Decizia civilă nr. 164/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 164
Ședința la 19 ianuarie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător F. T.
Judecător M. H.
Grefier M. Țâr
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC A. M C. S., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...)
, în contradictoriu cu pârâții D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C., D. G. A F. P. C. și A. N.
A V. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal anulare decizie nr.
140/2007 emisă de către D. C..
La apelul nominal făcut în ședința , la a doua strigare se prezintă av. F. G. Tătaru în reprezentarea intereselor recurentei.
Procedura de citare este tă.
S-a făcut cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată, este timbrată iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, D. C., în nume propriu și în numele A. N. a V. B. - întâmpinare.
La data de (...), prin fax, se înregistrează din partea D. C., în nume propriu și în reprezentarea intereselor A. N. a V. B. - întâmpinare.
Câte un exemplar din acestea se comunică cu reprezentantul recurentei. Instanța, solicită reprezentantului recurentei să precizeze dacă există o "relație"; în ceea ce privește acționariatul între societatea S. SA și societatea recurentă.
Reprezentantul recurentei arată că domnul Mureșan T., care este administrator al societății litigante este și acționar la societatea SC S. SA.
Instanța, solicită reprezentantului părții litigante să precizeze dacă utilajele au fost închiriate și către alte societăți sau doar către societatea S.
SA.
Reprezentantul recurentei arată că au mai fost închiriate, o singură dată, către o altă societate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În susținere se arată că în ceea ce privește excepția prescripției, raportat la dispozițiile art.187 din Codul Vamal, termenul de prescripție este de 5 ani și curge de la data înregistrării declarației de import, la (...) și (...), procesul verbal de control și D. de impunere, fiind emise la data de (...), cu depășirea termenului.
În ceea ce privește fondul cauzei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive. Însusținere se arată că nu există o înștiințare din partea organelor de control cu privire la împrejurarea că a fost finalizat controlul. Se mai relevă că autoritățile vamale au obligația de a informa societatea comercială cu privire la rezultatele parțiale ale controlului și să prezinte întreaga situație cu privire la cele constatate, aspecte care nu s-au întâmplat.
Se mai relevă că în mod greșit a reținut instanța de fond că societatea nu a colaborat cu organele de control, la momentul încheierii actelor de control, aceasta nu a fost înștiințată fapt ce atrage nulitatea actelor de control, pentru încălcarea dreptului la apărare al acesteia.
Se mai arată că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art.21 ind.1 din L. nr.23/1999. Textul de lege arată că în vederea dezvoltării activităților de servicii, se poate presta activitate pentru altcineva. Aceste utilaje nu ies din patrimoniul societății.
Mai arată, la solicitarea instanței, că au mai fost importate două bunuri, în aceeași perioadă, despre a căror situație nu poate informa instanța.
Se mai relevă că a fost depus în probațiune Raportul Guvernului și contracte de muncă prin care se dorește a se dovedi că urmare a acestui import au fost angajate șase persoane.
În ceea ce privește opinia intimatelor privind nașterea datoriei vamale se arată că prevederile legale vizează întregul Cod Vamal, strict din perspectiva cuantumului dobânzilor. Cadrul legal este de 5 ani, momentul nașterii datoriei vamale este momentul de la care se pot calcula penalități. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 593 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată si completată a reclamantei SC A. M C. S. în contradictoriu cu pârâtele D. R. V. C. - D. R. PENTRU A. SI O. V. C. și D. G. A F. P. C., având ca obiect contencios administrativ fiscal.
S-a constatat că reclamanta a renunțat la petitul având ca obiect cerere de suspendare a actelor administrativ fiscale atacate.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta S. A. M C. S. a chemat în judecată pârâtele D. R. V. C., D. G. A F. P. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr.140/(...) emisă de pârâta de rândul 2, a procesului verbal de control nr.14255/S/M/(...) și a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal cu nr.14245/CUI-SM/(...) ambele emise de către D. C. precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin aceeași acțiune s-a solicitat în temeiul art. 14 din Lg. 554/2004 suspendarea celor trei acte administrative atacate, până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiunii, apreciindu-se că executarea acestora îi cauzează pagube materiale care conduc la blocarea activității cu consecința intrării în faliment.
În motivarea acțiunii a arătat că procesul verbal de control și decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamalcu numerele menționate cuprind temeiuri de drept abrogate sau cu un conținut care nu corespunde cu cel care era în vigoare la momentul efectuării importului.
Cel de-al doilea motiv invocat de reclamantă constă în faptul că prin închiriere care constituie un obiect secundar de activitate nu a schimbat destinația utilajelor față de scopul pentru care s-au acordat scutirile de drepturi vamale de import, astfel încât impunerile stabilite sunt nedatorate.
Ultimul motiv de nelegalitate invocat se referă la faptul că împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 14297/(...) a formulat plângere contravențională, plângere admisă cu consecință anulării actului atacat și exonerarea de plata amenzii, astfel încât, impunerea stabilită prin actele administrative atacate prin acțiunea promovată nu mai are suport faptic și juridic.
De asemenea, învederează că aceste motive de nelegalitate subzistă și cu privire la D. nr. 140/(...) prin care a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.
Analizând acțiunea reclamantei prin prisma motivelor învederate a actelor
și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta S. A. M C. S.R.L. a importat cu declarațiile vamale nr.22429,
22449/(...), 22489, 22490/(...) bunuri beneficiind de facilitățile conferite de prev.
Lg. nr.133/1999 privind stimularea intreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea intreprinderilor mici și mijlocii cu modificările și completările ulterioare, lege în temeiul căreia importurile menționate au fost încheiate în scutire de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată.
Din probațiunea administrată rezultă că organele vamale de control au constatat că reclamanta nu a respectat prevederile legale prin care aceasta a fost scutită de plata taxelor vamale în cazul celor patru utilaje importate în temeiul L. nr.133/1999, fiind obligată să achite la bugetul statului suma de 84.382 lei reprezentând: 38.012 lei TVA; 45.646 lei dobânzi aferente TVA și 724 lei penalități aferente T.
În cadrul controlului efectuat de organele vamale s-a constatat că importatorul a închiriat utilajele realizând însă o schimbare de destinație față de data importului respectiv utilajele importate în regim de scutire de către reclamantă au contribuit la dezvoltarea activității unei alte societăți respectiv SC S. S., nefiind în drept de a beneficia de facilitățile conferite de L. nr.133/1999.
Potrivit prev. art.22 din Lg. nr.133/1999 „intreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile și echipamentele industriale Know-How care se importă în vederea dezvoltării activității proprii de producție și servicii";.
Conform art.21 (1) din OUG nr.297/2000 „intreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale Know-how care se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din credite obținute de la bănci românești sau străine";.
Prin închirierea bunurilor importate în scutire s-a realizat o schimbare de destinație deoarece scopul pentru care a fost realizat importul - dezvoltarea activității proprii de producție și servicii - pentru reclamantă a fost schimbat.
Deoarece reclamanta a dat spre folosință altei societăți comerciale respectiv
- S. S. S. - cele patru bunuri importate pentru dezvoltarea activității proprii de producție a acesteia avea obligația de a încunoștința autoritatea vamală despre schimbarea destinație, în vederea aplicării regimului tarifar vamal corespunzător și achitarea drepturilor de import aferente.
Prin folosința bunurilor importate în scutire de drepturi vamale de reclamantă, S. S. a obținut venituri în perioada (...) - (...), deci o perioadă de 4 ani, producându-se beneficii financiare în folosul ambelor societăți comerciale ceea ce contravine însă prevederile L. 133/1999 care stipulează că scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată se acordă doar unei singure societăți importatoare în vederea dezvoltării activității proprii de producție.
Este real că la data importului utilajelor societatea era în drept de a benefica de facilitățile conferite de L. nr.133/1999 dar cu condiția de a fi respectat scopul pentru care au fost importate pe toată durata funcționării acestora, însă, așa cum s-a expus mai sus, această condiție nu a fost respectată prin închirierea utilajelor unei alte societăți, fiind încălcate și prevederile Normelor Metodologice de aplicare a L. nr.133/1999 aprobate prin H. nr.244/2001.
Apărarea reclamantei în sensul că are ca obiect secundar de activitate - închirierea utilajelor - este neîntemeiată deoarece organele de control vamal au analizat actul adițional la statutul societății din care nu a rezultat că aceasta ar avea și acest obiect secundar de activitate.
Chiar și în ipoteza în care reclamanta ar avea și acest obiect de activitate scutirea de drepturi vamale se acordă pentru dezvoltarea unei singure societăți respectiv a reclamantei și nu și pentru dezvoltarea activității S. S. S.
Din cele expuse rezultă că în urma controlului efectuat a rezultat că în intervalul de 5 ani în care utilajele au fost supuse controlului destinației finale, timp de 4 ani destinația finală a mărfurilor nu a fost respectată.
Potrivit prevederilor L. nr. 133/1999 nu se consideră schimbare de destinație „. mărfurilor si distrugerea acestora sub control vamal"; cu excepția a două situații.
In speță, reclamanta prin închirierea utilajelor importate a încălcat prev. art. 71 din L. nr. 141/1997 conform cărora „importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări";.
Prevederile legale menționate mai sus se coroborează si cu prev.art. 105 din
L. 86/2006 privind Codul Vamal al României în care este prevăzută obligația importatorului de a înștiința autoritatea vamală în cazul în care schimbă destinația mărfii: „titularii punerii în liberă circulație a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior acordului liberului de vamă, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze în prealabil autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări";.
Reclamanta prin înscrisul de la fila 202 a completat motivele cererii de chemare în judecată învederând că procesul-verbal de control nr. 14255/SM/(...) a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 63 alin.l, 6 si 10 din Ordinul ANAF nr.
7521/(...) si aplicarea nejustificată a prev.art. 653 alin.8 din același ordin care atrage drept sancțiune nulitatea absolută a acestuia.
In motivarea excepției invocate a arătat că din analiza probațiunii administrate rezultă că reprezentantul legal nu a fost informat in nici un fel cu privire la conținutul procesului-verbal înainte de semnarea acesteia, pentru a i se permite a face obiecțiuni si pentru a semna actul, fiind încălcate astfel prev.art.
63 alin.l,6 si 10 din Ordinul cu numărul menționat.
De asemenea, arată că nu corespunde realității că reprezentantul legal ar fi refuzat colaborare deoarece nu s-a dovedit aplicarea vreunei sancțiuni în acestsens însă nu s-a probat că acesta ar fi fost invocat pentru a si aduce la cunoștință conținutul procesului-verbal pentru a i se acorda posibilitatea de a face obiecțiuni si a semna.
Analizând completarea motivelor acțiunii introductive, instanța le-a apreciat ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Ordinul nr. 7521/2006 nu prevede sancțiuni pentru motivele de nulitate invocate de reclamantă iar pe de altă parte L. 554/2004 prin art.l consacră principiul general ca o persoană vătămată în dreptul său printr-un act administrativ este îndreptățită la acțiune pentru anularea actului.
Având în vedere prevederile art. 205-218 Cod Procedură Fiscală, coroborate cu art. 6,8 si 10 din L. 554/22004 instanța a apreciat că reclamanta si-a exercitat dreptul de a contesta actele administrativ-fiscale întocmite de inspectorii D. C. și implicit obligațiile fiscale înscrise in aceste acte, iar pe de altă parte, aceasta nu putea suferi un prejudiciu prin simpla emitere a actului de control care i-au fost comunicate în conformitate cu prevederile art. 57 din Ordinul nr.
7521/2006.
Pe de altă parte, încheierea verificărilor si consemnarea rezultatelor s-a făcut la sediul D. C., urmare a refuzului colaborării din partea administratorului statutar al reclamantei, însă lipsa reprezentantului legal al persoanei juridice controlate, nesemnarea actului de control, nu au prejudiciat-o în exercițiul liberului acces la justiție si dreptului la apărare.
Față de cele expuse instanța a apreciat că susținerile reclamantei în completarea motivelor acțiunii sunt neîntemeiate, iar de nesemnarea procesului- verbal de către reprezentantul său este în culpă deoarece acesta a refuzat colaborarea cu organul de control.
De asemenea, în apărare reclamanta a învederat si faptul că i s-a încheiat procesul-verbal verbal de constatare a contravenției seria ANV/200 nr. 0011883 emis de D. R. V. C., S. A. V. pentru săvârsirea contravenției prev.de art. 386 lit.h din H. nr. 1114/2001 iar împotriva acestuia a formulat plângere care a fost admisă prin S. civilă nr. 1465/(...) pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr. (...), dispunându-se anularea actului atacat si exonerarea de plata amenzii stabilite.
Această apărare însă este neîntemeiată în prezenta cauză deoarece împotriva hotărârii cu nr. de mai sus a fost declarat recurs, admis prin D. civilă nr. 3. a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), dispunându-se modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 14297/(...), dar este relevantă sub aspectul fondului cauzei, constituind o dovadă în plus a netemeiniciei argumentelor invocate în susținerea acțiunii promovate.
Deoarece motivele invocate de reclamantă în apărare nu au suport juridic, instanța a dispus respingerea acțiunii formulate si completate si a menținut actele atacate ca temeinice si legale.
Referitor la petitul suspendării celor trei acte administrative atacate, reprezentantul reclamantei a învederat că renunță la acest petit depunând în acest sens înscrisul de la fila 101 care atestă renunțarea la judecata acesteia de către societatea comercială, circumstanțe în care în baza art. 246 Cod Procedură Civilă s-a luat act de această renunțare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. M C. S. solicitând admiterea lui și modificarea în întregime a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului s-a relevat, în esență că prima instanță a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile legale incidente cauzei, în condițiile în care temeiul de drept reținut de către organul vamal în procesul verbal de control și decizia de regularizare a situației era abrogat, la data la care reclamanta a efectuat importurile în litigiu.
Totodată, se relevă că reprezentantul legal al recurentei nu a fost informat în nici un fel cu privire la conținutul procesului-verbal înainte de semnarea acestuia, pentru a i se permite să formuleze obiecțiuni, fiind astfel încălcate prevederile art. 63 alin. 1, 6 și 10 din Ordinul ANAF Nr. 7521 din (...). În plus organele vamale se prevalează de un pretins refuz de colaborare al administratorului reclamantei, însă acesta nu este de natură să ducă la concluzia că, în această manieră, nu ar fi aplicabile prevederile legale mai sus arătate.
Pe fondul raporturilor juridice litigioase se arată că s-a apreciat în mod greșit că prin închirierea utilajelor importate s-ar fi schimbat destinația acestora, în raport cu scopul pentru care s-au acordat scutirile de T.
În acest sens, se subliniază că aspectul principal care trebuie lămurit este corecta interpretare a prevederilor art. 21 ind. 1 din L. nr. 133/1999, recurenta opinând în sensul în care dezvoltarea activității proprii de producție și servicii implică și utilizarea bunurilor în scopul realizării obiectului de activitate al societății, închirierea utilajelor fiind prevăzută în actul constitutiv al reclamantei ca obiect secundar de activitate. Mai mult, închirierea nu poate fi asimilată, în nici un caz, noțiunii de „., la care se face referire în procesul-verbal de control.
În susținerea recursului au fost depuse înscrisuri (filele 21 și urm.) prin intermediul cărora recurenta a înțeles să dovedească împrejurarea că cele două utilaje importate în regim de scutire de TVA au fost înmatriculate, încă de la data de (...), pe numele acestei societăți comerciale, iar de la data respectivă și până în prezent, nu au fost înstrăinate. Totodată, a fost depus, la fila 30-31 din dosar, actul adițional la statutul SC A. M S., din conținutul căruia rezultă că printre obiectele secundare de activitate, sunt menționate și închirierea autovehiculelor, precum și a mijloacelor de transport terestru.
În plus, la cererea reclamantei, a fost întocmit un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, de către expert Man G. A., care a analizat o analiză a situației financiare a societății, prin care s-a concluzionat că din închirieri de utilaje au fost generate venituri, în cursul anilor 2005-2006, de până la 28,43% din cifra de afaceri, ponderea mare în cadrul acesteia având-o alte activități comerciale.
La data de (...), la dosarul cauzei s-a înregistrat din partea recurentei un înscris (fila 86), prin care a fost invocată excepția de ordine publică a prescripției dreptului autorității vamale de a cere plata TVA-ului stabilit în sarcina acesteia prin procesul-verbal de control și decizia de regularizare a situației nr.
14.245/CUI-SM/(...), întemeiată în drept pe dispozițiile art. 187 din L. nr.
141/1997, relevându-se că a fost depășit termenul de 5 ani instituit de acest text legal, calculat de la data realizării operațiunilor de import în litigiu.
Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, intimata D. C., în nume propriu și pentru ANV B., a solicitat respingerea recursului, astfel cum a fost el precizat, relevându-se că actele atacate sunt temeinice și legale, în privința excepției prescripției dreptului de a stabili datoria vamală fiind incidente prevederile art. 71 și 144 alin. 1 lit. c din L. nr. 141/1997.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
În fapt, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că reclamanta SC
A. M C. S. a importat cu declarațiile vamale nr. 22429, 22449 din (...) și nr.
22489, 22490 din (...), două buc. cap tractor MAN și două buc. încărcătoare frontale pe pneuri, beneficiind de scutire de la plata taxelor vamale și a TVA, în baza prevederilor art. 22 din L. nr. 133/1999 și art. 21 ind. 1 din OUG nr.
297/2000.
La controlul efectuat în cursul lunii mai a anului 2007 s-a constatat de către organele vamale că au fost încălcate prevederile legale mai sus arătate, în condițiile în care scutirea a fost acordată IMM-urilor în vederea dezvoltării activității proprii de producție și servicii. Ori, cele 4 bunuri au fost închiriate către SC S. SA Dej, pe perioada 0(...)-(...), respectiv (...), fiind folosite astfel în scopul dezvoltării activității de producție a altei societăți comerciale decât cea care întrunea condițiile prevăzute de lege pentru a putea beneficia de scutirile acordate.
S-a apreciat că în această modalitate s-a realizat o schimbare de destinație a mărfurilor care au beneficiat de scutire, iar datorită împrejurării că aceasta nu a fost notificată organelor vamale, în vederea calculării și impunerii sumelor datorate bugetului general consolidat, au fost aplicate prevederile art. 71 din L. nr. 141/1997, fiind calculate sume restante în cuantum total de 89.382 lei, din care, 38.012 lei, TVA, 45.646 lei, dobânzi aferente TVA, 724 lei, penalități aferente TVA și 5.000 lei, amendă.
În baza procesului verbal de control încheiat de către inspectori din cadrul DRV C. nr. 14.255/SM din (...) a fost emisă decizia pentru regularizarea situației nr. 14.256/CUI-SM din (...), pentru suma mai sus arătată.
Reclamanta a contestat acest act administrativ fiscal, în soluționarea ei fiind emisă decizia D. C. nr. 140 din (...), aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată.
Reclamanta s-a adresat T. C., solicitând anularea deciziei nr. 140/2007, a DRS și a procesului-verbal de control, apreciindu-le ca netemeinice și nelegale, acțiunea fiind respinsă în primă instanță, apreciindu-se că, prin închirierea bunurilor, pe o perioadă lungă de timp, în favoarea unei alte societăți comerciale, s-a realizat o schimbare a destinației acestora, în sensul în care ele nu au mai fost utilizate pentru dezvoltarea activității proprii de producție și servicii.
Prin recursul declarat se critică această abordare, relevându-se că interpretarea dată textelor legale și stării de fapt este eronată și fiind invocată excepția prescripției dreptului autorității vamale de a stabili datoria vamală, în baza prevederilor art. 187 din L. nr. 141/1997.
Analizând, cu prioritate, această excepție, Curtea urmează a o respinge, cu luarea în considerare a următoarelor texte legale:
Conform art. 3 din L. nr. 141/1997, în forma în vigoare la momentul importurilor în litigiu, „In aplicarea prevederilor prezentului cod, prin termenii de mai jos se înțelege: i) drepturi de import - taxele vamale, taxa pe valoarea adaugata, accizele si orice alte sume care se cuvin statului la importul de marfuri; l) datorie vamala - obligația unei persoane de a plăti drepturile de import sau de export; m) debitor vamal - titularul unei datorii vamale; n) supraveghere vamala - orice actiune a autoritatii vamale pentru asigurarea respectarii reglementarilor vamale in acest domeniu; o) control vamal - indeplinirea de catre autoritatea vamala a operatiunilor de verificare a marfurilor, a existentei si autenticitatii documentelor; examinarea evidentelor financiar-contabile si a altor inscrisuri ale titularilor de operatiuni; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor si al altor marfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrativesi alte actiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementarilor vamale si a altor norme aplicabile marfurilor aflate sub supraveghere vamala; r) destinația vamala a marfurilor - plasarea marfurilor sub un regim vamal, introducerea lor intr-o zona libera sau antrepozit liber, reexportul acestora in afara teritoriului Romaniei, distrugerea sau abandonul in favoarea statului.";
ART. 71 din același act normativ stipulează că „Importatorii sau beneficiarii importului de marfuri destinate unei anumite utilizari, in cazul in care, ulterior declaratiei vamale, schimba utilizarea marfii, sunt obligati sa instiinteze inainte autoritatea vamala, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzator noii utilizari.";
Conform ART. 144:
„(1) Datoria vamala ia nastere si in urmatoarele cazuri: a) neexecutarea unor obligatii care rezulta din pastrarea marfurilor in depozit temporar necesar, pentru care se datoreaza drepturi de import; b) neindeplinirea uneia dintre conditiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate; c) utilizarea marfurilor in alte scopuri decat cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptari sau reduceri de taxe vamale.
(2) Datoria vamala se naste in momentul in care s-au produs situatiile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si c).";
ART. 187 prevede că: „(1) Termenul de prescriptie a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani si curge de la data acceptarii si inregistrarii declaratiei vamale de import";.
Din analiza coroborată a acestor texte legale rezultă că momentul nașterii datoriei vamale este acela în care, în opinia organelor de control, s-a schimbat destinația mărfurilor, acestea fiind închiriate începând cu 0(...), astfel încât termenul general de prescripție în materie fiscală, de 5 ani, nu era împlinit la momentul emiterii DRS nr. 14256 din (...).
Mai mult, reclamantei nu i-au fost imputate sume cu titlu de taxe vamale, pentru a deveni aplicabil art. 187 din Codul vamal, ci sume constând în TVA, cu majorări și penalități de întârziere.
Nu pot fi validate nici motivele de recurs conform cărora DRS ar fi lovită de nulitate absolută, în condițiile indicării greșite a temeiului de drept în baza căruia s-a realizat impunerea și a nesemnării procesului-verbal de control de către reprezentantul legal al reclamantei, respectiv a neîncunoștințării acestuia cu privire la constatările făcute de organele vamale.
Aceasta întrucât temeiul legal al impunerii nu l-au constituit prevederile L. nr. 133/1999, acestea fiind doar dispozițiile în baza cărora reclamanta a beneficiat de scutirea de la plata TVA, la momentul importurilor, ci textele legale la care s-a făcut referire mai sus, respectiv cele ale art. 71 și art. 144 din vechiul Cod vamal.
Pe de altă parte, art. 21^1 a fost introdus în L. nr. 133/1999 de O. DE U. nr. 297 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000, modificat de nr. 415 din 18 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001 și a fost abrogat de nr. 345 din 1 iunie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 1 iunie 2002, respectiv ulterior efectuării de către reclamantă a importurilor în litigiu.
Conform pct.2. al OUG nr. 297/2000, după articolul 21 se introduc articolele 21^1-21^5 cu următorul cuprins:
"Art. 21^1. - Întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how, carese importa în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din credite obținute de la bănci românești sau străine";.
Drept urmare, nu se poate reține că nu ar exista textul legal la care se face referire în procesul-verbal de control.
În plus, în privința ambelor motive de nulitate invocate, Curtea achiesează celor relevate de către prima instanță, conform cărora nu este prevăzută sancțiunea pentru neregularitățile relevate, aceasta putând fi, cel mult, nulitatea relativă. Astfel, nici Ordinul ANAF nr. 7521/2006 nu prevede sancțiuni pentru încălcarea prevederilor art. 63 alin. 1, 6, 8 și 10, în privința modalităților alternative prevăzute pentru aducerea la cunoștința contribuabilului a procesului-verbal de control.
Așa fiind, recurenta este ținută să facă dovada vătămării suferite prin emiterea procesului-verbal de control în condițiile relevate, precum și a împrejurării că aceasta nu poate fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea lui, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză, din moment ce, în baza prevederilor art. 205-208 C.pr.fiscală, art. 1, 8, 10 și 18 din L. nr. 554/2004, reclamanta și-a exercitat dreptul de a contesta actul administrativ fiscal considerat vătămător, astfel încât, chiar dacă ar fi existat o încălcare a dreptului său la apărare la finalizarea controlului, există instituită o procedură efectivă prin care reclamanta să conteste, pe fond, obligațiile fiscale ce i-au fost impuse.
Mai mult, din circumstanțele în care s-a derulat controlul, constând în refuzul colaborării cu organul vamal, rezultă că reclamanta nu face altceva decât să-și invoce propria culpă, atitudine contrară prevederilor art. 108 alin. 4
C.pr.civ.
Pe fondul raporturilor juridice litigioase, cheia soluționării cauzei constă în interpretarea textului art. 21 ind. 1 din L. nr. 133/1999, mai sus redat, respectiv a sintagmei „dezvoltarea activității proprii de producție și servicii";.
Curtea apreciază că modul în care au fost puse în practică aceste prevederi legale de către organul de control și de către tribunal nu este în acord cu intenția legiuitorului și cu conținutul lor expres, cerințele impuse reclamantei excedând cadrului normativ existent la data importurilor.
Astfel, nu s-a contestat de către intimate faptul că bunurile în litigiu au fost înregistrate în patrimoniul reclamantei, că nu au fost înstrăinate până în prezent, ele fiind integral amortizate. De asemenea, înscrisurile anexate în recurs atestă împrejurarea că au fost angajate un număr de 6 persoane, în vederea exploatării utilajelor.
În acest context, sunt reale susținerile conform cărora reclamanta a obținut venituri care au contribuit la dezvoltarea activității proprii de servicii, a contribuit la ocuparea forței de muncă și la dezvoltarea economiei, facilitățile acordate fiind instituite tocmai în acest scop.
În plus, interpretarea organului de control este restrictivă, în sensul în care se poate deduce că utilajele ar fi trebuit să fie utilizate numai în scopul realizării obiectului principal de activitate, o astfel de cerință nefiind expres prevăzută în conținutul textului legal.
Din moment ce acesta permite utilizarea bunurilor și în scopul dezvoltării activității proprii de servicii, iar nu numai de producție și în condițiile în care reclamanta a dovedit, prin înscrisurile anexate în recurs că închirierea autovehiculelor și a mijloacelor de transport terestru figurează în statutul său ca obiect secundar de activitate, Curtea consideră că închirierea utilajelor către oaltă persoană juridică nu reprezintă nici o înstrăinare a acestora și nici o schimbare a destinației, care ar fi trebuit să fie notificată organelor vamale.
Mai mult, organul de control nu avea competența de a se pronunța asupra unui eventual caracter fictiv al operațiunilor de închiriere și al veniturilor realizate în urma acestora, în condițiile în care nu a fost efectuat și un control în materie fiscală.
Drept urmare, el trebuia să se rezume la împrejurările constatate și rezultate din documentele contabile, acestea atestând realizarea unor venituri din închirierea utilajelor, care au contribuit la majorarea cifrei de afaceri a reclamantei, în condițiile în care obiectul său principal de activitate era altul.
De altfel, nu are nici un suport legal susținerea intimatei conform căreia, prin închirierea bunurilor, beneficiul nu s-ar mai fi acordat doar societății importatoare, așa cum expres și limitativ prevede textul de lege, ci și celei chiriașe, din moment ce obligația de a plăti datoria vamală, care include și TVA-ul incumbă exclusiv importatorului, care a fost reclamanta și care a păstrat în patrimoniu, până în prezent, bunurile în litigiu.
Deși este real că SC S. SA le-a folosit în activitatea proprie timp de 4 ani, nu este mai puțin adevărat că a plătit contravaloarea acestei folosințe, care a fost încasată de către reclamantă, fiind incidente cele mai sus relevate, referitoare la împrejurarea că organul vamal nu avea căderea de a se pronunța asupra valabilității unor acte juridice și a plăților efectuate în temeiul acestora.
Drept urmare, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2004, art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul declarat va fi admis, sentința fondului fiind modificată în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC A. M C. S. în contradictoriu cu D. R. V. C., D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C..
Se va dispune anularea deciziei nr.140 din (...) a DIRECȚIEI GENERALE A
F. P..
Se va admite contestația și se va anula parțial procesul-verbal de control nr.14255/SM/(...) și decizia pentru regularizarea situației suplimentare stabilite prin actul 1.-SM/(...) emise de D. R. V. C. cu consecința exonerării de plata sumelor stabilite în sarcina contestatoarei cu titlu de TVA, dobânzi și penalități aferente TVA, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. M C. S. împotriva sentinței civile nr. 593 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. pe care o modifică în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. M C. S. în contradictoriu cu D. R. V. C., D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C..
Anulează decizia nr.140 din (...) a DIRECȚIEI GENERALE A F. P..
Admite contestația și anulează parțial procesul-verbal de control nr.14255/SM/(...) și decizia pentru regularizarea situației suplimentare stabilite prin actul 1.-SM/(...) emise de D. R. V. C. cu consecința exonerării de plata sumelor stabilite în sarcina contestatoarei cu titlu de TVA, dobânzi și penalități aferente T.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
M. B. F. T.
M. H.
GREFIER,
M. ȚÂR R ed.M.B./dact.L.C.C.
3 ex./(...) Jud.fond: G. G.
| ← Decizia civilă nr. 3241/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5259/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
