Decizia civilă nr. 785/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE C. NR.785/2011

Ședința n data de 22 februarie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : A. C. JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I. GREFIER : L. F.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. A C. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5141 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimata V. L. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P. de citare este legal îndeplinită.

Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 8 februarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei V. L. D.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală ,materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și art.10 din L. nr.

554/2004.

Analizând cererea de suspendare formulată de chemata în garanție A.

F. PENTRU M., Curtea o va respinge întrucât prevederile ar.244 alin.1 pct.1

C.pr.civ. nu sunt incidente în prezenta cauză, nefiind vorba de o judecată de soluționarea căreia depinde soluționarea prezentei cauze și, apreciind că există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr.5141 din 22 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., s-a admis acțiunea reclamantei V. L.-D., împotriva pârâtei D. G. A F. P. S. - A. F. P. S., și s-a dispus anularea actului administrativ nr.1523/(...) emisă de pârâtă, pe care o obligă la restituirea către reclamantă a sumei de 2239 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală aferentă de la data cererii de restituire și până la achitarea integrală.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. S. a A. F. DE M. - M. M. pe care o obligă la restituirea către D. G. A F. P. S. - A. F. P. S. a sumei de 2239 lei reprezentând taxă de poluare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin chitanța TS3A 7385467/(...) reclamanta a achitat în contul pârâtei suma de 2239 lei, cu titlu de taxă pe poluare.

Reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 1523/2010, aceasta din urmă comunicând refuzul său

(fila 6).

Potrivit O.U.G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă

[art. 5 alin. (1)].

A rezultat așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România.

Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E..

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicarechiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care o va admite în sensul în care a fost formulată.

De asemenea, cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. va fi admisă și aceasta va fi obligată la restituirea către D. S. - AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.5., art.3 alin.6-8.

Chiar chitanța prin care reclamanta a solicitat taxa atestă că aceasta a fost virată în contul 51161009 care este, conform alin.8 art.3 din HG nr.686/2008, contul A. F. pentru M..

În ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu se justifică atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâta D. G. a F. P. S. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței fondului în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta V. L. D. ca inadmisibilă, respingerea capătului de cerere privind dobânda legală și menținerea cererii de chemare în garanție.

Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct.7,8,9 Cod P. C. si în considerarea dispozitiilor art. 304/1 deoarece interpretând greșit dispozițiile art. 1 din OUG nr.5., instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei calcul a taxei de poluare din emisă de A. F. P. S. și obligarea instituției noastre să-i restituie reclamantului suma de 2239 lei precum și la plata dobânzii legale aferente .

După cum se poate observa, în dispozitivul sentinței civile instanța face confuzie între taxa de poluare reglementată de OUG nr.5. și taxa de primă înmatriculare reglementată pana la data apariției OUG nr.5.,de art.214 Cod fiscal.

După cum însăși instanța de fond recunoaste, reclamantul la data de

(...) achită la unitatea fiscală, o taxa de poluare în sumă de 5.080 lei necesară conform dispozițiilor art.l din OUG nr.5., la prima înmatriculare a autoturismelor în Romania, și nu o taxa de prima inmatriculare, aceasta fiind abrogată de noul act normativ.

Prin urmare, sentința a fost pronunțată de către instanța de fond în mod eronat, aceasta pronunțandu-se pe un alt act normativ și nu pe cel ce face obiectul cauzei.

De asemenea, departe de a da eficienta textelor din OUG nr. 5., instanța de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art. l din același act normativ, acestă soluție fiind nelegală, deoarece, actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare.

Instanta de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod P. C., invocat in intimpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire.

Dispozițiilor art.725 alin 1 din Codul de P. C. consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art.15 alin (2) din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată

(Decizia C. Constituționale nr.628/2006).

Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice respectiv obligația achitării taxei .care atât in noul act normativ se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.

Consideră că soluția legală pe care trebuia sa o pronunte T. S. in speta de fata trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din OUG nr.5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...)-(...) și nu restituirea integrală a taxei.

Instanta de fond a retinut că aplicarea OUG nr. 5. contravine principiului consacrat de art. 20 alin. 2 din Constituia R.. Referitor la acest aspect intelege să reitereze in fata instantei de recurs motivele pentru care OUG nr. 5. este de imediata aplicare si nu incalca principiul neretroactivitatii legii civile in timp, asa cum gresit a retinut instanta de fond.

Apreciază că având în vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a OUG nr. 5., aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ și nu vor putea produce decât efectele prevăzute prin acesta referitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel ca solutia instantei de fond trebuia pronuntata in raport de noile prevderi ale OUG nr. 5..

Susține că instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobînzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, având în vedere dispozițiile Codului de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

Precizează că reclamanta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată.

Față de aceste considerente rezultă că instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare.

Având în vedere că organul fiscal din cadrul D. S. a respectat dispozițiile legale privind taxa de poluare care a fost în vigoare până în (...) (dată la care intrat în vigoare OUG nr. 5.) precum și a dispozițiilor art. 117

Cod procedură fiscală,si de asemenea faptul ca aplicarea principiului prioritatii dreptului comunitar fata de dreptului national revine conform art. 148 alin. 4 din Constitutia R. "Parlamentul, Presedintele R., Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligatiilorrezultate din actul aderării si din prevederile alineatului (2)" solicită respingerea obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata deoarece nu poate fi reținută culpa procesuală pentru a fi obligată instituția noastră la plata cheltuielilor de judecată.

In concluzie solicită admiterea recursului, modificarea Sentinței

Civile nr.5141 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj.

Împotriva aceleiași sentințe civile, a declarat recurs și AFM solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.

În motivele de recurs arată că acțiunea este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispoz.art.7 alin.1 din L.

554/2004.

În privința analizei taxei prin prisma art.90 din T.ul C. E. atunci când și o astfel de exigență a fost supusă analizei, invederează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul și întinderea art.90 din T.ul C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română ci la cea comunitară.

Art.90 din T. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. Evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din T. citat mai sus și la jurisprudența C. de J. a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

În privința comparației cu autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea E. de J., s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din T.ul C. europene nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor texte deja existente.

Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște, pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește

Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale, recurenta consideră că soluția instanței de fond este nelegală întrucât, în mod neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamantă a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. A. au prevederile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 8 februarie 2011 reclamanta V. L. D. solicită respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, precum și obligarea recurentelor la plata dobânziilegale în materie fiscală în cazul în care se va constata că nu se impune această dobândă, obligarea la plata dobânzii în materie comercială până la plata efectivă a sumei solicitate și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor d ejudecată în cuantum de 43,6 lei.

Analizând recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. - în nume propriu și al A. F. P. S. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea reține următoarele considerente:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5..

Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxăriiautovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par.

12; C. C-132/88 Comisia C. E. c. Republicii Elene, par. 17).

De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si

333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Jurispudența C. a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea Decizia C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90

TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49).

S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare subaspectul dreptului european.

Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E.

Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din OUG nr.5. cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.

În speță se susține că dispozițiile OUG 5. cu privire la taxa de poluare sunt în contradicție cu dispozițiile art. 25, 28, 90 paragraf 1 din T.ul privind instituirea C. E.

Art. 25 din T.ul Constitutiv al Uniunii E. interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art. 28 din T.ul

Constitutiv al Uniunii E. interzice între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Conform art. 90 paragraf 1 din T.ul Constitutiv al Uniunii E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Problema care trebuie lămurită este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor amintite.

Cu privire la natura taxei de poluare C. s-a pronunțat la (...) asupra acțiunilor preliminare formulate de H.-B. M. B. și B. K. M. B. în cauzele reunite C-29012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, ocazie cu care a statuat că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din T.ul CE.

În aceste condiții, susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din tratat este nefondată întrucât taxa de poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului , astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru.

Nici încălcarea art. 28 din T. nu poate fi reținută; conform formulei Dassonville impusă în jurispudența C. sunt măsuri cu efect echivalent nu numai acele măsuri care tratează discriminativ, în mod deschis sau ascuns marfa străină adusă dintr-un alt stat membru dar și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea. Mai mult, Curtea a conchis că restricționările importului sau exportului sunt permise doar în situația în care în domeniu lipsesc reglementările comunitare, restricțiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale a corectitudinii în relațiile comerciale, pentru asigurarea protecției consumatorului, pentru protecția valorilor social- culturale naționale dacă reglementările sunt valabile în mod nediscriminatoriu pentru mărfurile din producția internă sau externă.

Atâta timp cât OUG 5. nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent nuse poate reține încălcarea art.28 din T. reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.

Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât si prin modul de impunere. De aceea, elementele ce stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon și se poate conchide că criteriile ce stau la baza taxei au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului, având în vedere ca în calculul cuantumului acesteia sunt importante emisiile de noxe toxice precum si cele de dioxid de carbon iar nu alte criterii precum valoarea de facturare. Prin urmare, întrucât taxa este stabilită în funcție de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proporțional fiind stabilita într-un cuantum mai mare pe măsură ce performanțele de mediu scad.

În aceasta privință, actul normativ analizat respectiv OUG nr.5. a fost adus în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de pierdere a valorii de piață si care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă.

În concret, pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnică si nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plata si obține o valoare mai mare a deprecierii. Aceasta posibilitate a contribuabilului asigură ca în toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import nu va depăși valoarea reziduala a taxei existente într-un autovehicul deja înmatriculat.

În ceea ce privește art. 90 din T., trebuie reținut că C. a apreciat cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-Z90J2005

Nadasdi și C-33312005 Nemeth că o comparație cu autoturismele second- hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză(în speță Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv (Ungaria) și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

S-a concluzionat că art. 90 par.l din T.ul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Așa cum rezultă din cuprinsul OUG 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului), actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful din T.ul CE.

A., după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective - (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării - luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4 (Cota fixă de reducere prevăzută în anexa nr. 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei vor fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterile de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență) astfel că exigențele stipulate de C. cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite 290/2005 Nadasdi și C-333/2005 Nemeth sunt respectate.

Față de aceste împrejurări instanța reține că taxa de poluare reglementată de OUG 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării de înmatriculare formulată de reclamant) nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din T.ul CE și se poate așadar concluziona că O.U.G. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T.ul C. E.

Mai mult, așa cum rezultă din art. 8:

„(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în Româniaeste ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală ataxei în conformitate cu prev. alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentrurespectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.";.

Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta D. S. ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.20 din L. nr. 554/2004 va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta D. G. a F. P. S. și chemata în garanție A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr.5141 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, A. C. M. S. M.-I. I. L. F.

Red.M.S./A.C.

2 ex. - (...) Jud.fond.M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 785/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal