Sentința civilă nr. 7383/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7383
Ședința publică din 17 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele secției
- judecător sindic
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind derularea procedurii de faliment împotriva debitoarei SC D.
T. S.
, cu sediul în B., str. F., nr. 4, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 13638320, având numit lichidator judiciar pe P. G. I.
, cu sediul în B. M., Bd. București, nr. 25, et. 1, județul M., respectiv raportul cu propunere de închidere a procedurii formulat de lichidatorul judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea lichidatorului - practician în insolvență Finteușan G. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanta lichidatorului - practician în insolvență Finteușan G. ,
depune la dosar dovada comunicării și publicării raportului, arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Judecătorul sindic, văzând actele și lucrările dosarului constată cauza lămurită, închide faza probatorie și dă cuvântul pe fond.
Reprezentanta lichidatorului - practician în insolvență Finteușan G., solicită aprobarea raportului, închiderea procedurii și radierea debitoarei, descărcarea lichidatorului și a tuturor persoanelor ce l-au asistat, plata decontului depus la dosar.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin raportul nr. 1828 din_ lichidatorul judiciar P. G. I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC D. T. S. a solicitat, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 următoarele:
Închiderea procedurii de insolvență și faliment a debitoarei;
Dispunerea radierii societății din Registrul Comerțului, și
Descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate cu privire la debitor și averea sa, creditori și asociați și plata cheltuielilor cu procedura.
În cuprinsul raportului, lichidatorul a arătat în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr. 739 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitorului SC D. T. S., cu sediul în B., str. F., nr. 4, județul
M., J_, CUI 13638320, la cererea creditorului SC Marco - Tim S. B. . Ulterior, prin sentința civilă nr. 6547/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1 s-a dispus intrarea în faliment a
debitorului, fiind aprobat raportul administratorului judiciar P. G. IPURL.
Calitatea de administratori statutari ai debitorului este deținută de către numiții D. I. și D. M. Carmen.
Debitorul/reprezentanții acestuia au fost notificați de către administratorul judiciar la sediul social al debitorului în data de_ și la domiciliul acestora în data de_, solicitându-li-se documentele și informațiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 85/2006. Notificarea privind deschiderea procedurii generale de insolvență a fost publicată în cotidianul Glasul M. ului, ediția din data de_ și în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3941/_ .
Conform procesului verbal de predare - primire nr. 105 din_, debitorul a predat administratorului judiciar actele și documentele financiar - contabile ale SC D. T. S. . În urma analizării actelor, lichidatorul judiciar a constatat faptul că, debitorul nu deține bunuri întrucât mijloacele de transport care au făcut obiectul contractelor de leasing, au fost predate proprietarului, respectiv societății de leasing SC Volvo Truck Corporation AB - Suedia, datorită situației economico - financiare în care se află debitorul.
Având în vedere adresa nr. 834/_ emisă de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. - Biroul Vamal Sighet, prin care s-a comunicat lichidatorului judiciar Decizia pentru regularizarea situației nr. 3/_ întocmită în baza procesului - verbal de control nr. 12/_ prin care s-au stabilit, pe numele debitorului SC D. T. S., obligații bugetare suplimentare în cuantum de 223.778 lei (privind contractul de leasing ROM345/SS/_ încheiat între Volvo Truck Corporation ca i locator și SC D. T. S. ca și utilizator), lichidatorul judiciar a luat legătura telefonic cu doamna Petrovan C.
L. - inspector vamal superior, care a întocmit acest act administrativ fiscal, în vederea lămuririi situației acestor obligații bugetare. Astfel, lichidatorul judiciar a fost informat că, suma de 223.778 lei a fost achitată de către Volvo Truck Corporation iar pe numele debitorului SC D. T. S. figurează doar o amendă în valoare de 3.500,00 lei.
Prin adresa nr. 1147/_ lichidatorul judiciar a solicitat Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C. - Biroul Vamal Sighet să depună la dosarul cauzei o precizare prin care să confirme efectuarea plății
sumei de 223.778 lei către Volvo Truck Corporation și cuantumul sumei pe care debitorul SC D. T. STL o are de achitat, conform evidențelor acestei instituții.
Având în vedere precizările Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C., înregistrate sub nr. 9598/J/_, comunicate prin poștă lichidatorului judiciar în data de_, în data de_ a fost depus la dosarul cauzei tabelul definitiv consolidat rectificat, creanța aparținând Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C. fiind diminuată până la nivelul sumei de 3.400,00 lei.
Având în vedere că debitorul nu deține în patrimoniu active care să fie valorificate în cadrul procedurii de faliment în vederea acoperirii măcar în parte a pasivului societății, iar după analizarea actelor contabile predate lichidatorului judiciar de către administratorii statutari ai SC D. T. S., nu au fost identificate acte sau fapte de natură să atragă angajarea răspunderii administratorilor în condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, lichidatorul judiciar propune închiderea procedurii de faliment, precum și descărcarea lichidatorului și a tuturor persoanelor care l-au asistat, de îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați, în conformitate cu dispozițiile art. 136 din aceeași lege.
Cheltuielile cu procedura de faliment privind pe debitorul SC D. T. S. sunt în sumă de 3.464,44 lei + TVA, din care se solicită plata sumei de 3.139,44 lei + TVA.
Analizând raportul întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6547 din_ pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC D. T. S. în procedura simplificată de insolvență.
Potrivit tabelului definitiv consolidat creanțele acceptate sunt în cuantum total de 332.750,46 lei, creditori fiind DGFP M., Primăria Orașului B., DRAOV C., ITM M., Banca Comercială Carpatica, SC Marco - Tim S. B.
, Shell Hungary zRT.
Conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Recapitulând cele de mai sus și constatând că societatea nu are suficiente bunuri pentru acoperirea pasivului și nici creditoarea nu s-a oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii, ca atare aceasta urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art.
131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.
În fine, judecătorul sindic va dispune plata sumei de 3.148,34 lei, plus TVA, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
G. I.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul final nr. 1828/_ întocmit de lichidatorul judiciar P.
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC D. T. S. , cu
sediul în B., str. F., nr. 4, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 13638320, și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Dispune plata sumei de 3.148,34 lei, plus TVA, către lichidatorul judiciar
G. I.
, cu sediul în B. M., Bd. București, nr. 25, et. 1, județul M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. Cu lichidatorul se comunică separat.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SA Ana C.
Red. AS/ _
Tred. A.C. /_ - 6 ex.
Dosar nr._ /a1
HOTĂRĂȘTE:
G. I.
Aprobă raportul final nr. 1828/_ întocmit de lichidatorul judiciar P.
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC D. T. S. , cu sediul în B., str. F., nr. 4, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 13638320, și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Dispune plata sumei de 3.148,34 lei, plus TVA, către lichidatorul judiciar
G. I.
, cu sediul în B. M., Bd. București, nr. 25, et. 1, județul M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. Cu lichidatorul se comunică separat.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE,
S.
← Decizia civilă nr. 717/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 5117/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|