Sentința civilă nr. 984/2013. Procedura insolvenței

DOSAR NR. _

R.

SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 984/2013

Ședința publică din data de 1 aprilie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. H.

GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea SS T. S.R.L în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, J. S., d-na practician în insolvență Obreja Diana Viorica, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 29 ianuarie 2013, din partea MUNICIPIULUI C. - N., cerere de admitere a creanței;

în data de 30 ianuarie 2013, din partea I. C., cerere de admitere a creanței;

în data de 31 ianuarie 2013, din partea S. H. Z., cerere de admitere a creanțelor;

în data de 6 februarie 2013, din partea administratorului judiciar, raport de activitate, cu acte anexă;

în data de 18 februarie 2013, din partea D. C., cerere de admitere a creanțelor;

în data de 4 martie 2013, din partea S. C. R. S., cerere de admitere a creanțelor;

în data de 21 martie 2013, din partea administratorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului preliminar al creanțelor;

în data de 26 martie 2013, din partea administratorului judiciar, raport de activitate, cu acte anexă.

Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului de activitate întocmit pentru acest termen de judecată.

Reprezentanta administratorului judiciar susține raportul de activitate astfel cum a fost întocmit, arătând că a procedat la analizarea declarațiilor de creanță înregistrate la dosar, a întocmit tabelul preliminar, împotriva acestuia nefiind înregistrate contestații. De asemenea, învederează instanței că în cadrul Adunării Generale a Asociaților a fost desemnat în calitate de administrator special d-l Stan Florin Vasile. Solicită instanței definitivarea tabelului de creanțe, trecerea debitoarei în faliment în formă simplificată, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 107 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și să ia act de schimbarea formei de exercitare a profesiei din J. IPURL în J. S. .

Judecătorul sindic, deliberând, constată că împotriva tabelului preliminar al creanțelor nu au fost înregistrate contestații, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 73-74 din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de proceda la afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor; în temeiul dispozițiilor art. 11 lit. d din Legea nr. 85/2006, va luat act de desemnarea în calitate de administrator special a d-lui Stan Florin Vasile și de modificarea formei de exercitare a profesiei administratorului judiciar din J. IPURL în J. S. ; reține cauza în pronunțare asupra propunerii de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 3 iunie 2013, sala 249, ora 12,00.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra propunerii administratorului judiciar de intrare în faliment a debitoarei, constată următoarele:

Prin raportul întocmit în temeiul art. 54 din Legea nr. 85/2006 și înregistrat la dosar la data de 06 februarie 2013, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei SC S. T. S. în procedura simplificată, arătând că actele constitutive sau documentele contabile ale debitoarei nu au fost predate ]n termenul legal ]n integralitate, iar administratorul special al societății și-a exprimat opțiunea de a intra în procedura simplificată a falimentului.

Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. c pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar raportat la notificările comunicate de acesta, judecătorul sindic constată că actele prevăzute de art.

28 nu au fost predate administratorului judiciar, totodată debitoarea și-a exprimat intenția de a intra în procedura simplificată a falimentului, fiind astfel incidente disp. art. 1 alin.2 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Sub aspect procedural, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 atât administratorului special al debitoarei( fila 95), fiind totodată publicată în B.P.I. nr. 2216/_ .

Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 54 alin.5 coroborat cu art. 1 alin.2 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va aproba raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 107 alin.1 lit. d va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC S. T. S., precum și dizolvarea societății debitoare.

În temeiul art. 107 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 109 alin.1 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 109 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar J. S. și, în consecință: Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC S. T. S.

și confirmă în calitate de lichidator judiciar J. S. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune dizolvarea debitoarei SC S. T. S.

Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 03 iunie 2013, sala 249, ora 12.00.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 01 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 984/2013. Procedura insolvenței