Decizia civilă nr. 153/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 153/2011
Ședința publică din 18 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinarea recursul declarat de A. F. P. C. T., împotriva sentinței civile nr. 1921 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., cauza privind și pe intimații H. V. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare OUG nr. 5..
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este legal investită să judece recursul în temeiul art. 10 alin. 2 din legea contenciosului administrativ. În baza actelor și a lucrărilor de la dosar reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1921 din 28 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ precizata formulată de reclamantul H. V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. T. și în consecință pârâta AFP C. T. a fost obligată să restituie reclamantului suma de 4.712 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată . S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. a M. C. T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M.. Chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 4712 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate . Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autoturism care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii E. In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligată să achite suma sus indicata cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. a M. C. T. în (...). Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe paratei aceasta refuzând restituirea acestei taxe. Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 5. în forma modificată prin OUG 2. și OUG 7.. Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 5. în forma sus indicată . Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgența. A., în preambulul ordonanței de urgența 2. se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importanță a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiara internaționala; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial „.asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurispruden ței C. de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgentă, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale. Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. 2.. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 5., o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgența a G. nr. 5.. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o nouă dovada a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din T.ul de I. a C. E. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecința, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei na ționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin OUG 2. și OUG 7., norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.ul CE. A., exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într- un stat membru al Uniunii E. și care se înmatriculează în R. și autoturismele second hand deja înmatriculate în R. și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în R. și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurentă între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în R., fie spre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de 25.06J2009, in temeiul art. 226 din T.ul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu ține seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplic ării cerinței de prima înmatriculare, toate ma șinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. In ceea ce privește dobânda pretinsa și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii fiscale. T. a apreciat ca în speța se poate acorda doar dobânda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea paratei in condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speța .Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speța si pana la data restituirii sale integrale. Si în aceste condiții tribunalul nu a dat altceva și a înțeles să repare același prejudiciu respectiv lipsa folosinței banilor dar în alt cuantum decât cel pretins de reclamant Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,18 din L. 554/2004 și a prevederilor anterior menționate a obligat pârâta la restituirea taxei de poluare cu dobânda legala în materie civilă calculată de la data plății și până la restituirea efectivă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. C. T. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și respingerea cererii de obligare a recurentei la plata dobânzii legale solicitate de reclamant în temeiul dispozițiilor art. 1082 și 1084 C.civ. În motivarea recursului a arătat că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Taxa de poluare în cuantum de 4712 lei a carei restituire a solicitat-o reclamantul a fost stabilită de A. F. P. municipiului C. T. prin D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. l31S0/(...), decizie emisă de A. T. ca urmare cererii exprese a reclamantului. Atâta timp cât decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prevăzută de art. 20S și urm. din O.G. nr.92/2003 republicată și modificată, instituția recurentă nu putea fi obligată la restituirea către reclamant a taxei pe poluare și nu poate fi vorba despre vreun refuz nejustificat din partea instituției. Reclamantul nu a înțeles sa exercite calea procedurala prevazuta de legea procesual fiscala pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat (in vederea desfiintarii deciziei de calcul al taxei pe poluare), în sensul ca aceasta nu a urmat procedura administrativ prealabila a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare reglementata de art.205 și urm.Cod proc. fiscala. În conformitate cu art. 218 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată, actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi solutionat contestati a prevăzută de art. 20S și unn. din ordonanță, în cazul în care o astfel de contestație ar fi fost formulată de către reclamant. Pe de altă parte, cererea de restituire formulată de reclamant în temeiul art.21 alin.4 și art.117 din O.G. nr.92/2003, nu îndeplinea condițiile prevăzute la pct.3 alin.l și alin.2 din Ordinul nr.1899/2004. Se arată că reclamantul nu a urmat procedura prevazuta de legea procesual fiscala pentru a contesta în substanța legalitatea stabilirii taxei pe poluare ci, s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de contestare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei pe poluare înregistrata la A. T. sub nr.131 05/(...), demers prin care se contesta baza legala și actuală a stabilirii și perceperii taxei pe poluare. Consideră că refuzul de restituire al taxei pe poluare manifestat de A. T. prin adresa nr.3267 /(...) nu poate fi calificat ca un refuz nejustificat întrucât s-a bazat pe aceea ca decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 13105/(...) nu a fost desființată total sau parțial și, prin urmare nu putea fi restituită. Prin urmare, nu este vorba de un refuz nejustificat manifestat printr-un exces de putere în sensul definițiilor cuprinse la art.2 alin. 1 lit.i și n din L. nr.554/2004. Precizează că A. C. T. nu este competentă de a statua efectiv daca și în ce măsură actul administrativ fiscal odată emis și comunicat este legal încheiat și, prin urmare, nu este competentă nici să pună în discuție tardivitatea contestației raportat la termenul imperativ de 30 de zile prevăzut sub sancțiunea decăderii de legea procesual fiscală. Apreciază că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei pe poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul ca pentru a se statua supra acestui conflict exista norme procesuale clare, accesibile, previzibile si predictibile, compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului (in special cauza Sunday Times impotriva Regatului Unit, cauza R. împotriva R.). Prin urmare, calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, daca s-ar valida, s-ar deturna normeleprocesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu poate fi admis. Ar însemna ca în speța, validând demersul reclamantului, sa îl repună pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevazut de art.207 Cod proc.fiscala, ceea ce, de asemenea, nu poate fi admis. In al doilea rand, acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiată de către prima instanță, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art.8 si art.l O din O. nr.5., a art.7 si art.8 din Anexa la H. nr.686/2008, ale cap.3 si cap.5 din Ordinul presedintelui ANAF nr.986/2008, precum si ale art.117 alin.l din O.G. nr.92/2003, rep., cu modificarile si completarile ulterioare, după efectuarea plății taxei pe poluare, la cererea contribuabilului, se restituie numai: sumele reprezentând valoarea reziduala a taxei pe poluare; sumele reprezentând diferențe de taxa pe poluare rezultate in urma contestarii taxei pe poluare; sumele pentru care se face dovada ca nu sunt datorate, conform legislatiei in vigoare. Suma solicitata de reclamantul a se restitui nu se incadreaza in categoriile de prevazute mai sus. O. nr. 5. nu este contrară normelor comunitare deoarece din modul în care este reglementată taxa pe poluare, rezultă în mod clar că, cuantumul taxei este direct proporțional cu gradul de poluare a mediului. A., din art. 6 lit. a) și b) din O. nr. 5. rezultă că nivelul taxei este influențat direct de: norma de poluare, emisiile de C02 și capacitatea cilindrică a autovehiculului. Așa cum rezultă din conținutul actului normativ, scopul instituirii O. nr. 5. este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. O. nr. 5. nu contravine art. 90 din T.ul CE, scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de ncccsitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E., O. nr. 5. este aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a se discuta despre discriminarea acestora. Prin D. nr. 802/(...) (Monitorul Oficial nr. 428/23.06.2(09), Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de U. nr. 5., rctinând faptul că această ordonanță a fost adoptată pentru punerea de acord a legislației nationale cu cea comunitară în situația în care era iminentă declanșarea procedurii de infrigement în fața C. de J. și că taxa pe poluare este plătită de către "poluator" fiind stahilită "înfuncție de gradul prcstailit de poluare al vehiculului". Prin cererea de chemare în judecata reclamantul a solicitat restituirea sumei de 4712 lei reprezentând taxa pe poluare precum și dobânzile aferente acestei sume calculate de la data achitarii taxei și până în momentul restituirii efective a sumei conform art.1082 și 1084 Cod civil. Apreciază că în cauză prevederile art.1082 și 1084 cod civil nu sunt aplicabile pentru următoarele considerente: Cu toate ca instanța reține ca daunele-interese vizeaza o obligatie care are ca obiect o suma de bani, părând a aplica regimul juridic specific acestora, din moment ce a dispensat reclamantul de probațiunea prejudiciului, în realitate, a integrat sediul materiei propriu acestui gen de obligații în dreptul comun al daunelor, a evaluat judiciar prejudiciul, aplicând, în consecința, un regim juridic sui generis, exclus de a se identifica cu vreun regim juridic legal existent si deci incompatibil cu o aplicare corecta a legii. In cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, daunele - interese pentru neexecutare sau executare cu intarziere nu pot cuprinde decât daunele moratorii, adicădobânda legală, cu exceptia regulilor speciale în materie de comert, fidejusiune și societate, așa cum dispune art. 1088 alin. 1 C.civ. Totodată alin.2 al art.l088 C. civ. prevede în mod special că daunele interese pentru neexecutare sunt datorate, de regula, din ziua chemării în judecată, simpla notificare prin intermediul executorilor judecătorești nefiind suficienta pentru datorarea și acordarea lor. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. pr. civ., Curtea reține următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de infringement de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instanțelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria E.4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza R. impotriva R., Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante sebucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP C. T. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală în parte pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului. Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. cu majoritate de voturi va respinge recursul pârâtei AFP C. T. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I DE : Cu majoritate de voturi: Respinge recursul declarate de pârâta AFP C. T. împotriva sentinței civile nr.1921 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER C. I. P. D. V. D. Cu opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de A. C. T. și modificării sentinței recurate și în consecință: Respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii administrativ fiscale prealabile. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi (...). JUDECĂTOR A. A. I. Motivarea opiniei separate: Prin recursul formulat recurenta reiterează excepția de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamantă, excepție invocată și în fața primei instanțe. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această excepție deși este pe deplin întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: A., recurenta pârâtă a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și următoarele C. Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu a aceleia sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Raportul de drept administrativ fiscal s-a născut sub imperiul O. nr. 5., mai precis prin plata sumei de 4.712 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS5 nr. 2326365 din 8 septembrie 2009 (f. 8 dos. fond). Cuantumul și obligația plății acestei taxe au fost stabilite printr-o decizie de impunere emisă în baza dispozițiilor art. 7 din OUG 5., act administrativ fiscal pe care reclamantul l-a cunoscut cel mai târziu la momentul achitării taxei, (...). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare (f.16 dosar de fond) pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de contestare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei de poluare înregistrată la autoritatea fiscală pârâtă la data de 19 februarie 2010 sub nr. 3267, demers prin care se contestă practic baza legală și factuală a stabilirii și perceperii taxei de poluare, însă cu depășirea celor 30 de zile, termen în care se putea formula contestație împotriva actului administrativ fiscal. Chiar dacă am da acestei ,,cereri,, calificarea juridică corectă de contestație împotriva deciziei de impunere prin care a fost stabilită și calculată taxa de poluare, termenul de 30 de zile în care trebuia realizat acest demers a fost depășit la momentul ieșirii din pasivitate a reclamantului. La această cerere autoritatea fiscală prin actul nr. 3267 din (...) răspunde că nu se poate da curs cererii de restituire pe considerentul că taxa este legal achitată și nu poate face obiectul unei restituiri conform art. 117 din O.G. nr. 92/2003 (f. 6 dosar fond). Curtea observă în opinie separată că la cererea de restituire înregistrată de reclamant în faza administrativă practic autoritatea fiscală era pusă în situația de a analiza legalitatea și temeinicia deciziei de stabilire a taxei de poluare, altfel spus aceasta ar fi fost în situația de a încălca dispozițiile art. 207 și urm. din Codul de procedură fiscală care conferă autoritatea de a statua asupra contestației în materie administrativă organului de soluționare prevăzut anume de lege. În fapt, Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza R. împotriva R.). Nu este fondată astfel teza de la care pleacă reclamantul și pe care pare a o împărtăși și instanța de fond, respectiv aceea conform căreia contenciosul general este singura procedură prevăzută de lege prin care se poate aduce în discuție refuzul nejustificat de restituire a taxei și că doar acest cadru oferă posibilitatea antamării compatibilității normei pertinente interne cu cea comunitară europeană incidentă în această materie. Dimpotrivă, Curtea observă că reclamanta a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe și maniera în care a fost stabilită nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxa și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii, însă cu respectarea termenelor și a căilor procedurale reglementate pentru această ipoteză. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca în speță, validând demersul reclamantului, să îl repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C., ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Nu poate fi acceptată nici ideea conform căreia decizia de calcul a taxei de poluare nu ar întruni exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitor în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infrigement demarată de C. E. cu privire la taxa de primă înmatriculare în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa inițială nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. În concluzie, independent de compatibilitatea taxei cu dreptul comunitar, ca p rin cipiu de d rep t p roce su a l fisca l, o ta xă treb u ie a p reciată ca fiind leg a l d ato rată a tât timp cât actu l ad ministrat iv fisca l în b a za că ruia a fo st sta b ilită , imp u să și a c h ita tă nu a f o st a ta ca t și anulat. Restituirea unei taxe nu se poate dispune independent de anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a fost achitată. Atât timp cât actul administrat iv fisca l e ste î n vig o a re, ta xa e ste co n side rată d a to rată . Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului pârâtei în opinie separată, Curtea este dispensată să mai analizeze și celelalte motive invocate pe calea recursului. A. fiind, examinând în ansamblu actele și lucrările dosarului, Curtea reține că demersul reclamantei nu poate fi validat din punct de vedere procedural, încât motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă se vădește a fi fondat, instanța de fond pronunțând o sentință supusă modificării date fiind dispozițiile art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelate cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în opinie separată va fi admis recursul declarat de A. F. P. a M. C. T. și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Va fi menținută dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție, în condițiile în care pârâta nu a căzut în pretenții. Judecător cu opinie separată, A. A. I.
| ← Decizia civilă nr. 4595/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4229/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
