Decizia civilă nr. 1529/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1529/2011

Ședința publică din 12 aprilie 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A.-I. A.

JUDECĂTOR : C. I. JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : V. D.

S-au luat în examinare recursurile declarat de D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. și A. F. PENTRU M.- M. M. B., împotriva sentinței civile nr. 3988 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și intimatul P. A. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni. Procedura de citare este îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului P. A. D., prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 159^{1 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.}

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3988 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantului P. A. D. împotriva A. F. P. Z., și a DIRECȚIEI GENERALE A F. P. - S., și s-a dispus anularea adresei nr.

23486/2010 a pârâtei A. F. P. Z.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5057 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă calculată, începând de la (...) până la restituirea efectivă.

S-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție, A. F. pentru M. să restituie pârâtelor sumele necesare efectuării plății către reclamant.

S-au respins excepțiile invocate în cauză.

În motivare se arată că prin cererea sa, reclamantul P. A. D. a chemat în judecată pârâtele A. F. P. a municipiului Z., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal nr. 23486/(...) și obligarea intimatei la restituirea sumei de 5067 lei cu dobânda legală de la data achitării și până la data restituirii integrale a sumei.

Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o plângere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, plângere care însă a fost respinsă.

Referindu-se la legalitatea perceperii acestei taxe, reclamantul a invocat și dezvoltat pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminatoriu al taxei speciale de poluare.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu argumente care în esență, se circumscriu următoarelor:

Dispozițiile art. 7 din L. nr. 554/2004 prevăd expres parcurgerea procedurii prealabile de către partea care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege, printr-un act administrativ.

De asemenea, la alin. (2) al textului mai sus invocat s-a arătat că dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

Așa cum rezultă și din contestația formulată, reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare, înregistrată la organul fiscal competent respectiv administrația F. P. Z. Urmare cererii s-a emis o D. de restituire, decizie ce nu reprezintă un act administrativ fiscal conform art. 88 din O. nr. 92/2003 republicată și modificată, și care trebuia contestată conform dispozițiilor art. 205.

Pe fond, pârâta s-a apărat cu aceea că O. nr. 5. a fost emisă ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create.

Această taxă este aplicabilă în statele membre ale Uniunii E., s-a aliniat la regulile liberei concurențe „Noua formă a taxei, care se referă la gradul de poluare, este asemănătoare cu ce există și în alte state și cu ce se va înmatricula în altele";.

Măsurile stabilite prin O. nr. 5. sunt compatibile cu prevederile art. 90 din T.ul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă din Hotărârea C. E. de J.

Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție împotriva A. F. Pentru M., solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chemata în garanție să fie obligată la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare.

Chemata în garanție a formulat la rândul său întâmpinare, solicitând pe fond respingerea acțiunii.

Aceeași excepție, a inadmisibilității, a fost invocată și de către chemata în garanție, care a susținut că reclamantul formulează o acțiune care nu este îndreptată împotriva unui răspuns la o plângere prealabilă (contestație administrativă) sau pentru că nu ar fi primit nici un răspuns de la pârâtă ori ar fi primit un refuz nejustificat de soluționare a cererii, ci formulează o acțiune care are ca obiect restituirea unei sume.

Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele:

Art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nuînlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004.

În privința excepției invocate de către chemata în garanție, este de observat că prin petitele acțiunii sale, reclamantul a solicitat explicit anularea actului administrativ fiscal, încât nu se poate susține că cererea de restituire a taxei achitate în baza acestei decizii ar fi inadmisibilă.

Asupra cauzei pe fond instanța a reținut următoarele:

Prin chitanța TS5 4141117/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 5057 lei, cu titlu de taxă de poluare (fila 10).

Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 23486/2010 aceasta din urmă comunicând refuzul său

(fila 7,8).

Potrivit O.U.G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în R. și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în R., nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)].

Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R..

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate.

A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E..

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe a admis-o în sensul în care a fost formulată.

În privința cererii de chemare în garanție, instanța a reținut următoarele:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva sentinței au formulat recurs D. G. a F. P. S. și A. F. pentru mediu B..

Prin recursul formulat D. G. a F. P. S. prin a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 3988 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință: respingerea actiunii formulată de P. A. D. in principal ca inadmisibila , iar pe fond ca nefondata.

În motivarea recursului arată că decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule trebuia atacata cu contestatie administrativa si doar decizia pronuntata in contestatia administrativa putea fi atacata cu actiunea in contencios fiscal conform art. 218 cod procedura Fiscala. Reclamantul nu a urmat aceasta procedura, deci, actiunea sa este inadmisibila. (In acest sens s-a promnuntat CA C. - dosar nr. (...)- D. nr. 1435/(...)).

Practic, instanta de fond a dispus restituirea unei sume achitate in prealabil in temeiul legii, iar instanta de contencios administrativ nu poate pronunta o astfel de solutie, aceasta, esentialmente, este chemata sa cenzureze acte administrative emise de autoritati publice.

Potrivit art. 1 din L. nr. 554/2004 "persoana care se considera vatmata Într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata".

A. act normativ, dupa ce prin art. 7 regelementeaza institutia plingerii prealabile, pe care persoana care se considera vatamata este datoare sa o urmeze mai inainte de sesizarea instantei de contencios administrativ, precizeaza prin art. 8 care este obiectul actiunii: anularea in tot.

Reclamantul este obligat sa determine, prin cererea de chemare în judecata, obiectul actiunii în cadrul caruia urmeaza sa se solutioneze procesul, în virtutea principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil instanta fiind obligata sa respecte aceste limite ale investirii sale.

În considerarea dispozitiilor art. 129 Cod procedura civila, care consacra si principiul rolului activ al judecatorului, coroborate cu cele ale art. 84 Cod procedura civila, instanta este obligata însa sa dea actiunii calificarea juridica exacta, în functie de scopul urmarit, ea nefiind tinuta de denumirea pe care partea a dat-o cererii.

Pronunându-se În limitele acestei invcstiri, asupra actiunii, instanta trebuia sa examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispozitiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 554/2004.

Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numara si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si respectiv, ca acest act sa vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public.

Potrivit ari. 2 alin. (1) lit. c), teza I din L. nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, regim de putere publica, în vederea organizarii executarii legii sau a executarii concret a legii, care da nastere, modifca sau stinge raporturi juridice. A. text de lege asimileaza, prin alineatul (2), actelor administrative si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului în termenul legal.

Reglementând obiectul actiunii în contencios administrativ,art. 8 alin. (1) din L. nr. 554/2004, prevede ca, sesizând instanta competenta, persoana vatamata, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei si eventual, reparatii pentru daune morale.

De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instantei administrativ si cel ce se considera vatmata într-un drept sau interes legitim al sau, prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 554/2004 care reglementeaza solutiile pe care le poate da instanta, ca judecatorul de contencios administrativ este obligat sa stabileasca daca actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odata cu acesta, sau simple adrese, notificari, puncte de vedere, etc., exceptate controlului judecatoresc în aceasta procedura. Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei atfel achitata.

Din coroborarea dispozitiilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca pentru sesizarea instantei de contencios administrativ, este necesar ca situatie premisa, fie existenta unui act administrativ susceptibil prin efectele sale sa vatame un drept ori un interes legitim, fie existenta unui refuz de solutionare a unei cereri sau nesolutionarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauza.

Instanta de fond obliga recurenta la restituirea sumei solicitate, fara a face referire la actul din care provine aceasta suma. OUG nr. 5. stabileste, potrivit dispozitiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venituri la B. F. pentru M. si se gestioneaza de A. F. pentru M., in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar potrivit dispozitiilor art. 4 , obligatia de plata a taxei intervine:

A)cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul În R.;

Taxa pe poluare instituita de dispozitiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurareaprotectiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin inmatricularea acestora in R., inteleg sa le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel la poluarea mediului.

Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa inmatriculeze si sa utilizeze in R. autoturisme second - hand, importate din UE , ci tuturor persoanelor care doresc sa inmatriculeze si sa utlizeze un autoturism indiferent de provenienta sau de vechimea acestuia, astfel că nu se poate sustine caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei prevazute de dispozitiile OUG nr. 5. ca fiind unul de poluare rezulta din dispozitiile art. 1 alin. 2 , care enumera categoria de programe si proiecte pentru protectia mediului care urmeaza a fi finantate din sumele colectate potrivit actului normativ.

Dispozitiile art. 25 si 28 din T.ul de instituire a comunitatilor E. nu sunt aplicabile in speta, deoarece acestea au in vedere taxele vamale la import si export sau taxele cu efect echivalent (art 25) , respectiv restrictiile cantitative la import precum si orice alte masuri cu efect echivalent.

O taxa pe poluare nu poate fi asimilata nici cu una vamala si nici cu o restrictie cantitativa la import.

Este unanim admis atât in literatura de specialitate cât si in practica judiciara interna si cea a C. ca art. 90 din T. produce efecte directe si ca atare creeaza drepturi individuale pe care jurisdictiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Este cunoscut faptul ca din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidentiat ca atare si in nota de fundamentare a OUG nr. 5.. Aceasta realitate juridica europeana are drept implicatie la nivel national imprejurarea ca fiecare stat membru isi poate institui in mod independent propriul sistem de taxare.

Cu toate acestea art. 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede ca statele membre au obligatia de a nu impune asupra unui produs din import o taxa in exces fata de un produs autohton.

Cu privire la natura taxei de poluare C. s-a pronuntat la (...) asupra actiunilor preliminare formulate de H. - B. M. B. si B. K. M. B. in cauzele reunite C 29012005 si Nadasdi si C 33312005 Nemeth, ocazie cu care a statuat ca o taxa care nu este perceputa pentru faptul ca un autoturism traverseaza frontiera unui stat membru ci pentru prima inregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, in vederea punerii in circulatie nu constituie o taxa vamala in sensul art. 25 din tratat ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor si trebuie examinata in lumina art. 90 din T.ul CE.

In aceste conditii sustinerea reclamantului privind incalcarea art. 26 din T. este nefondata intrucât taxa de poluare este datorata pentru punerea in circulatie a autovehiculului, astfel ca nu se poate sustine cu temei ca este perceputa pentru faptul ca un autoturism traverseaza frontiera unui stat.

Nici incalcarea art. 28 din T. nu poate fi retinuta, conform formulei

Dassonviiile impusa in jurisprudenta C. sunt masuri cu efect echivalent nu numai acele masuri care trateaza discriminativ in mod deschis sau ascuns marfa straina adusa dintr-un alt stat membru dar si acelea care pornind de la continutul efectiv sunt egal aplicabile sau au acelasi efect aparent pentru toti, iar la evaluarea acestor masuri Curtea a stabilit ca trebuie avute in vedere efectele potentiale, posibile ale acestora si nu scopul urmarit de acestea. Mai mult, Curtea a conchis ca restrictionarile importului sau exportului sunt permise doar in situatia in care in domeniu lipsesc reglementarile comunitare restrictiile sunt necesare pentru asigurareasupravegherii fiscale a corectitudinii in relatiile comerciale, pentru asigurarea protectiei consumatorului, pentru protectia valorilor social culturale nationale daca reglementarile sunt valabile in mod nediscriminatoriu pentru marfurile din productia interna sau externa.

Atita timp cât OUG nr. 5. nu cuprinde dispozitii privitoare la diferentierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept masuri cu efect echivalent nu se poate retine incalcarea art. 28 din T. retinind ca legislatia nationala se aplica deopotriva bunurilor din productia interna cit si cea externa.

Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite, cât si prin modul de impunere. De aceea, elementele ce stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe si de dioxid de carbon si se poate conchide ca criteriile ce stau la baza taxei au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului, având in vedere ca in calculul cuantumului acesteia sunt importante emisiile de noxe toxice precum si cele de dioxid de carbon iar nu alte criterii precum valoarea de facturare.

Prin urmare întrucât taxa este stabilita in functie de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proportional fiind stabilita intr-un cuantum mai mare pe masura ce performantele de mediu scad. In aceasta privinta, actul normativ, respectiv OUG nr. 5. a fost adus in conformitate cu principiile jurisprudentei europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piata si care, în plus, pot fi contestate de contribuabil daca face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat intr-o masura mai mare decit cea indicata in grila fixa.

Asa cum rezulta din cuprinsul OUG 5. - varianta in vigoare la momentul solicitarii inmatricularii autoturismului, actul normativ roman respecta exigentele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul CE.

Față de aceste imprejurari rezulta ca taxa de poluare reglementata de

OUG nr. 5. - varianta in vigoare la momentul inmatricularii autoturismului de catre reclamanta - nu poate fi caracterizata ca fiind contrara art. 90 paragraful 1 din T.ul CE si se poate concluziona ca OUG nr. 5. respecta exigentele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E.

Taxa pe poluare face venit la bugetul F. pentru M. si se gestioneaza de

A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. Totodata, alineatul 2 al aceluiasi articol prevede programele si proiectele pentru protectia mediului finantate din plata taxei pe poluare.

Art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plateste de catre contribuabil într-un cont distinct deschis la unitatile T. S. pe numele A. F. pentru M..

Referitor la admiterea de catre instanta de fond a capatului de cerere privind acordarea sumei cu dobanda legala aferenta calculata incepand cu

(...) pana la plata efectiva, solicită de asemenea respingerea acesteia având în vedere faptul ca taxa a fost incasata in temeiul OUG nr. 5., act normativ care este in vigoare si pe care Curtea C., in numeroasele D. emise cu ocazia solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr. 5., l-a declarat ca fiind pe deplin constitutional.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și A. F. pentru M.,solicitând admiterea recursul, casarea în întregime a hotărârii și rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului, recurenta arată că hotărârea instanței de fond nelegala sub aspectul gresitei interpretari si aplicari a legii.

In speta, actiunea este inadmisibila motivat de faptul ca reclamantul ar fi trebuit sa atace un act administrativ si sa indeplineasca procedura prealabila a recursului gratios, conform dispozitiilor legale in termen de 30 de zile, fiind incidente dispozitiile art. 7 alin.1 din L. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform carora:

,,(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia."

Mai mult decât atat, soluția instanței este nefondată, raportat la prevederile O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care are în anexa nr. 3 formularul de D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. In curprinsul acestui formular se prevede fără echivoc: "Prezenta decizie reprezintă titlu de creanță

și constituie înștiințare de plată conform legii. Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. (1) din Ordonanța G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completări le ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin. (1) din același act normativ. Prin urmare, D. de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule este titlu de creanță si totodată este act administrativ fiscal, exact ca și decizia de impunere fiscală. De asemenea, în anexa nr. 1 la ordin este detaliată procedura emiterii D.i de calcul(pct. 2.7 -2.12).

Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din T.ul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitate a prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privinta analizei taxei prin prisma art. 90 din T.ul C. E. atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, instanta de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si intinderea art. 90 din T.ul C. E. în materia taxării interne în genere și a autovehiculelor, in special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

Art. 90 din T. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din T. citat mai sus și la jurisprudența C. de J. a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din OUG nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., in vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Totodată, adoptarea ordonanței a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea mult mai redusă a taxei de poluare în prima variantă, așa încât, în baza unei cereri derestituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie

2007 - 30 iunie 2008, plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe.

Așadar, Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot sa impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxare al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr. 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-

132/88 Con. C. E. c. Republicii Elene parag. 17).

De asemenea, Curtea E. de J. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa pe poluare este bazată pe elemente precum capacitatea cilindrică, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc de decizii arbitrare.

Principală critică adusă de instanța fondului noului sistem de taxare este aceea ca, in realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național. Sub acest aspect este relevantă decizia CEJ în cauza C-3. N. T., parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import și, în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un vehicul national similar.

Or, actualul act normativ este in conformitate cu principiule jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depredat intr-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă.

Tot în privința comparației cu autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea E. de J. s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T.ul C. E. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor texte deja existente (decizia CEJ în cauzel conexate C-290/05 și 33305 Akoș Nadasdi și Ilona nemeth, parag.

49).

Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște, pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.

Prin urmare, OUG nr. 5. (varianta în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T.ul C. E.

A., după cum se poate constata, determinarea taxei pe poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în Anexa nr. 4. Cota fixă de reducere prevăzută în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în functie de abaterea de la situația standarda elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a ordonanței.

Pe de altă parte, art. 8 stipulează că: (1)Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în R. este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile alin. (2).

(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

Concluzionând, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, câtă vreme pentru acestea taxa nu a fost plătită și, evident, nici nu se pune problema restituirii ei.

2. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, consideră soluția instantei de fond ca fiind nelegală. În mod total neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare.

Aplicabilitate au prevederile O. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

Art. 124 (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 111 alin. (2) sau la art. 10, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Art. 70: Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor

(l)Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se solutionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2)În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

În aplicarea acestor prevederi s-a emis Ordinul ministrului finanțelor nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Conform acestor reglementari, restituirea catre contribuabil se efectueaza in termen de 45 de zile de la data depunerii si inregistrarii cererii acestuia.

Cap. 1 pct. 2

Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 de de la data depunerii fi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța G. nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.

Se constată astfel că, potrivit prevederilor O. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dobânda cuvenită contribuabililor în materie fiscală este datorată din prima zi după expirarea termenului legal de 45 de zile pentru soluționarea cererii de restituire.

A. dacă instanța fondului hotăra acordarea dobânzii, în mod legal ar fi trebuit să fie vorbva de dobânda calculată și acordată potrivit oG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adică după ce contribuabilul a formulat cerere derestituire la organul fiscal competent și acesta i-a respins-o, se adresează instanței de judecată care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal.

Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul recurentei de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii.

A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale.

Prin urmare, din punctul de vedere al acordării dobânzii legale, hotărârea instanței fondului este absolut nelegală, fiind dată cu încălcarea evidentă a prevederilor legale.

În considerarea celor ce preced, arată că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE., motiv pentru care, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Examinând recursurile instanța reține următoarele:

Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești.

Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală .

Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate .

Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefineștetaxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5..

Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică.

Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei.

De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a

G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe.

De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă.

Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională".

Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului.

În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că

"dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor

Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege.

Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată.

Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).

Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.

Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.

2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de

,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul

CE.

Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instațelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii.

Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și

7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu.

La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza

2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ).

Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe.

C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar .

Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,,

Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ).

Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar.

Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare.

Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva R., Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13:

"Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."

Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie.

Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei

"autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).

"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata.

Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).

În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP Z. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă.

Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond.

3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie

2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5..

Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea D.le C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17).

De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05

Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Jurispudența C. a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90

TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sausa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49).

S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european.

Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumităîn continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E.

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații amărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantei.

În consecință, în baza art. 312 (1) Cod proc.civ., curtea va respinge recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 3988 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L E G I I

D E C I D E :

Respinge recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. S. și A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 3988 din (...) pronunțată în dosarul nr.

(...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. V. D.

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: I. D.D.

← Decizia civilă nr. 2445/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția...		Sentința civilă nr. 697/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... →

Decizia civilă nr. 1529/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1529/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal