Sentința civilă nr. 408/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 408/2011

Ședința ata de 19 I. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SAS M.-D. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. C. și A. F. P. C. N., având ca obiect suspendare executare act administrativ - raport de inspecție fiscală nr. 46499/(...) și Decizie de impunere nr. 46499/(...).

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea formulată este timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 674020522 din (...), aflată la fila 15 din dosar și timbru judiciar de 1 leu, lipsind dovada care atestă plata diferenței taxei judiciare în cuantum de 6 lei, aferentă cererii de suspendare a executări actului administrativ.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), pârâtele au depus la dosarul cauzei întâmpinări, câte două exemplare, iar la aceeași dată pârâta A. F. P. a

M. C.-N. a depus un răspuns la solicitarea instanței.

Se constată că la data de (...) pârâta D. C. a depus la dosar acte emise de organul de control, într-un singur exemplar.

Se constată că pârâtele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 și art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Curtea constatând că până la acest termen reclamanta SAS M.-D. nu a făcut dovada achitării diferenței de 6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru cererea de suspendare formulată, deși a fost legal citată cu această mențiune, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 51 din dosar, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii formulate de reclamantă și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. (...) reclamanta SAS M.-D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J . C. și A. F. P. A M. C.-N. suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală având nr. 46499/(...) și a Deciziei de impunere privind TVA stabilită de inspecția fiscală având nr. 46499/(...) până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestor acte administrativ-fiscale.

Pentru termenul de judecată din (...) reclamanta a fost citată potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare din (...) - fila 51 dosar cu mențiunea de a depune o diferență la taxa judiciară de timbru în valoare de 6 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 reclamanta a fost astfel înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are sediul său, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că acțiunea nu a fost timbrată anticipat decât parțial, că reclamanta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 51), lipsind diferența la taxa judiciară de timbru în sumă de 6 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.

146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și să dispună anularea acțiunii ca insuficient timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția insuficientei timbrări.

Anulează, ca insuficient timbrată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SAS M. D., cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al S.C.A. Bejenaru & Partenerii din C.-N., str. M., nr. 28, jud. C., cod poștal 4., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. C. și A. F. P. A M. C.-N., ambele cu sediul în C.-N., P. A. I., nr. 19, jud. C..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.

Red.M.B./dact.L.C.C.

5 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 408/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal