Decizia civilă nr. 1441/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1441/2011
Ședința publică de la 07 A. 2011
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A M. T. R. PRIN D. G. A F. P. A J. C. și de chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul R. D. L., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...) s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și chemata în garanție. Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea reclamantei R. L., împotriva pârâtei A. F. P. A M. T. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1.987 lei reprezentând taxă pe poluare. S-a respins petitul având ca obiect obligarea la plata dobânzilor aferente în conformitate cu prevederile art. 124 Cod procedură fiscală. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, iar chemata în garanție A. F. PENTRU M., a fost obligată să restituie pârâtei suma de 1.987 lei reprezentând taxă pe poluare. Au fost obligate pârâta să plătească reclamantei suma de 39, 3 lei cheltuieli de judecată. Prealabil analizei pricinii, instanța de fond, analizând excepția invocată de pârâtă și chemata în garanție prin întâmpinări, a apreciat că aceasta este nefondată, dispunând respingerea acesteia pentru următoarele considerente: Este real că reclamantei i s-a calculat taxa pe poluare în baza deciziei de calcul pentru autovehicule din data de (...), însă obiectul juridic dedus judecății nu-l constituie anularea acestui act administrativ fiscal, astfel că,în speță, nu sunt incidente prev. art.205, 207 alin.1 și 209 alin.1 din OG nr.9., invocată de pârâtă. Apărarea formulată de chemata în garanție în susținerea acestei excepții a fost apreciată de tribunal ca fiind neîntemeiată, deoarece obiectul juridic dedus judecății îl constituie restituirea unei sume urmare a refuzului nejustificat de restituire de către pârâtă, refuz care se circumscrie competenței speciale statuată de L. nr.5.. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta prin chitanța seria TS6 nr.2021773/(...) a achitat suma de 1.987 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Golf și apreciind-o nelegală s-a adresat pârâtei prin cererea înregistrată sub nr. 17929/(...), iar prin răspunsul înregistrat sub nr.19156 din (...) i s-a comunicat că taxa pe poluare pentru autovehicule a fost calculată în conf. cu prev. O. nr.5. potrivit cărora are obligația plății acesteia cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. În acest context, tribunalul a precizat că atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E este unanim admis că art.90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct disp.art.90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie pe deplin și efectiv protejate. În jurisprudența referitoare la art.90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Așa fiind, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art.90 trebuie înlăturată de la aplicare. Acțiunea reclamantei fiind admisă în parte, apreciind că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.60-61 Cod pr.civ. s-a dispus admiterea cererii de chemare în garanție în sensul obligării chematei în garanție - A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. T. în contul "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele acesteia suma de 1.987 lei. Petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente în conf. cu art.124 C.pr.fiscală a fost admis pentru următoarele considerente: Este de principiu că potrivit disp. art.21 alin.4 C.pr.fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot așa, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobândalegală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil deoarece numai așa se poate realiza o just reparație a prejudiciului cauzat acestuia prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. În acest context, tribunalul a precizat că dispozițiile legale care prevăd posibilitatea unei astfel de reparații sunt cele de drept comun în materie, respectiv O. nr.9/2000 - art.2, art.3 alin.1 și 3 astfel încât temeiul de drept invocat de reclamantă - art.124 C.pr.fiscală nu este incident speței. Pârâta fiind în culpă procesuală conform prev. art.274 C.pr.civ. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta A. F. P. A M. T., reprezentată prin D. G. A F. P. A J. C. cât și chemata în garanție A. F. PENTRU M.. Prin recursul declarat, pârâta A. F. P. a municipiului T. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în principal, în sensul respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă și neîntemeiată, iar în subsidiar, în sensul admiterii în parte a acțiunii și respingerea cererii de obligare a organului fiscal la plata dobânzii legale solicitate de reclamantă de la data plății, precum și respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond a omis să analizeze excepția inadmisibilității pe care a invocat-o deoarece, nu se poate solicita restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare fără desființarea în prealabil a deciziei prin care este stabilită, având în vedere faptul că aceasta constituie titlu de creanță. A., decizia de calcul a taxei de poluare din data de (...) emisă de A. T., ca urmare a cererii exprese a reclamantei, trebuia atacată în procedura reglementată de T. IX din O.G. nr. 9., respectiv în termen de 30 de zile de la emiterea ei. A. timp cât aceasta nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O.G. nr. 9., reclamantul nu se putea adresa instanței cu o cerere de restituire a taxei pe poluare nici nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei pe poluare, acțiunea reclamantului fiind inadmisibilă. În acest context, pârâta a precizat împrejurarea că reclamantul nu a urmat procedura prev. de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei pe poluare, ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de constatare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei pe poluare înregistrată la A. T. sub nr. 17.929/(...), demers prin care se contestă baza legală și factuală a stabilirii și perceperii taxei pe poluare. În al doilea rând, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiat, deoarece sumele solicitate de reclamant nu se încadrează în categoria celor prev. de dispozițiile art. 8 și 10 din O. nr. 5., art. 7 și 8 din Anexa la H. nr. 6., ale Cap. 3 și 5 din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 986/2008 precum și ale art. 117 alin. 1 din O.G. nr. 9., rep. cu modificările și compeltările ulterioare. În final, pârâta a criticat soluția instanței de fond și în privința faptului că aceasta a obligat-o la restituirea sumei cu titlu de taxă de poluare precum și dobânzile aferente acestei sume calculate de la dataachitării taxei și până la momentul restituirii efective a sumei, deoarece în cauză prev. art. 1082 și 1084 cod civil nu sunt aplicabile. A., în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, daunele - interese pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere nu pot cuprinde decât daunele moratorii, adică dobânda legală, cu excepția regulilor speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate, așa cum dispune art. 1088 alin. 2 Cod civil. Mai mult, obligațiile care au ca obiect o sumă de bani sunt supuse unui regim juridic distinct, concretizat atât prin determinarea condițiilor în care se pot acorda, cât și sub aspectul fixării lor, având consacrat sediul materiei în dispozițiile art. 1088 - 1090 C.civ., neidentificat de către prima instanță. Totodată, alin. 2 al art. 1088 C.civ. prevede în mod special că daunele interese pentru neexecutare sunt datorate, de regulă, din ziua chemării în judecată. D. urmare, pârâta consideră că cererea de acordare a dobânzii legale calculată de la data achitării taxei de poluare și până la data plății efective ar fi trebuit să fie respinsă pentru că daunele de întârziere sunt datorate din ziua chemării în judecată, motiv pentru care se impune modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de acordare a dobânzii legale de la data achitării taxei de primă înmatriculare, (...) și până la data plății efective. În privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, pârâta a apreciat că nu poate fi obligată la plata acestora întrucât nu i se poate reține o culpă procesuală, chiar în condițiile admiterii cererii reclamantei, deoarece organul fiscal a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită în a apreciat cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a acționa în consecință. Prin recursul formulat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. asolicitat modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ, chemata în garanție a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din T.ul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare. In privința analizei taxei prin prisma art. 90 din T.ul C. E. atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, recurenta opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CE relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 90 din T.ul C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară. A., art. 90 din T. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din T. citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar. precum transparența. neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. C. dispozițiilor cuprinse în art. 1 din OUG nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și segestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente: Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele: Taxa de poluare a fost stabilită de către organul fiscal prin decizie emisă urmare a cererii depuse de către reclamant. D. de calcul putea fi contestată de către reclamant potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. a municipiului T. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei , administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, înlichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C - 228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv ajurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că acestemăsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de a dâncire a crizei fin anciare și economic e în luna octombrie , care relevă o s cădere importantă a piețelor auto și a prod ucției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza f inanciară internați onală ;faptul că Guvernul României se preocupă deluarea măsurilor care să asigure păstrar ea locurilor de mun că în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare ,, A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termenrezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C.. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din T.ul privind instituirea U. E. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. A., statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este unaconstantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare. Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. Referitor la fond: Analiza trebuie efectuată, în primul rând, prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor două ordonante de urgență. A., în preambulul Ordonanței de U. nr. 2. se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în lu na octombrie, care relevă o scăder e importantă a piețelor auto și a produ cției industriei f urnizoare, precum și măsurile de susț inere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională ; - faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia române ască , iar la un loc de muncă în i ndustria constructo are sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, asigur area protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătăți rea c alității aerului și pe ntru încadrarea în v alorile limită prevăz ute de legislația c omunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. nr. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. nr. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. nr. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat în acest context si faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin modificările O. nr. 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordon anței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din T.ul de I. a C. E. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin O. nr. 2. si O. nr. 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.ul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. si care se înmatriculează în România si autoturismele second-hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speta fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației romanești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a menționat doua aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în România în aceeași perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Același considerente vor fi reținute de către Curte și în privința recursului AFM. În consecință, față cele menționat anterior, în condițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., cu majoritate de voturi, se vor respinge recursurile declarate și se va menține în întregime hotărârea atacată, cu motivarea precizata. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE R espinge, cu majoritate de voturi, recursurile declarate de A. F. P. A M. T. prin D. G. A F. P. C. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 3.992 din 19 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 7 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. M. R.-R. D. L. U. M. T.cu opinie separată, Red.D.M. Dact.L.C.C./2 ex./(...) . Judecător fond.G.G.; Cu opinie separată în sensul admiterii recursurilor, modificării sentinței și respingerii ca inadmisibile a acțiunii. Reclamantului i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule de către A. F. P., în vederea primei înmatriculării în România a unui autoturism . D. de calcul este asimilată unei decizii de impunere fiind stabilită conform articolului 85 alin.1 litera b Cod procedură fiscală și fiind prin urmare un act administrativ fiscal potrivit articolului 41 Cod procedură fiscală. Această decizie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii potrivit articolului 207 Cod procedură fiscală, mențiune înscrisă în chiar decizia de calcul la organul fiscal competent. Reclamantul nu a atacat această decizie, potrivit articolului mai sus menționat pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conformitate cu articolului 218 Cod procedură fiscală în contra deciziei emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale la instanța de judecată. D. de calcul a rămas definitivă în căile administrative de atac astfel că, actul nu poate face obiectul controlului de legalitate în condițiile în care C. de procedură fiscală a prevăzut o procedură derogatorie care nu a fost urmată de reclamant. Ca atare, suma încasată cu titlu de taxă de poluare nu mai poate fi pusă sub discuție atât timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat. Formularea ulterioară a unei cereri de restituire nu mai poate fi luată în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa raportului de drept procesual fiscal. A. aspecte de procedură fac acțiunea reclamantului ca inadmisibilă iar problemele de conformitate a taxei de poluare cu articolul 90 paragraf 1 din T.ul de constituire a U. E. nu mai pot fi examinate pentru că în privința procedurii fiscale nu s-a invocat incidența unor norme comunitare de natură să înlăture această procedură așa încât ea trebuie urmată. JUDECĂTOR, R. R. D.
| ← Decizia civilă nr. 3995/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3871/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
