Decizia civilă nr. 3583/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR. 3583/2011

Ședința din data de 03 octombrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. DE P. AL J. C. împotriva sentinței civile nr. 2381 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui C., în contradictoriu cu intimații SC B. S. S. și B. I. A., având ca obiect obligația de a face - eliberare aviz activitate.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic M. C. pentru recurentul I. DE P. AL J. C. și avocat B. D. pentru intimații SC B. S. S. și B. I. A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 26 septembrie

2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimaților SC

B. S. S. și B. I. A., din care un exemplar se comunică cu reprezentantul recurentului.

În data de 30 septembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea recurentul I. DE P. AL J. C. la care a anexat dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din

L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și constatând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond .

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, învederând instanței că așa cum a arătat și în fața instanței de fond, intimatului nu i s-a acordat aviz de conducător al societății de pază întrucât a fost identificat cu o condamnare de 1.500.000 lei amendă penală.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului avocațial.

În susținere se arată că în cauză a intervenit reabilitarea și că prin urmare motivul invocat de recurent nu este unul întemeiat,că nu se mai poate pune problema interdicției.

De asemenea, se arată că deși se susține că intimatul nu a făcut dovada unei bune conduite, reprezentanta intimaților arată că din probeleadministrate la dosarul cauzei reiese că intimatul are o conduită ce corespunde dispozițiilor Legii nr.333/2003.

La solicitarea instanței, reprezentanta intimaților apreciază că răspunsul comunicat intimatului se încadrează în sfera actelor administrative supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, având în vedere actul ce urma să fie eliberat pentru funcționarea societății.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.2381 din 09 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții SC B. S. S. , B. I. A. împotriva pârâtului I. DE P. AL J. C., având ca obiect obligația de a face și în consecință:A fost obligat pârâtul sa elibereze avizul pentru reclamantul B. I. A. necesar desfășurării activității SC BLAJ SECURYTY S.. A fost obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 4,3 lei reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta SC B. S. S. a adresat I. de P. J. C. o cerere pentru obținerea avizului necesar reclamantului B. A. I., conducătorul acestei societăți in vederea desfășurării activității de paza si protecție.

Conducătorul societății specializata de paza si protecție trebuie , conform art. 20 (9) din L. 333/2003 , să obțină avizul I. de politie J. sau al D. generale de politie a M. B. după caz , in a cărei raza teritoriala își are sediul societatea respectiva

Pârâtul a refuzat eliberarea avizului , prin adresele cu nr. 391056/(...) si nr.391722/(...) Același răspuns a fost comunicat si la plângerea prealabila formulata si înregistrata la IPJ sub nr. 391992/2010 pentru că reclamantul B. A. I. a fost condamnat prin sentința penala nr. (...) a Judecătoriei Huedin la 1.500.000 lei amenda penala pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala in temeiul art.13 din L. nr. 87 /1994 .

Potrivit prevedrilor art 20 alin (10)din L. nr.333-2003 Unitatea de politie competenta poate acorda avizul persoanei prevazute la alin. (9), care are

cetatenie romana sau cetatenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European, a implinit varsta de 21 de ani, poseda pregatire corespunzatoare atributiilor ce ii revin, este cunoscuta ca avand o buna conduita cetateneasca si nu a suferit condamnari pentru infractiuni savarsite cu intentie.

Reclamantul este o persoana cunoscută în orașul sau natal, Huedin, ca o persoana morală, și implicată în viața comunității. Pe langă faptul că are în grijă cei doi copii minori rezultați din căsatorie, reclamantul se dovedeste o persoană care se bucură de încredere în comunitate.

Reclamantul B. a fost reabilitat pentru infracțiunea de evaziune fiscala săvârșită în temeiul art.13 din L. nr. 87 /1994 , in cazier nefiind înscris cu antecedente penale .

T., făcând o apreciere în concret a bunei reputații a reclamantului a concluzionat că acesta se bucura de încredere publică și îndeplinește condiția bunei reputații .

Potrivit prevederilor art 20 al (9) din L. nr. 333/2003 conducătorul societătii specializate de paza si protectie trebuie sa obțina avizul inspectoratului de politie judetean sau al D. generale de politie a municipiului B., dupa caz, în a carei raza teritoriala își are sediul societatea respectivă, motiv pentru care a fost admisă acțiunea.

În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă a fost obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 4,3 lei reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

Pârâtul , I. DE P. AL J. C. , a formulat recurs împotriva acestei hotărâri , invocând incidența prevederilor art 304 pct 9C prciv ,arătând că tribunalul a reținut în mod greșit urmare a eronatei aplicări a legii că acțiunea este fondată în raport de prevederile art 20 din L. nr 333/2003

,întrucât reabilitarea nu produce efecte asupra acestei măsuri de siguranță ș iîn raport de decizia nr 1. a C. C.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Reclamanții SC B. S. S., B. I. A. prin cererea înregistrată la data de

26 noiembrie 2010 au chemat în judecată pârâtul I. DE P. AL J. C., solicitând ca în urma probelor care se vor administra să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care sa fie obligat pârâtul sa elibereze avizul pentru reclamantul B. I. A. necesar desfășurării activității SC B. S. S. cu cheltuieli de judecata in caz de opunere la admiterea acțiunii .

In fapt arată că SC B. S. S. avand ca asociati pe SC B. P. SRl și B. I. A. , are ca obiect principal de activitate „ activități de protecție si garda și a fost constituita prin încheierea nr. 3386/(...) a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

In vederea desfășurării activității a fost întocmita documentația prevăzuta de L. nr.333/2003 privind paza obiectivelor , bunurilor , valorilor si protecția persoanelor.

Conducătorul societății specializata de paza si protecție trebuie să obțină avizul I. de politie J. sau al D. generale de politie a M. B. după caz , in a cărei raza teritoriala își are sediul societatea respectiva conform art. 20 (9) din L. 333/2003 ,.

Reclamanta SC B. S. S. a adresat I. de P. J. C. o cerere pentru eliberarea avizului necesar reclamantului B. A. I., conducătorul acestei societăți in vederea desfășurării activității .

IPJ C. ,prin adresa nr.3. din (...), a comunicat reclamantei ca acest aviz nu poate fi acordat întrucât conducătorul societății specializate de paza si protecție , conform art.20 alin 1 (10) din L. nr. 333/2003 „ trebuie sa fie cunoscut ca având o buna conduita cetățenească si nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite intenție . „

Art 2 din L. contenciosului administrativ definește nesoluționarea în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen iar refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca exprimarea explicita, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.

Se asimilează actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal potrivit disp art 2 alin

2 din L. nr 554/2004

Interpretarea dispozițiilor legale invocate de reclamant ca fiind incidente în cauză referitoare la refuzul nejustificat de a soluționa o cerere relevă că nu orice refuz de a soluționa favorabil o cerere adresată autorității se poate califica drept refuz nejustificat ci doar acel refuz care se fundamentează pe un exces de putere.

Refuzul de a soluționa favorabil o cerere de către autoritatea publică presupune exprimarea neechivocă a poziției de către aceasta urmare a unei solicitări exprese , cu depășirea limitelor dreptului de apreciere cu care a fost investită autoritatea .

Refuzul nejustificat al autorității presupune un exces de putere și o apreciere discreționară ceea ce autoritatea pârâtă în procedura demarată a realizat .

Principiul legalității în organizarea executării legii și exercitarea competenței înseamnă dreptul și obligația autorității administrației de a interveni, manifestându-și voința juridică de a satisface pretențiile persoanelor care li se adresează cu respectarea prevederilor legale.

Interpretarea dată de autoritatea pârâtă prevederilor art 20 alin 9 și10 din L. nr 333/2003 presupune un exces având în vedere că recunoaște că nu este înscris în cazierul judiciar cu antecedente penale.

Curtea Constituțională prin decizia nr 1140/(...) a reținut că prevederilelegale stabilesc anumite condiții pentru ca unitatea de poliție competentă să acorde avizul persoanei care urmează să fie conducătorul unei societăți specializate de pază și protecție.

Printre aceste condiții se prevede ca persoana respectivă să fie cunoscută ca având o bună conduită cetățenească și să nu fi suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, ambele fiind în strânsă legătură. Aceste cerințe impuse de textul legal criticat sunt raționale, fiind justificate de chiar scopul Legii nr. 333/2003.

Dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale și nicidecum identitatea de tratament juridic în cazul stabilirii unor măsuri corespunzătoare unei anumite reglementări.

Sensul dat de recurentă statuărilor instanței de contencios constituțional este unul eronat ,analiza realizată s-a raportat la prevederile privind egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale și nicidecum identitatea de tratament juridic în cazul stabilirii unor măsuri corespunzătoare unei anumite reglementări.

Caracterul constituțional al textului a fost determinat însă în aplicarea lui nu pot fi instituite excepții ce nu sunt incluse în text întrucât o condamnare care nu apare în cazierul judiciar ca urmare a reabilitării nu poate da naștere la interdicții și incapacități.

Intervenirea reabilitării are ca efect înlăturarea tuturor decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor care decurg din hotararea de condamnare .

Prin încetarea consecintelor privative sau restrictive de drepturi cedecurg din condamnarea penala, fostul condamnat se afla, din punct de vedere al capacitatii sale juridice, în situatia anterioara condamnarii astfel că aserțiunile recurentei sunt fără suport.

Intervenirea reabilitării nu a fost contestată de autoritatea pârâtă,care însă a dorit să înlăture efectele reabilitării dând o interpretare excesivă textului legal .

Exceptia privitoare la măsurile de siguranta îsi are justificarea înnatura acestor masuri care sunt luate atunci când exista un pericol social, ele trebuind să dureze atât timp cât durează starea de pericol, aceasta stare de pericol neputând fi înlăturată pe cale de reabilitare ,însă nu pot fi aplicate în maniera dorită de recurentă cu privire la interdicții ce nu rezultă din text .

Recursul apare în consecință ca nefondat iar în baza art 312 C pr civ va fi respins ,Curtea reținând că prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale .

Recurentul fiind partea care a căzut în pretenții în baza art 274 C pr civ va fi obligat să plătească intimatului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de I. DE P. AL J. C. împotriva sentinței civile nr.2381 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. S. C. P. A. C.

L. F.

GREFIER R ed.A.C./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond. A. Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3583/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal