Sentința civilă nr. 791/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 791/2013
Ședința publică din data de 15 martie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: M. C. B. GREFIER: T. GIURIGU
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC M. V. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență d-na T.
M. C. .
Procedura este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
la data de_, de către administratorul judiciar proces-verbal de afișare a tabelului definitiv de creanțe privind pe debitoarea SC M. V. S. .
la data de_, raport privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar atât în formă scrisă, cât și în format electronic (dischetă) cu acte în anexă.
la data de_, cerere privind închiderea procedurii de faliment în formă simplificată față de debitoare întocmit de către administratorul judiciar atât în formă scrisă, cât și în format electronic (dischetă), cu acte în anexă.
Reprezentanta administratorului judiciar depune dovada publicării cererii privind închiderea procedurii de faliment în formă simplificată față de debitoare în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4208/_, răspunsul M. ui C. -N., inițial că nu avansează sume de bani pentru continuarea procedurii și că ar exista un bun în proprietatea societății. Arată că a reglementat această situație, în sensul că acest bun nu era radiat de la M. C. -N., deși era vândut în anul 2010, depunând dovada faptului că acest bun a fost radiat de la M.
C. -N. și că în prezent nu mai figurează cu bunuri și mai depune acte în susținerea cererii de închidere a procedurii. Susține cererea de închidere a procedurii și solicită aprobarea cererii privind propunerea de închidere a procedurii, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, descărcarea lichidatorului de orice îndatori și responsabilități privind procedura, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, aprobarea plății cheltuielilor conform decontului, sumă ce urmează a fi achitat din fondul de lichidare, aprobarea onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei +TVA, ce urmează a fi achitat din fondul de lichidare, în temeiul art. 4 aliniatul 4 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii formulată de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea sustinuta in sedinta publica din data de 15 martie 2013, lichidatorul judiciar C. T. C. desemnat sa administreze procedura falimentului debitoarei SC M. V. S. a solicitat judecatorului sindic inchiderea procedurii insolventei debitoarei, radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, descarcarea lichidatorului de toate indatoririle referitoare la procedura, incuviintarea cheltuielilor de procedura si a onorariului lichidatorului judiciar.
In cuprinsul raportului cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei, lichidatorul judiciar a aratat ca a notificat creditorii pentru formularea
declaratiilor de creanta si celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolventei, a intocmit, afisat si publicat tabelul preliminar al creantelor declarate impotriva averii debitoarei, iar apoi tabelul definitiv, a intocmit raportul cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa, apreciind ca nu sunt incidente dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006. De asemenea, a aratat ca a notificat creditorii cu privire la solicitarea lichidatorului de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, insa niciunul dintre creditori nu au inteles sa avanseze astfel de sume.
Referitor la cheltuielile de procedura lichidatorul judiciar a aratat ca acestea se ridica la suma de 16,80 lei, solicitand plata acestora din fondul special de lichidare.
Analizand cererea de inchidere a procedurii falimentului debitoarei SC M.
V. S. formulata de lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele. Derularea procedurii insolventei in forma simplificata fata de debitoarea
SC M. V. S. a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar si sub controlul judecatoresc al judecatorului sindic. In cadrul procedurii, lichidatorul a constatat ca debitoarea nu detine bunuri care, in urma valorificarii, sa poata conduce la indestularea creditorilor ale caror creanteau fost inscrise in tabelul definitiv al creditorilor. In acest context, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei intemeiat pe dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
In conformitate cu dispozitiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, in orice stadiu al procedurii prevazuta de actul normativ invocat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
Analizand aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situatia averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus mentionate, judecatorul sindic constata ca aceste dispozitii sunt pe deplin incidente in cauza. Astfel, in averea debitoarei nu au fost identificate resurse financiare sau bunuri care sa poata fi valorificate pentru indestularea creditorilor. Din adresa emisa de M.
C. N. - Directia de Impozite si Taxe Locale rezulta ca debitoarea nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri, mijlocul de transport marca VW POLO ss.2. fiind radiat din evidentele fiscale. Desi notificati, creditorii nu s-au oferit sa avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii, ci dimpotriva, M. C. N. a aratat in mod expres ca nu intelege sa avanseze sume pentru continuarea procedurii, iar raportul cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei a fost depus la dosar la data de_ si publicat in BPI, fara a fi formulate contestatii impotriva acestuia.
Ca atare, judecatorul sindic constata ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru inchiderea procedurii insolventei, in conditiile in care nu exista bunuri de valorificat si creditorii nu au aratat ca inteleg sa avanseze sume pentru o eventuala continuare a procedurii, astfel ca in final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozitiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar si va dispune inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC M. V. S. si raportat la prevederile art.131 al.1 teza finala din Legea nr.85/2006 va dispune si radierea acesteia evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.
In baza prevederilor art. 135 si 136 din acelasi act normativ, se va dispune si notificarea prezentei hotarari tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii, precum si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.
In temeiul dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va incuviinta plata catre lichidatorul judiciar a unei remuneratii in cuantum de 1500
lei plus TVA avand in vedere durata procedurii, complexitatea scazuta a cauzei, precum si actele indeplinite de lichidatorul judiciar, precum si cheltuielile de procedura avansate in cuantum de 16,80 lei, conform actelor justificative depuse la dosar, urmand ca plata acestor sume sa se faca din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. T. C., în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC M. V. S. cu sediul in C.
-N., str.A. V. Voevod nr.59 jud.C. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC M.
V. S. .
Dispune radierea debitoarei SC M. V. S., J_, din evidențele
Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Încuviințează cheltuielile de procedură în sumă de 16,80 lei și încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 1500 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 15 martie 2013.
JUDECATOR SINDIC: GREFIER:
M. C. B. T. G.
Red./dact./MCB/3ex/_
← Decizia civilă nr. 580/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2869/2013. Procedura insolvenței → |
---|