Decizia civilă nr. 169/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 169
Ședința publică din 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTORI: F. T.
M. H.
G.: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul S. I. împotriva Sentinței civile nr. 2350 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui MARAMUREȘ în contradictoriu cu intimatul P. O. B. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este timbrat, lipsind suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...), prin fax, se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin. 2, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Instanța constată că, deși legal citat pentru acest termen de judecată cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru aferente judecării căii de atac, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, Curtea din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă raportat la dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997, invocă excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acesteia. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2.350 pronunțată în data de 19 iulie 2010, în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu P. O. B., având ca obiect obligația de a face. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S. I., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii și, în temeiul art. 312 alin. 2 C.pr.civ., să se dispună obligarea primarului să deschidă circulația pe drumul C. D. pe toată distanța de 359 m., așa cum figurează în rețeaua stradală a orașului și cum este cuprinsă în domeniul public. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantului-recurent obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că reclamantul- recurent nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 13), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 2.350 din 19 iulie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. B. F. T. M. H. G., M. ȚÂR C M, semnează prim-grefier R ed.M.B Dact.L.L.C./2 ex./(...) Jud.fond: M.P..
← Sentința civilă nr. 313/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 6060/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|