Decizia civilă nr. 1578/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1578/2011
Ședința publică de la 14 A. 2011
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător D. M.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A M. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC A. I. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentrurecurentă, avocat R. C. S., cu delegație la dosar, în substituirea avocatei titulare F. oltița, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Reprezentantul recurentei apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării. Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului. Reprezentantul recurentei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței de la dosar. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 3400 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost admisă actiunea in contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. I. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. N. si in consecința a fost obligată parata AFP C. N. să restituie reclamantaui suma de 2167 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorata cu dobanda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate. A fost obligată parata sa plateasca reclamantaui suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata . A fost admisă cererea de chemare in garantie formulata de parata A. F. P. a Mun C. N. impotriva chematei in garantie A. F. pentru M. B.. A fost obligată chemata in garantie sa restituie paratei suma de 2167 lei reprezentind taxa de poluare restituita reclamantaui cu dobanda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat in anul 2009 un autoturism care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al U. E. (f.11-16). In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat , reclamanta a fost obligata să achite suma sus indicata cu titlu de taxă de poluare , taxa pe care a achitat-o la A. F. P. a M. C. N. in (...)(f. 7) Reclamanta a solictat restituirea acestor taxe paratei aceasta refuzind restituirea acestei taxe (f.8,9) . Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 5. in forma modificata prin OUG 2. si OUG 7. . Ca atare legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 5. in forma sus indicata . Analiza trebuie efectuata in primul rand prin relevarea scopului urmarit de catre G. R. prin adoptarea celor doua ordonante de urgenta. A., in preambului ordonantei de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara avand in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adancire a crizei financiare si economice in luna octombrie, care releva o scadere importanta a pietelor auto si a productiei industriei furnizoare, precum si masurile de sustinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiara internationala; faptul ca G. R. se preocupa de luarea masurilor care sa asigure pastrarea locurilor de munca in economia romaneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare,, E. lipsit de echivoc faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nicio legatura cu scopul declarat al adoptarii O. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial „.asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, tinand cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei C. de J. a C. E., avand in vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate in regim de urgenta, pentru evitarea oricaror consecinte juridice negative ale situatiei actuale. Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor nu lasa loc vreunei interpretari. Asifei, de la necesitatea sustinerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locuriior de munca angrenate in productia de autovehicule. Intentia legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejarii industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunandu-si inlaturarea discriminarilor intre contribuabiiii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrarii in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enuntat in preambulul ordonantei a fost inlaturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat. Trebuie enuntat in acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima inmatriculare a autoturismelor in Romania, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificarile OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare.A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau in alte statemembre ale U. E. in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a G. nr. 5.. Intr-un mod deloc intamplator, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autorismelor produse in Romania, o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. * Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse OUG 5., taxa de poluare incalca prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E. A., in jurisprudenta referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor. In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare. In urma modificarilor aduse prin OUG 2. si OUG 7., norma interna indeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatiblla cu art. 90 din Tratatul CE. A., exista atat o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. si care se inmatriculeaza in Romania si autoturismele second hand deja inmatriculate in Romania si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturime noi cu caracteristicile celor produse in Romania si restul autoturismelor noi ,discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja inmatriculate in Romania, fie spre cele produse in Romania. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de catre C. E., la data de 25.06J2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislatiei romanesti conform carora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite masini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor masini de ocazie, protejand industria nationala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a mentionat doua aspecte care ridica semne de indoiala asupra compatibilitatii taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declansarea procedurii de infringement pe urmatoarele argumente: criteriul primei inmatriculari nu este o cerinta pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a masinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea masinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicarii cerintei de pr ima inmatriculare, toate masinile noi inmatriculate in perioada stabilita de legislatia romaneasca care intra direct pe piata masinilor de ocazie dinaceasta tara, circula fara sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, masinile de o calitate asemanatoare care urmeaza sa fie inregistrate in Romania in aceasi perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele nationale, vor fi supuse unei taxe substantiate. In ceea ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale. T. a apreciat ca in speta se poate acorda dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta . Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale . Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din L. 5. si a prevederilor anterior mentionate a obligat parata la restituirea taxei de poluare cu dobanda legala in materie civila calculata de la data platii si pana la restituirea efectiva Având in vedere considerentele de mai sus si faptul ca in baza OUG 5. taxa de poluare achitata a fost virata de catre parata in contul administrat de chemata in garantie in temeiul art. 60 si urm C.pr.civ a admis si cererea de chemare in garantie in intregime. In baza art. 274 C.pr.civ tribunalul a obligat parata aflata in culpa procesuala sa plateasca reclamantaui suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta A. F. P. C.-N. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantaui. În motivarea recursului, pârâta arată că exceptiile invocate de catre institutia pârâtă sunt întemeiate și trebuiau admise de catre prima instanta. Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a institutiei s-a datorat încălcării de către prima instanta a prevederilor art.l coroborat cu cele ale art. 5 din OUG. Nr. 5., conform cărora, "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului...", "Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. " Având in vedere împrejurarea ca, reclamanta nu a înțeles sa atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscala, in speta de A. F. P. C.-N., ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum si ca acesta ar genera discriminare intre comparatorii de autovehicule, apreciază ca nu are calitate procesuala pasiva in cauza. In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, solicită să se observe ca prima instanta a omis sa analizeze motivele invocate de aceasta in susținerea acestei excepții (motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila). Asa cum a arătat prin întâmpinarea depusa la dosarul primei instanțe, acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamant este inadmisibila, pentru următoarele considerente: Taxa pe poluare in suma de 2167 lei a fost stabilita de catre institutia noastra prin D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.597955/(...) (depusă de către reclamant la dosarul cauzei), emisă urmare cererii depuse de către reclamant la instituția pârâtei. Așa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre reclamant in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art. 207 alin.1 din O.G. nr.9. republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art. 209 alin. 1 din acelasi act normativ. Reclamanta nu a exercitat, insa, calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art. 205 si urm. Din O.G. nr.9. republicata si modificata impotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, motiv pentru care actiunea formulata de catre reclamant este inadmisibila. In conf. cu art. 218 alin.2 din O.G. nr.9. republicata și modificata, actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi solutionat contestatia prevazuta de art. 205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre reclamant. Deci, actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie titlu de creanta si in baza careia reclamanta a achitat taxa pe poluare. Pentru motivele mai sus expuse, prima instanta trebuia sa respinga ca inadmisibila actiunea in contencios administrativ formulata de reclamant. Atata timp cat decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii speciale de atac a contestatiei administrative prevazuta de art. 205 si urm. din O.G. nr.9. republicata si modificata, institutia noastra nu va putea fi obligata la restituirea catre reclamant a taxei pe poluare si nu poate fi vorba despre vreun refuz nejustificat din partea institutiei noastre. Face precizarea ca, prin cererile inregistrate la institutia noastra, reclamanta nu a contestat decizia de calcul al taxei pe poluare ci a solicitat restituirea taxei anterior mentionate. Dupa cum se poate observa, prima instanta a facut abstractie totala de actele depuse de catre institutia noastra la dosarul cauzei (decizia de calcul al taxei pe poluare, cererea reclamantaui prin care reclamanta a solicitat institutiei noastre sa-I calculeze taxa pe poluare) - motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila. De asemeneaa, solutia de respingere a exceptiei inadmisibilității acțiunii s-a datorat incalcarii de catre prima instanta a prevederilor art. 205 și urm. și art.218 alin.2 din O.G. nr. nr.9. (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.). Pârâta mai solicită instanței de recurs sa observe ca si exceptia de nelegalitate a deciziei de calcul al taxei pe poluare (invocatta de catre reclamant) este inadmisibila deoarece aceasta decizie nu poate fi atacata direct la instanta de contencios administrativ, procedura contestatiei administrative prevazuta de art. 205 si urm. din O.G. nr. 9. fiind obligatore iar, in conf. cu art. 218 alin. 2, actul care poate fi atacat la instanta de contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației. Soluția de obligare a instituției pârâte la plata către reclamant a dobânzii legale este greșită și lipsită de temei legal deoarece instituția nu a săvârșit nici o faptă ilicită, plata taxei dpe poluare a fost efectuată voluntar de către reclamant și în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În ce privește obligarea la plata cheltuielile de judecată, pârâta arată că este lipsită de temei legal deoarece pârâta nu s-a aflat în culpă procesuală întrucât plata taxei s-a făcut voluntar. În plus instanța trebuia să o oblige pe chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată deoarece cererea de chemare în garanție formulată a fost admisă de către instanță. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. PENTRU M. (AFM)solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pecale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantaui, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. În privința analizei taxei prin prisma art.90 din Tratatul C. E. atunci când și o astfel de exigență a fost supusă analizei, invederează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul și întinderea art.90 din Tratatul C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română ci la cea comunitară. Art.90 din Tratat prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. E.luarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din Tratat citat mai sus și la jurisprudența C. de J. a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din Tratat este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. De asemenea, O. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă. În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei. D. urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE, deoarece O. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din Tratatul C.E. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - iar virarea sumelor în contul său de se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. D. urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE, impunându-se modificarea sentinței și respingerea acțiunii. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: 1. Personal ca judecător, membru al completului care a pronunțat această decizie și ca redactor al deciziei de față am constatat că, în practica judiciară conturată în materia ce formează obiectul prezentei cauze, celelalte completuri ale C. de A. C., cu ocazia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești de admitere a cererilor de restituire a taxei pe poluare pentru argumentele de fapt și de drept identice cu cele prezentate și invocate în prezenta cauză, au declarat cererea de restituire admisibilă , fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzută la art. 205 și urm. din C. de procedură fiscală la care trimite norma consacrată la art. 7 din OUG nr. 5.. În acest sens, ținând seama și de practica instanțelor de fond în mare măsură în consonanță cu practica majoritară împărtășită de secția de profil a C., se poate ca unii justițiabili din raza de jurisdicție a C. să fi fost influențați în conduita lor de această practică judiciară și, drept urmare, conformându-se acestui imperativ nu pot fi ulterior sancționați prin îndepărtarea de la justiție prin mecanismul de interpretare al dreptului intern pe care, personal l-am propus, afirmat și acceptat, deopotrivă ca fiind singurul posibil și legal în regimul contenciosului administrativ fiscal. A. fiind și în special pentru a asigura unitatea practicii judiciare la nivelul C. ca instanță de ultimă instanță ( a se vedea in acest sens C., cauza Tudor Tudor împotriva R.) și pentru a răspunde caracterului previzibil al actului de justiție (art. 6 parag. 1 din Convenție precum și efectele produse de cauza B. împotriva R.), apreciez că se impune schimbarea propriei mele jurisprudențe în sensul opiniei exprimate de majoritatea completurilor de judecată, așa cum se va arăta în cele ce urmează. 2. Având în vedere cele mai sus reținute, trecând la soluționarea recursurilor, în compunerea majoritară a completului, reținem următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, excepție invocată de pârâta A. F. P. a municipiului C.-N., Curtea a reținut următoarele: Taxa de poluare în sumă de 2167 lei a fost stabilită de către A. F. P. a municipiului C.-N. Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. a municipiului C.-N. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei, administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. asusținut că cererea reclamantei este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile S., în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de J., respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmb unătățirea calității a erului și pentru înc adrarea în val orile l imită prevăzute de legislația comunitară în acest domeni u, ținând cont denecesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere i mportantă a piețel or auto și a produ cției industriei fu rn izoare, precum și m ăsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară i nternațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 loc uri de muncă în industria furnizoare,, A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normeledreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C.. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei, considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantaui că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. A., statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare. Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios Curtea reține următoarele : Reclamanta a achiziționat un autoturism tip M1, norma de poluare E., iar pentru înmatricularea in România a achitat la (...), în temeiul OUG 5., o taxă de poluare în cuantum de 2167 lei la AFP C.-N. . La data de (...), reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă. Considerând nejustificat acest refuz, reclamanta s-a adresat instanței, prin cererea ce a fost soluționată prin sentința recurată. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. si OUG 7.. In consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței. Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambului ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de a dâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o s cădere importantă a piețelor auto și a p roducției industriei f urnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criz a financiară i nternațională; - faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea lo curilor de muncă în economia româneas că , iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, E. lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, asi gurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea c alității aerului și p entru încadrarea în valorile limită prev ăzute de legislația c omunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuripentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat in acest context si faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in Romania, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în Romania, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de I. a C. E. A., in jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre 1 Nici problema decongestionării instanțelor nu se pune, atâta timp cât oricum s-aajuns la rezolvarea judiciară a problemei legalității actului administrativ.produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin O. 2. si OUG 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule, insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la taxa de poluare în forma reglementată de OUG 7.. C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoiala asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate in România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată de dispozițiile OUG 7., sunt incompatibile cu dreptul comunitar. Așa fiind, tribunalul a dispus în mod corect restituirea sumei achitate de către reclamant, nici sub acest aspect, criticile formulate prin cele două recursuri nefiind întemeiate. Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însășieficacitatea normelor comunitare, împiedcându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european. Reclamanta s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar. E. vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art.205 și urm.din C. de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri. Totuși, Curtea nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar. S. că reducerea, sancționarea acestui act administrativ ilegal nu poate fi pronunțată atât timp cât în această procedură contencioasă instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității unei decizii date de organul fiscal în soluționarea contestației administrative prevăzute de art.205 și urm.din OG 9.. Acesta este motivul pentru care instanța a verificat condițiile de legalitate internă ale acestui act administrativ pe cale indirectă. Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, va reține că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalență unei cerințe formale. Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă. Nu în ultimul rând, Curtea reține că, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. A. statuării sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5.. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de J. (cauza Simmenthal). Pentru toate aceste considerente, întemeiate pe dispozițiile art.20 alin. 3 din L. nr. 5. corelat cu art. 312 C.proc.civ. Curtea, cu majoritatea voturilor, va respinge recursurile exercitate de către pârâta A. F. P. C.-N. și chemata în garanție AFM împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o va menține în întregime. În temeiul art.274 C.pr.civ. recurenții vor fi obligați să plătească intimatei SC A. I. S. C.-N. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 26). PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Cu majoritate de voturi, Respinge recursul declarat de A. F. P. C.-N. și A. F. pentru M. împotriva sentinței civile nr. 3400 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. Obligă recurenții să plătească intimatei SC A. I. S. C.-N. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 14 aprilie 2011. { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. Cu opinia separată J UDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, D. M. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond.A.M.B. Opinia separată a domnului judecător R.-R. D. în sensul admiterii recursurilor, modificării sentinței, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și respingerii cererii formulate de chemata în garanție. Reclamantului i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule de către A. F. P., în vederea primei înmatriculării în România a unui autoturism . D. de calcul este asimilată unei decizii de impunere fiind stabilită conform articolului 85 alin.1 litera b Cod procedură fiscală și fiind prin urmare un act administrativ fiscal potrivit articolului 41 Cod procedură fiscală. Această decizie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii potrivit articolului 207 Cod procedură fiscală, mențiune înscrisă în chiar decizia de calcul la organul fiscal competent. Reclamantul nu a atacat această decizie, potrivit articolului mai sus menționat pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conformitate cu articolului 218 Cod procedură fiscală în contra deciziei emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale la instanța de judecată. Ca atare, suma încasată cu titlu de taxă de poluare nu mai poate fi pusă sub discuție atât timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat. Formularea ulterioară a unei cereri de restituire nu mai poate fi luată în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa raportului de drept procesual fiscal. A. aspecte de procedură fac acțiunea reclamantului ca inadmisibilă iar problemele de conformitate a taxei de poluare cu articolul 90 paragraf 1 din Tratatul de constituire a U. E. nu mai pot fi examinate pentru că în privința procedurii fiscale nu s-a invocat incidența unor norme comunitare de natură să înlăture această procedură așa încât ea trebuie urmată. De asemenea cererea de chemare în garanție formulată de pârât ,în ipoteza respingerii acțiunii principale se impune a fi respinsă. JUDECĂTOR, R.-R. D.
← Sentința civilă nr. 509/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2746/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|