Decizia civilă nr. 1035/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1035/2011
Ședința publică de la 10 M. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S.
ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 3519/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamanta A. G. O. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA asupra recursului de față, reține că prin sentința civilă nr. 3519/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și ca o consecință admis acțiunea reclamantei A. G. O., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 20266 din (...) emisă de AFP Z. și a obligat-o pe aceasta să restituie reclamantei suma de 4.436 lei, reprezentând taxă pe poluare cu dobânda legală aferentă de la data plății (...) și până la achitarea integrală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a inițiat procedura prev. la art. 7 din Legea nr. 554/2004 iar pârâta a comunicat refuzul său încât procedura prealabilă a fost îndeplinită în cauză mai ales că dispozițiile art. 205 C.pr.civ. nu înlătură dreptul la acțiune al celui ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Pe fond, prima instanță a reținut că prin chitanța seria TS5 nr. 4133148 din (...) reclamanta a achitat la T. municipiului Z. suma de 4436 lei cu titlu de taxă de poluare prevăzută de O. 5. (f. 9). Instanța de fond a constatat că taxa instituită de OUG nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitateiar conform art. 90 sin TCE interzicându-se discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a socotit-o ca inadmisibilă reținând că prin intermediul acestui mecanism procedural nu se poate introduce în cauză alt pârât, ci conform art. 57 trebuie să fie vorba de un terț care ar putea formula aceleași pretenții ca și reclamantul. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J . S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, în sensul admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M. și respingerea acțiunii formulată de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată, cu respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate, deoarece decizia de calcul a taxei pe poluare este asimilată deciziilor de impunere fiind susceptibilă de a fi atacată în conformitate cu art. 207 C.. Totodată, procedura administrativ-fiscală prev. de art. 205, 218 C., este asimilată cu o cale administrativă care este derogatorie prin prima prev. art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nu cu o cale de atac administrativ jurisdicțională lăsată la latitudinea persoanei vătămate prev. de art. 6 din Legea nr. 554/2004. Astfel, reclamantul a sesizat instanța prin precizarea de acțiune cu o cerere prin care solicită anularea adresei nr. 10616/2010, dar aceasta nu este un act administrativ în înțelesul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, ci doar o simplă operațiune tehnico-materială. În acest sens, pârâta apreciază că reținerea instanței este eronată, deoarece decizia de calcul a taxei pe poluare trebuia atacată cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată în contestația administrativă putea fi atacată cu acțiunea în contencios fiscal, conform art. 218 C.. Din această perspectivă, pârâtele au învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanța de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de exercitare rezultate din dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. Între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desființat. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâtele au opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Referitor la aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A., pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile T. S. pe numele A. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentința la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Drept, urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. În acest sens, a mai precizat pârâta, sunt și prev. art. 3 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5., iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu, potrivit art. 8 alin. 1 și 5, astfel că nu organul fiscal, obligat prin sentință la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de aceasta. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului invocândîn principal dispozițiile art. 90 parag. 1 din TCE și jurisprudența CEJ (f. 7- 9). Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente: Analizând recursului, Curtea reține că obiectul acțiunii introductive este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal (art. 117 alin. 1 lit. d) C.) trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Cererea de anulare a adresei nr. 20266 din (...) emisă de AFP Z. (f. 6 dos. fond) nu satisface exigențele procedurale ale contenciosului administrativ fiscal. Și este așa, deoarece adresa respectivă (f. 6 dos. fond) conține de fapt soluționarea pe cale administrativă a cererii de restituire de către organul fiscal, mai precis conține refuzul de a se restitui suma solicitată de petent. Curtea observă că taxa de poluare în sumă de 4.436 lei încasată de pârâtă prin chitanța seria TS5 nr. 4133148 din (...) (f. 9 dos. fond) a fost stabilită printr-un act de impunere, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 28185 din (...) conform normelor legale în vigoare la această dată (f. 16 dos. fond). Astfel, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusivsoluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Astfel fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze un litigiu distinct ce are ca obiect anularea dresei ce conține refuzul de restituire a taxei de către administrația fiscală și restituirea taxei plătite pornind de la premisa că aceasta a fost încasată nelegal de autoritatea fiscală. În fapt, Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva României). Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond în mod greșit a reținut ca nefondată excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și chemata în garanție prin întâmpinările depuse la dosar, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, s-a învederat că reclamanta nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, aceasta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Confuzia instanței de fond în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. este evidentă. Astfel, dreptul persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ în cazul în care este vătămată printr-un act administrativ fiscal ori prin inexistența acestuia este recunoscut la nivel de principiu de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și are aplicabilitate concretă în cadrul acestui tip de raport în aplicarea normelor Codului de procedură fiscală. Însă, într-o astfel de situație, pentru a se adresa cu o cerere de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal este necesar ca în prealabil să fie examinată legalitatea actului administrativ de impunere a acelei taxe numai așa putându-se statua dacă suma plătită a fost în debit sau în cazcontrar sa fie supusă restituirii conform principiului de drept consacrat de art. 1092 Cod civil. Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea constată așadar că, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca, în speță, validând demersul reclamantului, să-l repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C. și să fie posibilă a fi examinată pe cale directă legalitatea actului administrativ fiscal, ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Așa fiind, stabilirea că plata taxei de poluare s-a realizat cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale nu se poate realiza prin apelarea la procedura de drept comun în materia contenciosului administrativ, formularea unei cereri și dacă răspunsul este negativ prin atacarea refuzului plecând de la premisa că este nejustificat (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004) ci așa cum s-a relevat mai sus prin contestarea actului de impunere pe calea contestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205- 218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Ținând seama de aceste argumente, celelalte motive de recurs invocate de recurent nu se justifică a mai fi analizate. Având în vedere motivele de fapt și de drept reținute în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. să admită recursul cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunii promovate de reclamant. Urmând aceeași rațiune și față de soluția dată acțiunii principale, se vor menține dispozițiile de respingere a cererii de chemare în garanție. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D ECIDE Admite recursul declarat de D. G. a F. P. S. și A. F. P. Z., împotriva sentinței civile nr. 3519/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca inadmisibilă acțiunea. Menține dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, ANA M. T. transferată la altă instanță semnează Președintele Curții de A. C. V. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. Red.L.U./Dact.L.U. 2 ex./(...). }Jud.fond.C. N. C.
| ← Decizia civilă nr. 4357/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5572/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
