Decizia civilă nr. 2074/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2074/2011
Ședința din data de 16 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. I. I.
JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S.
G. : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. L. F. împotriva sentinței civile nr. 5469 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata I. P. M.-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - înmatriculare auto fără taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 14 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei note scrise din partea intimatei I. P. M.-S. P. C. R.
P. DE C. ȘI Î. A V.
În data de 16 mai 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, concluzii scrise din partea recurentei.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr.5469 din 22 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D. L. F., în contradictoriu cu pârâta I. P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. M.. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta a achiziționat din Germania autovehiculul menționat mai sus înmatriculat prima dată la (...) în țara de origine iar urmare cererii acesteia formulată și înregistrată sub nr. R/1078/(...) prin care a solicitat înmatricularea în România fără plata taxei de poluare, pârâta, i-a comunicat că acest lucru nu este posibil. Potrivit dispozițiilor art. 3 din OUG 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M (1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003. Conform art. 4 lit. a, autoturismul reclamantei nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare în sensul art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară. Din analiza prevederilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța consideră că norma de drept intern nu este neconformă cu art. 90 din TCE, actual nr. 110 TFUE. Astfel, potrivit normelor OUG 5., astfel cum au fost modificate prin OUG 1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordată în temeiul OUG 2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului. Reglementată în acest mod, taxa de poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Scopul general al art. 90 TCE, în prezent art. 110 din Tratatul de funcționare a U. E., este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță, concluzie la care a ajuns însăși C. E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect. Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța consideră că taxa pe care reclamanta este obligată să o achite pentru înmatricularea autoturismului său, nu apare ca fiind neconformă cu art. 110 din TFUE, situație în care acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare ținând seama de art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. L. F., solicitândadmiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a textelor legale invocate în acțiunea introductivă. În acest context, se susține că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiile art. 90 din T.C.E., actual art. 110 din T.F.U.E., deoarece în cazul din speță există o discriminare între autoturismele second- hand înmatriculare deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în Românie și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România, discriminare sancționat de dispozițiile mai sus menționate, caz în care norma fiscală națională acestuia trebuie înlăturat de la aplicare. Pe de altă parte, a precizat reclamanta, C. a arătat că acest criteriu al primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre. În opinia reclamantei, analiza trebuia efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea O. nr. 5., cu modificările ulterioare, fiind lipsit de echivoc că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării ordonanței. Totodată, a menționat reclamanta, este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului la momentul modificării O. nr. 5. prin O. nr. 2. și O. nr. 7. nu mai are nici o legătură cu scopul declarat în actul inițial și anume asigurarea protecției mediului. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea producției interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția autohtonă de autovehicule. Invocând dispozițiile Tratatului de A. al R. la U. E., reglementări C.E.D.O. precum interpretările Curții E. de Justiție, reclamanta a susținut că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit A nalizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente: In cazul concret dedus judecații, reclamanta s-a adresat la data de (...) pârâtei I. P. J. M. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A., solicitând înmatricularea autoturismului marca M.-B., cu nr. de identificare W. înmatriculat pentru prima data în Germania, însă intimata nu a comunicat nici un răspuns reclamantei. La data de (...), prima înmatriculare a vehiculelor în România se putea efectua doar dacă erau respectate dispozițiile art. 3 și 4 din O. nr. 5., respectiv dacă solicitantul făcea dovada plății taxei pe poluare. Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat- o în ce privește modul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială,aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât G. român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator alpunerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru toate aceste considerente, in baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., recursul declarat va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligării pârâtei la înmatricularea autoturismului reclamantei M.-B., fără plata taxei de poluare prev. de O. nr. 5.. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamanta D. L. F. împotriva sentinței civile nr. 5469 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta să procedeze la înmatricularea autoturismului reclamantei M.-B., șasiu W., fără plata taxei de poluare. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G., M. I. I. A. C. M. S. L. F.red.M.S./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.I. V.
← Decizia civilă nr. 50/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1397/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|