Decizia civilă nr. 119/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 119/2011

Ședința publică de la 14 I. 2011

PREȘEDINTE: D. M.

JUDECĂTOR: G.-A. N.

JUDECĂTOR: M. B.

G.: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. G. împotriva sentinței civile nr. 2038/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

M., în contradictoriu cu intimatul-pârât I. J. AL P. DE F. M., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul D. G. personal și consilier Guluța C. Romica pentru intimatul- pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin 2 din Legea nr.

554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Recurentul depune la dosar dovada privind achitarea taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar pentru recurs și pentru fondul cauzei, conform mențiunilor din citație.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu recurentul, după care, Curtea pune în discuție excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare.

Reprezentantul intimatului susține excepția tardivității, solicitând admiterea acesteia cu consecința respingerii recursului ca tardiv introdus.

Recurentul solicită respingerea excepției, motivat de faptul că recursul a fost expediat prin poștă la data de (...), după cum atestă ștampila de pe plicul anexat recursului.

Curtea, după deliberare, respinge excepția tardivității invocată de intimat prin întâmpinare, raportat la data din ștampila aplicată de poștă pe plicul cu care a fost expediat recursul, constatând că acesta a fost introdus în termenul legal.

Recurentul depune la dosar o precizare a motivelor de recurs la care s-au anexat o serie de acte medicale. Un exemplar din precizarea motivelor de recurs se comunică și cu reprezentantul intimatului, căruia i se prezintă spre vedere și actele medicale depuse de recurent. I. nu solicită termen pentru studiul acestora, precizând că actele depuse se regăsesc la dosarul cauzei.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, fără cheltuieli de judecată în recurs.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului formulat de reclamant, pentru motivele precizate în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport, sens în care depune notă de cheltuieli.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamantul D. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I. J. AL P. de F. M. ca prin hotărârea pronunțată să se dispună anularea Hotărârii nr. 1832228/(...) emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata sumei de 8.000 Euro, echivalent în lei la data plății.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a fost angajat al instituției pârâte ca agent de poliție în perioada (...) - (...), în prezent fiind trecut în rezervă pe motive medicale, inapt pentru serviciu în poliție, invaliditate gradul II conform Certificatului - Decizie M. nr. A-1191/4 din (...) eliberat de C. de E. medico-militară de pe lângă S. M. de U. „. P. C. N.

Conform HG 1. se acordă despăgubiri polițiștilor pentru riscul de invaliditate de gradul II, art. 3 lit. c, cuantumul despăgubirii fiind stabilit la suma de 8.000 Euro, echivalent în lei la data plății, art. 4 pct. 2, lit. b. Se menționează că în baza certificatului-decizie medicală nr. 1191/(...) reclamantul a fost declarat inapt pentru serviciul în poliție și încadrat în gradul de invaliditate II, între boala și îndeplinirea atribuțiunilor de servici existând raport de cauzalitate.

Se susține că termenul polițist rănit așa cum este definit juridic în norma legală, (și nu după cum sună lingvistic cuvântul rănit - adică împușcat, cu răni la nivelul corpului fizic etc.) implică faptul de a fi suspus unor cauze vătămătoare... prin care să fie afectată integritatea anatomo- sau/și funcțională a organismului. Aceste cauze vătămătoare nu implică neaparat provocarea de răni și leziuni corporale datorate unor corpuri contondente la nivelul corpului anatomic ci întreg ansamblul de factori - cauze vătămătoare care afectează integritatea anatomică sau/și funcțională a organismului.

Între aceste cauze pot să-și găsească loc atât cauzele vătămătoare care pot fi denumite impropriu răniri (prin împușcare, lovire cu corpuri contondente, etc.), provocate de mâna omului cât și cauze vătămătoare naturale (frig, intemperii, fenomene naturale accidentale) cât și ținând de specificul meseriei (efort fizic în exces, stres, etc.), situațiile ultime fiind cel mai des întâlnite.

În drept s-au invocat dispozițiile HG 1., Ordinul MAI nr. 24/., art. 1, pct. 1, art. 7,8 și urm. Legea nr. 554/2004 republicată.

În probațiune s-au depus copii de pe: D. 1832536/(...), D.

1832228/(...), Certificat-Decizie M. nr. A-1191/4/(...), cerere 1832106/(...),

Cerere de reanalizare nr. 1832440 din (...).

Prin Sentința civilă nr. 2038 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea promovată de reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâtul I. J. AL P. DE F. M.

Prin Hotărârea 1832228/(...) emisă de I. J. al P. de F. M. (fila 8) a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 8.000 euro conform art. 3 lit. c și art. 4 pct. 2 lit. b din HG 1. privind asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor și art. 8 alin. 1 lit. b din O.M.A.I. nr. 24/. privind normele metodologice de aplicare a H. 1..

Împotriva hotărârii sus menționate reclamantul a înregistrat plângere prealabilă (fila 4), aceasta fiind respinsă prin adresa nr. 1832536/(...) (fila

10).

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Hotărârea nr. 1083/(...) privind asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor de prevederile acestui act normativ beneficiază polițiștii răniți care se află sau ajung în una din următoarele situații: a) a fost rănit dar nu a pierdut capacitatea de muncă, însă necesită îngrijiri medicale; b) a fost rănit și a pierdut capacitatea de muncă fiind încadrat într-un grad de invaliditate; c) a decedat, aceste despăgubiri acordându-se pentru categoriile de riscuri enumerate la art. 3, printre care și încadrarea într-un grad de invaliditate.

În situația de față, din cuprinsul Deciziei nr. 156415/(...) (fila 6( act în baza căruia reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor, reiese că reclamantul a fost încadrat în gradul 2 de invaliditate iar prin certificat - decizie medicală nr. A-1191/4/(...) reclamantul a fost declarat inapt pentru serviciu în poliție.

Raportat la dispozițiile analizate anterior apreciem că legiuitorul nu a urmărit acordarea de despăgubiri pentru orice caz de invaliditate ci doar pentru acele cazuri de invaliditate cauzate de împrejurări care prin neprevăzutul și gravitatea lor schimbă relativ brusc statutul profesional al polițistului.

A., rănirea polițistului reprezintă un eveniment neprevăzut în cariera polițistului de natură să afecteze în timp scurt și cu anumite urmări capacitatea de muncă a polițistului, fapt care poate duce la apariția altor boli și implicit încadrarea într-un grad de invaliditate și nu o stare determinată de acumularea în timp îndelungat a unor stări temporare de incapacitate, pentru al căror tratament polițistul asigurat medical a beneficiat gratuit de asistența medicală adecvată.

Pentru considerentele sus menționate, apreciem că în situație de față, reclamantul nu beneficiază de drepturile reglementate prin HG 1., motiv pentru care acțiunea va fi respinsă potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. G. solicitândmodificarea in totalitate a S. C. nr.2038/(...) in temeiul art 304 pct 7 ,8 si 9

Cod pr.Civila in sensul admiterii actiunii introductive astfel cum a fost formulata de subsemnatul si anularii in totalitate a Deciziilor Nr. 1832228/. respectiv 1. emise de intimata I. J. al P. de F. M.

In primul rand hotararea atacata nu cuprinde motivele in fapt si in drept pe care se sprijina solutia instantei limitandu-se doar in a mentiona paragrafe din textele de lege care au stat la baza formularii actiunii introductive.

Sentinta astfel pronuntata este lipsita de temei legal instanta neintrepretand toate probele din dosar. Mentionez ca boala subsemnatului a debutat brusc ( infarct miocardic in timpul serviciului) din acel moment subsemnatul fiind internat in repetate randuri ,intrand in concediu de boala iar ulterior fiind declarat inapt si invalid de gradul II.

Pârâtul intimat I. J. al P. de F. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului recurentului-reclamant.

R. recurent D. GHEROGHE a depus la dosar precizări ale motivelor de recurs reiterând poziția sa de modificare a S. C. nr.2038/(...) in sensul admiterii actiunii introductive s.1832228/ 2009 respectiv 1. emise de intimata I. J. al P. de F.

A) - Consideram ca subzista motivul prevazut de art.304 pct 6 din

Codul de pr. civila, hotararea instantei de fond necuprinzand motivele pe care se sprijina solutia aleasa.

Partea din hotarare de la fila 3 (care ar trebui Să cuprinda motivarea in fapt si in drept a instantei de fond) se reduce la urmatoarele:

- reproduce integral textul art.2 al HG 1083/. .

- reproduce textual doua paragrafe din continutul intampinarii depuse de intimata ( fila 3 par.II pct.3 din intampinare -respectiv fila 5 paragraful V alin ultim din cuprinsul aceluiasi inscris )

- constata ca reclamantul se afla in situatia invaliditatii de gradul 2 si ca este inapt pentru serviciul in politie

Lipsa oricarei interpretari juridice din partea instanței de fond față de aspectele invocate de reclamant în cauză și a oricărei opinii juridice proprii in motivarea sentintei, ne pun in situația de a nu putea critica netemeinicia hotărârii decât prin contracararea motivelor invocate de intimată în întâmpinare.

Raportat la aceste aspecte se impune in primul rand modificarea in totalitate a sentintei atacate in baza pct.8 al art 304 Cod Pr.civila- instanta de recurs urmand sa purceada aceasta la o reala cercetare judecatoreasca si interpretare judicioasa a probelor si a textelor de lege invocate care sa garanteze respectarea dreptului procesual la aparare al ambelor parti.

B ) - Art.304 pct.8.- hotararea instantei de fond este criticabila si prin prisma motivului prev.la pct.8 al art.304 cod pr.civila-fiind nelegala si data printr-o aplicare gresita a legii.

Nici intimata in intampinare si nici instanta in hotarare nu fac referire si la textul O. N. /. privind normele metodologice de aplicare a HG N..

Nu orice fost politist incadrat intrun grad de invaliditate si pensionat pe motiv de boala si declarat inapt beneficiaza de prev.HG 1. ci doar acela a carui stare de invaliditate (si implicit clasarea ca inapt) este urmarea faptului ca a fost supus în timpul sau în legătură cu serviciul, independent de voința sa, efectelor unor cauze vătămătoare (art. 8 alin. 1 lit. b din Ord.MAI nr. 24/., iar acest aspect trebuie să rezulte din cuprinsul certificatului - decizie medical.

Ori, in cuprinsul Certificatului-Decizie medicală nr. (...) este îndeplinită condiția cerută de legiuitor, C. M. menționând expres la rubrica

L. C. B. SAU A. CU Î. O. M. - urmatoarele: BOALA APARUTA IN TIMPUL SI DIN CAUZA SERVICULUI IN POLITIE.

Este elementul concret fundamental al situației medico-legale concrete a reclamantului de care instanta de fond nu a tinut seama nefacand în tot cuprinsul hotararii nici o referire la acesta

Pe de alta parte aceasta omisiune a interpretarii tuturor textelor de lege invocate in actiune echivaleaza si cu o lipsa a unei reale motivari in drept a sentintei in conf.cu art.261 instanta trebuind sa-si formeze in primul rand in baza legii o proprie si intima convingere.

Descrierea si interpretarea termenului "ranire" preluat din cuprinsul intampinarii intimatei respectiv cerinta ca acesta sa reprezinte «un eveniment neprevazut in cariera politistului de natura sa afecteze in timp scurt si cu anumite urmari capacitatea de munca .. etc» nu se regaseste (si nici nu rezulta măcar) din intepretarea vreunui text de lege! T. „. ranit"; este definit cu claritate in cuprinsul art.2 lit b - « politist supus in timpul si in legatura cu exercitarea atribuțiilor legale independent de vointa sa efectelor unor cauze vătămătoare în urma carora îi este afectata integritatea anatomica sau functionala. »

C) - Lipsa de temeinicie a solutiei se reflecta pana Ia urma si prin faptul ca situatia medico-legala a reclamantului se incadreaza pana si cerintelor speciale considerate in opinia instantei de fond ca fiind necesare pentru a beneficia de aplicarea HG 1..

- Boala reclamantului chiar a survenit pe neasteptate in data de (...) ( infarct miocardic acut survenit in timpul serviciului in mun.Oradea - scoala de subofițeri A. unde se afla in examen - curs de perțcctionare - fiind consecinta finala a conditiilor speciale de munca.

- A fost cu siguranta un eveniment neprevazut care a afectat brusc si in timp scurt capacitatea de munca. Î. cu acea data viata sa s-a schimbat brusc viața fiindu-i pusă grav in pericol .trecand prin indelungi si nenumărate internări într-un nr. de 8 unitati spitalicesti pana in prezent - Clinici de S., S. M. etc.

- Statutul sau profesional a fost nu doar brusc ci tragic schimbat!

- de la o indemnizație salariala medie de 2100 lei ajungând brusc la o pensie de boală de 917 lei in cursul anului 2010 respectiv

570 lei din dec.2010 în urma recalcularii pensiilor „nesimitite"; ale cadrelor militare.

- cuantumul ratelor bancare insumeaza 1100 lei costul lunar al medicamentelor compensate 250 lei iar venitul total al familiei (formata si din doi copii! ) este in prezent de 1300 lei ?

- „Ranirea"; - chiar nu a fost o stare determinata de acumularea in timp indelungat a vreunor stari temporare de incapacitate de munca. R. nu a suferit și nici nu a beneficiat de o zi de concediu medical pentru boli cardiovasculare sau alte boli cronice ci doar incapacități temporare de muncă cu caracter obișnuit (fractură de braț prin cădere și gripa de sezon)

Raportat la toate aceste aspecte se impune admiterea recursului si modificarea hotararii in sensul admiterii in totalitate a actiunii In conditiile in care nici o persoană aflata in situatia juridica a reclamantului nu ar beneficia de prevederile OG 1. aceasta ar fi lipsita de efectele sale in practica.

In probatiune inscrisuri :Adeverinta venit D. G., adeverință venit (...)

D. E., Decizie pensionare, certificate nastere minori acte medicale bilete internare-externare spital)

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Nu exista temeiuri pentru modificarea sentintei recurate conform at

304 pct 7 Cod Pr. Civ. Instanta de fond a motivat hotararea sa aratand in cuprinsul sentintei recurate ca legiuitorul nu a urmarit acordarea de despagubiri pentru orice caz de invaliditate (care poate aparea datorita riscului normal al serviciului) ci doar pentru acele situatii care se incadreaza in prevederile art 2 din HG 1083/(...) privind despagubirile de viata, sanatate si bunuri ale politistilor, in sensul ca reclamantul-recurent nu beneficiaza de drepturile reglementate prin HG 1.. Recurentul-reclamant sustine in mod eronat ca instanta fondului nu a motivat in drept decizia sa. De fapt instanta a aratat fara echivoc ca analizand situatia recurentului-reclamant si dispozitiile actului normativ invocat rezulta ca in speta prevederile HG

1083/(...) nu sunt aplicabile.

De asemenea instanta fondului in sentinta recurata a motivat in ce consta diferenta care determina neaplicarea prevederilor HG 1083/(...) in cazul recurentului- reclamant si anume - in natura diferita a cauzelor care au dus la incadrarea acestuia intr-un grad de invaliditate. A., in cazul recurentului-reclamant se pune problema acumularii unor stari temporare de incapacitate în perioade în care recurentul-reclamant a fost tratat gratuit si a primit drepturile salariale intregi n. n) care cumulate duc la declararea ca inapt pentru serviciul in politie iar in intelesul legiuitorului (HG 1083/(...)) incadrarea intr-un grad de invaliditate este consecinta ranirii politistului (situatie care alaturi de deces constituie singurele temeiuri pentru plata despagubirilor catre politisti), ranire care reprezinta un eveniment neprevazut in activitatea profesionala a politistului.

Domeniul de aplicare al HG 1083/(...) privind despagubirile de viata. sanatate si bunuri ale politistilor este cel al riscului reprezentat de un eveniment viitor si nesigur legat indisolubil de exercitarea serviciului politienesc constand in ranirea sau decesul politistului si nu cel al riscului de imbolnavire in timp ce era politist.

Instanta fondului nu a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii si nici nu a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia. Dimpotriva instanta de fond a retinut ceea ce era de esenta intelesului pe care legiuitorul l-a urmarit atunci cand a prevazut situatiile in care politistii beneficiaza de prevederile HG 1083/(...) privind despagubirile de viata, sanatate si bunuri ale politistilor si anume ca situatiile care nu se incadreaza in prevederile art 2 din HG 1083/(...) nu fac obiectul acordarii de despagubiri. In acelasi inteles este evident ca interpretarea sistematica a textului legal inlatura posibilitatea ca ranirea politistului sa fie echivalenta cu imbolnavirea politistului (temeiul sustinut de recurentul-reclamant).

Situatia recurentului este consecinta imbolnavirii sale si nu a ranirii, ori HG 1083/(...) privind despagubirile de viata, sanatate si bunuri ale politistilor nu a inteles sa acopere si acest risc ci doar cele exceptionale, dar posibile, ca si frecventa - cum este ranirea sau decesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul D. G., împotriva sentinței civile nr. 2038/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Respinge cererea intimatului I. J. AL P. DE F. M. pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

D. M.

Judecător,

G.-A. N.

Judecător,

M. B.

G., A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 119/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal