Decizia civilă nr. 203/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 203/2011
Ședința publică de la 21 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: G.-A. N. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta A. E. P. V. împotriva sentinței civile nr. 2487 din 9 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului C., privind și pe intimații D. G. A F. P. A J. C. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. B. în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Reprezentanta recurentei depune la dosar chitanța privind achitarea unei taxe judiciare de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0, 15 lei, Curtea constatând că din eroare aceasta a fost citată cu mențiunea achitării acestor taxe. Se comunică un exemplar din întâmpinările formulate cu reprezentanta recurentei, care arată că nu are alte cereri de formulat. Curtea, după deliberare, nefiind alte cereri de formulat, declară închisă faza probatorie specifică și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținere, arată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că modificarea acțiunii este tardivă raportat la dispozițiile art. 132 C.pr.civ. Totodată în mod nelegal prima instanță a soluționat cauza în baza unei excepții, fără să intre în cercetarea fondului, conform motivelor expuse în memoriul de recurs. Nu solicită cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 2487 din data de (...) a Tribunalului C. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și s-a respins pe acest temei cererea de chemare în judecată a reclamantei A. E. P. V. în contradictoriu cu D. G. A F. P. A J. C. și A. F. PENTRU M. ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamanta a achiziționat un autoturism tip M1 cu normă de poluare E., anterior înmatriculat întru-un stat membru al UE iar pentru înmatricularea acestuie în România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 10.499 lei la A. F. P. C.-N. A arătat instanța de fond că în speță, autoritatea căreia i s-a adresat cererea de calcul a taxei ce poluare precum și cea de restituire este A. F. P. Gilău, prin urmare, numai această autoritate publică poate fi chemată în judecată pentru a se pronunța nelegalitatea deciziei sale de respingere a cererii de restituire a taxei de poluare. S-a reținut că nici A. F. pentru M. nu are calitate procesuală, aceasta fiind numai organul în contul căruia a fost vărsată taxa, nu și autoritatea care i-ar putea restitui în mod direct această sumă de bani reclamantei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate, respingerea excepției tardivității acțiunii principale și introducerea în cauză a A. F. P. Gilău, precum și respingerea excepției lipsei calității procesuale a celor două pârâte, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, reclamanta arată că la termenul de judecată din data de (...) a formulat o precizare de acțiune în sensul extinderii acțiunii și împotriva Administrației F. P. Gilău, autoritate care a emis decizia de calcul a taxei de poluare. Susține reclamanta că extinderea de acțiune s-a realizat la prima zi de înfățișare, așa cum prevede art.132 al.1 C.pr.civ. Susține de asemenea reclamanta că a adresat cererea de restituire instituției ierarhic superioare Administrației F. P. Gilău, respectiv D. G. a F. P. C., motivat de faptul că doar această din urmă are personalitate juridică. Referitor la calitatea procesuală a Administrației F. pentru M. recurenta arată că această instituție gestionează contul în care a intrat suma de bani achitată cu titlu de taxă de poluare. În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct.1 C. pr.civ. Pârâtele au formulat întâmpinare (f.16-17) prin care au solicitat respingerea recursului. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoareleconsiderente: Potrivit dispozițiilor art. 132 al.1 C. pr.civ.,, la prima zi de înfățișare instanțava putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. Potrivit art. 134 C. pr.civ. prima zi de înfățișare este aceea în care părțile, legalcitate, pot pune concluzii. În speță instanța constată că la termenul din 11 iunie 2010 procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu D. G. a F. P. C. La termenul următor, din (...), cu procedura de citare legal îndeplinită, cauza a rămas în pronunțare (f.41). La acest termen, reclamanta, prin reprezentant convențional, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru a depune extindere de acțiune. Tribunalul a apreciat că extinderea de acțiune realizată la acel termen de către reclamantă este tardivă, raportat la dispozițiile art. 132 C. pr.civ. Așa cum s-a arătat anterior art. 132 al.1 C. pr.civ. permite instanței de judecată să acorde un termen la prima zi de înfățișare pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată. Extinderea cadrului procesual prin chemarea în judecată pentru încă un pârât se încadrează în motivele de amânare prevăzute de art.132 al.1 C. pr.civ. Curtea reține, raportat la împrejurarea că la termenul din (...) (f 37), procedura de citare a fost viciată, că termenul din (...) are valoarea primei zile de înfățișare, când partea și-a exprimat intenția de a lărgi cadrul procesual prin chemarea în judecată și a altei persoane. Cererea a fost formulată de către reclamantă cu respectarea prevederilor art. 134 și art. 132 al. 1 c.pr.civ. și greșit apreciată de către instanța de fond ca fiind tardivă. Față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct.5 C. pr.civ. se va admite recursul formulat, se va casa hotărârea recurată urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE A dmite recursul declarat de reclamanta A. E. P. V. împotriva sentinței civile nr. 2487 din 9 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE: JUDECĂTORI: D. M. G.-A. N. M. B. GREFIER: A. B. Red. DM Dact.D.C./2ex/(...) Jud.primă inst. C.P.
← Decizia civilă nr. 4545/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2421/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|