Decizia civilă nr. 1026/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. Nr. 1026/2011
Ședința data de 09 M. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. J. PENTRU A. ȘI O. V. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC E. S., având ca obiect - suspendare executare act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr.
554/2004 - suspendare Decizie de impunere nr. 2. emisă de D. B. - N.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost amânată pentru a da posibilitatea intimatei-reclamante să-și angajeze apărător.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), ora 0810, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar recurenta a depus o precizare cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de reclamanta SC E. S., în două exemplare, însoțită de înscrisuri.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 al.2 C.pr.civ.
Curtea, raportat la excepția nulității recursului declarat pentru lipsa calității de reprezentant a D. regionale pentru A. și O. V. C., pusă în discuție în ședința publică din (...), o va respinge, având în vedere următoarele considerente:
In conformitate cu art. 1 din Ordinul A.N.V. nr. 8066/(...) si Ordinul
A.N.V. 6840/(...) - directiile regionale pentru accize si operatiuni vamale sunt imputernicite sa reprezinte interesele A.N.V. in litigiile in care autoritatea vamala este parte, in fata instantelor judecatoresti si a altor organe cu atributii jurisdictionale aflate in razele lor teritoriale de competenta, precum si sa formuleze apararile si caile de atac in aceste cauze.
Ordinul A.N.V. nr. 8066/(...) inlocuieste Ordinul A.N.V. nr. 6840/(...) incepand cu data de (...).
D. R. pentru A. si O. V. C. cu sediul in Oradea, str. Armatei Romane, nr. 4 este delegata sa reprezinte interesele Autoritatii Nationale a Vamilor Bucuresti in fata instantelor de judecata din raza de activitate a judetelor: Bihor, Satu Mare, Maramures, C., Salaj si B. - N.
Conform Ordinului A.N.V. nr. 8066/(...), D. C. detine un mandat general de reprezentare care ii confera dreptul sa reprezinte interesele
Autoritatii Nationale a Vamilor Bucuresti in cauzele in care autoritatea vamala este parte, respectiv in fata instantelor de judecata din judetele: Bihor, Satu Mare, Maramures, C., Salaj si B. - N.
Prin adresa nr. 14610/(...), ca raspuns la adresa D. C. nr. 4405/(...), Autoritatea Nationala a Vamilor a comunicat, in mod expres, ca este de acord cu recursul formulat de D. C. in cauza de fata.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectele de fond ale cauzei.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de către petenta SC E. S. R. în contradictoriu cu intimata D. J. PENTRU A. ȘI O. V. B.-N. ca fiind întemeiată și în consecință: s-a dispus suspendarea actelor administrativ fiscale, respectiv a deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată nr.2759 din 29.06.20l0, precum și a dispoziției nr.2760/29.06.20l0 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, până la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva acestor acte administrativ fiscale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 2756/(...), urmare controlului efectuat la societatea petentă, s-a reținut că aceasta în perioada l.07.2006 - 30.04.20l0 a folosit și valorificat ca și combustibil pentru instalația de încălzire cu scopul de a încălzi hala în care își desfășoară activitatea cantitatea de 21.509 litri împreună cu 41.854 tone ulei, fără a achita accizele datorate conf.art.l76 din C.fiscal.
Pentru nedepunerea declarației de accize la autoritatea fiscală societatea a fost sancționată cu 2500 lei amendă întocmindu-se proces verbal de contravenție și s-a dispus achitarea accizelor și a majorărilor de întârziere stabilite de organele de inspecția fiscală la nivelul sumei de ll5.687 lei.
Prin dispoziția nr. 2760 din 29.06.20l0 și care face obiectul prezentei cereri s-a dispus drept obligație a petentei declararea și plata accizelor pentru uleiurile uzate colectate și folosite drept combustibil, înregistrarea în contabilitatea societății a accizelor și majorărilor stabilite de inspecție și emiterea deciziei de impunere .
Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 2..06.20l0 și care face obiect al prezentei cereri, se stabilesc în sarcina petentei obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de ll5.687 lei, reprez.accize pentru uleiul uzat utilizat drept combustibil.
Impotriva actului administrativ fiscal decizia de impunere și respectiv dispoziția nr.2760/20l0 emise de intimată, petenta a formulat contestație, solicitând desființarea acestora ca nelegale și netemeinice, iar în subsidiar, recalcularea accizelor aferente anului 2006, având în vedere textul inițial al C. fiscal aplicabil în anul de referință, înregistrată la emitent sub nr.
30ll/l4.07.20l0.
Referitor la prezenta cerere de suspendare a actului administrativ fiscal, decizia de impunere nr.2..06.20l0 și implicit a dispoziției nr.2760/29.06.20l0 emisă de către intimată până la soluționarea contestației formulate de către petentă, instanța a reținut următoarele:
Potrivit disp.art.2l5 C.pr.fiscală, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Alin.2 al aceluiași articol, statuează că dispozițiile mai sus arătate nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cerere suspendare executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004 cu modif.ulterioare, în condițiile depunerii unei cauțiuni stabilită de acest text.
Potrivit art.l4 alin.l din Legea contenciosului administrativ, statuează că în cazurile bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente o dată cu sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, pentru pronunțarea unei hotărâri de suspendare a executării actului administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ alte două condiții și anume: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel poate fi prevenită.
In art.2 litera s, prin pagubă iminentă legea definenște un prejudiu material viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
In ce privește existența cazului bine justificat în sensul art.l4 alin.l , acesta poate fi reținut dacă, din împrejurările cauzei, rezultă o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al acestuia.
Raportat la prezenta cauză, prin prisma materialului probator ce s-a administrat, instanța a apreciat ca fiind prezente cumulativ cele două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare. In ce privește cazul bine justificat, instanța a apreciat că decizia de impune cât și dispoziția privind măsurile stabilite de către organele de inspecție fiscală, nu se bucură pe deplin de prezumția de nelegalitate, deoarece în cuprinsul lor se reține că reclamanta a folosit drept combustibil pentru încălzit cantitățile înscrise în cuprinsul lor de uleiuri uzate pentru care petenta nu ar fi achitat accizele corespunzătoare bugetului statului, dar s-a observat că petenta este autorizată în activitatea de colectare, tratare, recuperare și eliminare a uleiurilor uzate, deținând autorizația de mediu nr.306/2.ll.2007 emisă în scopul tratării și eliminării acestor uleiuri uzate, în sensul directivei nr.2006/20l2, privind deșeurile, transpuse în legislația română prin OUG nr.78/2000 și prin HG nr.235/2007.
Prin urmare, atâta timp cât nu este stabilit cu certitudine că activitatea de incinerare a uleiurilor uzate s-a făcut de către petentă în scopul producerii de energie calorică și prin urmare le-a folosit cu titlu de carburant supus accizări, sau a fost un procedeu de eliminare ecologică a uleiurilor uzate asupra deciziei de impunere, nu se poate reține prezumția de legalitate a acesteia, urmând ca instanțele să se pronunțe ei atunci când vor fi analizate motivele contestației prin care se solicită anularea acestei decizii.
In privința pagubei eminente, instanța a reținut că sunt corecte susținerile intimatei de natura că plata datoriilor pentru contribuabili este o obligație și că suspendarea executării actelor administrativ fiscale poate cauza prejudicii creditorului fiscal și în ultimă instanță bugetului statului. Dar aceste argumente trebuie privite și din perspectiva contribuabilului care este o societate comercială, iar punerea în executare a deciziei de impunere înainte de soluționarea pe fond a contestației acesteia, ar contribuiindiscutabil la instaurarea stării de insolvabilitate a societății cu consecința perspectivei șomajului pentru cei 77 de angajați ai acesteia.
Sunt considerente pentru care instanța a apreciat cererea formulată de către petentă ca fiind întemeiată și în temeiul disp.legale mai sus invocate a admis-o, dispunându-se suspendarea actelor administrativ fiscale , respectiv a deciziei de impunere nr.2759 din 29.06.20l0 și implicit a dispoziției nr.2760/29.06.20l0, ambele emise de către intimată, până la soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva acestor acte administrativ fiscale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. R. pentru A. si
O. V. C., in nume propriu si in reprezentarea Autoritatii Nationale a Vamilor, solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca nefondată.
In privinta hotararii instantei fondului este incident motivul de modificare prevazut la art. 304 punctul 9 Cod procedura civila, fiind data cu interpretarea si aplicarea gresita a legii.
Eroarea in intepretarea dispozitiilor L. nr. 554/2004 în materie de suspendare a actului administrativ rezida în aprecierea facuta cu privire la indoiala serioasa relativa la legalitatea actelor administrative emise in sarcina intimatei-petente.
In cauza, instanta de fond a motivat superficial existenta unei astfel de indoieli, care nu se poate constitui intr-o justificare suficienta pentru a inlatura principiul caracterului executoriu "ope legis" al actului administrativ-fiscal in discutie.
Referitor la aparenta dreptului, crede ca instanta fondului si-a insusit, fara a-si acorda un minim beneficiu al indoielii, argumentul intimatei- petenta in sensul ca ar fi autorizata sa colecteze, trateze, recupereze si sa elimine uleiurile uzate, asa incat caldura rezultata in urma proceselor chimice de eliminare a deseuri lor uleioase este o consecinta naturala si nu reprezinta o utilizare voita, ca fiind combustibil pentru incalzire, purtator de accize.
Ori, daca instanta fondului ar fi vrut sa observe temeiul legal al stabilirii obligatiilor fiscale, ce incumba intimatei, mai precis dispozitiile art. 175, alin. 4 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conjugate cu cele ale art. 102.2, alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, ar fi constatat ca uleiurile uzate colectate sunt considerate de legiuitor ca produse energetice-combustibil si intra sub incidenta accizelor daca sunt folosite la incalzire in baza art. 20616 alin. 6 Cod fiscal. Autorizatia acordata intimatei-petent nu include folosirea uleiurilor uzate colectate ca produs energetic fara plata accizelor, asa incat nu exista nicio incertitudine cu privire la manoperele petentei sau activitatea sa, apte a contrabalansa caracterul legal al actului adrnlnistrative. Totodata, legiuitorul nu a individualizat cu caracter exhaustiv situatiile concrete in care uzul uleiului-deseu pentru incalzire genereaza plata accizei, din care trebuie trasa concluzia ca oricum ar fi folosit acest ulei la incalzire trebuie platita acciza. Referitor la cea de a doua conditie, iminenta unei pagube care s-ar produce in patrimoniul petentei, prin punerea in executare a actului administrativ-fis cal, opinează ca instanta de fond nu a aratat, in concret, in ce consta acest prejudiciu determinat, dar mai ales cat este de iminent, adica imediat si nu intr-un viitor nedeterminat, in producerea lui. Instantele indrituite in a judeca cererile de suspendare a executarii actelor administrative cu caracter fiscal, ar trebui sa aiba in vedere sicaracterul special/ specific al acestor acte, tocmai pentru ca ele cuprind obligatii catre bugetul statului si sa dispuna suspendarea executarii lor doar daca se face dovada ferma a indeplinirii cerintelor edictate de legiuitor. Sustine ca nu a putut fi demonstrata si probata nici una dintre cele doua conditii prevazute de legea contenciosului administrativ. Concluzionand, pentru aceste motive solicita admiterea prezentului recurs, modificarea hotararii instantei de fond, in sensul respingerii cererii de suspendare a executarii actelor administrativ-fiscale. In drept s-au invocat dispozitiile art. 304, pct. 9, 3041 si art. 312 Cod procedura civila. Reclamanta intimată S. E. S. R. a formulat întâmpinare solicitând in baza dispozitiilor art. 312 (1) din Codul de proc. C., respingerea ca neintemeiat a recursului promovat de catre recurenta D. Generala pentru A. si O. V. C., deoarece in cauza nu este dat motivul prevezut de art. 304 pct. 9 din Codul de proc. C., si in consecinta sa se mentina temeinica si legala Sentinta C. nr. 2. a T. B.-N. Caracterul legal al acestei activitati este dat de cuprinderea in actul constitutiv al reclamantei, la codurile caen: (...), 3822 a activitatilor de colectare, tratare si eliminare a deseurilor nepericuloase si periculoase. Evident in cadrul acestor activitati este cuprinsa implicit si tratarea si colectarea uleiurilor uzate. In acelasi scop reclamanta este beneficiara autorizatiei de mediu nr. 306/(...) emisa tocmai in vederea desfasurarii in bune conditii a activitati de tratare si eliminare a acestor uleiuri uzate. Autorizatia de mediu obtinuta transpune in practica directive nr. 2006/2012 privind desurile si este conforma dispozitiilor cuprinse in OUG nr. 78/2000 si HG nr. 235/2007. Prin urmare reclamanta desfasoară o activitate legala de colectare si eliminare a uleiurilor uzate, utilizand un procedeu ecologic fara a urmari in mod direct producerea de energie calorica si utilizare uleiurilor drept carburanti. In sensul celor expuse inverarează instantei de control judiciar ca pe rolul T. B.-N. se afla dosarul nr. (...) avand ca obiect actiunea de drept comun declansata impotriva deciziei de impunere, si in cadrul acestui proces a solicitat, iar instanta a incuviintat efectuarea unei expertize tehnice prin care sa se raspunda urmatoarelor obiective: - parametri tehnologiei a ansamblului de eliminare a uleiurilor uzate; - scopul pentru care a fost achizitionat; - modul in care a fost amplasat in incinta societatii; - activitatea principala desfasurata, concluzionandu-se daca activitatea de incinerare a uleiurilor uzate s-a efectuat in scopul producerii de energie calorica sau in scopul eliminarii acelor uleiuri; - daca activitatea de eliminare prin incinerare a uleiurilor uzate era posibila fara generarea energiei termice; - daca activitatea de eliminare a uleiurilor uzate se incadreaza in parametrii de protectia mediului si eventuali factori de poluare si de risc a ansamblului tehnologic. Apreciază in cauza intrunita si a doua conditie prevazuta de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privitoare la "prevenirea unei pagube iminente" deoarece in conditiile aratate punerea in executare a deciziei de impunere inainte de solutionarea pe fond a contestatiei ar contribui in mod indiscutabil la generarea unei stari de insolvabilitate a societatii cu consecinta perspectivei somajului pentru cei 77 de angajati ai societatii. Analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod proced. civilă, Curtea constată următoarele: Reclamanta intimată a investit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei cereri de suspendare a actelor administrative - decizia de impunere nr. 2759/(...) și dispoziția nr. 2760/(...) emise de D. B. N., în temeiul art. 14 din L.554/2004. Dincolo de maniera în care a fost formulată cererea - ordonanță președințială - inadmisibilă în condițiile art. 581 Cod proced. civilă în materia contenciosului, Curtea reține că, în doctrină și jurisprudență s-a conturat ideea potrivit căreia actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însușii titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. În justificarea cazului bine justificat se invocă de către reclamantă faptul că este autorizată în activitatea de colectare, tratare, recuperare și eliminare a uleiurilor uzate în sensul Directivei 2006/2012. Trebuie remarcat însă că, potrivit art. 175, alin. 4 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal rap. la art. 102.2, alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, uleiurile uzate colectate sunt considerate de legiuitor ca produse energetice-combustibil si intra sub incidenta accizelor daca sunt folosite la încălzire in baza art. 20616 alin. 6 Cod fiscal. Nici condiția pagubei iminente cererea reclamantei nu este edificatoare, nedepunându-se la dosar înscrisuri din care să rezulte situația economico-financiară a contribuabilului. Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va admite recursul declarat de D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. împotriva sentinței civile nr. 253 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N. pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea formulată de reclamanta SC E. S. împotriva pârâtei D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. împotriva sentinței civile nr. 253 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N. pe care o modifică în sensul că: Respinge cererea formulată de reclamanta SC E. S. împotriva pârâtei D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de (...). Red.M.H./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: I. P.
← Sentința civilă nr. 106/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 496/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|