Decizia civilă nr. 1709/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 1709 /2011

Ședința data de 04 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B.

JUDECĂTOR F. T.

GREFIER D. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta A. F. P. A M. B. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 3. din data de (...) pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul A. D. B., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal - restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile declarate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru

și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, datorate pentru fondul cauzei.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 al.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA P rin Sentința civilă nr. 3. din data de (...) pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea în contencios administrativ fiscalformulată de reclamantul A. D. B. în contradictoriu cu intimata A. F. P. B.

și în consecință:

- a fost obligată pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de l.387 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, plus dobânda legală de la data achitării și până la data plății efective.

S-a admis cererea de chemare în garanție a F. pentru M. și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei această sumă.

S-au respins ca nefondate excepțiile invocate de chemata în garanție P entru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul a achiziționat un autoturism marca Ford K cu nr. de identificare W. ce a fost înmatriculat anterior în Germania, potrivit certificatului de înmatriculare și a traducerii acestuia. La înmatricularea autovehiculului în România, pârâta AFP B-ța a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule (f.38) pentru suma de l387 lei, reprez. taxă de poluare, ce a fost achitată de către reclamant cu chitanța seria TS6 nr.078865l (f.5).

Prin cererea înregistrată la 3..l2.2009 la intimată, petentul a solicitat restituirea taxei achitate ,dar prin răspunsul nr.40l8/l2.02.20l0 i s-a refuzat restituirea sumei, cu motivarea că taxa încasată fiind legală, ea nu poate fi restituită.

Pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, instanța a admis acțiunea în contencios formulată de reclamant împotriva refuzului, apreciind că acesta contravine prevederilor art.l48 alin.2 și 4 din Constituția

R., în sensul că sunt incidente disp.art.90 paragraf l din Tratatul CE .

A., instanța urmărind modificările succesive ale OUG nr.5., îndeosebi după modificarea acesteia prin OUG nr.2l8/2008 și OUG nr.7., a constatat că acestea sunt incompatibile cu prev.art.90 din Tratatul CE.

Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., in preambulul" Ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională:

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturareadiscriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat.

Trebuie enunțat in acest context si faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin modificările OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. „. M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse in România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E.

A., in jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de

Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

In consecința, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

In urma modificărilor aduse prin O. 2. si OUG 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din

Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. si care se înmatriculează in România si autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speța fie spre cele deja înmatriculate in România, fie spre cele produse in România.

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de „.,, decătre C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației romanești conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare.

C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoiala asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alia parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația românească care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în România in aceeași perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal, formulată de reclamant, ca fiind întemeiată, și în consecință a anulat ca nelegal actul administrativ materializat prin refuzul de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, și a dispus restituirea către reclamant a sumei de l387 lei achitată, plus dobânda legală, de la data solicitării restituirii sumei și până la data restituirii efective.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. formulată de pârâta A. F. P. B-ța și a obligat chemata în garanție să plătească acesteia suma ce reprezintă c/v taxei de poluare, motivat de faptul că, în conf.cu disp.art.l alin.l din OUG nr.5., aceste sume se constituie venit al fondului pentru mediu și se gestionează de AFM în vederea finanțării programelor și proiectele pentru protecția mediului.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii formulată de chemata în garanție A. F. pentru M. întemeiată pe disp.art.8 din L.nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, deoarece reclamantul anterior formulării cererii de chemare în judecată s-a adresat intimatei AFP B. solicitând restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, iar răspunsul acesteia în sensul că taxa de poluare s-a încasat legal și nu poate fi restituită fac dovada parcurgerii procedurii prealabile.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. amunicipiului B., solicitând admiterea recursului așa cum este formulat În scris; modificarea sentinței civile atacate, În sensul respingerii acțiuniiformulate de către reclamant, ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință să se mențină ca fiind temeinic și legal actul administrativ, respectiv A. nr.

4018/(...) emisă de pârâta D. G. a F. P. a județului B.-N. și să nu se dispună restituirea sumei de 1387 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și nici dobânda solicitată.

Arată instanței de recurs, că în opinia sa, pentru motivele de mai jos, temeiul legal, respectiv dispozițiile cuprinse În O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completărileulterioare și de prevederile H. nr. 6. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5. în baza cărora a fost percepută taxa ce face obiectul petitului de restituire este în deplină concordanță cu prevederile internaționale și pe cale de consecință aceasta nu se impune a fi restituită.

La art. 1, alin. 1 din O. nr. 5. se arată că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită În continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., În vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".

Așa cum se arată În preambulul O. nr. 5., respectiv prin art. 1, alin.

1 din actul normativ se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., În vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Rezultă deci fără echivoc că instituirea și perceperea taxei pe poluare are drept scop final Îmbunătățirea calității aerului și pentru Încadrarea În valorile limită prevăzute de legislația comunitară În acest domeniu.

Obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art.4 din O. nr. 5., cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul În România sau la repunerea În circulație a unui autovehicul după Încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.

Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei Înmatriculări În România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât În cazul celor noi cât și În situația celor rulate.

Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă În situația În care autoturismul se Înmatriculează pentru prima dată În România.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) prin care se solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de J ustiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza

C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S..

O primă critică formulată de recurentă se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu referire și la disp. O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule și la cele ale art. 206, 207 și 209 din

C.pr.fiscală,

Pe fondul cauzei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece instanța de fond nu s-a referit la practica C. relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 110 din Tratatul C.E. în materie taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română cu privire la cea comunitară.

Drept urmare, recurenta a apreciat că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale C E/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE, impunându-se modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG

93/2003, excepție invocată de pârâta A. F. P. a municipiului T., Curtea a reținut următoarele:

Taxa de poluare în sumă de 2560 lei a fost stabilită de către A. F. P. T. prin decizia de calcul nr.30619/(...), decizie emisă urmare a cererii depuse de către reclamant. D. de calcul putea fi contestată de către reclamant potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ.

Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele :

Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii.

În circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C.proc.fiscală, nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Câtă vreme obiectul acțiunii este restituirea unei sume apreciată ca fiind nedatorată, acțiunea reclamantului se încadrează în prevederile art. 8 din Legea 544/2004, dat fiind faptul că se invocă refuzul nejustificat de restituire.

În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios Curtea reține următoarele :

Reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România a plătit suma de 1387 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța TS6 nr.0788651/(...).

Prin cererea înregistrată sub nr. 3440/(...) la pârâta A. B., reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare și prin adresa nr.

4018/(...) emisă de A. B. i s-a respins solicitarea deoarece suma nu se încadrează în sumele de restituit contribuabililor conform art. 117 din O.G. nr. 92/2003.

În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte statemembre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)

C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de A. F. P. A M. B. și A. F. PENTRU M. B. împotriva Sentinței civile nr. 332 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o va menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge recursurile declarate de A. F. P. A M. B. și A. F. PENTRU M. B. împotriva Sentinței civile nr. 332 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: I. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1709/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal