Decizia civilă nr. 4990/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4990/2011
Ședința din data de 23 N. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 1654 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC E. S., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata- reclamantă prin avocat D. T., în baza împuternicirii avocațiale nr. 21 din data de (...), aflată la fila 13 din dosar, lipsind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 20 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri. Reprezentanta intimatei-reclamante arată că susține apărările expuse în cuprinsul întâmpinării ce a fost depusă la dosar, solicitând instanței respingerea prezentului recurs declarat împotriva sentinței civile nr.1654 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor judiciare, așa cum acestea rezultă din copia chitanței pe care o depune la dosar. Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1654 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost admisă cererea formulată de reclamanta S. E. S. în contradictoriu cu A. J. pentru O. F. de M. C. și pe cale de consecință a fost anulată decizianr.13/(...), Decizia nr.14/(...), Decizia nr.116/(...) și Decizia nr.117/(...) emise de A. C. obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 din L. 76/2002 aferentă Convențiilor 199/(...), 198/(...), 3/(...), 2/(...) , din care urmează să se scadă suma deja achitată de 8651,00 lei; obligată pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că la data de (...), reclamanta a încheiat două contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată cu G. I. și respectiv G. F. persoane care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art.85 alin.1 din L. nr.76/2002. La data de (...) și respectiv (...) reclamanta a încheiat două contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată cu R. V. și respectiv R. A. persoane care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art.85 alin.1 din L. nr.76/2002. Ulterior, la data de (...) și respectiv (...), reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută la articolul menționat, scop în care a prezentat și convențiile conform anexei la actul normativ, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimularea ocupării forței de muncă, că s-au epuizat sumele alocate acestor credite bugetare și că nu se poate dispune angajarea cheltuielilor din aceste bugete decât numai în limita creditelor bugetare. Potrivit art.85 alin.1 din L. 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de la plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, și primesc lunar pe această perioadă pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani. Reclamanta a depus lunar toată documentația pentru a obține subvenția prevăzută de art.85 alin.1 din L. 76/2002, a înregistrat toate declarațiile și datele despre angajator, lună de lună, și a întocmit situațiile financiare pe anul 2009. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente . Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, emisă la mai mult de un an de la data depunerii cererii inițiale de acordare a sumelor prevăzute de lege, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă. Pârâta a invocat prevederile relevante ale L. 500/2002 care îi interzic să efectueze plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terțiar de credite și se supune ordonatorului principal de credite, însă instanța apreciază că nu pot fi în niciun caz imputabile reclamantei disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. A. aspecte nu pot sub nicio formă afecta existența și/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speță, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanța observă că textul legal nu condiționează acordarea subvenției de prevederile bugetare saude un acord al vreunei autorități, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute la art.85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens. În ședința publică din data de (...) reprezentanta reclamantei a arătat ca li s-a făcut o plată parțială în cuantum de 8651 lei , rămânând un rest de 3908 lei , însă nu a știut să arate pentru care decizii li s-a făcut plata deoarece nu li s-a făcut nicio mențiune în extrasul de cont. N. reprezentantul pârâtei nu a putut să precizeze pentru care convenții s-au făcut plăți și, deși i s-a pus în vedere depună scripte în acest sens pentru următorul termen de judecată, nu s-a conformat obligațiilor instanței . Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta A. J. pentru O. F. de M . C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației. În susținerea celor solicitate se arată în esență că respingerea solicitării intimatei prin decizia contestată a fost motivată pe dispozițiile L. nr.500/2002 ce statuează: limitele maxime ce nu pot fi depășite; angajarea de cheltuieli numai în limita creditelor bugetare și potrivit destinațiilor aprobate. Ori raportat la aceste dispoziții nu se puteau depăși posibilitățile financiare dintr- un buget prestabilit și limitat ca sumă. Tot astfel arată recurenta că instituția avea obligația respectării limitelor instituite de lege; nu putea să anticipeze Pe de altă parte mai arată recurenta lipsa bugetului nu poate fi imputată nici pârâtei având în vedere calitatea acestuia de ordonator terțial de credite și limită până la care se puteau face cheltuieli. Concluzionând arată recurenta că în condițiile ultimelor modificări ce se corelează cu L. nr.500/2002 nici o cheltuială nu putea fi făcută cu depășirea limitelor aprobate și fără o bază legală. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: În cursul anului 2008 intimata a încheiat contracte individuale de muncă cu persoane care la data respectivă îndeplineau condițiile prevăzute de art.80 din L. nr.75/2002. Ulterior a adresat o cerere către recurentă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută de lege însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că L. nr.500/2002 interzice efectuarea de plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor. Potrivit art.80 alin.1 din L. 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de plata contribuțiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent o sumă egală cu 1,5 valoarea indicatorului social de referință al asiguraților pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior. Intimata reclamanta a depus toate actele pentru a beneficia de subvenția prevăzută de art.80 alin.1 din L. 76/2002, a depus toate documentele legale Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă. Susținerile recurentei că toate instituțiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate să respecte prevederile legii supunându-se în cazul defață la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui prag maxim al fondurilor cu destinație precisă sunt corecte însă nu sunt de natură să poată aduce atingere drepturilor stabilite în favoarea particularilor prin alte legi având în vedere lipsa instituirii unor astfel de condiționări sau a altor criterii . Recurenta mai susține că, în conformitate cu art.l4, alin.l-3, cheltuielile bugetare au o destinație precisa și limitata si sunt determinate de autorizările continue în legi specifice și în legile bugetare anuale, însă omite să analizeze posibilitatea întocmirii documentelor prealabile emiterii textelor invocate de o manieră aptă să satisfacă respectarea drepturilor entităților cărora de altfel le- a recunoscut legitimitatea drepturilor. Pentru ca o cheltuială din fonduri publice să poată fi angajata, ordonanțata și plătita trebuie aprobată potrivit legii și în acest sens autoritatea obligată a face astfel de plăți este cea obligată a îndeplini toate demersurile necesare anterior pentru ca această plată să poată fi efectuată în condițiile legii. Susține însă recurenta ca a solicitat sumele dar nu au fost aprobate și ca atare în lipsa disponibilităților refuzul nu este nejustificat. Lipsa disponibilităților nu poate fi reținută ca motiv în măsura să justifice refuzul acordării subvenției . O astfel de abordare ar echivala cu golirea de conținut a unei legi care instituie beneficiul subvenției , acesta urmând a avea un caracter pur formal. Entitatea care îndeplinește cerințele prin angajarea realizată se va găsi în imposibilitatea de a beneficia de dispoziții ce au fost edictate în favoarea sa , norma prin care s-a instituit să fiind lipsită de efecte ceea ce echivalează cu nerespectarea legii de către autoritățile obligate a o respecta. Lipsa unui previziuni din partea autorității ce are obligația de a aplica legea nu poate fi opusă particularului , care are dreptul la o bună administrație, nu poate fi reținută ca motiv de înlăturare a dreptului recunoscut prin lege. N. faptul că nu se putea prevede câte anume societăți angajează persoane în măsură să beneficieze de subvenții nu poate fi reținut ca motiv de înlăturare a dreptului recunoscut prin lege. P. proiectelor rectificative se face pornind de la o evaluare a situației vizând șomajul și numărul total al societăților potențiali plătitori pe raza teritorială iar această evaluare nu se putea face de intimata .O evaluare respectiv o stabilire a unor criterii de atribuire a fondurilor de asemenea nu poate fi făcută de intimată. Recurenta pârâtă nu a făcut evaluări, nu a publicat criterii și nu a făcut cunoscut de ce face atribuirea fondurilor /subvenții altor societăți. Prin urmare sarcina evaluării, a rectificării și stabilirii criteriilor revine recurentei context în care justificarea nu este în măsură să conducă la nerecunoașterea dreptului instituit de L. nr.76/2002. Așadar față de cele arătate aspectele reținute de prima instanță nu pot fi considerate greșite. Prin urmare nefiind motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din L. nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Respinge recursul declarat de A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr. 1654 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI F. T. M. H. M. B. D. C. GREFIER R ed.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond-A. B.
← Decizia civilă nr. 5821/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 1/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|