Decizia civilă nr. 1133/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1133/2011
Ședința publică din 16 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C. N. împotriva Sentinței civile nr. 425 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimații F. M., M. C. N. PRIN P. și C. LOCAL AL M. C. N., având ca obiect obligația de a face.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul F. M. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, în două exemplare, însoțite de nota de cheltuieli.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 martie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.425 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
Tribunalului C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al M. C.-N. și respectiv municipiul C.-N. admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul F. M. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.- N. obligat pârâtul primarul municipiului C.-N. să emită în favoarea reclamanților autorizație de construire pentru modificarea soluției constructive și certificat de atestare a edificării construcției; obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 5255 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția este întemeiată deoarece raportul juridic dedus judecății s-a născut astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune la dosar între reclamant și autoritatea care a refuzat emiterea celor două acte administrative iar conform art. 4 alin 1 lit b din
L. nr 50/1991";autorizatiile de construire se emit de catre primarii municipiilor sau oraselor pentru constructiile si lucrarile de orice fel, din intravilanul si extravilanul acestora.";Asadar, institutia in atributiile careia intra emiterea actelor adminstrative mentionate in petitele actiunii introductive este institutia P.ui M. C.-N..
În privința fondului reține instanța ca în temeiul A. de construire nr
1485/(...) reclamantul a edificat construcția cu destinația „ casa unifamiliala
D+P+M"; in C.-N. ,Colonia Becas, FN.
La finalizarea constructiei reclamantul a formulat cerere pentru emiterea certificatului de atestare a edificarii constructiei, inregistrata sub nr
614942/(...).P. M. C.-N., prin adresa depusa la fila 162 dosar a dispus restituirea documentatiei catre reclamant, cu recomandarea de a o completa cu
:avizul ICS si dovada achitarii taxei de regularizare in cuantum de 766 lei.
Dupa cu rezulta din inscrisurile depuse la filele 159-161 dosar reclamantul a achitat taxa de regularizare la data de (...) si a obtinut avizul ISC la data de (...).Mai mult, din cuprinsul inscrisurilor depuse la filele 163-164 dosar reprezentantul a obtinut proces-verbal de terminare a lucrarilor la data de (...), semnat de C. de receptie iar din nota interna emisa de M. C.-N. la (...) , catre Serviciul Juridic Contencios rezulta ca s-au solcitat relatii cu privire la
„. pe rolul instantelor a unor procese cu privire la AC nr 1.., procese-verbale de contraventie sau alte dispozitii restrictive";, rezolutia aplicata pe aceasta nota interna fiind in senul inexistentei unor procese pe rol.
Conform art 37 alin 2-5 din L. nr 50/1991 republicata :"; (2) Lucrarile de constructii autorizate se considera finalizate daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatie si daca s-a efectuat receptia la terminarea lucrarilor. Efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor este obligatorie pentru toate tipurile de constructii autorizate, inclusiv in situatia realizarii acestor lucrari in regie proprie. Receptia la terminarea lucrarilor se face cu participarea reprezentantului administratiei publice, desemnat de emitentul autorizatiei de construire.
(3) La terminarea lucrarilor, beneficiarul autorizatiei de construire are obligatia sa regularizeze taxa pentru autorizatia de construire, potrivit legii.
(4) O data cu regularizarea taxei prevazute la alin. (3), beneficiarii autorizatiilor de construire vor regulariza si celelalte cote prevazute de lege.
(5) Constructiile executate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara. In aceasta situatie se aplica in continuare sanctiunile prevazute de lege.";
Paratul se prevaleaza de dispozitiile legale mai sus citate pentru a justifica refuzul sau de emitere a certificatului de atestare a edificarii constructiei.Cu toate acestea, din probele de la dosar, la care instanta a facut trimitere mai sus , rezulta ca reclamantul a prezentat, la cererea paratului, toate documentele prevazute de art 37 din L. nr 50/1991.Mai mult, in cuprinsul adresei depuse la fila 162 dosar paratul nu a indicat necesitatea compeltarii documentatiei de act cu doua inscrisuri, fara a face vorbire despre necesitatea dezmembrarii unei fasii de teren si inscrierea in CF cu titlu de drum a suprafetei de teren necesare pentru regularizarea drumului de acces.
Asadar, la data depunerii cererii pentru emiterea certificatului de atestare a edificarii constructiei reclamantul indeplinea conditiile legale prescrise de art
37 din L. nr 50/12991, astfel ca refuzul paratului de a emite actul- administrativ amintit apare ca nelegala.
Sustinerea potrivit careia reclamantul nu a respectat autorizația de construire la edificarea constructiei nu poate fi primita in conditiile in care la data formularii cererii aceste aspecte nu fusese incheiat procesul-verbal nr
1/(...) de receptie la terminarea lucrarilor iar paratul nu avea date cu privire la incalcarea prevederilor A. de construire.De altfel, aceste motive au fost cuprinse doar in intampinarea depusa la dosar, reclamantului nefiindu-i comunicata, la data respingerii cererii de atestare a edificarii constructiei.
În privinta capatului de cerere privind emiterea SC modificatoare de solutii constructive, tribunalul a retinut ca in urma controlului efectuat la fata locului, la data de (...), s-au constatat neconformitati fata de autorizația de cosntruire, fiind incheiat procesul-verbal de constatare nr 2. aprilie
2009.Echipa de control a incheiat proecsul-verbal nr 2022/(...) prin care a constatat ca „nu s-au respectat cele 4 fatade, prin crearea unor goluri care nu erau prevazute in proiectul autorizat sau prin modificarea amplasarii si dimensiunilor unor usi si ferestre.De asemenea, nu s-au respectat compartimentarile din demisol si nici planul invelitorii"; . Prin acelasi proces- verbal reclamantul a fost sanctionat cu amenda contraventinala in suma de
3000 lei si i s-a pus in vedere „intrarea in legalitate"; prin obtinerea A. de construire modificatoare .
La cererea reclamantului privind eliberarea autorizației de construire modificatoare, in vederea intrarii in legalitate parataul a raspuns prin adresa din data de (...) in sensul necesitatii completarii documentatiei prezentate alaturi de cererea pentru emiterea autorizației de construire cu urmatoarele:plan de situatie corect intocmit, vizat de O.(se va marca fasia de teren necesara pentru regularizarea drumului de acces); extras CF nr 1. nu mai vechi de 3 luni;extras CF actualizat pentru fasia de teren, cu respectarea profilului transversal 1-1 pentru drumul de acces aprobat prin PUD (1-12.00 m); deviz si grafic de lucrari; breviar de calcul pentru indicii POT si CUT intocmit conform OG nr 27/2008.
Raportat la actele solicitate reclamantului in completarea documentatiei anexate cererii acestuia de emitere a autorizației de cosntruire modificatoare, se constata ca acestea nu se refera la inadvertentele dintre autorizația de construire initiala si contructia edificata, enumerate in cuprinsul procesului- verbal de contraventie. De altfel, necesitatea detinerii acestor documente nu au fost prevazute nici in cuprinsul Certificatului de urbanism in baza caruia a fost emisa AC initiala, obligatia depunerii lor fiind adusa la cunostinta reclamantului doar la data de (...).
Analizând art.16 din O. nr.1. în vigoare la data depunerii cererii pentru emiterea autorizației modificatoare se constată că documentele solicitate de către pârât în completarea documentației depuse de reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute de lege ca obligatorii în vederea emiterii autorizației de construire.
Documentația prezentată de către reclamant în vederea emiterii autorizației de construire modificatoare corespunde prevederilor Legii nr.50/1991 și Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi, în vigoare la data depunerii cererii.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâtul P. municipiului
C.-N. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În susținere se arată că instituția nu este legal investită și nu se poate pronunța asupra fondului cererii reclamantului de eliberare a certificatului de atestare decât atunci când există aviz ISC și sunt achitate taxele datorate în conformitate cu disp. art.71-72 din O. nr.1..
Este și motivul pentru care documentația tehnică aferentă cererii înregistrată sub nr.614942/2007 a fost restituită cu obligația pentru reclamant de a depune avizul ISC și dovada achitării taxei de regularizare.
Doar după completarea de către reclamant a documentației și redepunerea acestei prin adresa nr.15788/2008, direcția de specialitate a comunicat reclamantului faptul că certificatul nu poate fi eliberat fiindnecesară dezmembrarea unei fâșii de teren și înscrierea în CF cu titlu de drum a suprafeței de teren necesară pentru regularizarea drumului de acces.
O astfel de solicitare formulată de către direcția de specialitate este în acord cu Hotărârea nr.532/2004 de aprobare PUZ și PUD locuințe familiale - prelungire str. C.Brâncuși f.n. și cu avizul nr.37831/3888/431/(...). Potrivit reglementărilor stabilite prin PUZ și PUD, profilul transversal 1-1 al drumului de acces trebuie să fie de 12,00 m - aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte împrejmuirea terenului proprietatea reclamantului la frontul străzii trebuie să se facă în conformitate cu profilul 1-1 aprobat prin P.
Împrejurarea că la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare a edificării construcției erau îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art.37 din L. nr.50/1991 nu poate fi reținută în cauză așa cum în mod greșit a concluzionat instanța de fond. Î. procesului verbal de recepție a lucrărilor în noiembrie 2007 nu face dovada faptului că s-ar fi realizat toate lucrările prevăzute în DT aferentă autorizației de cosntruire. P. verbal de recepție de care se prevalează reclamantul se referă numai la finalizarea elementelor de construcție, așa cum de altfel prevede și textula rt.3 și urm. din HG nr.273/1994 cu modificările și completările ulterioare, nu și la realizarea efectivă a drumului de acces.
În plus, la verificările efectuate la fața locului, s-a constata că reclamantul nu a respectat regimul de înălțime , mansarda fiind în realitate etaj, aspect care contrar celor reținute de către instanța fondului a fost comunicat și reclamantului prin adresa nr.15788/43/(...).
În aceste condiții refuzul ulterior eliberării certificatului de atestare a edificării construcției este justificat și întemeiat pe disp. art.37 alin.2 din L. nr.50/1991 în speță nefiind respectate în totalitate prevederile autorizației de construire.
Ca atare, nu sunt îndeplinite cumulativ nici cele două condiții, imperativ prevăzute de textul art.37 alin.2 din L. nr.50/1991, respectiv să se fi realizat toate elementele prevăzute în autorizație și să se fi întocmit procesul verbal de recepție a lucrărilor. Or în speță așa cum s-a arătat mai sus elemente din DT ce a stat la baza eliberării autorizației de construire nu au fost respectate, astfel că din perspectiva art.17 din O. nr.634/2006, raportat la disp. art.55 din L. nr.7/1991 republicată nu este posibilă întabularea în CF a construcției.
În ceea ce privește obligarea la eliberarea autorizației de modificare a soluției constructive arată recurentul că în mod greșit instanța a apreciat că actele pe care direcția de specialitate le-a solicitat reclamantului nu erau prevăzute de lege ca fiind obligatorii pentru emiterea autorizației de construire pentru modificarea soluției constructive.
Spre exemplu, extras CF pentru fășia de teren necesară pentru regularizarea drumului de acces se impunea în conformitate cu prevederile PUZ și PUD aprobate prin hotărârea nr.532/2004 extrasul CF pentru parcela construibilă în conformitate cu disp. art.16 alin.1 lit.b din O. nr.1. iar planul de situație vizat de O. devizul și graficul de lucrări, breviarul de calcul pentru indicii POT și CUT, în conformitate cu prevederile anexei 1 la L. nr.50/1991.
Cât privește cedarea unei suprafețe de teren cu destinația de drum se arată că dezmembrarea unei suprafețe de teren și înscrierea în CF a acesteia cu destinația de drum este impusă de către instituție ori de câte ori este necesară fie asigurarea accesului, fie lărgirea drumului, indiferent de tipul construcției ce urmează a se edifica, înscrierea în cartea funciară a suprafeței de teren cu destinația de drum, urmând a se realiza pe numele/. beneficiarului autorizației de construire - persoană fizică sau juridică.
Astfel de condiționări sunt impuse beneficiarilor fie la momentul eliberării autorizației de construire, fie la momentul emiterii certificatului de atestare a edificării construcției . Această practică creată la nivelul instituției de a impune solicitanților de autorizații de construire să dezmembreze o fâșie de teren cu o anumită suprafață pe care să o înscrie în CF cu destinația de drum este menită a asigura accesul sau a lărgi un drum în vederea fluidizării traficului. Având în vedere că suprafața de teren ce urmează a fi dezmembrată se înscrie tot pe numele beneficiarilor autorizației de construire în cauză nu se poate vorbi de o expropriere pentru cauza de utilitate publică așa cum în mod greșit susține reclamantul.
Referitor la cuantumul cheltuielilor arată că au fost admise fără nicio cenzură în contradicție cu prevederile deciziei nr.492/(...) a Curții Constituționale și prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la acces la justiție în sensul art.6 din CEDO.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul F. M. a solicitatrespingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susținere se arată că în mod nejustificat i s-a refuzat eliberarea certificatului de atestare a contestației, document fără de care construcția nu poate fi înscrisă în CF. Astfel, se arată că inițial cererea sa de eliberare a certificatului a rămas fără nici un răspuns oficial. Mai mult în cadrul unei seri de discuții informale cu reprezentanții autoritari i-a fost comunicat faptul că nu se va elibera certificatul solcitat până când nu va ceda cu titlul gratuit o parte din proprietate în vederea regularizării drumului public. Ulterior pentru a se găsi un pretext care să stea la baza refuzului de eliberare a actului au fost ordonate o serie de controale. Prin acestea se dorea găsirea unor neconformități însă unicele diferențe față de proiectul inițial sunt chestiuni de detaliu și neesențiale modificări ce s-au impus pe procesul de construire din rațiuni tehnice funcționale.
Mai mult conform practicii constatate în acest sector de activitate asemenea diferențe sunt unanim acceptate și nu constituie motive pentru a considera o construcție neconformă ori pentru a aplica sancțiuni. Ca urmare a controlului a fost încheiat procesul verbal de constatare nr.2022 din (...) prin care a fost sancționat pentru nerespectarea autorizației și i-a fost pus în vedere intrarea în legalitate . In ciuda tuturor chestiunilor arătate dorind adoptarea unei conduite perfect legale s-a conformat dispozițiilor agentului constatator prin plata în termen de 48 de ore a amenzii și depunerea în cel mai scurt timp rezonabil a cererii și documentației pentru eliberarea autorizației modificatoare. Cererea modificatoare a fost respinsă sub pretextul de a depune documentația cu actele aferente cedării fâșiei de teren. C. soluției s-a făcut prin adresa nr.88661/43 din (...) iar potrivit acesteia documentele solicitate au fost: plan situație corect întocmit vizat de O. (se va marca fâșia de teren necesară pentru regularizare drum de acces); extras CF nu mai vechi de trei luni, extras CF actualizat pentru fășia de teren; deviz și grafic de lucrări, breviar de calcul indici POT și CUT întocmit conform ordonanței nr.27/2008. Făcându-se raportare la adresa, toate documentele adiționale solicitate vizează dezmembrarea imobilului - teren aflat în proprietatea sa cu privire la o fâșie de teren adiacentă drum public, trecerea acestuia în posesia municipalității în mod abuziv fără nicio despăgubire. Așadar cererea este respinsă nejustificat în vederea unei preluări abuzive.
Cu privire la motivele invocate arată intimatul că sunt nefondate.
Conform mențiunilor detaliate condițiile prevăzute de art.37 alin.2-4 din L. nr.50/1991 erau îndeplinite atât din perspectiva criteriului subiectiv cât și acriteriului obiectiv. Documentele emanând de la însăși recurentă (proces verbal de recepție, nota internă etc) dovedesc netemeinicia criticilor pe care aceasta le aduce hotărârii instanței de fond.
Anexele la L. nr.50/1991 privind modelele de formulare care vor fi utilizate pentru procedurile reglementate pentru acest act normativ în timp ce conținutul documentației și înscrisurile care se depun ,anexa cererilor de eliberare a autorizației de construire sunt cele prevăzute de O. 1. (în forma în vigoare la momentul cererii sale) ordin corect reținut de prima instanță. Din această perspectivă refuzul recurentei de a elibera autorizația este nelegal.
În ceea ce privește practica instituită de primărie de a constrânge la cedarea părții din proprietate în vederea realizării de drumuri nu are temei, prevederile constituționale conform cărora orice ingerință în dreptul de proprietate se poate realiza în condițiile legii - exproprierile putându-se realiza numai cu o justă și prealabilă despăgubire.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă intimatul a solicitat instanței a fi obligat recurentul la eliberarea autorizației de construire modificatoare și a certificatului de atestare pentru construcția edificată în baza autorizației de construire nr.1484/2006 conform cererilor adresate sub nr.88661/43/200/;614942/(...) în termen de treizeci de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, cu obligarea și la cheltuieli de judecată.
În susținerea demersului s-a arătat că în baza autorizației de construire nr.1485/(...) a edificat imobilul locuință familială cu regim de înălțime D+P+M împreună cu împrejmuirile aferente. La finalizarea lucrărilor pentru evidențierea imobilului în cartea funciară la (...) s-a adresat autorităților pentru eliberarea certificatului constatator însă demersul său a rămas fără rezultat. Apoi a purtat o serie de discuții informale cu reprezentanții autorităților însă i- a fost comunicat că nu i se va elibera certificatul solicitat până nu va ceda cu titlu gratuit o parte din proprietatea-teren în vederea rezolvării drumului public. În aceste condiții la (...) a înaintat plângere prealabilă dar departe de analiza acesteia a fost ordonat un control prin care s-au constata unele neconformități. Acestea au fost reținute din perspectiva echipei de control ca fiind: nerespectarea planului fațadelor prin modificarea golurilor - uși/ferestre
- prevăzute în proiect (executarea a două ferestre de dimensiuni reduse în loc de una mai mare; executarea în loc de două ferestre la terasa mansardă a unei ferestre și o ușă pentru acces la terasa din ambele încăperi pe care le deservește; reducerea dimensiunilor unei ferestre întrucât în caz contrar ea s-ar fi suprapus peste una din coloanele de rezistență ale clădirii); nerespectarea planului învelitorii (executarea unei ferestre pentru mansardă, care nu era prevăzută în proiect); compartimentarea demisolului (una din încăperi a fost compartimentată prin adăugarea unor pereți despărțitori din rigips). Neconformitățile reținute prin actul de control sunt neesențiale operând din rațiune pur tehnică funcțională și mai mult conform practicii în acest sector sunt acceptate și nu constituie motiv pentru a considera o construcție neconformă.
Fiind încheiat cu prilejul controlului proces verbal de constatare prin acre era sancționat pentru nerespectarea autorizației cu amendă și punându-i-se în vedere intrarea în legalitate la scurt timp rezonabil a depus la autoritatea recurentă cerere și documentația pentru eliberarea autorizației de construcție modificatoare dar și această cerere a rămas fără rezolvare în considerareareținerii autorității a necesității dezmembrării unei fâșii de teren din frontul la stradă pentru regularizarea drumului de acces. R. eliberării actelor solicitate se arată de intimat prin demersul său în condițiile date este unul nejustificat ce implică o lezare a dreptului de proprietate cu costuri de desființare și edificare a unui noi împrejmuiri greu de suportat, o preluare abuzivă.
Răspunzând celor invocate autoritatea recurentă a susținut că nu este vorba de un refuz întrucât eliberarea unei autorizații modificatoare se face în condițiile existenței verificării unor documente esențiale și respectiv eliberarea certificatului constatator presupune a fi realizat toate elementele prevăzute în documentația autorizată iar așa cum a fost comunicat prin adresele către reclamant cerințele arătate nu au fost respectate.
Adresa nr.15788/43 din (...) atestă că intimatului i-a fost comunicat faptul că eliberarea actului solicitat se poate realiza în baza documentației complete: operare dezmembrare și înscriere cu titlu de drum a suprafeței regularizare drum de acces conform profilului transversal 1-1 din PUD respectare regim înălțime autorizat (f.38-49 dosar fond).
Regularizare drum de acces conform planului de regularizări PUZ și PUD
- secțiunea 1-1 este reiterată de autoritate și prin adresa nr.69514/43 din (...) (f.150 dosar fond) care specifică în plus faptul că acestea au fost avizate cu nr.37831/3888/431 de comisia tehnică (f.150 dosar fond).
Tot astfel prin adresa nr.175503/43/(...) se comunică intimatului necesitatea completării documentației cu extras CF regularizare drum conform profil transversal din PUD aprobat și faptul de a fi respectată documentația autorizată - plan învelitoare iar această comunicare se menține și prin adresa nr.199773/43 din (...) (f.40,42, 151, 152 dosar fond).
Adresele răspuns la cereri în perioada următoare nr.37719 din (...), nr.37721/481/(...); 88661/43/(...), nr.119515/(...) (f.11,18, 26,27, 29,31 dosar fond) atestă aceeași comunicare de nerespectare a profilului transversal 1-1 pentru drum acces aprobat prin PUD, nerespectare plan învelitoare din documentație vizată, nerespectare prevederi autorizație construire nr.1.- plan;nerespectare reguli HCL nr.532/2004 de aprobare PUZ, P.
P. verbal depus la dosar (f.27 relevă neconformități în edificarea construcției și a împrejmuirilor.
Totodată HCL nr.532/2004 de aprobare PUZ și PUD ce reglementează funcționările în zona instituie obligația corelării circulației și rețeaua stradală majoră.
Se observă din expunerea rezumativă de mai sus că intimatul afirmă că a executat construcția cu respectarea autorizației conform documentației aprobate și a regulilor urbanistice -indici/profil, drum acces,- considerând că în această situație eliberarea actelor este nejustificată în timp ce recurentul afirmă inclusiv prin adresele comunicate că au fost aduse modificări soluției constructive autorizate și sunt neregularități în respectarea documentației, a regulilor urbanistice aprobate - profil transversal din PUZ, PUD aprobat și deci nu au fost respectate cerințele urbanistice și autorizate.
Din argumentele aduse prin hotărârea primei instanțe nu reiese dacă a fost sau nu instituită în sarcina intimatului prin documentația autorizata obligații vizând drumul, profil transversal 1-1, dacă au fost respectate reguli urbanistice și de ce au fost înlăturate apărările cu privire la aceste.
Față de susținerile contradictorii a părților era necesară a se verifica dacă prin documentația ce a stat la baza adoptării PUZ, PUD și a autorizației s-au stabilit în sarcina intimatului reclamant obligații referitoare la drum; dacă ele au fost respectate în fapt prin modul în care s-a efectuat imobilul; dacădocumentația aferentă construcției autorizate respecta regulile urbanistice stabilite prin PUZ, PUD, dacă documentația ce a însoțit cererea pentru eliberare autorizatie modificatoare este completă și respectă regulile urbanistice-cu privire la regim inaltime. Atâta timp cât aceste aspecte esențiale nu au fost cercetate deși pârâtul recurent a formulat astfel de apărări ne găsim în situația prevăzută de art.312 alin.3 C.pr.civ., așa încât va fi admis recursul casată hotărârea iar cauza trimisă spre rejudecare.
Cu prilejul rejudecării se va pune în discuție suplimentarea probațiunii cu efectuarea unei expertize care va lămuri aspectele menționate verificând și susținerile părților ce privesc încălcarea documentației ce a stat la baza PUZ și PUD și cea ce a stat la baza emiterii autorizației cu privire la drum,la profilul evocat.De asemenea se va verifica daca documentatia ce a insotit cererea pentru eliberare autorizatie modificatoare este complete si respecta regulile urbanistice.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 425 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. M. B.
D. C.
GREFIER R ed.F.T./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. F.B.
← Decizia civilă nr. 4605/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4929/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|