Decizia civilă nr. 1713/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1713 /2011
Ședința din data de 04 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. LOCAL AL M. C.-N. și intervenientul în nume propriu M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3309 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta SC C. C. S., având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se prezintă intimata prin avocat R. M., în baza împuternicirii avocațiale nr.
C. din (...), aflată la fila 14 din dosar, lipsind recurenții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru, în valoare de 8 lei, achitată cu ordinul de plată nr. 44 din (...) și Ordinul de plată nr. 43 din (...), aflate la fila 6-7 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3
C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judecepricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului, solicitând intimatei să insiste în pledoaria sa cu privire la soluția dată de instanța de fond cererii de intervenție în nume propriu formulată de M. C.-N.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului declarat de reclamantul C. Local al M. C.-N. și intervenientul în nume propriu M. C.-N., menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, apreciind că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 7 al. 6 din Legea nr. 554/2004 și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. C.-N., în considerarea împrejurării că plângerea prealabilă, în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative, are semnificația concilierii directe dintre părți potrivit dispozițiilor art. 720 al. 1 C.pr.civ, procedură obligatorie și a cărei nerespectare duce la inadmisibilitatea sesizării în mod direct a instanței de judecată. Drept urmare, consideră că prima instanță în mod corect a admis excepția inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu și solicită să se observe că prin modalitatea de formulare a recursului se indică drept temei dispozițiile art. 49-52 C.pr.civ., fără a se face distincție că prezenteicauze îi sunt aplicabile dispozițiile legii speciale a contenciosului administrativ.
De asemenea, reprezentanta intimatei învederează instanței că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA P rin Sentința civilă nr. 3309 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins ca inadmisibila cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenientul M. C.-N., rap. la disp. art.7 alin.6 din Legea 554/2004.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului
M. C.-N. ca rămasă fără obiect.
S-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosința a C. Local al mun. C.-N. rap. la art. 21 al.1 teza I din Legea 2..
Urmare a admiterii excepțiilor sus menționate s-a respins acțiunea reclamantului C. LOCAL AL M. C.-N., în contradictoriu cu S.C. C. C. S. C.-
N., având ca obiect pretenții.
A fost obligat reclamantul si intervenientul la 3000 lei cheltuieli de judecata in favoarea paratei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:
Prin acțiunea formulată reclamantul C. LOCAL AL M. C.-N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. C. S., obligarea acesteia la plata sumei de 110.823,85 lei reprezentând taxă de închiriere, dobânzi și penalități aferente, calculate pentru suprafața de teren ocupată cu mobilierul de tip gheretă, cu cheltuieli de judecată.
In motivare s-a arătat că între părți au fost încheiate contracte de închiriere aferente anilor 2000-2002 si abonamente aferente anilor 2003-
2007 pentru terenul în suprafață de 87,23 mp, din care 52,29 mp ocupați abuziv, imobil situat în C.-N., str. Gr.Alexandrescu nr. 5.
S-a arătat că din evidența contabilă a rezultat că pârâta nu a achitat chiria datorată si că în urma constatărilor efectuate în anul 2004 s-a stabilit că, față de suprafața initială ce i-a fost închiriată,pârâta ocupă și
52,21 mp. abuziv fiindu-i calculate obligații pecuniare în funcție de tariful de ocupare abuzivă. A., reclamanta a arătat că suma pretinsă este aferentă obligațiilor ce decurg din abonamentele nr. 115, pentru perioada 2000-
2007.
In concluzie, reclamanta a arătat că suma pretinsă este aferentă obligațiilor ce decurg din abonamentele nr. 115, pentru perioada 2000-
2007.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată , arătând că a achitat integral creanțele datorate în baza contractelor de închiriere aferente anilor 2000-2002 și abonamentul nr. 115 aferent anului
2003 însă nu și-a însușit abonamentele aferente anilor 2004-2006, nefiind de acord cu stabilire diferențiată a taxei de închiriere, sens în care s-a arătat că pârâta nu ocupă abuziv suprafața de teren de 52,29 mp și nu este justificată stabilirea unui tarif diferența pentru această suprafață.
Pârâta a invocat excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune pentru suma de 4.020, 58 lei cu titlu de majorări si 412,56 lei cu titlu de penalități aferente anilor 2000-2002, raportat la disp.art. 14-16 din D ecretul nr. 167/1958. De asemenea, s-a invocat si nulitatea abonamentelor încheiate de reclamant pentru terenul în litigiu, ca apărare de fond, având în vedre disp.art. 44 din OUG nr.40/1990, Legea nr.
10/2001 și D. civilă nr. 2. a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în favoarea fostului proprietar tabular.
Acțiunea principală a fost precizată arătându-se că pretențiile bănești costau în debitele actualizate la data de (...) pentru intervalul 2000-2007, debite care totalizează 117.343,90 lei și că debitele aferente anilor 2000 -
2003 sunt majorări și penalități de întârziere, debitele pentru 2004 și 2007 sunt atât taxe de ocupare cât și majorări și penalități iar termenul de plată stabilit pentru această perioadă este trimestrial, precum și faptul că totalul taxei datorate pentru anii 2004 este 28.089, 76 lei din care s-au achitat
12.443, 20 lei.
Inițial această cauză a fost înregistrată pe rolul T. C. C. sub nr. de dosar (...), pronunțându-se sentința comercială nr.673/(...).
Prin D. civilă nr. 158/(...) a C. de A. C., s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a apelantului reclamant C. Local al mun. C.-N. și s-a respins apelul declarat de C. Local al mun. C.-N. împotriva Sentinței civilă nr. 673 din 25 martie 2008 pronunțată în dosarul (...) al T. C. C. , pe care a menținut-o în întregime.
Prin D. nr. 1498 pronunțată în dosar (...) în data de 20 mai 2009 de către I. B. secția comercială s-a admis recursul declarat de reclamantul C. Local al mun. C.-N. împotriva deciziei C. de A. C. nr. 1., casând decizia și trimițând cauza spre rejudecare în favoarea aceleiași instanțe, motivându-se în esență cu faptul că, pronunțându-se pe excepția lipsei capacității procesuale de folosință fără ca aceasta să fi fost pusă în dezbaterea părților s-au încălcat principiile contradictorialității și publicității.
În rejudecarea apelului, sub nr. de dosar (...), s-a pronunțat D. civilă nr. 1. prin care s-a admis apelul declarat de reclamantul C. Local al mun. C.-N. prin P. împotriva Sentinței C.e nr. 673/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. C. C. pe care a anulat-o și s-a trimis cauza spre soluționare, în primă instanță la Tribunalul Cluj - Secția contencios administrativ.
În motivare s-a reținut faptul că pornind de la natura juridică a contractului încheiat între părți și reținând obiectul acestuia - recuperarea de către reclamant de la pârâtă a unor sume de bani ce reprezintă taxa de închiriere pentru terenul ocupat de aceasta cu mobilierul tip gheretă, dobânzi și penalități aferente - Curtea de A. C., în raport și de părțile semnatare și modalitatea de stabilire a prețului, a apreciat că pretențiile reclamantului derivă dintr-un contract administrativ, respectiv contractul de închiriere - abonament încheiat cu pârâta.
Față de prevederile art. 315 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, decizia C. de A. C. nr. 1., irevocabilă, este obligatorie asupra problemelor de drept dezlegate pentru judecătorul fondului.
Prin urmare, tribunalul a reținut că prezentei cauze i se aplică dispozițiile L. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul T. C. - Secția contencios administrativ sub nr. (...), iar la termenul de judecată din data de 8 aprilie
2010, reclamantul C. Local al mun. C.-N. și-a precizat din nou acțiunea înțelegând să majoreze cuantumul debitului solicitat la suma de 242.192,10 lei reprezentând debitul restant actualizat la data de (...), format din taxa restantă în cuantum de 118.658,87 lei pentru perioada 2005 - 2010 și
123.353,23 lei majorări de întârziere, cu mențiunea de a obliga pârâta laplata majorărilor de întârziere până la data efectivă a debitului, cu motivarea că majorările vor înceta a fi calculate la data la care debitoarea va achita integral sumele datorate.
La data de (...) M. C.-N., reprezentat prin P. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să fie obligată pârâta SC C. C. S. la plata sumei de 242.192,10 lei reprezentând debit restant actualizat la data de (...) format din taxa restantă în cuantum de 118.658,87 lei pentru perioada 2005-2010 și 123.353,23 lei majorări de întârziere până la data plății efective a debitului.
În privința interesului propriu în formularea acestei cereri de intervenție invocă faptul că sumele sunt datorate de către pârâtă deoarece aceasta folosește un teren al municipalității.
Pe fondul cererii de intervenție se invocă aceleași motive ca și în cererea de chemare în judecată formulată de C. Local al mun. C.-N.
În ședința publică din 28 mai 2010 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
În cauză, la data de 27 mai 2010, a depus întâmpinare pârâta SC C. C. S. care a invocat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a intervenientului M. C.-N., respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție în interes propriu formulată de acest intervenient, raportat la dispozițiile art. 7 alin.6 din Legea 554/2004 și admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a C. Local al mun. C.-N., raportat la dispozițiile art. 21 alin.1 teza I din Legea 2., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, cu referire la excepția lipsa calității procesuale active a M.
C.-N. invocă faptul că din actele depuse pe parcursul celor trei ani de judecată nu rezultă că terenul supus închirierii, obiect al contractului, ar fi proprietate publică, dimpotrivă, încă din 2008 s-a învederat instanței că terenul în litigiu a fost restituit în baza L. nr.10/ 2001 unor persoane fizice și atunci nu mai este incident art. 2 alin.1 lit.";c"; din Legea 554/2004. Apoi, apreciază că cererea intervenientului trebuie respinsă ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 7 alin.6 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ în considerarea faptului că, stabilindu-i-se de Curtea de A. natura de contract administrativ, contractului de închiriere - abonament încheiat între părți, trebuie a i se aplica, pe cale de consecință, și termenele de exercitare a acestei acțiuni. Prin urmare, față de faptul că în cauza acțiunilor care au ca obiect contracte administrative procedura prealabilă se efectuează sub forma concilierii directe dintre părți în sensul cerut de art. 7. Cod procedură civilă și art. 7 alin.6 din Legea 554/2004, și cum în speța dedusă judecății intervenientul în interes propriu nu a realizat procedura concilierii directe, ci a sesizat direct instanța de judecată, apreciază că cererea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
M. C.-N. a solicitat respingerea excepțiilor (f.34,35) pe considerentul că admițându-se în principiu cererea de intervenție, intervenientul nu era ținut a întreprinde demersurile procedurii prealabile, iar în privința excepției lipsei capacității procesuale de folosință apreciază că aceasta nu mai poate fi invocată deoarece prin D. civilă nr. 1. s-a statuat asupra capacității de folosință a C. Local al mun. C.-N. .
T., în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat, cu prioritate, asupra acestor excepții, admiterea lor făcând inutilă cercetarea fondului cauzei.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului C. local al mun. C.-N., invocată în raport de prevederile art. 21 alin.1 teza I din Legea 2., contrar a ceea ce se susține prin răspunsul laîntâmpinare formulat de către C. Local al municipiului C.-N. și depus la (...) (f.34,35), tribunalul a reținut că instanța de control judiciar, respectiv Curtea de A. C., prin D. civilă nr. 1. nu a statuat asupra capacității procesuale de folosință a C. Local al mun.C.-N. ci s-a pronunțat doar asupra excepției necompeteței materiale a T. C. C., statuând doar asupra naturii juridice a contractului dintre părți, acesta fiind contract administrativ și nu comercial.
Prin urmare, nu există autoritate sau putere de lucru judecat din acest punct de vedere, iar pe de altă parte, în cadrul unei rejudecări se pot invoca orice excepții de fond sau de procedură, art. 137 Cod procedură civilă nestatuând vreo interdicție în acest sens .
În privința acestei excepții, tribunalul o considera întemeiată deoarece potrivit dispozițiilor art. 21 alin.1 teza I din Legea 2., a administrației publice locale, doar unitățile administrativ teritoriale sunt subiecte juridice de drept public și au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
În consecință, avându-se în vedere întreaga economie a dispozițiilor legii administrației publice locale , reiese că un consiliu local nu are capacitate procesuală de folosință și, prin urmare, nu poate sta în judecată ca reclamant.
În privința inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu, invocată prin raportare la dispozițiile art. 7 alin.6 din Legea 554/2004, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată deoarece acest text de lege arată foarte clar că plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii directe dintre părți potrivit dispozițiilor art. 7. Cod procedură civilă. Cum această procedură prealabilă este absolut obligatorie, în lipsa acesteia intervenindinadmisibilitatea sesizării în mod direct a instanței de judecată, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. C.-N. deoarece intervenientul nu a urmat o atare procedură . Apărarea intervenientului în sensul că admițându-se în principiu cererea de intervenție, această admitere ar ține loc de procedură prealabilă este nefondată, nici un text de lege neprevăzând o atare interpretare.
S-a considerat de către instanță că inadmisibilitatea are prioritate în fața excepției lipsei calității procesuale active a M. C.-N., aceasta fiind o excepție de fond care ar fi presupus cercetări referitoare la natura juridică a imobilului litigios, motiv pentru care această excepție a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Față de toate cele de mai sus, în temeiul textelor de lege sus invocate, a respins ca inadmisibila cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenientul M. C.-N., rap. la disp. art.7 alin.6 din Legea 554/2004.
A respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului M.
C.-N. ca rămasă fără obiect.
A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosința a C. Local al mun C.-N. rap. la art. 21 al.1 teza I din Legea 2.. Urmare a admiterii excepției sus menționate, a respins acțiunea reclamantului C. LOCAL AL M.
C.-N. în contradictoriu cu S.C. C. C. S., având ca obiect pretenții.
În temeiul art . 274 C. pr. civ a obligat reclamantul si intervenientul , ca părți procesuale căzute în pretenții la 3000 lei cheltuieli de judecata in favoarea paratei, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul C. Local al municipiului C.-N. și intervenientul M. C.-N. solicitând admiterea recursului, in principal casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecareaceleiasi instante, iar in subsidiar, admiterea recursului si modificarea sentintei civile mai sus amintite in sensul admiterii acțiunii asa cum a fost formulata si precizata
În motivare s-a arătat că:
Intre C. local al municipiului C.-N. si SC C. S. au fost incheiate contractele de inchiriere nr.115 aferente anilor (...)-(...) si 2010, avand ca obiect inchirierea suprafetei de teren de 87,29 mp din domeniul public, în str.Grigore Alexandrescu nr. 5, din care 35 mp potrivit AC 21903/1990 si
52,29 mp ocupată abuziv, in sensul ca parata nu detine autorizatie de constructie.
Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecatii. De vreme ce prin actiune se asigura protectia unui drept subiectiv civil apare ca fiind normal, ca pentru a putea exercita actiunea, calitatea procesuala sa coincida cu calitatea de titular al dreptului dedus judecatii.
Cu toate acestea, inainte de solutionarea acestei exceptii, instanta de fond trebuia sa aiba in vedere și prevederile art.129 alin.5) Cod procedură civila referitoare la exercitarea rolului activ de catre instantă. O problema de drept de felul celei la care se refera aceste dispozitii legale este și cea legata de partile aflate in proces. Partile in procesul civil sunt persoane care indeplinesc conditiile generale pentru exercitarea actiunii civile și intre care se leaga raportul juridic dedus judecătii. Este necesar ca instanta sa puna in discutie un astfel de aspect, dar sub forma unor simple ipoteze de natura sa duca la dezlegarea pricinii, fara sa se rasfranga drepturile procesuale ale partilor ce decurg din principiul disponibilitătii. A., rolul activ În procesul civil al instantei trebuie sa dea eficienta intereselor generale consacrate prin normele imperative, menite sa concureze la solutionarea cauzelor În mod legal și de asemenea trebuie sa se Îmbine cu obligatia partilor de a-și exercita drepturile procesuale cu bună-credinta, rol ce este necesar pentru asigurarea calitatii și celeritatii actului de justitie, fara a deveni un mijloc de promovare a conduitei procesuale a părtilor
Fata de inadmisibilitatea cererii de interventie in interes propriu, întelege sa invedereze instantei de recurs urmatoarele aspecte:
Sumele solicitate prin acțiunea formulată sunt datorate de catre parata SC C. S., care foloseste un teren ce face parte din domeniul public al M. C.-N., in temeiul unui contract de inchiriere-abonament, si care nu si-a indeplinit obligatiile contractuale asumate.
Instanta de fond a evitat sa discute exceptia lipsei calitatii procesuale active a intervenientului M. C.-N., avand in vedere ca printr-un paragraf anterior, ea insasi motiva calitatea M. C.-N., in considerarea lipsei capacitatii procesuale a C. local al municipiului C.-N.
Inadmisibilitatea putea fi invocata doar daca cererea de interventie nu ar fi indeplinit conditiile prevazute de C. de procedura civila.
A., potrivit disp. art.49 alin.2 C.proc.civ., interventia este În interes propriu cand cel care intervine invoca un drept al său.
Potrivit art.52 alin. 1 C.proc.civ., dupa ascultarea parților și a celui care intervine, instanta va hotari asupra incuviintarii În principiu a intervenției. In acest sens, instanta trebuie sa verifice urmatoarele aspecte:
1) daca tertul justifică un interes și pretinde un drept propriu;
2) daca cererea sa are legatura cu cererea principala, incat sa justifice soluționarea lor Împreună;
3) daca in raport de natura litigiului dintre reclamant și parat, este admisibila o intervenție voluntara principala;
5) daca tertul a formulat cererea sa in termenul prevazut de lege.
In aceste conditii, M. C.-napoca a facut dovada interesului propriul prin faptul ca intimata foloseste un teren care face parte din domeniul public, cererea sa avand legatura cu pretentiile C. local al municipiului C.- N., iar cererea de interventie a fost formulata in termenul prevazut de lege.
A., nu poate fi vorba de inadmisibilitatea unei cereri de interventie, ci eventual doar putea fi respinsa ca fiind prematur introdusa, avand in vedere gresita retinere a instantei de fond, cum ca lipseste procedura prealabila.
Mai mult, instanta de judecata a retinut in considerente ca potrivit disp.art.21 alin.1 teza 1 din Legea 2., ca M. C.-N. este subiect de drept public, avand capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu.
Asa cum a invocat si in raspunsul la intampinare, C. de procedura civila prevede la art. 53 ca "Cel care intervine va lua procedura in starea in care se afla in momentul admiterii interventiei; actele de procedura urmatoare se vor indeplini si fata de cel ce intervine".
Cu toate acestea, chiar daca am admite ca nici C. local al municipiului
C.-N. si nici M. C.-N. nu au capacitate, respectiv calitatea de a sta in proces, se pune intrebarea retorica "Cine detine calitatea de a solicita recuperarea sumelor datorate de catre intimata-parata?"
Pentru toate aceste motive, solicita in principal admiterea recursului, casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin.5, 304 pct.9, 304 ind. 1
C.pr.civ., iar in subsidiar, admiterea recursului si modificarea sentintei civile mai sus amintite in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata si precizata
De asemenea solicita obligarea intimatei parate la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu purtarea intregului litigiu, respectiv exonerarea recurentilor de la plata cheltuielilor de judecata.
Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele:
Cererea înregistrată de către reclamantul C. Local al municipiului C.-
N., la (...), sub nr. (...), împotriva pârâtei SC C. C. S., pe rolul T. C. C., în urma parcurgerii unui ciclu procesual, în cadrul căruia a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii de respingere a acțiunii, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare, în primă instanță, T. C. - Secția de contencios administrativ, a fost înregistrată pe rolul acestei ultime instanțe, sub nr. de mai sus, la (...).
Admiterea excepției necompetenței materiale a T. C. s-a fundamentat pe împrejurarea că demersul se întemeiază pe existența unui contract de închiriere-abonament care vizează punerea în valoare a unui bun proprietate publică, respectiv terenul situat în C.-N., str. Grigore Alexandrescu, nr. 5.
Reclamantul, în urma precizărilor depuse, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 117.343,9 lei, reprezentând debite actualizate la (...) constând în majorări și penalități de întârziere aferente anilor 2000-2003, precum și debit, cu majorări și penalități, aferente anilor 2004-2007.
În motivare s-a arătat că între părți au fost încheiate contracte de închiriere aferente anilor 2000-2002 și abonamente aferente anilor 2003-
2007, pentru terenul în suprafață totală de 87,23 m.p. din care 52,29 m.p., ocupați abuziv.
S-a arătat că din evidența contabilă a rezultat că pârâta nu a achitat chiria datorată și că, în urma constatărilor efectuate în anul 2004, s-a stabilit că, față de suprafața inițială ce i-a fost închiriată, pârâta ocupăabuziv și 52,29 m.p., fiindu-i calculate obligații pecuniare în funcție de tariful de ocupare abuzivă.
Pârâta s-a apărat arătând că a achitat integral creanțele aferente anilor 2000-2003 și că nu și-a însușit abonamentele aferente anilor 2004-
2007, nefiind de acord cu stabilirea diferențiată a taxei de închiriere, respectiv cu constatarea că ar ocupa abuziv o suprafață de 52,29 m.p.
Prin sentința recurată, tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului C. Local al municipiului C.-N., respingând, în consecință, acțiunea formulată de acesta, pe temeiul prev. de art. 21 alin. 1 teza I din Legea nr. 2..
Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M. C.-N., depusă la dosar la data de (...) și având același obiect ca acțiunea principală. Cererea de intervenție a fost motivată pe împrejurarea că sumele sunt datorate de către pârâtă deoarece folosește un teren al municipalității, iar în privința cuantumului pretențiilor invocate, s-a relevat că acesta este de 242.192,1 lei, reprezentând debit restant actualizat la (...), format din taxa restantă în sumă de 118.658,87 lei, pentru perioada 2005-2010 și 123.353,23 lei, majorări de întârziere, ce se datorează până la achitarea efectivă a debitului.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu la termenul din (...), însă respingerea ei ca inadmisibilă s-a datorat aplicării prev. art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, nefiind urmată procedura concilierii directe.
Atât reclamantul, cât și intervenientul au declarat recurs, solicitându- se casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, relevând că, pe de o parte, întrucât contractul de închiriere-abonament a fost încheiat de către C. Local al municipiului C.-N., iar calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cea care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, soluționarea acțiunii principale pe excepție este fundamental eronată.
Pe de altă parte, s-a relevat că cererea de intervenție îndeplinea toate criteriile de admisibilitate deduse din interpretarea prev. art. 49 alin. 1 și 2 și 52 alin. 1 C.pr.civ., respingerea ei ca inadmisibilă denotând o greșită aplicare a normelor procedurale incidente în cauză, putându-se discuta eventual despre prematuritate, dar nu despre inadmisibilitate.
Cu privire la recursul declarat de către reclamant, se impută instanței că nu și-ar fi exercitat rolul activ, fără a se indica însă în ce sens ar fi trebuit să acționeze instanța, pentru a evita pronunțarea soluției pe excepție.
Pe de altă parte, acest incident procedural a fost invocat în cauză încă de la data de 16 septembrie 2008, în dosar nr. (...) al C. de A. C., astfel încât intervalul de timp trecut de atunci este considerat mai mult decât rezonabil pentru ca reclamantul să își exprime apărările care erau de natură să convingă instanța că excepția lipsei capacității procesuale este nefondată.
În plus, nici măcar în recurs nu se indică care ar fi argumentele pertinente în acest sens, făcându-se referire doar la cerința referitoare la justificarea calității procesuale a părții, iar nu a capacității acesteia.
Transpunând teoria de drept substanțial civil privind capacitatea de folosința în planul dreptului procesual, art. 41, al. 1 Cod procedură civilă statuează ca parte în procesul civil poate fi orice persoana fizică sau juridică care are capacitate procesuală de folosința.
Prin urmare, înțelegem prin capacitate procesuală de folosința - legitimatio ad processum - aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Dat fiind specificul prezentului litigiu, trebuie avute în vedere și instituțiile proprii dreptului administrativmaterial, prin raportare la dispozițiile L. nr. 2. (republicată), respectiv cele ale contenciosului administrativ cuprinse în Legea nr. 554/2004.
Majoritatea autorilor de drept administrativ analizează conceptul de
"capacitate administrativa" prin prisma teoriei personalității administrative (ori a personalității juridice restrânse), în încercarea de a corela dispozițiile de drept administrativ substanțial (Legea nr. 2. republicată) cu cele ale contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004).
A., pornind de la recunoașterea unanimă a faptului că organele administrației publice locale (primarul, .președintele consiliului județean, consiliile locale și județene) nu au personalitate juridică și nici patrimoniu, deși pot emite sau adopta acte administrative, una dintre opinii este în sensul în care acestea dispun de o capacitate specială de drept public, restrânsă la sfera atribuțiilor care compun competența lor legală, spre deosebire de unitățile administrativ-teritoriale care, potrivit art. 21 din Legea nr. 2. (republicată), beneficiază de capacitate juridică deplină.
Inconvenientul major consta însă în faptul ca atunci când exista capete de cerere cu caracter patrimonial este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv sa se afle entitatea care deține un patrimoniu în măsură sa garanteze îndeplinirea unor astfel de obligații. Așa cum s-a subliniat În literatura de specialitate, într-o asemenea situație, este necesar ca partea chemata în judecata sa aibă personalitate juridica și nu doar capacitatea juridica de drept administrativ, care în acest caz este o condiție necesara, dar nu și suficientă pentru dobândirea calității procesuale.
Cealaltă inadvertență rezulta chiar din raționamentul care permite soluția de mai sus, respectiv acea de a chema În judecata alături de autoritatea emitentă și persoana juridica din care aceasta face parte. În acest sens, se face analogie cu relația dintre persoana juridica de drept privat și organele sale de conducere, deoarece unitățile administrativ- teritoriale, deși sunt calificate expres de lege ca persoane juridice de drept public, nu pot adopta ele însele acte administrative, ci doar prin intermediul autorităților administrației publice locale organizate în cadrul acestora.
Drept urmare, s-a statuat în sensul în care aceste neajunsuri impun reconsiderarea noțiunii de "capacitate administrativa" în sensul ca numai o persoană juridică (titularul capacității juridice depline) are și capacitate administrativă (parte a întregului), iar actele administrative emise aparțin persoanei juridice, iar nu organului administrativ emitent.
Prima constatare care determina o astfel de concluzie este aceea ca, daca nu se dorește crearea unei teorii sui generis, capacitatea administrativa ar trebui sa fie o parte a capacității juridice, aspect confirmat de altfel și de textul art. 21, al. 1, teza I din Legea nr. 2. (republicată). În aceste condiții, capacitatea administrativa poate fi definita ca "aptitudinea unui subiect de drept de a exercita puterea publica (prin emiterea de acte administrative), aptitudine care îI transforma în persoana juridica de drept public".
Cea de-a doua constatare a autorului în sprijinul argumentației opiniei formulate este aceea ca orice tip de capacitate trebuie sa constea în posibilitatea unei entități de a intra ca parte într-un raport juridic, ca titular de drepturi și obligații, care implica în mod necesar un patrimoniu. După cum s-a arătat anterior, chiar adepții teoriei personalității administrative (restrânse) apelează la analogia cu persoanele juridice de drept privat, respectiv la regula instituita prin art. 35 din Decretul nr. 31/1954, potrivit căreia persoana juridica își exercită drepturile și obligațiile prin organele sale de conducere, întrucât actele juridice încheiate de acestea sunt considerate ca fiind acte ale persoanei juridice însăși.
Transpunând aceasta teorie în planul dreptului administrativ, rezulta ca, deși persoana juridica de drept public nu poate emite ea însăși acte administrative, ci doar prin intermediul autorităților administrației publice organizate în cadrul acesteia și mandatate sa acționeze în interesul sau, actele administrative emise aparțin persoanei juridice de drept public, iar nu organului administrativ emitent. Din aceasta perspectiva, se impune și definirea noțiunii de "competența" ca fiind modalitatea de divizare legala a exercițiului capacitații administrative a persoanei juridice de drept public între organele administrative ale acesteia.
Acestea sunt considerentele pentru care se constată că și în dreptul administrativ își găsește aplicare dihotomia specifica personalității de drept privat, dintre capacitatea de folosința și capacitatea de exercițiu. A., capacitatea administrativa de folosința, înțeleasă ca aptitudinea de a deține puterea publica, aparține persoanelor juridice de drept public, iar capacitatea administrativa de exercițiu, respectiv competenta de a emite și/sau încheia efectiv acte administrative, revine organelor administrative ale acestora (cu precizarea ca autoritățile administrative nu au o capacitate proprie de folosința, distincta de cea a persoanelor juridice de drept public În numele cărora acționează).
Deși soluția recunoașterii calității procesuale pasive în litigiile de contencios administrativ doar persoanelor juridice de drept public, nu și organelor acestora tinde a deveni o constanta la nivel jurisprudențial, doctrina pare a rămâne adepta teoriei personalității administrative
(restrânse), o teorie depășită de realitățile practice și în total dezacord cu întreaga legislație europeana.
În litigiul de față, persoana juridică de drept public și titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor ce compun domeniul public de interes local este M. C. N., în vreme ce C. local C. N. reprezintă doar o autoritate a administrației publice locale, constituită la nivel local pentru a administra acest domeniu.
De altfel, considerațiile mai sus expuse sunt cu atât mai valabile în prezenta cauză cu cât este necesar să ne raportăm la prev. art. 41 alin. 1 și
42 C.pr.civ., precum și la cele ale art. 21 alin. 1 din Legea nr. 2., conform cărora: „Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.";
Așa fiind, față de această dispoziție legală, recursul reclamantului apare ca fiind nefondat.
Cu privire la criticile formulate de către intervenientul în interes propriu se constată, cu titlu de principiu, că recurentul nu critică și nu își formulează apărări pertinente pe marginea alegațiilor tribunalului conform cărora nu ar fi invitat pârâta la conciliere, anterior formulării cererii de intervenție în interes propriu.
Așa fiind, sunt neavenite și nu au legătură cu obiectul cauzei considerațiile teoretice pe marginea dispozițiilor art. 49 alin. 2 și art. 52 alin. 1 C.pr.civ., din moment ce respingerea cererii ca inadmisibilă nu s-a datorat aplicării acestor texte legale, ci celor ale art. 7 alin. 6 din Legea nr.
554/2004.
Cu privire la această din urmă dispoziție legală, coroborată cu cea a art. 7 alin. 1 din același act normativ, s-a relevat că îndeplinirea procedurii prealabile, care în materia contractelor administrative, are semnificația concilierii directe, este obligatorie, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.
Cu referire la critica conform căreia acțiunea ar fi trebuit respinsă ca prematură, iar nu ca inadmisibilă, se constată că, față de specificul cauzei, respectiv față de perioada pentru care au fost calculate sumele solicitate prin cerere, este discutabil în ce măsură ar fi fost incidentă, mai degrabă, prematuritatea, prin raportare la termenul instituit conform acelorași prevederi legale.
Pe altă parte, din moment ce cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă, respectiv pe temeiul unei excepții, recurentul nu justifică un interes pentru a obține reformarea hotărârii în sensul indicat, din moment ce pronunțarea nu s-a făcut pe fond, neputând fi invocată puterea de lucru judecat.
În recursul intervenientului se mai arată că ar fi greșită reținerea primei instanțe, referitoare la lipsa procedurii prealabile, însă nu se dezvoltă considerentele pentru care se apreciază în acest sens și nu se face nicio referire la probațiunea administrată în cauză.
A., simpla referire la dispozițiile art. 53 C.pr.civ., fără o analiză aplicată la specificul cauzei, nu este de natură să susțină în mod pertinent criticile formulate, cu luarea în considerare și a naturii juridice a cererii de intervenție în interes propriu, respectiv aceea de veritabilă cerere de chemare în judecată, în cadrul căreia intervenientul se situează pe poziții antagonice atât cu reclamantul, cât și cu pârâtul din cererea principală, încercând să câștige în favoarea sa obiectul litigiului.
Așa fiind, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, luându-se act de faptul că reprezentanta intimatei și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3309 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
T. C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A.-M. B.
| ← Decizia civilă nr. 4550/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3161/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
