Decizia civilă nr. 2110/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2110
Ședința publică din 17 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTORI :D. P. A. A. I.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de R. N. împotriva Sentinței civile nr.199 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui C. în contradictoriu cu intimata I. P. J. C. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă recurentul personal. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de
2. și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea recurentului un script - în susținerea poziției procesuale, însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.3 pct.3 C.pr. civilă și art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive pentru motivele expuse pe larg. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 199 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins acțiunea reclamantului R. N., împotriva pârâtei I. P. C. - S. P. C. R. P. DE C. SI Î. V., având ca obiect obligația de a face.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca FORD, cu nr. de identificare W., prin cumpărare dintr-un stat membru al U. E. - Spania, unde a și fost înmatriculat.
În urma demersurilor întreprinse pentru înmatricularea definitivă a acestuia în țară i s-a solicitat dovada achitării taxei de poluare prevăzută de OG nr. 5., în lipsa căreia s-a refuzat cererea solicitată.
Instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența taxei de poluare nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.
Astfel, OUG nr. 5. stabilea în forma inițială cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelorpentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma inițială a OUG 5. cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speță aceasta nu încălca dispozițiile art. 25, 28,
30, 90 din Tratatul de instituire a C. E.(actualmente art.30, 34, 36, 110 din TFUE) .
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R., contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 5. ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1
Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din Tratatul de instituire a C. E., tribunalul a constatat că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
Nu se poate vorbi în speță de o discriminare între autovehiculele second hand ce se înmatriculează pentru prima dată în România și autovehiculele second hand deja înmatriculate ele neaflându-se într-o situație similară. Astfel în cazul celei de a doua categorii mai sus menționate nu se mai poate stabili o taxă de poluare în vederea admiterii în circulație câtă vreme ele deja au fost admise în circulație anterior intrării în vigoare a dispozițiilor legale ce reglementează aceasta taxă.
Practica judiciară a statuat ca forma modificata a OUG 5. prin OUG 2. și OUG 7. contravine prevederilor dreptului comunitar având în vedere preambulul OUG 2. în care se arata ca ea este adoptata având în vedere criza financiara și economica care a dus la scăderea piețelor auto și având în vedere scutirea de la plata taxei de poluare ce se acorda unei categorii de autoturisme în care se încadrează producția internă auto. Ca atare, aceasta forma modificata a fost considerata contrara prevederilor dreptului comunitar întrucât urmarea în mod indirect să încurajeze industria auto interna prin jocul combinat al măririi taxei de poluare și al scutirii acordate .
Începând cu (...) scutirea sus indicată nu se mai acordă OUG 117. vizează punerea în aplicare a scutirii deja acordate dar nu vizează producția interna. În aceste condiții, practic, taxa de poluare a încetat să mai fie contrara prevederilor comunitare sus menționate considerentele aplicabile formei inițiale a OUG 5. fiind pe deplin aplicabile și pentru perioada de după (...). Cuantumul taxei de poluare nu încalcă doar prin el însuși prevederile art. 90 din Tratatul CEE (în prezent art. 110 din TFUE) el aplicându-se pe baza acelorași criterii tuturor autovehiculelor. Totodată acest cuantumnu influențează direct sau indirect opțiunea cumpărătorilor aceștia nereorientându-se spre produsele interne similare.
Cererile de înmatriculare au fost formulate de către reclamant după data de (...), respectiv la data de (...), astfel că în vederea înmatriculării, instanța de fond a considerat că acesta are obligația achitării taxei de poluare.
În consecință, tribunalul a apreciat că în mod corect pârâta a condiționat înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei de poluare reglementate de dispozițiile OUG nr. 5., dispoziții care sunt compatibile cu dreptul comunitar, acțiunea formulată fiind nefondată, motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. N., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii în întregime a cererii sale de chemare în judecată și obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. reclamantul a arătat că refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul în lipsa plății taxei de poluare este nelegal, iar taxa de poluare este discriminatorie, în condițiile în care din dispozițiile O. nr. 5. care a intrat în vigoare la (...), rezultă faptul că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară. De asemenea, potrivit O. nr. 208/2008, autovehiculele a cărora capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state al U.E., începând cu data de (...), se exceptează de la obligația plății taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită prin O. nr. 5., iar aceste prevederi se aplică până la data de (...). Mai apoi, prev. O. nr. 208/2008 au fost abrogate prin O. nr. 2. care menține excepțiile de la plata taxei pentru anumite categorii de autovehicule.
În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul C. prin care se asigură libera circulație a mărfurilor și are scopul de a împiedica taxele și impozitele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Sub acest aspect, reclamantul a considerat că instanța de fond prin respingerea acțiunii sale a apreciat în mod eronat că taxa de poluare instituită de O. nr. 5. nu are un caracter discriminatoriu și nu poate fi asimilată impozitelor interne, ea fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R. contribuind astfel la poluarea mediului.
Totodată, a menționat reclamantul, este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului la momentul modificării O. nr. 5. nu mai are nici o legătură cu scopul declarat în actul inițial și anume asigurarea protecției mediului. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea producției interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția autohtonă de autovehicule.
Pentru aceste argumente, a concluzionat reclamantul, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prev. art. 90 din Tratatul de I. a C.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:
In cazul concret dedus judecații, reclamantul-recurent a solicitat înmatricularea autoturismului la data de (...) (f. 8 din dosarul de fond), data la care era in vigoare ultima formă a O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7..
La data de (...), (f. 12 din dosarul de fond) intimata I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în România se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 7 din Ordinul MAI nr. (...).
Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011
Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce priveștemodul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010.
Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s- a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.
Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";.
Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T..
Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte.
Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5., avută în vedere la pronunțarea deciziei în speța T. împotriva R..
Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., recursul declarat de reclamantul R. N. va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată însensul obligării pârâtei I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. la înmatricularea autovehiculului marca FORD, cu nr. de identificare W. în favoarea reclamantului, fără plata taxei de poluare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul R. N. împotriva sentinței civile nr. 199 din 14 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că obligă pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. să înmatriculeze fără achitarea taxei de poluare autovehiculul reclamantului marca FORD, cu nr. de identificare W..
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. D. P. A. A. I.
GREFIER,
M. ȚAR R ed.A.A.I. Dact.H.C./3 ex./(...) Jud.fond: G.G.;
← Sentința civilă nr. 514/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1414/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|