Decizia civilă nr. 3338/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3338/2011
Ședința data de 21 septembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. I. împotriva sentinței civile. 293 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul P. D. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.
- M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 și art. 20 din L. nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin sentința civilă nr. 293 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr.3787/2010 și în consecință s-a respins cererea formulată de reclamantul P. D. pentru anularea acesteia. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P. S. și A. F. pentru M. și respins în consecință acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia. S-a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de restituire nr.6. și respins în consecință cererea reclamantului de anulare parțială a acesteia. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. I. și în consecință: A fost obligată pârâta A. F. P. I. la restituirea sumei de 3825 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS4A nr. 5454104/2007 cu dobânda aplicabilă în materie fiscală, de la data de 22 iunie 2010 și până la plata efectivă. S-a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P. a J. S. și A. F. pentru M. a fost admisa, instanta retinand ca, asa cum rezulta din dispozitiile art. 3 alin. 1 pct. 6 din H.G. nr. 34/2009, M. F. P. nu are atributii in colectarea veniturilor bugetului de stat, iar inscrisurile a caror anulare se solicita nu au fost emise de nici unul dintre pârâți. Excepția inadmisibilității anularii adresei nr. 3787/2010 a fost admisa, instanța reținând că aceasta nu reprezintă un act administrativ in sensul art. 2 din L. nr, 544/2004. Conform art.8 din acelasi act normativ,in materie de contencios administrativ, controlul judecateresc se exercita impotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publica[....]care dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice. Cum adresa a carei anulare o solicita reclamantul nu are aceste caractere este exceptata controlului judecatoresc in procedura de contencios administrativ. I.ucat contestatia a fost formulata cu depasirea termenului legal, imperativ de 30 de zile prevazut de art. 207 din O.G.92/2003, instanta a admis exceptia tardivitatii invocata. Asupra fondului cauzei, instanta a reținut următoarele: Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Municipiului Z. suma de 5.728 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS4A nr. 5454104/(...) (fila 7 din dosar). Prin D. de restituirea nr.6761 din data de (...) reclamantului i s-a restituit din suma totală de 5.728 achitată cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, suma de 1.903 lei rămânând nerestituită suma de 3.825 lei. Reclamantul s-a adresat pârâtei prin adresa nr.3787/(...) solicitând restituirea sumei de 3.825 lei, însă pârâta prin adresa nr.3787/(...) a comunicat reclamantului că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor. Potrivit art.2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în R., de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăreiforme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Cons tituț ia R. : de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin. 4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jur isprudenț a C urț ii de Jus tiț ie E. Prin D. în cazul Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționateîn T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. G. a F. P. S. emițând o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată. Față de cele reținute mai sus, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte și în consecință, a obligat pârâta A. F. P. I. să restituie reclamantului suma de 3825 lei încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare conform chitanței seria TS4A nr. 5454104/2007. Î.ucât reclamantul a solicitat restituirea sumei doar in data de 22 iunie 2010(f.18), instanța a admis cererea reclamantului pentru acordarea dobânzii in materie fiscala de la aceasta data. Î.ucât nu s-a dovedit culpa procesuală a pârâtelor, văzând dispozițiile art.274 Cod procedură civila, a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a județului S. in nume propriu si numele A. F. P. I. solicitând admiterearecursului, modificarea Sentinței Civile atacate in sensul: respingerii acțiunii formulată de P. D. ca inadmisibilă și respingerii capatului de cerere privind acordarea dobinzii în materie fiscală ca nefondat. Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 pct. 7, 8, 9 C.pr.civ. și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ. deoarece: - instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea și a dispus obligarea AFP I. la restituirea sumei de 3825 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare în condițiile în care în mod legal a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 3787/2010 și a tardivității formulării contestației împotriva deciziei de restituire nr. 6.. - Instanța de fond în mod nelegal a dispus restituirea sumei de 3825 lei cu dobânda aferentă în materie fiscală, reclamantul nesolicitând acest lucru, ci a solicitat acordarea dobânzii legale fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. Stabilirea cuantumului sumei si a obligatiei platii taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare emisa de A. F. P. I. nr. 6.. Actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. D. poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii , potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata. Natura juridica a acestui act este surprinsa de insusi legiutorul delegat in conditiile art. 7 din OUG nr. 5. si a fost determinata de initierea si desfasurarea procdurii de infringement demarata de C. E. in cursul careia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilita pebaza unui act administrativ de impunere care mai apoi sa poata fi contestat in concret si efectiv de catre contribuabil . Se poate observa ca reclamantul nu a urmat aceasta procedura prevazuta de legea procesuala fiscala pentru a contesta in substanta legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a marginit sa declanseze un litigiu distinct de restituire a taxei de poluare fara a contesta legalitatea actului administrativ fiscal. Prin urmare calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Reclamantul a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei de poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun , ignorind faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzivile si predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului. Reclamantul a platit voluntar taxa de poluare supunindu-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a atxei. Desigur plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de a contesta taxa si implicit de a se solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii. In aceasta ambianta factuala si procesuala , atit in faza administrativa de solutionare cit si ulterior in faza de control judecatoresc si judiciar se poate pune in discutie nu numai modalitatea factuala si legala de stabilire a taxei ci si compatibilitatea normei interne cu norma comunitara pertinenta. Prin urmare , calea aleasa de reclamanta ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Referitor la acordarea dobinzii legale solicita de asemenea respingerea si acestui capat de cerere ca nefondat si nemotivat . Pe fondul cauzei solicită instanței de recurs respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curteaconstată următoarele: Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Municipiului Z. suma de 5.728 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS4A nr. 5454104/(...) (fila 7 din dosar). Prin D. de restituirea nr.6761 din data de (...) reclamantului i s-a restituit din suma totală de 5.728 achitată cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, suma de 1.903 lei rămânând nerestituită suma de 3.825 lei. Reclamantul s-a adresat pârâtei prin adresa nr.3787/(...) solicitând restituirea sumei de 3.825 lei, însă pârâta prin adresa nr.3787/(...) a comunicat reclamantului că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor. În acest context, s-a adresat instanței, chemând în judecată pârâta AFP I., solicitând restituirea acestui cuantum, cu dobânda legală de la data plății. Prima instanță a admis acțiunea formulată. Prin recursul declarat, pârâta a arătat că prima instanță a interpretat in mod greșit actele aflate la dosar si nu a observat ca decizia de restituire constituie titlu de creanță. În opinia Curții, acest moment nu este relevant pentru a analiza legalitatea demersului formulat de către reclamant, întrucât cererea la care s-a răspuns prin intermediul deciziei la care se face referire a fost soluționată favorabil prin emiterea acesteia, astfel încât petentul nu avea interes și calitate să o atace. Luând în considerare toate cele mai sus arătate, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță. Mai mult, nu trebuie ignorată împrejurarea că simplul fapt al restituirii diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare nu transformă natura juridică a sumei achitate inițial de către reclamant, care rămâne cea a taxei de primă înmatriculare, supusă restituirii integrale. De asemenea, nu decizia de restituire parțială este titlul în temeiul căruia a fost percepută suma în litigiu, ci chitanța emisă la (...). Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit sau implicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din L. nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ. Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Reclamantul a susținut că acțiunea sa este în mod vădit fondată și, deci, trebuia admisă ca atare, invocând în principal normele de drept comunitar aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut în mod corect că prevederile OUG nr. 5. nu sunt incidente în cauză, cu luarea în considerare a faptului că raportul juridic de drept fiscal dintre părți s-a născut anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel încât trebuia să se facă aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din T., raportat la cele ale art. 214/1-214/3 Cod fiscal. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 (110) din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne, ulterioare momentului achitării taxei, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T., în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. Numai în această manieră instanța de fond și-ar fi îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilorart. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Este fondată insă critica referitoare la faptul că instanța ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, din moment ce, cu toate că prin acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă, tribunalul a dispus acordarea dobânzii în materie fiscală, motiv pentru care recursul va fi admis, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2004, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., sentința fiind modificată în parte, în sensul că va fi obligată pârâta la plata dobânzii legale în materie civilă, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. I. împotriva sentinței civile nr. 293 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta la plata dobânzii legale în materie civilă. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința din 21 Septembrie 2011. Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: A. R. P.
| ← Decizia civilă nr. 6058/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4504/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
