Decizia civilă nr. 1749/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)/a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1749/2011

Ședința publică de la 06 Mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H.

JUDECĂTOR M. H.

GREFIER A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta T. A. A. împotriva încheierii civile din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., privind și pe intimatul P. M. C.-N., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Se mai învederează că la data de 4 mai 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

CURTEA P rin încheierea pronunțată la data de 12 noiembrie 2010

Tribunalul Cluj a respins cererea formulată de reclamanta Ț. A. A. în contradictoriu cu pârâtul P. mun. C.-N. având ca obiect suspendarea executării dispoziției nr. 3321/2010.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că suspendarea executării, fiind o măsură de excepție, este justificată numai dacă actul administrativ conține dispoziții care odată aduse la îndeplinire i- ar cauza reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat ulterior, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii acestei cerințe.

Faptul diminuării substanțiale a drepturilor salariale prin actul administrativ atacat , deși real nu a fost socotit ca fiind suficient pentru a demonstra existența cerinței referitoare la prejudiciul pe care l-ar încerca reclamanta prin executare.

Simpla menționare a consecințelor extrem de prejudiciabile nu duce de facto la constatarea existentei pagubei iminente astfel cum s-a statuat și de

Î.C.C.J. - Secția de contencios administrativ și fiscal, iar în speță nu s-a făcut dovada întrunirii celei de-a doua condiții.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta solicitând reformarea încheierii pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2010 în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. în sensul admiterii cererii de suspendare a dispoziției nr. 3321/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea dispoziției nr. 3321/2010.

În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că actele administrative care stau la baza emiterii dispoziției nu sunt susceptibile de a produce efecte juridice fapt ce creează o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

S-a relevat că executarea actului administrativ ar fi de natură să creeze pagube semnificative, dificil de reparat, aspectele evidențiate fiind de natură să justifice măsura suspendării.

Intimatul prin întâmpinarea formulată s-a opus admiterii recursului. Deliberând asupra cererii de recurs Curtea reține următoarele: Prin Dispoziția nr.3321/(...), pârâtul P. M. C.-N. a dispus modificarea art.2 din Dispoziția nr.1352/2010, în sensul că „începând cu data de (...) drepturile salariale cuvenite d-nei Ț. A. A. sunt: salariul de bază 4960 lei, care cuprinde și indemnizația de conducere, salariul de merit și spor de vechime - avut in luna decembrie 2009; spor pentru condiții periculoase

(toxicitate) 431 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009; după art.2 din Dispoziția nr.1352/2010 se introduce un nou articol, art.21 drepturile salariale cuvenite d-nei Ț. A. A., începând cu data de (...) sunt: salariul de bază 4313 lei, care cuprinde și indemnizația de conducere, spor de vechime; spor pentru condiții periculoase 375 lei"; (f.30).

Preambulul actului administrativ cu nr. de mai sus atestă că la baza acestuia se află Referatul nr.89473/102/(...) al Serviciului resurse umane, adresa nre.386/R/(...) a Agenției Județene de P. S. C. iar temeiurile de drept invocate sunt prev. art.3 al.5 din O. comun al M. M., F. și P. S. și a M. F. P. nr.32/42/(...), coroborat cu art.63 al.5 lit.e, art.68 din Legea nr. 215/2001.

Temeiul de drept al prezentei cereri îl constituie disp. art.14 din Legea nr. 554/2004 care în alineatul 1 stipulează că: „suspendarea executării actului se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente odată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul până la pronunțarea instanței de fond";.

Din prevederile legale menționate rezultă că suspendarea executării actului se poate solicita dacă sunt întrunite cumulativ două condiții respectiv: caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul.

Probațiunea administrată în cauză atestă că în speță este îndeplinită cerința prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.

În privința primei condiții legea nu cuprinde reglementări dar este evident că existența unui caz bine justificat impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia.

Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu; a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput; suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție care intervine cu legea o prevede - în limitele și condițiile anume reglementate.

Suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate.

Suspendarea executării se justifică numai dacă actul administrativconține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciugreu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

În ce privește cazul bine justificat, acesta, constând într-o îndoială serioasă asupra actului, nu este suficient să fie afirmat; pe de altă parte, instanța nici nu trebuie să intre în analiza detaliată a legalității actului în cauză, această condiție va fi reținută în ipoteza în care, la privire sumară a actului, acesta apare ca fiind ilegal.

Cu alte cuvinte prezumția de legalitate este obturată temporar deaparența de ilegalitate.

În speță, aparența de ilegalitate este consecința faptului că actele care au stat la baza emiterii dispoziției nu mai pot produce efecte juridice. A., O. nr. (...) pe care s-a fundamentat dispoziția atacată a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească care se bucură de putere de lucru judecat. Totodată, efectele dispoziției nr. 2. au fost și ele suspendate printr-un act jurisdicțional care se bucură de virtutea imutabilității. Nu este lipsită de semnificație împrejurarea că dispoziția nr. 3321/2010 se fundamentează pe dispoziția nr. 2..

Suspendarea executării unui act administrativ de către instanța judecătorească competentă semnifică oprirea temporară a efectelor juridice pe care actul respectiv le-ar fi produs în lipsa acelei hotărâri judecătorești.

Recunoașterea aptitudinii dispoziției nr. 3321/2010 de a produce efecte juridice, deși actele care au stat la baza emiterii ei sunt suspendate/anulate ar semnifica ignorarea și încălcarea efectelor hotărârilor judecătorești de suspendare/anulare, ceea ce conduce la paralizarea actului de justiție, autorității și prestigiului justiției, iar în final, pune serioase probleme cu privire la respectarea de către administrație a principiului legalității și securității raporturilor juridice.

Executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate saususceptibile de a fi contestate poate, în anumite condiții cauza un prejudiciuireparabil și pe care echitatea îl impune de a fi de evitat în măsura posibilului.

Asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.

Instanța consideră că argumentele ample ale reclamantei cu privire la nelegalitatea actelor administrative emise de pârât și care urmează a fi puse în executare sunt aparent valabile și justifică măsura suspendării.

Pentru aceste considerente, în baza prev. art. 312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Ț. A. A., împotriva încheierii civile din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că dispune suspendarea executării Dispoziției nr.

3321/(...) până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 3321/(...).

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M. H.

Grefier, A. B.

}

Red.S.A./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Jud.fond: Geogeta G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1749/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal