intimata SC A. SA, SC A. SA PRIN LICHIDATOR J. SC P. G. S., având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de_, s- a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar prin care s- a invocat excepția lipsei de interes, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Din oficiu, în temeiul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, invocă excepția tardivității recursului, iar cu privire la excepția invocată reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra excepției tardivității, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6819 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., a fost închisă procedura insolvenței debitoarei SC A. SA.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S
, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și obligarea lichidatorului judiciar să convoace C. itetul/Adunarea Creditorilor având ca unic punct pe ordinea de zi propunerea de angajare a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei.
În ședința publică din data de_, instanța a invocat excepția tardivității recursului, care va fi analizată cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.proc.civ.
Conform art.8 alin.2 din Legea 85/2006, termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
În speță, sentința civilă recurată a fost comunicată recurentei, astfel cum rezultă din dovada de primire aflată la dosarul de fond, iar termenul de 7 zile s- a împlinit înainte de data declarării recursului în data de_ - data certă de intrare la registratura T. ui M. .
Având în vedere argumentele expuse, instanța apreciază că cererea de recurs a fost introdusă cu depășirea termenului legal, astfel că va admite excepția tardivității și, în baza art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv recursul declarat de creditoarea A.
PENTRU A.
A.
S. B., împotriva sentinței civile nr. 6819 din _
pronunțată
în dosarul nr._ al T. ui M. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
C. P. A.
M.
C.
M.
S. V.
D.
Red./Dact.C.P. 2 ex/_
Jud. primă instanță: N. B.
← Decizia civilă nr. 3/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 1190/2013. Procedura insolvenței → |
---|