Decizia civilă nr. 1788/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 1788
Ședința publică din 09 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTORI : M. I. I.
A. C.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. N. împotriva Sentinței civilă nr.6970 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimații A. F. PENTRU M., SC M. T. SRL I. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, SC M. T. SRL - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina raportat și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A P rin sentința civilă nr.6970 din 17 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S., s-a admis excepția ridicată de pârâta A. F. pentru M. privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză. S-a respins excepția inadmisibilității cererii de restituire formulată de D. G. a F. P. S. în nume propriu și al AFP N.. S-a admis excepția inadmisibilității anulării adresei 7071/(...). S-a admis cererea formulată de reclamantul SC M. T. SRL I. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. S. și A. N. și în consecință a anulat parțial decizia de restituire nr.3619/(...) și a obligat AFP N. să restituite reclamantului suma de 4. achitată cu titlu de taxă înmatriculare și dobânzi la această sumă de la data cererii (...) și până la achitarea efectivă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Simleu suma de 5972 lei cu titlu de taxă de primăînmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS4A nr.9540450/(...)(f.6) . Prin D. de restituire nr.3619/(...) i s-a aprobat reclamantei restituirea sumei de 1833 lei stabilindu-se ca datorată suma de 4193 reprezentând taxă poluare (f.7) Prin cererea înregistrată sub nr. 6992/(...) (f.16), reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 7071/(...) a A. N. de A. F. - A. F. P. N. , s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141 - 2143 din Codul fiscal (f.18-19). Potrivit art.2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în R., de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea , atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Cons tituț ia R. : de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al U. E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectareaprevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire aobligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin. 4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jur isprudenț a C urț ii de Jus tiț ie E. Prin D. în cazul Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să- i poată opune obstacole. Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamantei nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. G. a F. P. S. emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Față de cele reținute mai sus, acțiunea reclamantei urmează a fi admisă în parte și în consecință, va obliga pârâta A. F. P. a N. să restituie reclamantei suma de 4139 lei încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare conform chitanței seria TS4A nr. nr.9540450/(...) (f.6) cu dobânzi la această sumă de la data formularii cererii de restituire și până la achitarea afectivă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurenta în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată și menținerea actului administrativ nr.3619/(...) ca temeinic și legal. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința este criticabila prin prisma art. 304 punct. 7, 9 Cod Procedura Civila si in considerarea dispozitiilor ari. 3041 deoarece: *-instanta de fond a admis cererea formulata de S. M. T. SRL și a obligat paratele D.G.F.P. S. si AF.P. N. - la plata sumei de 4.139 lei cu dobanda legala aferenta de la data cererii acestei sume (...) si pana la restituirea integrala a debitului. In acesta situatie, instanta a schimbat in mod nelegal obiectul actiunii determinat de reclamant prin cererea de chemare în judecata si anume actiune in contencios administrativ in obliqatia de a face, respectivrestituirea unei sume, suma ce a fost achitata in prealabil in temeiul legii, iar acesta nu poate fi solutionat de instanta de contencios administrativ care, esentialmente, este chemata sa cenzureze acte administrative emise de autoritati publice. Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au retinut in sarcina reclamantului- D. de restituire- obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata. Departe de a da eficienta textelor art. 2141-2143 (în prezent abrogate de OUG nr.5.) din L. nr.571/2003 privind Codul fiscal, instanța de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art.214/3 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece Codul fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei d eprimă înmatriculare și anume: S. ART.214/3 Sunt scutite de plata taxelor specia le autoturismele, atunci când sunt: a) lncadrate în categoria vehiculelor istorica. definite conform prevederilor lega le în vigoare; b) provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicate reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate. Precizează faptul că atâta timp cât cadrul legislativ (respectiv art,2141- 2143 a prevăzut În mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în R. un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă Î., acesta este de strictă interpretare , completându- se cu principiul " unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem" Referitor la reținerea instanței că "taxa nu este percepută pentru autoturismele autohtone, ci pentru cele Inrnatrlculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în R. "menționăm că la data de 1 ianuarie 2007 autoturismele care circulau în R. erau Înmatriculate cel puțin o dată , fiind o condiție sine qua non pentru ca un autoturism să circule pe drumurile publice din R.. La aceeași dată, singurele autoturismele care se aflau în situația de a fi la prima înamatriculare erau autoturismele noi și second - hand importate din statele membre ale UE și din alte state. Raportat la dispozițiile legale invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Pe de altă parte, invederează faptul că prin OUG 5. a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule. Ordonanța d eurgență a intrat în vigoare la data de (...). În baza ordonanței de mais us a fost emisă HG nr.6. pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 5.. Precizează că la art.11 din OUG 5. se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 și (...), cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule. Art.11 prevede: „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa depoluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule este reglementată de cap.VI secțiunea I, art.6 din HG nr.6., din care rezultă că legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 și nu restituirea integrală a taxei. Consideră că procedura instituită prin art.11 din actul normativ citat este pe deplin aplicabil și cazului dedus judecății, întrucât aceasta se referă în mod expres și imperativ la toate situațiile născute în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, din faptul plății taxei speciale pentru autoturisme. În acest sens s-au pronunțat și instanțele de judecată, exp.decizia civilă nr.516/CA din 17 nov.2008 pronunțată de CA I. în caz contrar, s-ar ajunge la situația ca legiuitorul nu poate institui niciodată unv enit fiscal cu titlu de taxa pe poluare, ceea ce este inadmisibil. Arată că instanța de fond în mod nelegal a admis și capătuld e cerere privind actualizarea sumei cu dobând alegală aferentă de la data cererii acestei sume (...) și până la restituirea integrală a debitului, fără nici o justificare legală și fără a avea în vedere dispoz.C. d eprocedură fiscală coroborate cu dispozitiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget., dispozitii care prevăd: CAP. II. Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal , pentru sumele nerestituite sau nerambursate În termenul prevăzut de art. 199(în prezent art. 70) alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanta G. nr. 92/2003, republicată,după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță. Precizează că reclamantul nu a solicitat organului fiscal acordarea dobînzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentînd taxa specială de primă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată. Față de aceste considerente rezultă că instanța de fond În mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobizii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentînd taxa specială de primă lnarntriculare. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. pr. civ., Curtea reține următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului comunitar , în speță art. 110 din TFUE, a fost analizată prin raportare efectele produse în dreptul intern de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminareformulată, în procedura privind pe reclamantul T. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Curtea de Justiție a U. E. a stabilit că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat art. 110 din TFUE din perspectiva neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate conchizând că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E. (în continuare, T.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și G. însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul, ca instanță de fond, trebuie să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cu referire la incidența la speță a prevederilor O. nr. 5., Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T. nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unornorme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea O. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII DECIDE: Respinge recursurile declarate de D. G. a F. P. S. și A. F. P. N., împotriva sentinței civile nr.6970 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M . S. M. I. I. A. C. GREFIER M . ȚÂRred.M.S./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.Lazos M.
| ← Sentința civilă nr. 177/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 6058/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
