Decizia civilă nr. 1091/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1091/2011
Ședința publică din data de (...)
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. D., împotriva sentinței civile nr. 4916 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. S., A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 22 lei, achitată cu chitanța nr. 2411330055 din (...), aflată la fila 6 din dosar și timbru judiciar de 0,5 lei.
Prin serviciul registratură, la data de (...), intimata D. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin Sentința civilă nr. 4916 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea reclamantului M. I. D. împotriva pârâtei D. G. a F. P. S. și A. F. P. a municipiului Z. privind anularea adresei nr.24452/(...) și restituirea taxei de poluare. S-a respins cererea de chemare în garanție a M. M.- A. F. DE M.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În vederea efectuării primei înmatriculări în R. a autovehiculului reclamantul a achitat suma de 5464,07 lei din care i-a fost restituită suma de 2827 lei , reținându-se cu titlu de taxă de poluare suma de 2637 lei. Această taxă a fost stabilită prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de O.. Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr.5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor. Prin cererea introductivă, reclamantul a arătat că reglementarea cuprinsă în O. contravine articolelor 25, 28 si 90 din T. de C. a C. E. Începând cu data de 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare T. de la L. În conformitate cu modificările aduse T. instituind Comunitatea E. prin T. de la L., T. a fost redenumit T. privind funcționarea Uniunii E., iar fostul art.90 din T. instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art.110 al noului tratat privind funcționarea Uniunii E., cu același conținut. Instanța a facut insa referire în continuare la art. 90, respectiv la legislația comunitară în vigoare la data plătii taxei de poluare in litigiu. Instanța a apreciat ca o primă precizare care se impune este aceea ca prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a R. la U. E. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 si 4 din Constituția R., dispoziții conform cărora: (2)„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4)Parlamentul,Președintele R., Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile aliniatului 2. „ Prin urmare, începând cu data aderării,1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul roman respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art.1 din H.nr.1367/2000 privind constituirea si funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozitiilor si principiilor Constitutiei R. cu acquis-ul comunitar, în perspectiva aderării R. la U. E., definiție conform căruia acesta include , intre alte acte normative,";dispozitiile T. instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie 1957 la R., si ale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambele republicate in Jurnalul Oficial al C. E. nr.C340 din 10 noiembrie 1997."; Cu privire la competenta instanțelor de judecată de a evalua conformitatea legislației romane din dispozițiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E.,a cărei jurisprudența este obligatorie pentru instanțele nationale în interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr.C 106/77 ca „. național însărcinat sa aplice, in cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicata orice dispoziție contrara a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional."; Conform art. 90 din T. Instituind Comunitatea E., nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție. Ca urmare a numeroase sesizări primite de la cetătenii romani, Comisia europeană-D. G. Impozitare si Uniune Vamala a emis, la data de 9 decembrie, următorul comunicat: „La nivelul Uniunii E. nu exista o armonizare a taxei percepute pentru inmatricularea automobilelor.Asadar, statele membre pot decide unilateral in ce priveste cuantumul taxei si modalitatea de calcul a acesteia, respectand in acelasi timp principiul nediscriminarii. R. poate sa mențină taxa de înmatriculare pentru automobile și poate să stabilească un nivel oricât de ridicat al acesteia(de exemplu, in Danemarca, o taxa similara se ridica la 1. din valoarea automobilului)"; Prin urmare, fiecare stat membru își poate institui in mod independent propriul sistem de taxare, insa aceasta taxare trebuie să se facă prin raportare la art..90 din T., precum si la jurisprudenta C. Obiectivul taxei instituite prin legea națională română este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite, cat si prin modul de impunere. E. care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe si de dioxid de carbon, elemente care pot fi apreciate ca au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului . prin urmare, întrucât taxa este stabilita in functie de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proporțional, fiind stabilita intr-un cuantum mai mare pe măsura ce performantele de mediu scad. Reglementarea cuprinsa in O.U.G.nr. 5. permite ca pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plata si poate obține o valoare mai mare a deprecierii. Acesta posibilitate a contribuabilului asigura, ca in toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import sa nu depășească valoarea reziduală a taxei existente intr-un autovehicul deja înmatriculat. Se respecta exigenta mentionată de Curtea de justitie intr-o cauza impotriva Ungariei in care a statuat ca’’ articolul 90 par.1 din T. instituind Comunitatea E. trebuie interpretat ca interzicand o taxa de inmatriculare atata timp cat este perceputa asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima data in circulatie pe teritoriul unui stat membru, valoarea taxei fiind determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului si clasificarea din punct de vedere al poluarii este calculata fara a se lua in calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera incat, atunci cand se aplica autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja inregistrate in statul membru in care sunt importate. O comparatie cu autoturismele second-hand plasata in circulatie în acest stat membru înainte de aplicarea L. privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."; Prin urmare, O.U.G. nr.5. , varianta in vigoare la data solicitării înmatriculării, nemodificată prin O., respecta exigentele de compatibilitate cu art.90 din T. CE. Pentru motivele arătate, instanța a respins cererea reclamantului pentru anularea adresei nr.25452/(...) ca nefondată. Î.ucât parata nu a căzut în pretențiuni, cererea sa de chemare în garanție a A. F. de M. a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. I. D., solicitând admiterea recursului, modificarea În totalitate a Sentinței Civile nr. 4916 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință admiterea acțiunii asa cum a fost formulată. În motivare s-a arătat că: Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct. 6,7,9 Cod Procedură Civilă si in considerarea dispozitiilor art. 3041. Subliniază faptul ca hotararea pronuntata de instanta de fond cuprinde motive contradictorii, straine de natura pricinii, in acest sens aratând ca suma pe care a solicitat-o, reprezinta taxa de prima inmatriculare, achitata de reclamant in temeiul art. 214 Cod Fiscal, abrogat , pe data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 5., dovedind acest aspect cu chitanta nr, TS 3A nr. 7450268/ (...), iar instanta de fond in mod eronat a motivat intreaga hotarare in temeiul O.U.G. nr. 5.. De asemenea, instanta de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, nu exista la dosarul cauzei o cerere de chemare in garantie a A. F. pentru M., iar instanta de fond in mod eronat a dispus respingerea unei asemenea cereri. In data de (...) cu chitanta seria TS3A nr. 7450268 a achitat organelor fiscale taxa de prima inmatriculare ,obligat fiind de conditionarea inmatricularii autoturismului de dovada platii acestei taxe in conformitate cu dispozitiile art. (...) Cod Fiscal. Din suma totala de 5464 lei prin D. de R. nr.67/(...) i s-a restituit suma de 2.827 lei, iar suma de 2.637 lei i-a fost retinuta fara un temei legal. Consideră ca sunt indreptatit si la suma de 2.637 lei retinuta ca taxa de poluare intrucit odata ce taxa speciala de prima inmatriculare a fost incasata fara un temei legal, Statul R.n este obligat sa restituie in totalitate aceasta suma incasata ilegal in perioada (...)- (...) Precizează ca taxa de prima inmatriculare s-a achitat in baza art. 2141 - 2143 Cod Fiscal, achitarea acestei taxe fiind o conditie sine qua non pentru inamtricularea autoturismului in R.. Avind in vedere ca s-a constatat ca dispozitiile in baza careia a achitat taxa speciala de prima inmatriculare contravin dreptului comunitar- art.110 din tratatul Constitutiv al Uniunii E. Prin pct. 202 al L. nr. 343/2006 intrata in vigoare la data de (...) in Codul Fiscal al R. a fost introdus un nou capitol 111 care cuprinde art. 2141 -2143 texte legale prin care a fost instituita o taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule care se plateste in cuantumul stipulat in lege in functie de anumite criterii , de catre orice persoana fizica sau juridica atunci cind face inmatricularea unui autoturism sau autovehicul nou sau rulat adus din import din statele membre ale Unui unii E. sau din alte state .. Dispozitiile art. 110 pargraful 1 din T. constitutiv al Uniunii E. prevad ca nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decit cele ce se aplica direct sau indirect produselor nationale similare. In cauza Wigel (2004) hotarirea Curtii de J. E. a stipulat ca obiectivul reglementarii cuprinse in art. 110 pargraful 1 din T. Constitutiv al Uniunii E. il constituie asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele comunitare in conditii normale de concurenta prin eliminarea oricarei forme de protectie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre . Cu alte cuvinte rostul acestei reglementari este acela de a intrerzice orice forma de discriminare fiscala intre produsele importate din statele comunitare si cele similare autohtone. Ori nu se poate sa nu se observe ca pentru autoturismele si autovehiculelor produse si inmatriculate ori reinmatriculate in R. nu se percepe nici un fele de taxa in timp ce pentru autoturismele si autovehiculele inmatriculate deja in alte state comunitare si reinmatriculate in R. dupa aducerea lor aici, se percepea taxa speciala pentru autoturisme . Facind o analiza este evident faptul ca taxa speciala pentru autoturisme instituie o diferenta de tratament intre bunurile provenind din alte state comunitare si bunurile similare autohtone diferenta de tratament ce reprezinta o discriminare de ordin fiscal intre bunuri similare .Astfel dispozitiile art. 110 pargraful 1 din T. Constitutiv al Uniunii E. se opun uneiastfel de taxe speciale pentru prima inamtricualre a autoturismelor in ceea ce priveste achizitiile intracomunitare de autoturisme neimatriculate pe teritoriul national inaclacindu-se astfel principiul liberei circulatii a marfurilor prin dezavantajarea autoturismelor in ceea ce priveste achizitiile intracomunitare de autoturisme neimantriculate pe teritoriul national inaclcindu-se astfel principiul liberei circulatii a marfurilor prin dezavantajarea autoturismelor inamtriculate in alte state comunitare in competitia cu produse similare autohtone. Avind in vedere aceste aspecte, reclamantul a achizitionat un autoturism Volkswagen Bora nr. de inmatriculare (...), care a fost deja inmatriculat in Germania , stat mebru al Uniunii E. si a fost obligat la plata taxei speciale pentru inmatricularea acesteia in R.. Nu era obligat la plata acestei taxe in cazul in care cumpara un autoturism similar deja inmatriculat in R. astfel incit achitarea acestei taxe contravine dreptului comunitar si trebuie restituita. De la data de (...) R. este stat membru al Uniunii E. si de la aceasta data practic Roamnia a intrat intr-o noua ordine de drept. Conform dispozitiilor art. 148 alin. 2 din Constitutia R. , a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii E. precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar conform art. 148 alin. 4 din Constitutia R., Parlamentul, Presedintele R. ,Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a O. rezultate din actul aderarii si din prevederile alin. 2 . De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. si B. la U. E. statul roman si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originare ale Comunitatii dinainte de aderare. Pe de alta parte, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor , ci si Executivului insusi si organelor componente ale acestuia cum sunt autoritatile fiscale . Asadar refuzul organului fiscal de a-i restitui suma de 2.637 lei reprezentind taxa speciala de prima inmatriculare este nejustificat si nelegal. In concluzie solicita admiterea recursului, modificarea În totalitate a Sentintei Civile nr. 4916 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință admiterea actiunii asa cum a fost formulată. Pârâta intimată D. G. a F. P. a județului S., în nume propriu și în numele A. F. P. a municipiului Z. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate. Analizând recursul declarat de către reclamantul M. I., prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041 C.pr.civ., Curtea reține , cu privire la fondul cauzei, că se impune restituire integrală a taxei de primă înmatriculare, achitată la (...), întrucât, în cauza de față, se impune a se reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinatăexclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond , trebuia să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Conform dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 5., taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul recurent are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Aplicarea pentru trecut a actului normativ în discuție contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului care a făcut dovada achiziției unui autoturism dintr-un stat membru al UE și care, de altfel, fusese și înmatriculat în comunitate. Adresa nr.. 25452/2010 a cărei anulare o solicită reclamantul nu constituie însă un act administrativ în sensul L.554/2004 astfel încât acest petit al acțiunii apare ca neîntemeiat. În ceea ce privește chemarea în garanție, instanta de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, nu exista la dosarul cauzei o cerere de chemare in garantie a A. F. pentru M., iar instanta de fond in mod eronat a dispus respingerea unei asemenea cereri. În consecință, în temeiul art. 20 al. 3 din L. nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de reclamantul M. I. D. împotriva Sentinței civile nr. 4916 din 15 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. I. D. în contradictoriu cu D. G. A F. P. A J. S. - A. F. P. A M. Z.. Va obliga A. F. P. A M. Z. să restituie reclamantului suma de 2.637 lei taxă primă înmatriculare cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 și va fi respins petitul privind anularea adresei nr. 25452/2010.Va fi menținută dispoziția cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M. I. D. împotriva Sentinței civile nr. 4916 din 15 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe careo modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. I. D. în contradictoriu cu D. G. A F. P. A J. S. - A. F. P. A M. Z.. Obligă A. F. P. A M. Z. să restituie reclamantului suma de 2.637 lei taxă primă înmatriculare cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000. Respinge petitul privind anularea adresei nr. 25452/2010. Menține dispoziția cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința din 14 Martie 2011. Red.M.H./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: C. N. C.
| ← Sentința civilă nr. 421/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 38/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|








