Decizia civilă nr. 2152/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2152
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTORI : M. H.
M. B. G. : M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta M. D. M. împotriva Sentinței civile nr.3808 pronunțată în data de (...) , în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 22 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă, OG nr.92/2003 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată apreciază recursul ca fiind în stare de judecată și rămâne în pronunțare. C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 3808 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. D. M. împotriva pârâților: A. F. P. B. M., D. G. a F. P. M., având ca obiect contencios administrativ. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Ordinul 418/(...) pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, publicat în M. Of. 448/(...), s-a stabilit că modul de calcul al taxei se face printr-un document eliberat de organul fiscal. Acest document are natura juridică a unui act administrativ fiscal care poate fi contestat numai în condițiile prevăzute de art. 205 din C. de procedură fiscală. Anularea unui act administrativ pentru stabilirea unei creanțe fiscale, pe calea unei acțiuni „în constatare";, așa cum a încercat reclamantul, duce la eludarea unor norme imperative care reglementează procedura de contestare a titlurilor de creanță fiscală, și ca atare nu este admisibilă. Legiuitorul a recunoscut că trebuie să modifice taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art. 214 ind 1 - 214 ind 3 Cod fiscal. Prin adoptarea OUG 5. incompatibilitatea legislației naționale față de cea comunitară cuprinsă în art. 90 din T.ul de I. a C. E. a fost înlăturată. OUG 5. nu încalcă legislația comunitară și nici nu este retroactivă atunci când în art. 11 stabilește că taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada (...)-(...), cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG 5., se restituie. Prin Decizia nr. 499/(...) a Curții Constituționale s-a stabilit fără echivoc că dispozițiile art. 11 ale OUG 5. nu încalcă principiul neretroactivității prevăzut de art. 15(2) din Constituție. Prin OUG 5. s-a redefinit taxa inițială prevăzută de C. fiscal, ceea ce înseamnă că plata făcută de reclamant înainte de adoptarea OUG 5. se consideră numai pentru ceea ce a fost restituit pe cale administrativă ca fiind făcută în contul taxei pe poluare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. D. M., solicitând instantei de cenzura ca, in contradictoriu cu intimatele, prin decizia ce se va pronunta in cauza sa se dispuna admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei recurate in sensul: admiterii actiunii reclamantei M. D. M. SI în consecinta, sa se constate nelegalitatea incasarii la bugetul de stat a sumei de 1048 lei achitata la T. M. B. M. cu chitanta nr. 2145706/(...) si sa se dispuna obligarea paratei A. F. P. a M. B. M. sa restituie reclamantei intreaga suma achitata, respectiv 1.048 lei, cu dobanda legala aferenta acestei sume, incepand cu data incasarii debitului, pana la restituirea lui integrala, conform arte 3, alin. 3 din OG nr. 9/2000; obligarea paratelor la 1.064 lei cheltuieli de judecata in ambele instante, reprezentand onorariu avocatial si taxa judiciara de timbru. În cursul anului 2007 a achizitionat autoturismul marca FORD, dintr- un stat membru al C. E. - GERMANIA, fabricat in anul 2002(anexa nr.4), înmatriculat pentru prima oara in GERMANIA in (...)(anexa nr. 6), înmatriculat in R. in data de (...) (anexa nr. 4 si 6), pentru înmatricularea caruia a fost obligat sa platescă in R. taxa speciala pentru prima înmatriculare prevazuta in C. fiscal art. 214 ind. 1 si 214 ind. 2, in suma de 1048 lei, cu chitanta nr. 2145706/(...), (anexa nr.l) . Dupa toate demersurile necesare pentru restituirea taxei la organele fiscale competente, demersuri ramase fara o solutionare favorabila, susnumita reclamant, s-a adresat instantei de judecata cu actiunea formulata in termenii in care este redactata si depusa la dosar si cu argumentarea acolo mentionata. Prin hotararea pronunțata, prima instanta a respins actiunea. Problema la care este chemata sa raspunda instanta de judecata in cauza de fata este aceea a conformitatii dispozitiilor legislatiei interne, nationale, cu legislatia comunitara, in concret a conformitatii dispozitiilor art.214 ind.1 - 214 ind.3 din C. fiscal cu dispozitiile arte 90 pgf.l din T.ul de I. a C. E. Din acest punct de vedere instanta de recurs va constata ca toate argumentele solutiei T.ui M. duc la concluzia finala ca legislatia interna romana nu contravine celei europene, in privinta taxei de prima inmatriculare, ceea ce nu poate fi admis, pentru urmatoarele considerente: Dupa cum se stie, in anul 2007, Comisia Europeana a atras atentia R.iei asupra faptului ca taxa instituita de dispozitiile art.214 ind. 1 - 214 ind. 3 din C. fiscal contravine dispozitiilor art. 90 pgf.l din T.ul de instituire a C . E., deoarece prin ea se percepe la reanmatricularea - pentru prima data in R. - a autovehiculelor inmatriculate inainte de achizitie intr-o tara membra a UE, o taxa care nu se percepe si in cazul reanmatricularii in R. a autovehiculelor care au fost inmatriculate, inainte de achizitie, in aceasta tara. Concret, art. 90 pgf.l din T. prevede ca:"Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare." Din aceste reglementari- cea interna (art.214 ind. 1-214 ind. 3 din C. fiscal) si cea europeana- ( art.90 pgf.l din T.), se poate deduce ca reglementarea interna este discriminatorie numai datorita faptului ca taxa perceputa este legata de faptul material al primei inmatriculari a autovehiculului in R.. Cum R. este stat membru al UE incepand cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozitiile art 148 alin.2 din Constitutia R.iei, conform carora legislatia comunitara cu caracter obligatoriu prevaleaza legii interne. Urmare a incalcarii de catre statul R. a dispozitiilor art. 90 pgf.l din T., Comisia Europeana, in exercitarea prerogativelor pe care le are potrivit art. 226 din acelasi T., a declansat impotriva R.iei "procedura infringementului" in primele sale doua etape. In situatia astfel creata, Guvernul R.iei a adoptat OUG nr. 5., cu intrare in vigoare la 1 iulie 2008, prin care au fost abrogate dispozitiile art. 214/1- 214/3 din C. fiscal. La aceasta ordonanta i-au fost aduse mai multe modificari, insa nici la momentul de fata procedura infrigementului pornita impotriva R.iei nu este incheiata. Dimpotriva, Comisia Europeana a criticat cu fermitate si aceste reglementari ulterioare si in data de 25 iunie 2009, a transmis R.iei din nou o scrisoare de somare, ca prima etapa a procedurii infringementului prevazuta de art.226 din T.. R. nu a dat un raspuns satisfacator in termen de doua luni, iar ca urmare CE a emis avizul motivat, ca a doua etapa a procedurii infringementului. Noul guvern al R.iei a emis la sfarsitul anului 2009, OUG nr. 117/(...), pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, insa reglementarile acestei ordonante nu privesc raporturile juridice nascute inaintea publicarii ei in M.Of. partea 1 nr. 926/(...), astfel ca ele nu sunt aplicabile cazului in speta. Astfel, la fel si in opinia majoritara a magistratilor specializati in materie comerciala si de contencios administrativ, cu functii de decizie in cadrul curtilor de apel din intreaga tara, taxa de prima inmatriculare este o taxa care contravine reglementarilor T.ului de instituire a C. E. Prin urmare instanta urmeaza sa retina ca, potrivit prevederilor constitutionale, dispozitiile T.ului au prioritate fata de dispozitiile OUG nr. 5. cu toate modificarile ei ulterioare, iar conform alin. 4 din art. 148 din Constitutia R.iei jurisdictiile interne garanteaza indeplinirea acestor exigente. Asadar prin pronuntarea sentintei de instanta de fond au fost incalcate dispozitiile art. 20 si art.148 alin 2 si alin 4 din Constitutia R.iei si au fost aplicate gresit - respectiv nu au fost aplicate deloc dispozitiile art.25, 28, si 90 pgf. 1 si 2 din T.ul de instituire a C. E. Refuzul organelor fiscale de a restitui la cererea platitorului taxa achitata nelegal a declansat litigiul, prin urmare a determinat promovarea actiunii precum si desfasurarea procesului. In aceasta consta culpa procesuala a paratelor. Astfel, art. 274 alin.l C. pr. civ. prevede: "Partea carecade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata". Referitor la dobanda legala care poate fi acordata, invederează instantei de recurs urmatoarele: pentru repararea in intregime a prejudiciului cauzat reclamantei, se impune acordarea dobanzilor legale prevazute de art. 3 din OG nr.9/2000 incepand cu data la care a cerut restituirea sumei si pana la restituirea efectiva a acesteia. F.a de vaditul caracter ilegal al acestei taxe si fata de vaditul prejudiciu suferit de reclamant, se poate cere repararea integrala a acestuia inclusiv achitarea si a folosului nerealizat, potrivit art.l084 raportat la art. 1082 Cod civil. In situatii asemanatoare cu speta noastra, Curtea de Justiție a decis ca statele membre ale UE trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu incalcarea prevederilor art.90 din T. cu respectarea principiilor ce guverneaza autonomia procedurala si imbogatirea fara justa cauza. Totodata, a mai decis ca in astfel de cauze pot fi platite si daune pentru pierderile suferite(CJCE- cazul nr. 68/79 Hans Just). Astfel, avand in vedere cele mai sus mentionate, se impune admiterea recursului asa cum a fost formulat in petit. Analizând recursul declarat de către reclamanta M. D. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041 C.pr.civ., Curtea reține , cu privire la fondul cauzei, că se impune restituire integrală a taxei de primă înmatriculare, întrucât, în cauza de față, se impune a se reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrariecu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond , trebuia să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Conform dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 5., taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta recurentă are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Aplicarea pentru trecut a actului normativ în discuție contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din C. fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei care a făcut dovada achiziției unui autoturism dintr- un stat membru al UE și care, de altfel, fusese și înmatriculat în comunitate. În consecință, în temeiul art. 20 al. 3 din L. nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de reclamanta M. D. M. împotriva Sentinței civile nr. 3808 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o va modifica în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamanta M. D. M. în contradictoriu cu A. F. P. A M. B.-M. și în consecință va constata nelegalitatea încasării la buget a sumei de 1048 lei achitată cu chitanța nr. 2145706 din (...). Va obliga pârâta AFP B.-M. să restituie reclamantei suma de 1048 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu data de (...) până la restituirea efectivă. În baza art. 274 alin 3 Cod proced. civilă, dată fiind practica judiciară previzibilă în această materie și prestația efectivă a apărătorului reclamantei, va obligă pârâta AFP B.-M. să achite reclamantei suma de 565 cheltuieli de judecată parțiale pentru fond și recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M. D. M. împotriva Sentinței civile nr. 3808 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că Admite acțiunea formulată de reclamanta M. D. M. în contradictoriu cu A. F. P. A M. B.-M. și în consecință constată nelegalitatea încasării la buget a sumei de 1048 lei achitată cu chitanța nr. 2145706 din (...). Obligă pârâta AFP B.-M. să restituie reclamantei suma de 1048 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu data de (...) până la restituirea efectivă. Obligă pârâta AFP B.-M. să achite reclamantei suma de 565 cheltuieli de judecată parțiale pentru fond și recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, F. T. M. H. M. B. G., M. ȚÂR R ed.M.H./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: Ș. S.
← Decizia civilă nr. 855/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5107/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|