Decizia civilă nr. 1872/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1872/2011
Ședința 10 mai 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de C. C. și P. C. C., împotriva sentinței civile nr. 3553 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., cauza privind și pe intimatul C. F., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr. 1.).
În data de (...) s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatului C. F. ( f.24 - 27).
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.553 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., s-a admis cererea formulată de reclamantul C. F., împotriva pârâților C. C. și P. C. C. și s-a anulat Dispoziția primarului comunei C. nr.2/2010, dispunându-se reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior - consilier, clasa I, grad superior, cu plata drepturilor salariale indexate, majorate și recalculate cuvenite începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul este ofițer în rezervă, beneficiar al unei pensii militare de serviciu cu vechime incompletă, începând cu data de (...). În (...), reclamantul a fost numit în funcția de consilier juridic în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei C., iar la data de (...) a participat la concursul pentru ocuparea postului de consilier clasa I grad superior, fiind numit începând cu (...) în această funcție publică de execuție.
Ca urmare a intrării în vigoare a L. 3., la data de (...), în aplicarea prevederilor art.17 - 20, primarul comunei C. i-a solicitat reclamantului să-și exprime opțiunea între suspendarea plății pensiei pe perioada exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă (de fapt, a raporturilor de serviciu, raportat la calitatea reclamantului de funcționar public), însă reclamantul a considerat că este îndreptățit să-și desfășoare în continuare activitatea în cadrul primăriei, concomitent cu cumulul pensiei legal obținute, astfel că nu a făcut nicio opțiune.
Ulterior, prin dispoziția primarului nr.2/(...), s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantului începând cu data de (...), în temeiul art. 17-20 din L. 3. și art.98 alin.1 lit.d din L. 1., măsură contestată de reclamant pe calea prezentei cereri precedate de îndeplinirea procedurii prealabile.
În primul rând, instanța de fond a înlăturat susținerea reclamantului conform căreia L. 3. nu este o lege organică, după cum ar fi fost necesar ca să poată adăuga la L. 1. un caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici. L. a fost adoptată prin procedura asumării răspunderii de către Guvernul României, astfel cădistincția lege organică/lege ordinară prin raportare la procedura de adoptare din
Parlamentul României nu prezintă relevanță, neputând, de altfel, fi determinată.
Mai departe, instanța a analizat modul în care s-au produs efectele aplicării L. 3. asupra situației particulare a reclamantului, plecând de la scopul declarat al acestei legi, astfel cum se regăsește în cuprinsul art.2 - măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepțional și urmăresc reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, încheiat la B. și B. la data de 23 iunie 2009 și din Acordul stand-by încheiat între România și Fondul Monetar Internațional, și apoi aceste efecte vor fi evaluate prin prisma dispozițiilor relevante ale C.i E. pentru Apărarea D. Omului și Libertăților Fundamentale - art.1 din Protocolul 1.
Cu privire la textul art. 1 din Protocolul 1 la C., începând cu cauza Sporrong și Lonnroth c. Suediei și până la ultimele hotărâri adoptate în materie, tribunalul a arătat că instanța de contencios european al drepturilor omului a stabilit că el cuprinde trei norme distincte, dar strâns legate între ele.
P. teză enunță principiul general al respectării dreptului de proprietate, și impune obligația statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate ce aparține persoanelor fizice și juridice sau chiar unor grupuri de particulari, în sensul art.34 din C..
A doua teză prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă anumitor condiții: nimeni nu poate fi privat de dreptul său de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Al doilea paragraf al art.1 din Protocolul 1 recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează dreptul de proprietate, în conformitate cu interesul general.
Astfel, a învederat tribunalul, pentru a se putea invoca protecția oferită de text, reclamantul trebuie să dețină un bun în sensul primei fraze a art.1 din Protocolul 1, noțiune care are o accepțiune autonomă, independentă față de calificările formale din dreptul intern și care nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese ce constituie elemente patrimoniale active pot fi considerate ca fiind drepturi de proprietate și în consecință, bunuri, în sensul acestui text. În definitiv, interesează examinarea circumstanțelor cauzei considerate în ansamblul lor pentru a vedea dacă acestea l-au făcut pe reclamant titularul unui interes substanțial proteguit prin art.1 din Protocolul 1 (Beyeler c. Italiei).
Spre exemplu, licența poate fi considerată un bun în sensul textului analizat, dacă autorizația pentru exercitarea unei profesii liberale sau unei alte activități poate fi considerată ca dând naștere pentru titularul ei la o speranță legitimă și rezonabilă cu privire la caracterul ei de durată și la posibilitatea obținerii avantajelor ce rezultă din exercițiul activității care îi face obeictul în mod continuu. Comisia a stabilit că titularul unei licențe poate considera în mod legitim și rezonabil că va putea să continue activitatea autorizată dacă sunt îndeplinite în continuare condițiile de acordare sau nu este retrasă conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul acordării (Storksen c. Norvegiei, Batellan și Huiges c. Olandei interpretate per a contrario). Același raționament a fost folosit de Curte în cauzele Pine Valley Developments și alții c. Irlandei și Stretch c. Regatului Unit, în care a statuat că reclamanții puteau în mod legitim să considere că actele juridice pe baza cărora ei și-au asumat anumite obligații financiare nu ar putea fi invalidate în detrimentul lor, astfel că, în asemenea tipuri de situații, speranța legitimă rezultă din aceea că persoanele interesate se întemeiau în mod rezonabil și justificat pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență incontestabilă asupra dreptului de proprietate.
În concret, instanța de fond a reținut, în primul rând faptul că reclamantul este funcționar public ca urmare a promovării unui concurs în anul 2008, anterior intrării în vigoare a L. 3.. La data înscrierii și participării la concurs, reclamantul avea, de asemenea, calitatea de pensionar militar, despre care S. Român avea cunoștință șicare nu a constituit un impediment la înscriere. Din momentul numirii în funcție, reclamantul putea presupune în mod rezonabil că raporturile sale de serviciu nu vor putea fi încetate decât în cazurile limitativ prevăzute de art.97 din L. 1. care îi guvernează statutul, încetarea putând interveni de drept (art.98 - motive ce sunt fie imputabile, fie obiective), sau prin alte modalități ce implică acordul sau culpa funcționarului public.
Însă, potrivit art. 17 din capitolul IV al L. 3., denumit M. privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de (...) raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice (...) locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. În cazul în care pensia netă depășește nivelul stabilit, art.18 alin.1 le impune acestor persoane obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea (...) raporturilor de serviciu.
Astfel, în timpul derulării raportului de serviciu, reclamantul a fost obligat să opteze, fără a i se acorda vreo compensare pentru dreptul la care urma a renunța, între a fi de acord cu suspendarea unui drept anterior câștigat, dreptul la pensie, ce constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 (Buchen c. Republica Cehă) sau cu renunțarea la drepturile aferente funcției publice legal câștigate prin concurs, fără ca vreuna din condițiile de ocupare a postului să se fi modificat și fără ca postul să fie desființat - situație care poate fi echivalată cu deținerea unui bun, adică speranța legitimă a reclamantului că raporturile sale de serviciu nu vor putea înceta decât în cazurile cunoscute la data concursului, mai ales că la acel moment era deja pensionar și a fost acceptat la înscriere chiar în aceste condiții.
Întrucât reclamantul nu și-a manifestat opțiunea, în temeiul art. 20 din lege, raportul de serviciu i-a încetat de drept, legea adăugând această situație la cazurile prevăzute de L. funcționarilor publici fără a fi în vreun fel previzibilă pentru reclamant la data promovării concursului. Din această perspectivă, încetarea raporturilor de serviciu în temeiul noului text legal conduce în mod cert la o reducere a veniturilor, reclamantul suferind din partea autorităților statale o ingerință în dreptul de a se bucura de bunurile sale, în sensul art.1 din Protocolul 1 la C.
Tribunalul a apreciat că pentru ca această ingerință să fie compatibilă cu prevederile amintite, trebuie să întrunească anumite condiții, ce au fost cristalizate în jurisprudența C. E. a D. Omului, printre care o condiție comună atât în privința privării de proprietate, cât și în materia limitărilor exercițiului acestui drept, prevăzute de paragraful 2 al art.1 din Protocolul 1 - și anume orice limitare trebuie să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei. P. de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale protejării drepturilor individuale, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia (Comisia - X c. Italiei, 1998)
Verificarea prezenței unui asemenea echilibru impune un examen global al diferitelor interese în cauză, ceea ce necesită analiza nu numai a condițiilor de acordare a unor despăgubiri, cât și a comportamentului părților în litigiu, cu includerea activității organelor competente ale statului (Beyeler c. Italiei)
În speță, instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită această condiție a proporționalității dintre ingerință și scopul legitim urmărit, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța a observat că, în această modalitate de aplicare a legii, scopul invocat de legiuitor, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare, nici măcar nu poate fi atins, întrucât postul de consilier ocupat de reclamant nu a fost desființat, astfel încât cheltuielile de personal să fie în mod efectiv reduse prin desființarea acestuia. Singurul efect al legii pe care îl va obține statul român va fi unul profund inechitabil pentru reclamant, care nu va mai primi suma de bani reprezentând salariul, dar pe care statul o va plăti în continuare, prin ocuparea postului de către o altă persoană, tot prin concurs (desigur o persoană care să nu fie pensionar cu o pensie peste plafon). Prin urmare, cheltuielile bugetare rămân practic aceleași, modificându-se numai persoana care beneficiază de respectivul salariu, iar reclamantul va fi privat de salariul aferent funcției fără a beneficia de vreo compensare.
Ca argument suplimentar, instanța a observat că, prin instituirea plafonului de care depinde posibilitatea de a cumula salariul cu pensia, legiuitorul a introdus o diferențiere nejustificată între cele două categorii de pensionari care doresc să-și suplimenteze veniturile prin muncă, diferențiere bazată exclusiv pe criteriul cuantumului pensiei pentru care fiecare persoană a cotizat.
Privind în ansamblu situația reclamantului, instanța de fond a constatat că aceasta a fost succesiv afectată prin trei măsuri luate de statul român, toate fiind de natură a-i aduce prejudicii: în primul rând, prin măsurile de restructurare a marilor unități din subordinea MApN, reclamantul a fost introdus în sfera de aplicare a O. 7., fiind nevoit a se pensiona anticipat cu vechime incompletă; apoi i s-a impus obligația de opta în condițiile L. 3., rezultatul fiind în mod cert o reducere a veniturilor fie prin suspendarea plății pensiei, fie prin încetarea raportului de serviciu - acest din urmă efect fiind îndeplinit în speță; apoi, începând cu luna iulie 2010, a fost introdus în sfera de aplicare a L. 1., pensia urmând a-i fi recalculată.
Procedând în acest mod, prin jocul efectelor măsurilor aplicate în concret de către S. Român, prevederile relevante ale L. 3. au avut consecințe cu caracter nerezonabil asupra patrimoniului reclamantului, care a trebuit să suporte o sarcină disproporționată, exorbitantă, cauzând ruperea justului echilibrului între interesul general pretins avut în vedere la adoptarea legii și imperativele apărării drepturilor reclamantului. Prin urmare, instanța este obligată să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția R. și să înlăture, față de reclamant, aplicarea prevederilor art. 20 alin. 2 din L. 3..
Având în vedere considerentele expuse, instanța de fond a admis cererea reclamantului, și, în temeiul art. 106 din L. 1., a anulat Dispoziția primarului comunei C. nr.2/2010 cu consecința reintegrării reclamantului în funcția publică deținută anterior, precum și cu plata drepturilor salariale indexate, majorate și recalculate cuvenite începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta C. C. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât nu ține cont de faptul că emiterea dispoziției nr. 2/2010 a fost rodul îndeplinirii unei obligații legale stabilite de L. nr. 3., și nu s-a urmărit producerea unor consecințe cu caracter nerezonabil asupra patrimoniului reclamantului, iar potrivit art. 23 din această lege, neîndeplinirea acestei obligații constituie contravenție.
De asemenea, pârâta a apreciat că instanța nu poate dispune contrar prevederilor legale, din moment de prin D. nr. 1414/(...) a C. Constituționale, aceasta a decis că L. nr. 3. este constituțională, în măsura în care prev. Cap. IV din lege nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin C. Mai mult, în combaterea motivelor de neconstituționalitate ale dispozițiilor L. nr. 3., Curtea Constituțională a statuat că „nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice înmod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă o rațiune licită. O altă critică formulată de pârâta se referă la faptul că instanța de fond, în mod neîntemeiat a apreciat că prevederile L. nr. 3. au avut consecințe cu caracter nerezonabil asupra patrimoniului reclamantului, având în vedere împrejurarea că acesta este angajat, de ceva timp, la B. T.
În argumentarea poziției sale, pârâta a invocat și dispozițiile art. 19 lit. e din L. nr.
340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modif.și completările ulteriore, potrivit cărora prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliilor locale sau ale primarului. Având în vedere aceste dispoziții, dispoziția contestată a fost comunicată P. jud. C. care, în exercitarea controlului de legalitate, nu a calificat decizia nr. 2/2010 ca fiind contrară prevederilor legale, iar mai apoi, aceeași decizie a fost comunicată și A. potrivit art. 98 alin. 2 din L. nr. 1.. A mai precizat pârâta și faptul că L. nr. 164/2001 la care reclamantul a făcut referire în cererea de chemare în judecată a fost abrogată prin L. nr. 2.. În final, în susținerea legalității dispoziției nr.
2/2010, pârâta a amintit o serie de decizii ale C. Constituționale care au consfințit constituționalitatea prev. L. nr. 3..
În întâmpinarea depusă de reclamantul C. F. se solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, argumentat de faptul că prin decizia nr. 2/(...) emisă de P. comunei C. i-au fost încălcate drepturile ce-i revin în calitate de justițiabil comunitar prevăzute în Tratatul privind funcționarea U.E.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Analiza recursului declarat de către C. C. și P. comunei C. trebuie realizată atât prin prisma jurisprudenței CEDO expusă pe larg de către judecătorul fondului și a incidenței acestei jurisprudențe în cazul concret analizat precum și prin raportare la decizia 1414/(...) a C. Constituționale care a examinat textele incidente din actul normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ a cărui analiză de legalitate face obiectul cauzei deduse judecății.
Textul a cărui înlăturare o solicită intimatul ca fiind contrar jurisprudenței CEDO este art. 17 alin. 1 din L. 3. privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cu F.M.I. și Comisia Europeană, text care în esență prevede că: ,,Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii ……… care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare ………. p o t cu mu la p e n sia n e tă
cu ve n itu rile a stf e l rea li za te , d a că n ive lul a ce ste ia n u de pă șe ște n ivelu l câ știgu lui salarial mediu brut ……….,,. În cazul în care pensia depășește nivelul salariului mediu brut se aplică dispozițiile art. 18 alin. 2 din L. 3. care prevăd că ,,Pensionarii prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat…..,,.
Trebuie remarcat ,,ab initio,, faptul că nu toți beneficiarii dreptului la pensie sunt obligați în baza textelor enunțate să opteze între pensie și salariu ci doar cei al căror nivel al pensiei depășește un anumit cuantum, așa încât să nu fie afectat un anumit nivel minim al veniturilor.
În ceea ce privește soluția legislativă promovată de către executiv în vederea reducerii cheltuielilor bugetare instanța de recurs reține în acord cu practica C.
Constituționale că există anumite criterii care dacă sunt respectate, măsura nepopulară dispusă de către legiuitor, în ciuda consecințelor negative este deopotrivă constituțională și convențională. Astfel, prin nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, pronunțându-se asupra unei soluții similare celei prevăzute de prezenta lege, s-a statuat că "G. nu este împiedicat să promoveze, cu respectarea dispozițiilor constituționale amintite [...], a principiilor neretroactivității legii, nediscriminării și egalității în drepturi și a celorlalte norme și principii prevăzute de C., măsurile necesare cu privire la cazurile și condițiile în care pensia poate fi cumulată cu veniturile realizate din muncă".
Curtea Constituțională a statuat că: "Nicio dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament [...] să aibă o rațiune licită." (D. nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005). Mai mult, în jurisprudența constantă a C. s-a apreciat că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Cu privire la stabilirea nivelului pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, Curtea constată că acesta respectă condițiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil și determinabil) și rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opțiune justă și echilibrată) impuse de principiul nediscriminării. În ceea ce privește proporționalitatea între obiectivul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite, se observă că, potrivit expunerii de motive care au determinat adoptarea actului normativ, scopul acestuia este combaterea "crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească". Una dintre măsurile reglementate de legiuitor în această situație o constituie restrângerea dreptului de a cumula veniturile salariale cu cele din pensie, atunci când sunt îndeplinite două condiții: angajator este o autoritate sau instituție publică centrală sau locală, indiferent de modul de finanțare și subordonare, sau o regie autonomă, societate națională, companie națională sau societate comercială la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, pe de o parte, și nivelul pensiei nete depășește nivelul salariului mediu brut pe economie, pe de altă parte.
Justificarea unei astfel de limitări rezidă în degrevarea bugetului de stat sau a bugetelor locale într-o măsură care nu afectează veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
Desigur că toate aceste argumente ale C. Costituționale pot fi cenzurate și înlăturate de către instanță prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituția R., în situația în care decizia C. Constituționale vine în contradicție cu o jurisprudență constantă, previzibilă, accesibilă și lipsită de echivoc a C. E. a D. O. P. instanță ajunge la această concluzie, însă în opinia instanței de recurs soluția enunțată, deși generos expusă și insistent argumentată nu are un fundament consistent în jurisprudența CEDO.
Nu pot fi acceptate argumentele primei instanțe folosite pentru a justifica ruperea justului echilibru între exigențele de interes general și imperativul protejării drepturilor individului. Conform acestor argumente, în această modalitate de aplicare a legii, scopul invocat de legiuitor, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare nici măcar nu poate fi atins, întrucât postul de consilier ocupat de reclamant nu a fost desființat, iar cheltuielile de personal nu sunt în mod efectiv reduse. În realitate, postul nu a fost desființat însă nu există imperativul ca postul să fie ocupat imediat. Actele și lucrările dosarului nuconfirmă că postul a fost ocupat de o altă persoană până la momentul soluționării prezentului recurs, așa încât cheltuielile bugetare au fost reduse în mod efectiv.
Mai mult, instanța de fond a reținut că, prin instituirea plafonului de care depinde posibilitatea de a cumula salariul cu pensia, legiuitorul a introdus o diferențiere nejustificată între cele două categorii de pensionari care doresc să-și suplimenteze veniturile prin muncă, diferențiere bazată exclusiv pe criteriul cuantumului pensiei pentru care fiecare persoană a cotizat. În realitate, pensia specială pe care o primește reclamantul nu are la bază principiul contributivității și în consecință nu există nici o legătură de proporționalitate cu contribuația reclamantului din perioada de activitate, fiind doar un beneficiu acordat de legiuitor. Pe de altă parte, așa cum am mai arătat anterior, obligativitatea de a opta între pensie și salariu doar pentru cei al căror nivel al pensiei depășește un anumit cuantum are un rol de protejare a celor cu pensii mici așa încât să nu fie afectat un anumit nivel minim al veniturilor. Reclamantul nu se găsește însă în situația de a fi protejat în modalitatea enunțată datorită cuantumului pensiei peste nivelul stabilit drept reper.
Prin actul administrativ emis au fost aplicate dispozițiile legale care împiedică o persoană să beneficieze de două venituri din fonduri publice, pe de o parte pensia într- un cuantum care depășește limita avută în vedere de textul enunțat, pe de altă parte un salariu pentru o activitate prestată în domeniul public bugetar ulterior pensionării. Nici o hotărâre a C. E. a D. Omului sau a C. de Justiție a U. E. nu împiedică statul să adopte o astfel de limitare în scopul protejării cheltuielilor bugetare.
Dreptul la muncă al reclamantului intimat nu a fost îngrădit deoarece acesta are deplina libertate în a alege un loc de muncă în mediul privat, în funcție de aptitudinile și competențele sale profesionale. În consecință, dreptul la muncă al reclamantului intimat nu a fost afectat în substanța sa, ci doar supus unei limitări în privința unei retribuții obținute din fonduri publice care să fie cumulate cu o pensie plătită din aceeași sursă. În consecință, jurisprudența C.J.U.E. citată prin întâmpinare nu este incidentă în cazul concret analizat, deoarece nu a fost negat în substanță dreptul reclamantului la muncă și nici nu există vreun temei în baza căruia reclamantul să primească anumite prestații după încetarea relației de muncă, așa cum sugerează prin invocarea H. în cauza din 17 mai 1990, Douglas Barber c. Guardian Royal Exchange Assurance Group.
Analizarea în ansamblu a situației reclamantului pe care o realizează prima instanță excede cadrului procesual iar pe de altă parte este finalizată prin expunerea unor concluzii insuficient obiectivizate. Astfel, instanța de fond a constatat că acesta a fost succesiv afectat prin trei măsuri luate de statul român, toate fiind de natură a-i aduce prejudicii: în primul rând, prin măsurile de restructurare a marilor unități din subordinea MApN, reclamantul a fost introdus în sfera de aplicare a OG 7., fiind nevoit a se pensiona anticipat cu vechime incompletă. În realitate, pensionarea cu vechime incompletă nu este o măsură îndreptată împotriva intereselor persoanelor vizate ci este mai degrabă un beneficiu acordat de legiuitor cu puternice accente de protecție socială pentru a evita situația mult mai nefavorabilă a disponibilizării însoțită de salarii compensatorii, așa cum s-a întâmplat cu multe categorii profesionale. Este real faptul că art. 24 din OG 7. recunoaște expres dreptul de a cumula pensia astfel obținută cu salariul sau cu alte venituri suplimentare. Faptul că printr-un act normativ de forță egală legiuitorul ulterior anulează posibilitatea de a obține un salariu din surse bugetare nu echivalează cu negarea dreptului enunțat, deoarece astfel de venituri se pot obține și din mediul economic privat.
Referirile la recalcularea pensiei reclamantului conform L. 1. excede cadrului procesual și nu are nici o legătură cu opțiunea impusă de textele analizate. Trebuie enunțat totuși faptul că potrivit unei jurisprudențe constante a CEDO, prin prisma dreptului la proprietate garantat de art. 1 din protocolul 1 al C.i, dreptul la pensie este garantat doar în limitele contributivității, aspect analizat în decizia 871/2010 a C. Constituționale.
În consecință, instanța nu poate reține producerea unor consecințe nerezonabile asupra patrimoniului reclamantului intimat sau suportarea unei sarcini disproporționate rezultată din ruperea echilibrului între interesul general avut în vedere la adoptarea legii și imperativele apărării drepturilor reclamantului. P. toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 4 C.p.c. instanța va admite recursul declarat de pârâta C. C. și de P. C. C., și va modifica sentința în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de C. C. și P. C. C., cu sediul în C., str. P., nr.144, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 3.553 din 25 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. P. A. A. I. C. I.
Red.A.A.I. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond:C.P.;
V. D.
GREFIER,
| ← Decizia civilă nr. 5088/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5449/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
