Decizia civilă nr. 5000/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5000/2011
Ședința publică de la 24 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. V. , împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., având ca obiect anulare act administrativ decizie încetare raporturi de serviciu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezntă recurentul personal.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
R. arată că susține cererea de conexare a dosarului cu nr. (...), precizând că în cadrul acelui dosar există o serie de acte, care fac dovada opoziției proprii.
Curtea pune în discuția părții prezente prevederile art. 164 C. pr.
Civ., raportat la faptul că se solicită conexarea unui dosar aflat într-o altă fază procesuală - contestație în anulare - cu un alt dosar, aflat în recurs.
R. arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, după deliberare, raportat la premisa cererii de conexare, urmează a o respinge ca inadmisibilă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului, învederându-i acestuia faptul că excepția nelegalei compuneri a completului este o problemă de recurs efectiv, pe care urmează a o uni cu fondul cauzei.
R. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, precizând că a încercat o mediere a conflictului și admiterea excepției nelegalei compuneri a completului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1913/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. Bistrița-Năsăud s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului P. V. pentru anularea deciziei nr.135 din (...) emisă de C. J. de P. S.
T. a reținut că instituția pârâtă și-a reorganizat activitatea, sens în care a organizat un examen pentru ocuparea postului de consilier juridic asistent treapta I, examen compus din proba scrisă și proba orală, iar ca urmare a neprezentării reclamantului la proba orală a fost declarată admisă cealaltă candidată, iar reclamantului i s-a emis decizia nr.135/2010 privind încetarea raporturilor de serviciu. D. pârâtul a susținut că a înștiințat comisia de examinare despre imposibilitatea prezentării sale la susținereaprobei orale, fiind internat în spital, nu a dovedit acest lucru, în conformitate cu prev.art.1169 C.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. V. solicitând casarea sentinței 1. a T. Bistrița-Năsăud și rejudecând cauza, să se admită acțiunea împotriva Casei Județene de P. S., să fie introdusă în cauză și C. Națională de P. și alte Drepturi de A. S. R. susține că nu s-au analizat în mod obiectiv probele de la dosar și temeiurile de drept invocate deoarece decizia 135/2010 nu îndeplinește cerințele art.74 alin.1 lit.a și b din Codul muncii, nefiind motivată,nu s-a notificat ANFP pentru a se vedea dacă există o funcție publică corespunzătoare vacantă și în realitate postul pe care își desfășura activitatea nu a fost desființat iar art.74 lit. d din Codul muncii își găsește aplicarea și în situația în care raportul de serviciu a încetat din inițiativa angajatorului și din motive care nu țin de persoana salariatului întrucât dispoziția legală mai sus evocată se aplică în condițiile art.64 din Codul muncii.
Pe de altă parte, solicită anularea acestei dispoziții, reintegrarea în funcția deținută, plata drepturilor bănești de care a fost lipsit și cheltuieli de judecată.
C. J. de P. S. a depus întâmpinare invocând excepția inadmisibilității potrivit prev.art.109 alin.2 C.proc.civ. coroborat cu art.7 alin.1 din Legea
554/2004 arătând că reclamantul nu a solicitat revocarea deciziei prin care i-a fost încetat raportul de serviciu anterior promovării acțiunii. De asemenea, se susține faptul că decizia a fost emisă potrivit Legii 188/1999 și cu respectarea O.ui 6. privind procedura de restructurare și reorganizare la nivelul M. M., F. și P. S. Se susține că reclamantul a fost informat că poate participa la examen, la care s-a înscris însă s-a prezentat doar la proba scrisă și nu la susținerea probei de interviu, astfel că, reclamantului i s-au aplicat prevederile art.28 din anexa de la O. 6..
Totodată, reclamantul a invocat excepția nelegalității compunerii completului de judecată care a soluționat pe fond cauza.
Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:
Prin O. 681 din (...) al Președintelui Casei Naționale de P. și alte
Drepturi de A. S. s-au aprobat structura organizatorică a Casei Județene de P. S. precum și prevederile art.2 din procedura de restructurare și reorganizare la nivelul M. M., F. și P. S. A. la O. 6. iunie 2010.
Ca urmare a necesitării restructurării instituției, reclamantul a fost anunțat de reorganizarea instituției și de posibilitatea de a participa la examenul organizat pentru ocuparea postului alocat din cadrul compartimentului juridic supus reorganizării.
Reclamantul a solicitat înscrierea la examen însă s-a prezentat doar la susținerea probei scrise și nu s-a prezentat la susținerea probei de interviu. D. la pag.72 din dosarul de fond este depusă o adeverință medicală prin care se atestă faptul că datorită afecțiunilor de care a suferit, a fost internat în Spitalul Județean în perioada (...) - (...) adeverința a fost eliberată în data de (...), iar proba orală a avut loc la data de (...). Reclamantul nu a făcut dovada că a anunțat instituția atât timp cât a mai fost funcționar public dacă nu la momentul la care a fost nevoit să se interneze din cauza unor afecțiuni medicale, că motivul neprezentării la proba cu interviu a fost acela al afecțiunilor medicale de care suferă.
Prin urmare, această adeverință nu a putut fi luată în considerare de instanța de fond.
Având în vedere neprezentarea reclamantului la acest interviu în conformitate cu prevederile art.28 din anexa de la O. 6. raporturile deserviciu ale funcționarilor publici din compartimentele supuse restructurării care nu se înscriu sau nu se prezintă la examenul organizat, vor înceta cu respectarea prevederilor legale.
Ca atare, la data de (...) reclamantului i-a fost emis de către instituția pârâtă un preaviz în baza art.99 alin.1 lit.b și alin.3 din Legea 188/1999 și deoarece nu a existat o funcție vacantă corespunzătoare în cadrul instituției și nu a putut fi găsită o funcție vacantă în lista ANFP, a fost emisă decizia
135 din (...) prin care reclamantului având funcția publică de consilier juridic clasa I gradul profesional asistent, treapta I gradul 5 în cadrul compartimentului juridic, i-a încetat raportul de serviciu fiind emis actul administrativ de eliberare din funcție conform art. 97 al.1 lit. c din Legea
188/1999.
Această decizie respectă cerința motivării arătând toate dispozițiile legale și actele administrative normative în baza căreia s-a procedat la restructurarea instituției și la eliberarea din funcție precum și faptul că având în vedere procesul verbal prin care s-a constatat neparticiparea sa la examenul organizat fiind admis celălalt candidat de către comisia de examen, reclamantului îi va înceta raportul de serviciu.
Prin urmare, sunt toate elementele de fapt și de drept pentru ca acest act administrativ să poată fi considerat ca motivat din punct de vedere al prevederilor Legii 188/1999 prin raportare la prevederile art.74 alin.1 din Codul muncii.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a excepției inadmisibilității, se poate observa că reclamantul a câștigat soluționarea litigiului pe fond la tribunal, iar pârâta nu a declarat recurs împotriva acestei sentințe.
Cât privește excepția de nelegalitate invocată de reclamant, aceasta nu se circumscrie prevederilor art.4 din Legea 554/2004 fiind un motiv de recurs hotărârea pronunțată de un complet nespecializat.
În acest caz însă, cauza a fost judecată de un complet specializat în contencios administrativ și fiscal constituit în cadrul secției civile având în vedere că la nivelul T. S. nu există o secție de contencios administrativ și fiscal așa încât și acest motiv de recurs este nefondat.
Având în vedere toate aceste aspecte, în conformitate cu prev.art.312
C.proc.civ. raportat la art. 106 din Legea 188/1999, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate sentința civilă atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr.1913 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE J UDECĂTORI G REFIER L . U. M. D. R. R. D.
M. T.
2 ex. - (...)
← Decizia civilă nr. 3236/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2617/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|