Decizia civilă nr. 478/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 478/2011
Ședința publică de la 04 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: G.-A. N. JUDECĂTOR: S. AL H. GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. SIMLEUL S., și de chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 2598 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., privind și pe intimatul- reclamant M. F., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Se constată că prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2010 recurenta A. F. pentru M. a solicitat suspendarea soluționării prezentului recurs până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. E., având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar. Deliberând asupra acestei cereri, prin prisma prev.art.244 C.proc.civ., Curtea reține următoarele: Suspendarea judecății unei pricini poate fi dispună de instanță când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Constatând că dezlegarea recursului exercitat de AFM în contra sentinței civile 2. pronunțată de Tribunalul Sălaj, nu depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența dreptului ce face obiectul judecății în cauza C- 402/2009 aflată pe rolul C. de Justiție a U. E., Curtea va respinge cererea formulată de recurenta A. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin sentința civilă nr.2598 din 20 mai 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., s-a admis acțiunea reclamantului M. F. împotriva pârâtei D. G. a F. P. S. - A. F. P. Ș. S. și a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 3634 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (...) și până la achitarea integrală. T. s-a respins cererea de chemare în garanție a M. M.-A. F. DE M. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Finanțelor Publice, a M. M. - A. F. pentru M. a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. a județului S. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a A. F. pentru mediu și respingerea acțiunii ca inadmisibilă precum și respingerea capătului de cerere privind dobânda legală. În motivele de recurs se arată că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea și a dispus obligarea D. G. a F. P. S. și A. F. P. Ș. S. la restituirea sumei de3634 lei reprezentând taxa de poluare . R. arată că, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art.5 și 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr.9. privind C. de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare. Arată că, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. D. poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispoz.art.207 alin.1 din OG nr.9. republicată cu modificările și completările ulterioare, dispoziții ce au fost ignorate de de instanța de judecată. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în condițiile art.7 din OUG 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Prin urmare, calea aleasă de reclamanta ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Arată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al dreptului omului. R. mai arată că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. În speță, reclamantul nu contestă nici un act și nici nu a solicitat să se constate refuzul nejustificat de a soluționa o cerere în condițiile prevăzute de L. nr.554/2004 ci, solicită restituirea sumei, astfel că nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ în temeiul art.1 alin.(1) din L. nr.554/2004. pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, recurenta arată că instanța trebuie să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de exercitare rezultate din dispoz.art.1 coroborat cu art.8 din L. nr.554/2004. Potrivit art.2 alin.(1) lit.c) teza I din L. nr.554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Același text de lege asimilează, prin alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. În acest context, arată că demersul judiciar al reclamantului, nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzat al pagubei să fi fost desființat. Din coroborarea dispozițiilor Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situația premisă, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatame un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză, reclamantul nu s-a adresat organului fiscal cu nici o cerere și nici nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare. R. critică sentința instanței de fond și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M., învederând faptul că cererea de restituire se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul F. pentru mediu. În concluzie, nu organul fiscal este beneficiar al plății și prin urmare, nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Din prevederile imperative reglementate de OUG 5., rezultă că această sumă constituie venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionată de A. F. pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, aspecte care au fost ignorate de instanța de fond, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. fondului pentru M.. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M.(AFM), solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Apreciază că, soluția instanței de fond este nelegală și nefondată. Curtea Constituțională, prin D. nr. 802/(...), analizând criticile aduse OUG nr. 5. privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule a reținut că prin acest act normativa fost realizată „obligația pozitivă a statului român de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos; acest act normativ taxează. în funcție de anumite criterii. autovehiculele pentru poluarea pe care o produc. De altfel. sub aspectfiscal o atare taxă este expresia la nivel legal a textului constituțional al art. 35";. Ca atare, prin decizia anterior menționată, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în ansamblu, și, în special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență. Prin urmare, argumentele instantei de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de acesta, cu domeniul de aplicare al art. 110 din Tratatul CE ( fost art. 90 ), nu sunt justificate pentru motivele mai sus evocate. Instanta fondului în mod eronat a retinut o distincție între proveniența autovehiculelor, în fapt legea nefăcând o atare distincție și instituind obligația de plată a taxei pe poluare pentru orice autovehicul, la prima înmatriculare în România. De altfel, nici la art. 3(2) și 9, care prevăd scutiri și excepții de la plata taxei, nu se prevede soluția reținută de instanța fondului. Singura distincție este în funcție de gradul de poluare al autovehiculului, de vechime a acestuia și de cilindree. In functie de aceste criterii se stabilește nivelul taxei pe poluare, conform anexelor la OUG nr. 5., și se datorează pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de țara de producție. Practic, instanta de fond apreciază că OUG nr. 5. instituie o discriminare raportându-se la alte criterii decât cele ale dreptului comunitar. D. există doar în măsura în care se protejează produsele interne în detrimentul celor provenind din celelalte state membre UE, prin stabilirea de taxe mai mari. Or, prin OUG nr. 5. nu se face nicio distincție între produsele naționale și cele provenind din celelalte state membre, în egală măsură plătindu-se taxa pe poluare, în funcție, evident, de criterii obiective ca nivelul emisiilor de poluanți, capacitatea cilindrică și vechimea autovehiculului. Față de aceste împrejurări, se solicită constatarea faptului că taxa pe poluare reglementată OUG nr. 5. nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 110 paragraful 1 din Tratatul CE. Câtă vreme chiar C. E. a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 5. corespunde normelor comunitare, apreciază că nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că aceasta taxă contravine dispozițiilor art. 110 din Tratatul Comunității E." . Procedura demarată de comisia europeană împotriva româniei a fost ridicată în (...), urmare faptului că noua reglementare era compatibila cu art. 110 din Tratatul CE. Practic, nici Curtea E. de Justiție a CE, nici C. E. nu au considerat vreodată că taxa specială de primă înmatriculare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării. Se critică, de asemenea, solutia primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data plătii, respectiv încasării. Consideră că instituția recurentă nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ D. de calcul, și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F.pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. Mai mult, în cauză au aplicabilitate au prevederile art. 70 și 124 din O. nr. 9. privind C. de procedură fiscală, republicată, iar nu dreptul comun, nefiind îndeplinite condițiile impuse prin O. M. F. nr. 1. privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Din actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele: Reclamantul a achitat în contul T. orașului Ș. S. la data de 23.10.208 suma de 3634,0 lei cu titlu de taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța TS3A nr. 1953705 (f. 6). Reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând restituirea acestei taxe apreciind că este contrară dreptului comunitar. Unul dintre motivele de recurs invocate de către pârâtă se referă la faptul că acțiunea este inadmisibilă, deoarece reclamantul nu a înțeles să conteste decizia de calcul al taxei de poluare prev. art. 205 și urm. C.pr.fisc. nefiind respectate. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..Conform art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205- 207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pecare instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M. danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C.proc.fiscală, nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentândo constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E.. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. A., statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5/2008 cu normele dreptului comunitar. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiuldintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare. Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. In speta se sustine ca dispozitiile OUG nr. 5. cu privire la taxe pe poluare sunt in contradictie cu dispozitiile art. 25,28,90 paragraf 1 in Tratatul privind instituirea Comunitatii E.. Art. 25 din Tratatul constitutiv al UE interzice intre statele membre taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art. 28 din Tratatul constitutiv al UE interzice intre statele membre restrictiile cantitative la import , precum si orice masuri cu efect echivalent. Conform art. 110 paragraf 1 din Tratatul constitutiv al UE nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura , mai mari decit cele care se aplica direct sau indirect , produselor nationale similare. Cu privire la natura taxei de poluare C. s-a pronuntat la (...) asupra actiunilor preliminare formulate de H. - B. M. B. si B. K. M. B. in cauzele reunite C 29012005 si Nadasdi si C 33312005 Nemeth, ocazie cu care a statuat ca o taxa care nu este perceputa pentru faptul ca un autoturism 1 Nici problema decongestionării instanțelor nu se pune, atâta timp cât oricum s-aajuns la rezolvarea judiciară a problemei legalității actului administrativ.traverseaza frontiera unui stat membru ci pentru prima inregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, in vederea punerii in circulatie nu constituie o taxa vamala in sensul art. 25 din tratat ci face parte din sitemul general de impozitare a bunurilor si trebuie examinata in lumina art. 110 din Tratatul CE. Conform formulei Dassonvilile impusa in jurisprudenta C. sunt masuri cu efect echivalent nu numai acele masuri care trateaza discriminativ ,in mod deschis sau ascuns marfa straina adusa dintr-un alt stat membru dar si acelea care pornind de la continutul efectiv sunt egal aplicabile sau au acelasi efect aparent pentru toti, iar la evaluarea acestor masuri Curtea a stabilit ca trebuie avute in vedere efectele potentiale, posibile ale acestora si nu scopul urmarit de acestea.Mai mult, Curtea a conchis ca restrictionarile importului sau exportului sunt permise doar in situatia in care in domeniu lipsesc reglementarile comunitare ,restrictiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale a corectitudinii in relatiile comerciale , pentru asigurarea protectiei consumatorului , pentru protectia valorilor social culturale nationale daca reglementarile sunt valabile in mod nediscriminatoriu pentru marfurile din productia interna sau externa. Curtea constată că tribunalul a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale în privința modului de soluționare a cererii de chemare în garanție și apreciază că în cauză sunt pe deplin aplicabile prev. art. 60- 63 C.pr.civ., întrucât textul OUG nr. 5. cuprinde suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectațiunea specială a sumelor de bani rezultate din plata taxei de poluare. A., Curtea achiesează susținerilor din recurs, prin care sunt indicate normele legale incidente cauzei, după cum urmează: Art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. T., alineatul 2 al aceluiași articol prevede programele si proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M.. Dovada faptului ca suma plătită la trezorerie a fost achitata in contul A. F. pentru M., contul 51.16.10.09, indicat in HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5. , rezulta din înscrisurile depuse la dosar.În același sens sunt și prevederile HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., conform cărora unitățile T. S. transferă în contul deschis pe numele A. F. pentru M., la T. S. 6, sumele colectate în baza ordonanței. Aceeași este situația si in cazul restituirii sumelor reprezentând diferențele de taxa pe poluare rezultate în urma contestării taxei, cererea de restituire fiind soluționată de organul fiscal competent, iar restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul F. pentru mediu. În concluzie, nu organul fiscal este beneficiar al plății, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Pentru toate aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art.312 C.proc.civ. Curtea va admite recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș. S. împotriva sentinței civile nr.2598 din 20 mai 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o va modifica înparte în sensul că va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei 3634 lei, taxă de poluare. T. va menține restul dispozițiilor acestei hotărâri. În baza art.312 C. pr. civ va respinge ca nefondat recursul A. F. pentru M.. PENTRU A. MOTIVE IN N. LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș. S. împotriva sentinței civile nr.2598 din 20 mai 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de chemare în garanție. Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei 3634 lei, taxă de poluare. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursul A. F. pentru M.. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, D. M. G.-A. N. S. AL H. A. B. Red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...) Jud.fond.K. M.
| ← Decizia civilă nr. 3583/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3658/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
