Sentința civilă nr. 7381/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7381

Ședința publică din 17 Decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. - Președintele secției

- judecător sindic

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind soluționarea raportului cu propunere de închidere a procedurii simplificate formulat de practicianul în insolvență C. I. DE I.

A. A.

, cu sediul în B. M., B-dul R. nr. 1/21, județul M., în calitate de lichidator judiciar debitoarei SC H. T. S.

, cu sediul în B. M., str. Revoluției nr.5/78 și cu sediul procesual ales în B. M., Bd. R. nr.3/2, județul M., înregistrată la Registrul Comerțului M. sub nr. J_, CUI RO 23889183.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului constată lămurită cauza, închide faza probatorie și reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin raportul nr. 409 din_ lichidatorul judiciar C. I. DE I.

A. A.

desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC H.

S.

a solicitat, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 următoarele:

Închiderea procedurii de insolvență și faliment a debitoarei;

Dispunerea radierii societății din Registrul Comerțului, și

Descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate cu privire la debitor și averea sa, creditori și asociați și plata cheltuielilor cu procedura.

În cuprinsul raportului, lichidatorul a arătat în esență următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 4123 din data de_ pronunțată în dosar nr._ de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Maramureș s-a dispus deschiderea procedurii de faliment în formă simplificată împotriva

debitoarei SC H. T. S. cu sediul social în B. M., str. Revoluției, nr. 5/78, județul M., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO 23889182.

Prin încheierea din data de_ s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar C. I. de I. R. L. cu C. I. de I. A. A.

.

După comunicarea încheierii de înlocuire a lichidatorului judiciar împotriva debitoarei SC H. T. S. s-a efectuat întreaga procedură prevăzută de legea falimentului, fiind anexate la dosar rapoartele întocmite în acest sens.

După comunicarea tuturor documentelor contabile întocmite anterior deschiderii procedurii, s-a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de faliment a debitorului. Așa cum rezultă și din cuprinsul raportului mai sus menționat, din documentele prezentate de către administratorul debitorului falit, nu au fost identificate acte sau fapte de natură să atragă răspunderea personală patrimonială ale organelor de conducere a societății conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată.

În ultimul raport depus la Tribunalul Maramureș la termenul de continuare a procedurii din data de_, publicat în BPI nr. 11842 din data de_, s-a arătat instanței faptul că s-a trimis o adresă către instituțiile competente în vederea identificării eventualelor bunuri aparținând societății debitoare. Până la termenul din data de_, nu s-a primit răspuns în scris, de aceea s-a solicitat termen pentru continuarea procedurii, în speranța că până la următorul termen se va primi un răspuns.

La data de_ s-a primit adresă de la Direcția de venituri prin care se comunică faptul că, debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri impozabile.

S-a solicitat aprobarea cheltuielilor cu procedura din fondul UNPIR în sumă totală de 3.200 lei, efectuate de către lichidatorul judiciar în perioada _

-_ .

Analizând raportul întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 4123 din_ pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ al T. ui M. s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC H. T. S. în procedura simplificată de insolvență.

Potrivit tabelului definitiv consolidat creanțele acceptate sunt în cuantum total de 314.878 lei, singurul creditor fiind ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. M. .

Conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Recapitulând cele de mai sus și constatând că societatea nu are suficiente bunuri pentru acoperirea pasivului și nici creditorul nu s-a oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii, ca atare aceasta urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

În fine, judecătorul sindic va dispune plata sumei de 1.702 lei, plus TVA, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Judecătorul sindic a redus onorariul de 3.000 lei solicitat de lichidatorul judiciar la 1.500 lei având în vedere gradul scăzut de complexitate a activității depuse de acesta.

Pentru a aprecia acest grad scăzut de complexitate judecătorul sindic a ținut cont de criteriile prevăzute de art.38 alin.2 din OUG nr.86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

Astfel, în speță doar criteriul de la d) al alin.2 al art.38 este operant, restul factorilor enumerați nefiind incidenți.

Or, raportat la acest criteriu, judecătorul sindic constată că datoria totală a debitoarei care se ridică la suma de 314.878 lei nu mai poate fi recuperată, scopul procedurii prevăzut de art.2 din Legea nr.85/2006, care este acoperirea pasivului debitorului, nefiind atins în speță.

În plus, o parte din actele de procedură (întocmirea tabelelor, a raportului cauzal) au fost efectuate de lichidatorul inițial desemnat în cauză CII

R. L., așa încât activitatea depusă de noul practician în insolvență nu a fost de o complexitate deosebită.

Art.89 din Statul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență stabilește un onorariu maxim de 3.000 lei care însă, în funcție de criteriile prevăzute în OUG nr.86/2006, poate fi plafonat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul final nr. 409/_ întocmit de lichidatorul judiciar C.

I. DE I. A. A.

.

Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC H. T. S. , cu sediul în B. M., str. Revoluției nr.5/78 și cu sediul procesual ales în B. M.

, Bd. R. nr.3/2, județul M., înregistrată la Registrul Comerțului M. sub nr. J_, CUI RO 23889183 și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Dispune plata sumei de 1.702 lei, plus TVA, către lichidatorul judiciar C.

I. DE I. A. A.

, cu sediul în B. M., B-dul R. nr. 1/21, județul M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.

Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.

Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. . Cu lichidatorul se comunică separat.

Pronunțată în ședința publică de azi 17 Decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C./23 Decembrie 2013 - ex

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul final nr. 409/_ întocmit de lichidatorul judiciar C.

I. DE I. A. A.

.

Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC H. T. S. , cu sediul în B. M., str. Revoluției nr.5/78 și cu sediul procesual ales în B. M.

, Bd. R. nr.3/2, județul M., înregistrată la Registrul Comerțului M. sub nr. J_, CUI RO 23889183 și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Dispune plata sumei de 1.702 lei, plus TVA, către lichidatorul judiciar C.

DE I. A. A.

, cu sediul în B. M., B-dul R. nr. 1/21, județul M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.

Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.

Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. . Cu lichidatorul se comunică separat.

Pronunțată în ședința publică de azi 17 Decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7381/2013. Procedura insolvenței