Decizia civilă nr. 165/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 2.(...)
D. CIVILĂ NR. 165
Ședința publica din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR : M. H. GREFIER : M. ȚÂR
S-au luat spre examinare cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 7. pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul cu numărul de mai sus, for mulată de către R. M. ANA în contradictoriu cu intimații O. DE C. ȘI P. I. prin D.
L. K. și L. K.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare se prezintă doamna consilier juridic, A. G. în reprezentarea intereselor intimatului, O. C.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, este scutită de plata taxelor de timbru.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, K.
L. - întâmpinare prin care se solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.
Instanța îi pune în vedere reprezentantei intimatului, O. C. să depună delegație de reprezentare, pentru cererea de completare a dispozitivului, aflată la acest termen de judecată.
Reprezentanta intimatului depune copia dispozitivului Deciziei civile nr.71/2011 pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea cererii de completare a dispozitivului, sub rezerva depunerii până la sfârșitul dezbaterilor a dovezii calității de reprezentant convențional al intimatului, O. C.
Reprezentanta intimatului O. C. solicită respingerea cererii privind completarea dispozitivului, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.281 indice 2
C.pr. civilă. Se mai arată că prin D. civilă nr. 7. s-a respins recursul O.ui de C. și s- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, O. nefiind parte în proces. Astfel, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.pr. civilă. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A:
Prin decizia civilă nr. 710 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. 2(...) al Curții de A. C., a fost admis recursul declarat de pârâta L. K. - director al O.UI DE C. ȘI P. I. C. împotriva sentinței civile nr. 1.581 din 19 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2.(...) al Tribunalului C., care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Totodată, a fost respins recursul declarat de O. DE C. ȘI P. I. C. împotriva aceleași sentințe, ca urmare a admiterii excepției privind lipsa calității procesuale active în recurs.
La data de 24 noiembrie 2010, reclamanta R. M. Ana a formulat o cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2812 C.pr.civ., solicitând completarea dispozitivului deciziei pronunțate de către instanța de recurs, în sensul obligării recurentului O. C. la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, datorate pentru calea de atac promovată de către această instituție. Prin întâmpinare, O. C. a arătat că cererea este inadmisibilă, în contextul în care decizia nu a analizat, pe fond, raporturile juridice litigioase, iar pe de altă parte, că, raportat la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active în recurs, nu îi sunt aplicabile prev. art. 274 al. 1 C.pr.civ. Analizând cererea, prin prisma prevederilor legale aplicabile, Curtea urmează a o admite, cu luarea în considerare a următoarelor aspecte: Astfel, prin decizia a cărei completare s-a solicitat de către reclamantă, instanța de recurs a respins calea de atac declarată de către O. C., ca urmare a constatării faptului că această instituție nu a fost împrocesuată la fond. Chiar dacă recursul a fost soluționat pe excepție, aceasta nu înseamnă că raporturile dintre reclamantă și recurentă nu ar fi fost rezolvate în mod irevocabil, în sensul în care s-ar fi dat posibilitatea ca adevărata culpă procesuală să fie relevată doar în urma unei analize ce urma a fi făcută în rejudecare, ca în cazul prevăzut de disp. art. 312 alin. 5 C.pr.civ. Cu alte cuvinte, o astfel de situație este echivalentă celei expres reglementată de prev. art. 281 indice 2 teza finală C.pr.civ., iar pentru identitate de rațiune, se impune a fi considerată ca admisibilă și prezenta solicitare. De altfel, logica instituirii posibilității de a solicita completarea dispozitivului unei decizii pronunțate în recurs, inclusiv cu privire la problema cheltuielilor de judecată, este tocmai aceea a tranșării irevocabile a litigiului, sub toate aspectele, pentru a evita noi procese și pentru a nu pune părțile în situația de a angaja alte cheltuieli, în cazul în care este vorba despre o omisiune a instanței. Pe de altă parte, nu se poate reține că O. nu ar putea fi obligat la cheltuieli în recurs, deoarece nu a fost parte la fond, întrucât nu poate fi negat că și o cale de atac inadmisibilă este susceptibilă de a pune partea adversă în situația de a angaja cheltuieli pentru a se apăra, iar prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ. trebuie raportate la cadrul procesual stabilit în calea de atac. Raportat la aceste considerente, Curtea apreciază că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, care a fost formulată de către reprezentantul reclamantei la termenul din (...), când s-a acordat cuvântul părților pe recurs, este fondată. Pentru a aprecia astfel, s-a luat în considerare împrejurarea că decizia pronunțată este una prin care a fost tranșat, în mod irevocabil, litigiul, din perspectiva reclamantei și a recurentului O. C., întrucât în rejudecarea dispusă ca urmare a admiterii recursului declarat de către pârâta L. K., instituția nu va figura ca parte, instanța de recurs omițând însă să se pronunțe și asupra chestiunii legate de aplicarea prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ. Or, această omisiune va fi îndreptată conform dispozitivului, constatându-se că pârâta este în culpă procesuală, formulând o cale de atac fără a fi parte în litigiul în care a fost pronunțată hotărârea recurată. Așa fiind și văzând și înscrisurile depuse în probațiune la filele 99-102, se va respinge excepția inadmisibilității, va fi admisă cererea formulată și se va dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr.710/(...) pronunțată în dos.nr.2(...) al Curții de A. C., în sensul obligării recurentei O. la plata, către intimata R. M. Ana, a sumei de 1021,4 lei, cheltuieli parțiale de judecată în recurs. Pentru a dispune astfel, s-a făcut aplicarea prev. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., cu privire la cuantumul onorariului avocațial solicitat, suma de 2000 lei fiind apreciată ca nepotrivit de mare, în raport de valoarea pricinii și de complexitatea ei. Mai trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența constantă a I.C.C.J., instanța supremă admite că prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici din punct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr. 3.944 din 04 decembrie 2007). Așa fiind, va fi acordată, cu acest titlu, doar suma de 1.000 lei, iar recurentul va fi obligat și la plata integrală a cheltuielilor de 21,4 lei, pentru xerocopierea unor documente. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității cererii. Admite cererea formulată de petenta R. M. ANA și, în consecința: Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr.710/(...) pronunțată în dosar nr. 2(...) al Curții de A. C., în sensul că obligă recurentul O. DE C. ȘI P. I. să plătească intimatei R. M. ANA suma de 1021,4 lei, cheltuieli parțiale de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. B. F. T. M. H. GREFIER, M. ȚÂR CM, semnează prim-grefier R ed.M.B./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: G. G.
← Decizia civilă nr. 96/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5826/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|