Sentința civilă nr. 944/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.944/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECATOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC F. S. H., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar al debitoarei,
R. LS, d-l practician în insolvență Pușcaș D. Tiberiu, lipsind creditorii. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a depus de către administratorul judiciar, la data de 21 martie 2013, raport de activitate însoțit de acte anexă și o completare la acest raport, înregistrată la data de 27 martie 2013.
Reprezentantul administratorului judiciar arată că sunt incidente în cauză dispozițiile art.105 și 107 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, raportat la faptul că debitoarea a înregistrat pierderi în perioada decembrie 2012-februarie 2013 și nu s-a conformat planului de reorganizare. În continuare, arată că a procedat la convocarea Adunării creditorilor pentru data de 25 martie 2013, în cadrul căreia a fost prezentat raportul asupra situației financiare a averii debitoarei și a fost prezentată propunerea privind intrarea debitoarei în faliment procedura generală, creditorii fiind de acord cu propunerea practicianului în insolvență. Susține cererea de intrare a debitoarei în faliment procedura generală astfel cum a fost formulată și solicită admiterea acesteia, confirmarea administratorului judiciar R. LS în calitate de lichidator judiciar al debitoarei și aprobarea onorariului acestuia, astfel cum a fost negociat în cadrul Adunării generale a creditorilor din data de 25 martie 2013.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de administratorul judiciar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin încheierea civilă nr. 2088 din 3 mai 2012 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC F. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acesteia, fiind numit în calitate de administrator judiciar provizoriu R.
LS .
Prin sentința civilă nr. 4114/._ a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei SC F. S., propus de debitoare, admis și votat în sensul acceptării de adunarea creditorilor la data de 1 noiembrie 2012, plan din care face parte integrantă programul de plăți, menționat în anexa 1 la plan, depusă la dosar la fila 196, și modalitatea de asigurare a plății, perioada de derulare a planului fiind de 36 de luni de la data confirmării.
S-a dispus continuarea activității debitoarei sub conducerea administratorului special și sub supravegherea administratorului judiciar, stabilindu-se în sarcina acestora îndeplinirea obligațiilor prev. de art.106 din Legea nr.85/2006.
După data confirmării planului au fost depuse la dosar rapoarte de activitate trimestriale și a fost încunoștințat judecătorul sindic despre stadiul procedurii reorganizării, în cuprinsul rapoartelor de activitate fiind analizată situația economico-financiară a debitoarei, precum și situația încasărilor și plăților, practicianul în insolvență depunând la dosar și situația cheltuielilor ocazionate pe parcursul perioadei de reorganizare.
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 21 martie 2013 practicianul în insolvență a arătat că în urma analizării indicatorilor financiari înscriși în balanțele de verificare aferente lunilor decembrie 2012-februarie 2013 a rezultat faptul că debitoarea deține în patrimoniu active imobilizate în valoare de 1.007.259,99 lei compuse din construcții (în valoare de 987.885,00 lei), instalații tehnice și echipamente tehnologice, imobilizări corporale în curs. Conform specificului de activitate (alimentație publică - restaurant și braserie), în perioada analizată stocurile (compuse din marfă și ambalaje) au fluctuat. Ponderea însemnată în valoarea stocurilor o dețin ambalajele, a căror valoare este de 10.520,08 Iei, conform Balanței de verificare aferente lunii februarie 2013.
Debitoarea a înregistrat fluxul disponibilităților bănești prin casieria unității. Soldul bancare aferent perioadei analizate a rămas constant la valoarea de 473,55 lei. Conform
Balanței de verificare la_, deținea suma de 145,12 Iei în casieria unității. Conform soldului contului clienți, debitoarea are creanțe în sumă de 13.617,50 lei.
În situația predată de administratorul special, respectiv fișa contului 411 - Clienți din luna ianuarie 2013 - nu este detaliată componența acestui sold.
În ciuda sumelor de recuperate, debitoarea are datorii față de furnizori pe toată perioada analizată. Astfel, în luna decembrie 2012 avea un sold de 57.549,62 lei, în luna ianuarie 2013 era de 46.803,25 lei, iar în luna februarie 2013 era de 47.825,78 lei. De asemenea, administratorul special al debitoarei a predat Situația furnizorilor la data de_ din care reiese exact, datoria față de fiecare furnizor.
Asociații societății au creditat societatea cu sume de bani, astfel la data de_ soldul contului 455 -Asociați conturi curente era de 66.548,02 lei.
Debitoarea și-a menținut datoriile privind creditele bancare pe termen mediu și lung, soldul contului 162 fiind de 642.162,07 lei, precum și cele pe termen scurt, soldul contului 5191 fiind de 180,252,37 lei.
Veniturile debitoarei s-au diminuat substanțial în perioada decembrie 2012-februarie 2013, observându-se un nivel ridicat al vânzărilor în luna decembrie 2012 de 119.972,21 lei, un factor important fiind factorul sezonier, respectiv sărbătorile de iarnă. În luna ianuarie 2013 se observă o scădere drastică al acestora la valoarea de 6.934,08 lei, iar la sfârșitul lunii februarie 2013 au ajuns la suma de 12.122,36 lei. În urma analizării veniturilor în perioada decembrie 2012-februarie 2013 se poate observa faptul că debitoarea nu înregistrează venituri considerabile. Dacă se înlătura variabila specific factorului sezonier, debitoarea înregistrează o medie a vânzărilor de doar 9.528,22 lei;
C. parativ, cheltuielile inregistrate de societate sunt destul de mari. Astfel, dacă în cursul lunii decembrie 2012 cuantumul cheltuielilor era de 242.213,33 lei, timp în care a înregistrat venituri de 119.972,21 lei, rezultatul financiar contabil fiind o pierdere de 122.241,12 lei.
În cursul lunii ianuarie 2013, debitoarea și-a diminuat considerabil nivelul cheltuielilor la 2.661,95 Iei, perioadă în care a înregistrat venituri în cuantum de 6.934,08 lei și a reușit încheierea activității lunare cu un profit în sumă de 4.272,13 lei. Acest rezultat a fost o excepție, deoarece în luna februarie 2013, debitoarea a încheiat activitatea pe pierdere 2.370,22 lei.
Ca urmare celor menționate mai sus, administratorul judiciar constată faptul că debitoarea nu este capabilă de desfășurarea activității în cadrul unui plan de reorganizare doar din veniturile obținute din activitatea desfășurată, fapt menționat și în cadrul Planului de reorganizare al activității debitoarei.
Administratorul special s-a obligat să aducă un aport trimestrial pentru acoperirea unei părți însemnate a datoriilor cumulate, însă nu a efectuat nici o plată în acest sens.
S-a arătat că trimestrul I cuprinde perioada decembrie 2012-februarie 2013 și presupune plata sumei de 112.798,76 lei către creditori, sumă la care se adaugă și cheltuielile materiale și cele de procedură.
În conformitate cu prevederile art. 106 din Legea insolvenței, situația financiară a debitoarei pentru trimestrul I din plan (decembrie 2012-februarie 2013) face obiectul raportului administratorului judiciar adresat C. itetului, respectiv Adunării creditorilor care au fost convocate prin convocatorul nostru nr. 710 din_ pentru data de_, orele 14,00, la sediul administratorului judiciar.
Administratorul judiciar a procedat la convocarea Adunării creditorilor și nu numai a C. itetului creditorilor, considerând că, o asemenea convocare și comunicarea situației financiare a averii debitoarei către toți creditorii, nu numai către membrii C. itetului creditorilor și discutarea acestei situații în Adunarea creditorilor cu participarea tuturor creditorilor cuprinde, în mod normal, membrii comitetului creditorilor și totodată suplinește notificarea cu privire la raportul privind situația financiară tuturor creditorilor în vederea consultării acestui raport.
S-a arătat că planul de reorganizare judiciară a activității debitoarei a fost formulat și propus de debitoare prin administratorul statutar dna. Rășinar Dorina Lucia și a fost aprobat de Adunarea creditorilor în ședința din data de_ .
De asemenea, acest plan a fost confirmat de judecătorul sindic la data de 0_ . Potrivit planului de reorganizare și a programului de plată a creanțelor către creditori,
în primul trimestru al planului, respectiv în perioada decembrie 2012-februarie 2013, debitoarea avea obligația de a achita până la data de_ creditorilor săi suma de 112.798,76 lei.
Analizând situația debitoarei, administratorul judiciar a constatat faptul că aceasta nu s-a conformat planului de reorganizare judiciară aprobat și până la sfârșitului primului trimestru din plan_ nu a achitat creanțele datorate către nici unul dintre creditorii săi.
De asemenea, din situația financiară a averii debitoarei rezultă faptul că, în trimestrul I din plan decembrie 2012-februarie 2013, activitatea desfășurată de către debitoare a adus pierderi averii sale.
Astfel, neconformarea debitoarei la plan și existența pierderilor în averea debitoarei fac obiectul prevederilor art. 105, alin. 1 din Legea insolvenței, acestea impunând obligația administratorului judiciar de a solicita intrarea debitoarei în faliment în condițiile prevăzute de art. 107, lit. C din Legea nr.85/2006.
Analizând cererea formulată de administratorul judiciar, raportat la dispozițiile legale invocate, judecătorul sindic constată că, în conformitate cu disp. art.105 din Legea nr.85/2006, dacă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori pot solicita oricând judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment, în condițiile reglementate de art.107 din Legea insolvenței.
Dispozițiile art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006 statuează asupra faptului că judecătorul sindic va decide intrarea în faliment în situația în care obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale.
Din această perspectivă, judecătorul sindic reține că în cuprinsul raportului de activitate depus la dosar la data de 21 martie 2013 s-a menționat faptul că pe perioada cuprinsă între lunile decembrie 2012-februarie 2013 debitoarea a înregistrat pierderi în sumă totală de 124.611,34 lei, iar continuarea activității ar determina în continuare pierderi în averea debitoarei.
Față de starea de fapt ce rezultă din cuprinsul rapoartelor de activitate depuse la dosar, ținând cont de faptul că obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate prin planul de reorganizare nu au fost îndeplinite și că desfășurarea activității debitoarei aduce pierderi, va fi admisă cererea formulată de administratorul judiciar și se va dispune intrarea debitoarei în faliment procedura generală, în conformitate cu prev. art.107 alin.1 lit.C din Legea nr.85/2006.
În baza prev. art.107 alin.2 se va dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, desemnând în calitate de lichidator provizoriu pe administratorul judiciar R. LS, care urmează să îndeplinească atribuțiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006.
În baza art.107 al. 2 lit.e și d, se va stabili termenul limită pentru predarea gestiunii averii debitoarei către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după data deschiderii procedurii menționate la art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006 pentru data de 8 aprilie 2013.
Totodată, se va dispune notificarea tuturor creditorilor menționați în lista prevăzută de art.107 alin.2 lit.e, precum și notificarea debitorului și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii de trecere a debitoarei în procedura falimentului, stabilindu-se și termenele reglementate de alineatul 2 al aceluiași articol. Astfel, se va stabili termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanțelor pentru data de_, termen de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor pentru data de_, termenul pentru înregistrarea eventualelor contestații împotriva tabelului suplimentar pentru data de_, precum și termenul de soluționare a eventualelor contestații și de întocmire a tabelului definitiv consolidat pentru data de_ .
În baza disp. art.108 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune, în sarcina lichidatorului judiciar, notificarea intrării în faliment procedura generală creditorilor menționați în lista depusă de debitor/administrator judiciar, menționată la art.107 alin.2 lit.e, notificare ce va respecta disp. art.61 alin.2 și 3 din Legea nr.85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru efectuarea mențiunii.
În baza prev. art.113 și 114 din Legea nr.85/2006, se va dispune sigilarea și inventarierea bunurilor debitoarei și efectuarea celorlalte operațiuni de lichidare conform legii, sub controlul judecătorului sindic.
Se va stabili în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor, cu justificarea cheltuielilor, la data de 25 a lunii, conform prev. art.21 din Legea nr.85/2006.
Se va stabili termen în vederea soluționării eventualelor contestații împotriva tabelului suplimentar al creanțelor și consolidarea tabelului definitiv al creanțelor pentru data de 13 iunie 2013, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MO. VE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulata de administratorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC F. S. și, în consecință:
Dispune intrarea debitoarei în faliment procedura generală și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu societatea profesională R. LS care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.
Dispune dizolvarea societății debitoare si ridicarea dreptului de administrare al acesteia.
Stabilește termenul limită de predare a gestiunii averii de la debitor la lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după data deschiderii procedurii menționate la art.46 alin.2 pentru data de_ .
Stabilește termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar, la data de 30 aprilie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al creanțelor, la data de 16 mai 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor împotriva tabelului suplimentar al creanțelor pentru data de 30 mai 2013, precum și termenul de soluționare a contestațiilor și de întocmire a tabelului definitiv consolidat, la data de 13 iunie 2013.
Dispune, în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu, notificarea intrării debitoarei în faliment creditorilor în condițiile art.61 din Legea nr.85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 25 a fiecărei luni.
Stabilește termen în vederea soluționării eventualelor contestații împotriva tabelului suplimentar al creanțelor și consolidării tabelului definitiv al creanțelor pentru data de 13 iunie 2013, sala 249, ora 8.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 3 ex./_
← Sentința civilă nr. 751/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 4414/2013. Procedura insolvenței → |
---|