Decizia civilă nr. 2356/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2356/2011
Ședința publică din 25 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5179 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul H. D.-D., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
P. de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recursul este declarat în termen iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar, cu mențiunea că legalitatea sentinței va fi analizată și din prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6 și art. 306 al. 2 C.pr.civ., în ceea ce privește modul de soluționare a petitului privind acordarea dobânzii legale aferentă taxei de poluare achitată de reclamant. C U R T E A : Prin Sentința civilă nr. 5179 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului H. D.-D. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. A M. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 4352/2010 și a Deciziei nr. 37/2010 emise de către pârâte. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 7.109 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda aferentă, de la data achitării acesteia și până la restituirea efectivă. S-a admis cererea de chemare în garanție împotriva A. F. PENTRU M., pe care a obligat-o să avanseze pârâtelor sumele necesare efectuării plății. S-au respins excepțiile invocate în cauză. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele: Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, a apreciat instanța de fond, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Asupra cauzei pe fond: Prin chitanța seria TS3A, nr. 7381022/(...), reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 7.109 lei, cu titlu de taxă de poluare. Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe aceasta din urmă comunicând refuzul său (fila 12). La data de 26 martie 2010 pârâta emite decizia nr. 37, prin care respinge contestația reclamantului cu privire la acest refuz, ca fiind fără obiect. În esență, decizia reține următoarele: Cu cererea înregistrată la A. Z. sub nr. 2784 din data de 21 ianuarie 2010 reclamantul a solicitat restituirea sumei de 7.109 lei, achitată cu chitanța TS3A nr. 7381022/(...), reprezentând taxă pe poluare, pentru autoturismul marca Volvo cu număr de identificare Y.. Ca răspuns la cererea de restituire a sumei de 7.109 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule A. Z. a comunicat reclamantului prin adresa nr. 4352 din data de 1 februarie 2010 faptul că, contestația formulată împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare sub sancțiunea decăderii potrivit art. 207 alin. (1) din O. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Se reține în continuare că problema dedusă judecății este dacă D. G. a F. P. S. are competența de soluționare pe fond a contestației formulată de către reclamantă împotriva adresei amintite. Evocând apoi prevederi ale art. 82, art. 85 și art. 206 din O. nr. 9., respectiv ale art. 107 din H. nr. 1050/2004, pârâta concluzionează că această adresă nu este un act administrativ fiscal, acest caracter avându-l doar decizia de impunere. Verificând temeinicia și legalitatea acestei decizii, se constată că potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu instituie în sarcina reclamantei o obligație fiscală, în sensul reglementat de O. nr. 9., în sensul că prin neachitarea taxei stabilită în decizia menționată statul nu devine creditor al reclamantei. Reclamantul nu poate fi executat silit pentru recuperarea creanței pe care ar datora-o statului. Apoi, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare stabilită prin decizie, dovadă că a și achitat taxa astfel stabilită. Nemulțumirea reclamantului vizează un alt aspect, și anume caracterul discriminator al taxei, acesta fiind motivul pentru care s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și a formulat apoi contestație împotriva refuzului A. Z. de restituire a sumei. Verificând susținerile cu privire la prevederile discriminatorii cuprinse în O. nr. 5., se constată că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în R. și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. nr. 5. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în R., nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, a apreciat instanța de fond, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Pentru cele ce preced, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, motiv pentru care a admis-o în sensul în care a fost formulată. În privința cererii de chemare în garanție, tribunalul a învederat că raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, s-a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. solicitând admiterea recursului formulat în sensul modificării în totalitate a sentintei recurate, admiterea cererii de chemare îngaranție a A.F.M.B. și menținerea ca legal și temeinic a actului administrativ-fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de A. Referitor la critica adusă de pârâtă sentinței recurate sub aspectul respingerii cererii de chemare în garantie/în judecată a ADMINISTRATlEI F. PENTRU M., pârâta arătă următoarele: Art.1 alin.1 din OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare dispune următoarele:"Prezenta ordonanță de urgență stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită În continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru M. si se gestioneaza de A. F. pentru M., În vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului...". De asemenea,conform dispozițiilor art.3 alin.1 din O. nr. 5. "Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de A. F., ..... ". A.,având in vedere conținutul textelor legale invocate,rezultă că organul fiscal din subordinea ANAF În speță DGFP S. - AFP Z. are doar atribuții de calculare ataxei,iar banii încasați de către organul fiscal constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M.. Consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5. și a reținut În mod eronat faptul că suma a fost încasată și administrată de către A. N. de A. F. prin unitățile sale fiscale, aspect față de care arătă faptul că această sumă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului,iar hotărârea judecătorească astfel pronunțată de către instanta de fond,nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Referitor la pronunțarea de către Tribunalul Sălaj a sentinței civile nr.4902 prin care s-a admis acțiunea formulată de către reclamant, solicită instantei de recurs modificarea sentintei recurată de pârâtă în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant ca fiind nefondată pentru următoarele: Având în vedere faptul că atât pe calea administrativ jurisdicțională instituită de art.205 Cod procedură fiscală cât și prin acțiunea înregistrată pe rolul T. S., reclamantul a solicitat anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare, și restituirea sumei de 7.109 lei. Învederează instanței de recurs că, în cauză sunt aplicabile prevederile O. nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, raportate la data plății taxei conform chitantei nr.7381022 . Întrucât această taxă nu a fost percepută și calculată conform art.214 Cod Fiscal - abrogat la data achitării taxei - ci conform O.nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, consideră că perceperea taxei de către unitatea fiscală,este legală având în vedere că prin adoptarea noului act normativ de către legiuitor, s-a instituit un instrument de protectie a mediului,calculul taxei fiind determinată în functie de emisia de dioxid de carbon produsă de fiecare mașină. Departe de a da eficienta textelor din OUG nr. 5., instanța de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art. 1 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece, actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare și anume: Instanta de fond a retinut că aplicarea OUG nr. 5. contravine principiului consacrat de art. 20 alin. 2 din Constituia R.. Referitor la acest aspect înțelege să reitereze in fata instantei de recurs motivele pentru care OUG nr. 5. este de imediata aplicare si nu încalcă principiul neretroactivitatii legii civile in timp, așa cum greșit a reținut instanta de fond. Motivele invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii sunt neîntemeiate având În vedere faptul că în Infograma nr.5899/(...) trimisă de R. P. a R. pe lângă UE - B., se arată că expertul DG T. a menționat că prevederile privind taxa pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriile europene. Această informație a fost transmisă DGFP S. de Ministerul Finanțelor Publice - C. S. de stat. Măsurile stabilite de O. sunt compatibile cu prevederile art.90 din T.ul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. De asemenea, prin sentinta civilă recurată de pârâtă, instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, având în vedere dispozitiile Codului de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În speță, a apreciat recurenta, acțiunea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu fără temei legal, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente astfel dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, s-a susținut că O. nr. 5., în vigoare la momentul achitării de către reclamant a taxei, stabilește măsuri care corespund pe deplin prev. art. 90 parag. 1din T.ul C.E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal și mai mult, Comisia E. a recunoscut că această taxă corespunde normelor comunitare. Prin urmare, argumentele instanței de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de acesta, cu domeniul de aplicare al art. 110 (fost art. 90) din T.ul CE, nu sunt justificate pentru motivele mai sus evocate. O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la obligarea sa la plata dobânzii legale de la data plății, considerând că nu poate fi obligată la plata acesteia, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil și, în al doilea rând, pentru faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru M. se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă în sarcina sa. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T.ului CE, impunându-se modificarea sentinței și respingerea acțiunii. Analizând recursurile formulate, Curtea constată următoarele: Prin chitanța seria TS3A, nr. 7381022/(...), reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 7.109 lei, cu titlu de taxă de poluare. Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe aceasta din urmă comunicând refuzul său (fila 12). La data de 26 martie 2010 pârâta emite decizia nr. 37, prin care respinge contestația reclamantului cu privire la acest refuz, ca fiind fără obiect, considerând că actul atacat nu este unul administrativ fiscal. Intimatul s-a adresat tribunalului, solicitând restituirea taxei încasate de pârâtă, iar prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă. O primă observație care se impune în legătură cu motivele de recurs formulate de către pârâtă se referă la cererea de chemare în garanție, despre care se afirmă că ar fi fost respinsă la fond. Or, analizând dispozitivul sentinței tribunalului, se constată că aceste critici sunt lipsite de obiect, în contextul în care cererea de chemare în garanție a fost admisă. Neavenite sunt și considerațiile legate de neretroactivitatea OUG nr. 5., din moment ce în discuție nu este solicitarea de restituire a unei taxe de primă înmatriculare, ci a uneia de poluare, tribunalul analizând, în mod corect, în acest context, compatibilitatea dispozițiilor ordonanței cu dreptul comunitar. În ceea ce privește celelalte critici susținute de către cele două recurente, Curtea ia act de faptul că este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Instanța de recurs constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei modificate a O. 5.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederiledreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, apreciind astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității. Deși Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Așa fiind, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, se va constata că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, criticile din recurs fiind nefondate. Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându- se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european. În ceea ce privește dispoziția referitoare la acordarea dobânzilor, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Așa fiind, Curtea constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii în temeiul dispozițiilor art. 120 și art. 124 din Codul de procedură fiscală, norme care nu sunt aplicabile în cauză. În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamant, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată, în considerarea disp. art. 304 pct. 6, art. 312 C.pr.civ., în sensul în care se va înlătura obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale, acordate conform dispozitivului, fiind menținute restul dispozițiilor date. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z., A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 5.179 din 22 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe car o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea la dobânda fiscală. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința de la 25 Mai 2011 Red.M.B. Dact.L.C.C./3 ex./(...) Jud.fond.D.D.I.
← Decizia civilă nr. 5373/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 149/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|