Decizia civilă nr. 2358/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 2358/2011

Ședința publică din 25 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T.

G.: D. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B.-M. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 4748 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul B. O. M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.

Se constată că recursul este declarat în termen iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar, cu mențiunea că legalitatea sentinței va fi analizată și din prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6 și art. 306 al. 2 C.pr.civ., în ceea ce privește modul de soluționare a petitului privind acordarea dobânzii legale, aferentă taxei de poluare, achitată de reclamant.

CURTEA P rin Sentința civilă nr. 4748 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosarul nr. (...) s-au respins excepțiile invocate de către pârâte.

A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul B. O. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. : A. finanțelor P. B. M. și A. F. pentru

M. și, în consecință:

S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 2883 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS6 nr. 2329003/(...).

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2883 lei cu dobânda legală de 1% pe zi de întârziere de la data plății și până la achitarea sumei precum și la plata sumei de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autovehiculul menționat mai sus pe care a dorit să-l înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P. B. M., prin D. nr. 38643/(...), a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2883 lei.

Potrivit art. 90 par. I din T.ul de I. al C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

OUG NR. 5. modificată, este contrară art. 90 din T.ul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită înmatricularea fără plata taxei de poluare.

După aderarea R. la U. E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Din perspectiva celor arătate, tribunalul a considerat că decizia pârâtei privind obligarea reclamantei la plata sumei de taxei de poluare este nelegală, împrejurare ce determină admiterea acțiunii, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a judetului M . prin A. F. P. a municipiului B. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței in sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivare s-a arătat că:

Cuantumul si obligația de plata a taxei pe poluare instituita prin O. nr. 50

/ 2008 au fost stabilite prin deciziile de calcul emise de organul fiscal A. F. P. B.

M..

Prin urmare, actul de impunere intruneste exigentele si trasaturile actului administrativ fiscal in sensul prevazut de art.41 din Codul de P. F. De aici si concluzia ca solutionarea unui conflict in legatura cu decizia de calcul al taxei pe poluare este guvernata de normele procesual fiscale care prevad un termen procedural de 30 de zile pentru contestarea actului de impunere, sub sanctiunea decaderii. Ori reclamanta nu a urmat in termen procedura prevazuta de legea procesual fiscala pentru a contesta in substanta legalitatea stabilirii taxei pe poluare, astfel incat legalitatea actului administrativ nu poate fi verificata de catre instanta facand abstractie de neindeplinirea in termen a procedurii prealabile.

In concluzie, nedepunerea contestației in termen echivaleaza cu lipsa procedurii prealabile, si pe cale de consecinta se impune respingerea actiunii ca inadmisibila.

In cazul in care se va menține sentinta cu privire la celelalte capete de cerere, solicită instanței sa aibă in vedere ca organul fiscal a avut doar atributii in calculul taxei pe poluare, taxa fiind virata in contul A. F. de M. conform Normelor metodologice emise in aplicarea O. nr. 50 / 2008, iar restituirea taxei pe poluare( si dobanda legala) ar trebui sa se faca tot de la bugetul A. F. de M.,conform art. 124 alin. 2 Cod P. F. Nu se poate retine vreo culpa procesuala in sarcina organului fiscal, prin urmare nici dobanda legala nici cheltuielile de judecata nu pot fi suportate de organul fiscal.

In plus, dobanda legala fiscala pe care o solicita reclamantul nu se circumscrie situatiilor prevazute de art. 117 Cod P. F., astfel incat, nici reclamanta nu a facut plata in temeiul unui titlu de creanta care sa fi avut un termen scadent de plata si care, prin nerespectarea lui sa atraga impunerea de majorari de intarziere. Pe de alta parte, caracterul de creanta decurge din sentinta civila nr. 4393 / (...), pana la aceasta data taxa pe poluare era achitata legal potrivit dispozitiilor O. nr. 50 / 2008.

Daca insa instanta de recurs are in vedere acordarea de despagubiri sub forma dobanzii legale, aceasta nu poate fi acordata altfel de cat ca daune - interese prevazute de art. 1088 alin.2 Cod Civil, de la data cererii de chemare in judecata.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) prin care solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S..

O primă critică formulată de recurentă se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu referire și la disp. O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule și la cele ale art. 206, 207 și 209 din C.pr.fiscală,

Pe fondul cauzei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece instanța de fond nu s-a referit la practica C. relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 110 din T.ul C.E. în materie taxării interne, în genere,

și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română cu privire la cea comunitară.

Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T.ului CE, impunându-se modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

Reclamantul intimat B. O. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursurile formulate, Curtea constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul B. O. M. a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., D. G. a F. P. M. în reprezentarea A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B. să constate nelegalitatea încasării sumei de 2883 lei reprezentând taxă de poluare pentru autoturismul marca BMW, tip 346/AL31/318 și restituirea acestei taxe, achitată cu chitanța seria TS6 nr. 2329003/(...), cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere, de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autoturismul menționat mai sus pe care a dorit să-l înmatriculeze, însă pârâta A. F. P. B. M. a stabilit prin D. nr. 38643/(...), obligația plății sumei de 2883 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, solicitând revocarea deciziei motivat de faptul că ea contravine prevederilor legale însă prin D. nr. 209 din (...) emisă de B. de S. a C. din cadrul D.G.F.P. M., contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Ulterior, s-a adresat tribunalului, care, prin sentința recurată, a admis acțiunea, conform celor mai sus redate.

Cu privire la motivele de recurs invocate de către cele două pârâte, Curtea constată că este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Instanța de recurs constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei modificate a O. 5.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără săexiste în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, apreciind astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității.

Deși Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, de subliniat este că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C

-228/96, paragraful nr.18).

Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.

Așa fiind, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, se va constata că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, criticile din recurs fiind nefondate.

Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de

Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri, precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.

De altfel, în cauză mai este de semnalat, în legătură cu excepția inadmisibilității, și un alt aspect, anume că pârâta D. M. a soluționat pe fond contestația formulată de către reclamant împotriva deciziei de calcul al taxei depoluare, trecând peste orice aspecte procedurale, iar prin faptul că tribunalul a constatat nelegalitatea încasării sumei de 2883 lei, s-a pronunțat cu respectarea principiului preeminenței dreptului comunitar.

În ceea ce privește dispoziția referitoare la acordarea dobânzilor, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.

Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9..

Așa fiind, Curtea constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale, în baza prevederilor OUG nr. 92/2003, norme care nu sunt aplicabile în cauză.

În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamant, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată, în considerarea disp. art. 304 pct. 6, art. 312 C.pr.civ., în sensul în care se va înlătura obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale de 1% pe zi de întârziere, acordate conform dispozitivului, fiind menținute restul dispozițiilor date.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B.-M., A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 4748 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale de 1% pe zi de întârziere.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 25 Mai 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2358/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal